17,154 matches
-
fără aroganță. Și am ajuns la concluzia că adevăratul centru al lumii trebuie să se găsească într-un loc din ocean care nu se deosebește cu nimic de celelalte. În fine, când am reușit să părăsesc acel curent care ma împingea spre nord, îndreptând piroga spre locul unde, după calculele mele, trebuia să fi rămas Bora Bora, vânturile m-au condus spre o insulă pierdută și solitara, locul cel mai dezolant pe care l-a creat vreodată Taaroa, probabil într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dea veni în ajutorul acelor nenorociți sau de a-și continua drumul către apus, ignorându-i. Vetéa Pitó fu cel care arată cu mâna spre niște recife care se ridicau la vreo jumătate de milă distanță, printre care, pe masura ce erau împinși spre nord, se zăreau tot mai clar resturile unui vas uriaș. Judecând după carena, acum distrusă, isi dădură seama că era vorba despre misterioasă ambarcațiune care trecuse pe lângă ei în acea noapte întunecoasa, cu ceva timp în urmă. Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Navigatorul-Căpitan, care făcu un semn către Tapú Tetuanúi și către Chimé din Farepíti. —Duceți-le apă și vedeți dacă sunt periculoși. Îi amenință cu degetul. Și să nu vă asumați nici un risc inutil! Băieții se aruncară de îndată în mare, împingând în fața lor o pluta rudimentara, pe care femeile așezaseră mai multe vase cu apă și vreo zece nuci de cocos. Pe masura ce se apropia de țărm, lui Tapú Tetuanúi începu să-i bată inima tot mai puternic, ca și cum ar fi urmat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ca și cum ar fi urmat să treacă însuși pragul infernului, nu să pună piciorul pe țărmul unei insule. Doi dintre străini intraseră și ei în apă ca să preia pluta, si de îndată ce o lașară în mâinile lor, aceștia se grăbiră să o împingă la țărm, unde însoțitorii lor se aruncară asupra vaselor cu apă și a nucilor de cocos, bând cu o asemenea nerăbdare, încât era clar că fuseseră pe punctul de a pieri de sete și că fără sosirea providențiala a catamaranului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
acolo, ci preferă să continue în aceeași direcție, pana cand ajunseră pe punctul de a o depăși prin partea de nord. Abia atunci, când se apropia deja și ora inserării, vasul coti nouăzeci de grade, lăsând că vântul să-l împingă din spate. Spre miezul nopții, Miti Matái puse să fie coborâte pânzele, pe care nu le mai ridicară decât cu două ore înainte de răsărit, astfel că zorii îi găsiră la mai puțin de o jumătate de milă de ceea ce era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai trăi Omul-Memorie, se plângea Tapú. Din punctul ăsta de vedere, mă bucur că nu mai trăiește, afirmă căpitanul Mararei. Nu spune asta! Știu că-l respectai foarte mult. Foarte mult, într-adevăr, dar, în situația asta, te-ar fi împins către Pământul Infinit. Când e vorba de stele, e mai bine să nu știi nimic decât să știi prost, pentru ca, daca n-ai habar încotro se-ndreaptă o stea, n-o să te-apuci s-o urmezi, însă dacă o urmezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe situație. Va trebui să fim foarte atenți la cele mai mici detalii, încheie. Foarte, foarte atenți. Îngrijorarea nedisimulata a Navigatorului-Căpitan părea pe deplin justificată, căci Marara se găsea din nou foarte aproape de linia ecuatorului, si un curent puternic îi împingea spre est, în timp ce alizeele, atât cele din nord, cât și cele din sud, își pierduseră, încetul cu încetul, toată forța, transformându-se într-o atmosferă densă și zăpușitoare. La căderea serii se ridică o briză ușoară, care se menținu vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de la spanioli. Cand nu mai lipsea decât o jumatate de oră până la asfințit, înfipse în geamandura improvizată un ac subțire și îi ceru lui Tapú Tetuanúi să o așeze cu grijă pe apă. Încet, vasul începu să alunece către est, împins de curentul puternic, care îl purta mult mai repede decât pe greoiul catamaran și, când se convinse că urma direcția la care se așteptase, Miti Matái ordona zâmbitor: — Toată lumea la vâsle! Prova spre sud! —De ce-ai făcut asta? întreba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
aceea, nu-l surprinse prea mult să descopere, câteva ore mai tarziu, ca peisajul celest începea să semene din nou cu acela pe care-l cunoștea atât de bine, ceea ce, de fapt, însemna că se aflau exact deasupra liniei ecuatorului, împinși spre est de un curent lent, dar constant, care făcea că ambarcațiunea să alunece întruna spre babord, în încercarea lor de a se îndrepta spre sud. Oamenii vâsleau fără odihnă cu acele mișcări profunde și silențioase - la Râma - ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
apă. De fapt, nu făceau nici zgomot și nici spumă pentru că nu scoteau niciodată pagaya din apă. Această eră foarte lata și avea muchiile ascuțite și un mâner gros, rotund și rezistent. Efectul se datora unui joc din încheietura mâinii: împingeau apă cu pagaya plana, după care reveneau la poziția inițială tăind apă cu muchia ascuțită. Acest sistem presupunea, evident, un efort dublu și un antrenament asiduu, prin care vâslașii ajungeau să-și miște brațele și încheieturile în mod automat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fiul unui asasin și violator sălbatic. Cu toate că era la primul copil, pe tot timpul nașterii nu scoase nici un geamăt, nici măcar un suspin din care sa reiasă cât de mult suferea, ci doar își musca buzele până la sânge, închise ochii și împinse copilul afară, ca și cum s-ar fi eliberat de o povară insuportabila. Vahíne Tiaré lua copilul, inca plin de sânge și cu cordonul ombilical atârnându-i, si se prezenta cu el în fața căpitanului navei, care privea în continuare orizontul. Nu pronunțară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
deja departe. Roonuí-Roonuí, Chimé din Farepíti și încă patru războinici, pe corpurile cărora se observau niște desene asemănătoare, în linii mari, cu tatuajele Te-Onó, ramaseră pe uscat. Ceilalți le ajutară pe femei - inclusiv pe Anuanúa, legată încă - să se îmbarce, împinseră navă în apă, se urcară la rândul lor și începură să vâslească în liniște, fără să ridice nici măcar o singură picătură de apă. După ce vasul dispăru în întuneric, RoonuíRoonuí și cei patru războinici se întinseră pe burtă pe o pluta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în cele din urmă, până la gambe, moment în care își dădură seama că, oricât s-ar fi străduit, navele lor, care odinioară se supuneau imediat comenzilor, pierdeau tot mai mult din viteza, rămânând înfipte în mijlocul oceanului. Deja nu-și mai împingeau înainte ambarcațiunile, ci se chinuiau zadarnic să târască după ei tone de apă, căci războinicii lui RoonuíRoonuí își făcuseră bine treaba, iar acum se vedeau rezultatele. Octar sări pe punte, se apropie de una dintre carene și înțelese că picase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în fața unui gard cu uluci albe, în fața unei case care imită un ranch, doar un ocol să vadă dacă Buickul cu patru uși al părinților săi e tot acolo, dacă tot aici locuiesc, unde, în curtea din față, un bărbat împinge o mașină de tuns iarba. Acolo, Sfântul spune în microfon încărcăturii sale climatizate: — Îl aveți în față pe Sfântul Mel. Și, în timp ce taică-su mijește ochii la geamurile opace ale autocarului, — Sfântul protector al Rușinii și Furiei, spune Fără-Mațe. Dup-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de la picioare încep să mi se-nvinețească, toate degetele au pielea încrețită de cât am stat sub apă. Și-apoi îi dau drumul. Încep să țâșnească cocoloașele mari și albe. Perlele. Atunci am nevoie de aer. Dar când să mă-mping din picioare de pe fund, nu pot. Nu-mi pot așeza picioarele sub mine. Curul mi s-a înțepenit. Medicii de la salvare ți-ar putea spune că, în fiecare an, cam 150 de oameni sunt prinși așa de o pompă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
francezii nu vorbesc chiar despre TOATE LUCRURILE. Ridicându-mi un genunchi, reușind să-mi îndoi un picior sub mine, mă ridic pe jumătate când simt că mă trage ceva de cur. Îmi îndoi și celălalt picior sub mine și mă împing de fundul piscinei. Reușesc să mă eliberez, nu mai ating betonul, dar nici n-ajung la aer. Dând din picioare în apă, agitându-mi brațele, ajung cam pe la jumătatea distanței până la suprafață, dar mai sus nu pot. Inima îmi bate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cu gura deschisă ca a unui pui de pasăre, în timp ce-și toarnă pe gât chili sau plăcintă cu mere sau plăcintă cu carne dintr-o pungă argintie Mylar. Mărul lui Adam îi zvâcnește la fiecare înghițitură, limba îi împinge amestecul călduț în spatele dinților. Mestecându-și tutunul, Pețitorul scuipă pe covorul pătat și spuse că imobilul ăsta igrasios, încăperile întunecoase în care apa se scurge pe pereți nu au nimic în comun cu felul în care-și imaginase colonia scriitorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
largi, fără șireturi. I se zărește părul încâlcit, strivit sub plasa unei peruci ale cărei fire de plastic sunt cenușii și dure ca sârma de oțel. Bețivul poartă o cagulă maro tricotată, trasă pe frunte. O tot pipăie pe zdrențăroasă, împingându-și o mână pe sub pantalonii ei de poliester elastic, vârând-o pe cealaltă sub tricou. Zdrențăroasa se zbate gemând în hainele ei, trecându-și limba peste buzele întredeschise. De sub tricoul suflecat se zărește abdomenul zdrențăroasei, plat, fără pic de grăsime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Evelyn sunt probabil singurii care-i privesc pe cei doi pipăindu-se. Valeții dau fuga de-aici până la garajul din josul străzii. Mulțimea de noi îmbogățiți se uită la secundarele care se rotesc pe ceasurile lor cu diamante. Bețivul o împinge pe zdrențăroasă cu fața în umflătura din pantaloni. Buzele ei se mișcă în jurul petei umede care se lățește tot mai mult. Buzele zdrențăroasei, îi spune Evelyn lui Packer, cunoaște buzele astea. Se aude un mic sunet, genul de sonerie ascuțită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Ciolănosul”. Sunt beți cu toții și joacă șarade, și la un moment dat Packer strigă: — E cineva sub podul ăsta care să nu aibă măcar patruzeci de milioane de dolari? Și desigur se aude doar zgomotul traficului trecând pe deasupra. Mai târziu împing cărucioare de cumpărături printr-un peisaj industrial. Inky și Muffy împing un cărucior, în timp ce Packer și Cercetașul le urmează la o distanță. Și Inky spune: — Știi, credeam că singurul lucru mai rău decât a eșua în domnișoaragoste era a reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
dat Packer strigă: — E cineva sub podul ăsta care să nu aibă măcar patruzeci de milioane de dolari? Și desigur se aude doar zgomotul traficului trecând pe deasupra. Mai târziu împing cărucioare de cumpărături printr-un peisaj industrial. Inky și Muffy împing un cărucior, în timp ce Packer și Cercetașul le urmează la o distanță. Și Inky spune: — Știi, credeam că singurul lucru mai rău decât a eșua în domnișoaragoste era a reuși... Spune: Eram atât de îndrăgostită de Cercetaș, încă de la școală, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ai prezentat Cold mountain. Asta e mica lor tabără urbană. De-a v-ați ascunselea în câmp deschis. În văzul lumii. Nimeni nu e mai ușor de ignorat decât vagabonzii. Poți să fii și Jane Fonda sau Robert Redford, dacă împingi un cărucior de cumpărături pe bulevard în amiaza mare, purtând trei rânduri de haine soioase și mormâind înjurături pentru tine - nimeni n-o să te bage în seamă. Ar putea face asta pentru tot restul vieții lor. Cercetașul și Inky se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Lady Zdreanță e moartă. Așa spune Sora Justițiară, verificând cu degetul carotida. Cu degetul mânjit de sânge. În clipa asta, viitorul nostru e hotărât. Gata. Ăsta e lozul nostru câștigător, să le spunem tuturor cum am văzut un om nevinovat împins la sinucidere, la care vom adăuga povestea ei despre trăitul pe stradă. Tragedia soțului ei. Răpirea moștenitoarei braziliene. La naiba cu ideea de-a inventa monștri. Aici nu trebuie decât să ne uităm în jur. Să fim atenți. În obiectivul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de pui dehidomnișoaratate zornăiau ca niște oase vechi. De frică să nu se-ngrașe, Miss America a găsit toate cutiile pe care scria „Desert” și a găurit fiecare pungă folosind cuțitul Bucătarului Asasin. Doar așa, să grăbească suferința. Să ne împingă mai repede către iluminare. O singură gaură și azotul ieșea. Intrau aerul și bacteriile. Toți sporii de mucegai din aerul cald și umed care o ucideau pe domnișoara Hapciu, se hrăneau și se înmulțeau acum în fiecare nișă argintie plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
lor ar avea de suferit. Cum copiii sunt la școală și Dumnezeu e la El în birou, îngerițele astea n-au nimic de făcut toată ziua. Așa că, iată-le. Fac voluntariat. Acolo unde n-au cum să strice mare lucru. Împing cărucioarele de bibliotecă pe coridoarele unui centru pentru pensionari. Între ora de yoga și clubul de lectură. Aranjează decorațiunile de Halloween într-un azil de bătrâni. În orice ospiciu pentru vârsta a treia veți întâlni acești îngeri ai plictiselii. Acești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]