KorAP: Find »[drukola/base=îndată & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...79 80 81 ...1461 >

36,508 matches

Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553

Mângâietor și drăgăstos. Glasul pe cari l-am auzit, / În schimb e gros și răgușit!” Lupul la ușă-a ascultat / Și-a auzit ce-a cuvântat Iedul cel mic. Atuncea dar, / Mers-a degrabă la fierar Să își ascută colți-ndată / Precum și limba, ca să poată Să aibă glas melodios, / Ca și al caprei de frumos. Când a sfârșit, s-a-napoiat / La ușă iarăși și-a cântat: „Trei iezi cucuieți / Ușa mamei descuieți ! Că mama v-aduce vouă: / Frunze-n buze

CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
ai de toate! / Hai la mulți ani și sănătate!” Dacă spinarea l-a mâncat / Sau de păcatul l-a-ndemnat, Nimeni nu știe, negreșit. Poate așa i-a fost sortit, Ca astfel lupul să-l găsească. / Când început-a să vorbească, Lupul îndată a ghicit / Că este sub cherșin pitit. „Ei? Ghidi, ghidi! Aici ești? Hai la nănașul! Te codești? Hai să te văd cât ai crescut, / Că de mult timp nu te-am văzut!” Lupul apoi a ridicat / Cherșinul și l-a

CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
Când și o voce-am auzit / Că-n felu-acesta a vorbit: „Trei iezi cucuieți, / Mamei ușa descuieți...” „Și, și?” - zise nerăbdătoare / Capra plângând. „Frate’ meu mare, Nătâng și neastâmpărat - / Precum îl știi - s-a aruncat La ușă s-o deschidă-ndată.” / „Și-atunci? Haide, vorbește-odată!” - Îl îndemna capra mereu. / „Atunci, în horn m-am ascuns eu, Iar mijlociul sub cherșin. / Cel mare-atunci, de sine plin, Merge la ușă, după care / Trage zăvorul cela mare.” „Și-atunci, ce s-a mai întâmplat

CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
capra mereu. / „Atunci, în horn m-am ascuns eu, Iar mijlociul sub cherșin. / Cel mare-atunci, de sine plin, Merge la ușă, după care / Trage zăvorul cela mare.” „Și-atunci, ce s-a mai întâmplat?” / „Nănașul - lupul - a intrat În casă-ndată! Vezi matale? / E chiar cumătrul dumitale!” „Cine? Tocmai cumătrul meu, / Cel care s-a jurat mereu Pe părul său că niciodat’ / Copiii nu-mi va fi speriat?” „Mămucă, vezi și pe pereți, / Cum i-a băgat lupu-n sperieți!” - Răspunse iedul

CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
Și peste lup au aruncat-o. Apoi cu bolovani veniră / Și-n cap, pe lup, ei îl păliră, Până când lupul a pierit. Ei, uite-așa s-a păgubit Capra de iezii ei cei doi / Și de cumătrul ei apoi. Vestea îndată s-a întins / Și tot ținutul l-a cuprins, Iar caprele-n vecini aflate / Văzut-au cele întâmplate Și tare s-au mai bucurat. / Când l-a priveghi s-au adunat Cu veselie-au petrecut. / Ele-au mâncat și au

CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

de greoaia masă de stejar pe care se pregătise să scrie ceva. În mod mecanic, Își scutură de pe haine fragmentele de var, În timp ce privirea Îi alerga către spărtura deschisă În perete. Fusese, Însă, doar o distragere de o clipită. De Îndată, se aplecă la loc peste hârtiile Întinse dinaintea sa. Își trecu mâna peste ochi, Încercând să Îndepărteze oboseala nopții de nesomn. Apoi mai așternu câteva cuvinte. Când Își ridică din nou chipul, peste privirea sa se coborâse un văl de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
mă omor, ci numai să Înlesnesc, prin luarea acestui leac, ieșirea bilei din vârful vaselor sale, ca să se ducă, odată cu afecțiunile ei, pe căile naturale. Așadar, dă-mi ierburile astea blestemate, Înainte să te Înșfac de gât! Se căi de Îndată pentru acel gest de mânie, grăbindu-se să Își lase mâna În jos. Spițerul urmărise cu atenție acel raționament chinuit. Nu părea jignit de tonul său arogant. Dimpotrivă, părea bucuros. — Dante Alighieri, zise el, deschizându-și brațele. Cât de fericit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
pe care Îl vezi aici. Ducea cu sine nestemate și mătăsuri, dar acesta era bunul său cel mai ieșit din comun. Mi-a spus că se numește chandu, În limba primilor săi descoperitori. — Și ce conține? Teofilo nu răspunde de Îndată, ca și când s-ar fi gândit la ceva. — Ai spus că nu e din lotus, ci că provine din pământuri Îndepărtate, Îl zori Dante. În mintea lui, Își făcuse loc o intuiție. Oare să fie vorba despre... meconiu? — Meconiu? repetă Încet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
era și al lui? Trebuia să acționeze fără preget, fără să menajeze pe nimeni, urmând tot ceea ce Îi sugerau rațiunea și conștiința. Își făcu apariția În portic, făcându-i semn străjerului care supraveghea chiliile. — Secretarul Prioratului este? Convocați-l de Îndată la mine, porunci el. În loc să se grăbească să se supună, bărbatul Îl fixa făcându-i semne din ochi. — Mai adineauri a venit unul, Manetto, când dormeați. Iar domnia ta dormi adânc, priorule. — Messer Manetto? Ce voia? — Te căuta pe dumneata. Un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
șuieră el, lipindu-i un șut În timp ce omul se rotea pentru a scăpa de mânia lui. Străjerul se grăbi să facă semn din cap că da, Încă năucit. — Firește... firește... la porunca dumitale. — Cheamă doi polițai ca să mă Însoțească de Îndată la Santa Croce. Bărbatul Încuviință din nou din cap, În timp ce Își freca obrazul. Poetul Îl văzu alergând spre camerele de gardă. Dar mai Înainte Îi simți privirea asupra gâtlejului, tăioasă ca un pumnal. Poate că trebuia să fie mai precaut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
părăsească Încăperea când privirea Îi poposi din nou asupra cutiei cu penele de scris. Lângă borcănașele din teracotă se găsea o fiolă din sticlă, care Îi scăpase la prima examinare. Era goală, dar, când o duse la nas, simți de Îndată mirosul aspru și inconfundabil de chandu. Îi promisese lui Teofilo că se va Întoarce să Îl viziteze. Se hotărî să onoreze acest angajament. Neîntârziat. Când ajunse În dreptul ușii, Îi zări pe cei doi polițai cum soseau cu sufletul la gură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
restaurare, Comuna v-ar fi acordat, cu siguranță, o sală la San Piero. Sau capitulul vreunei mânăstiri... I se păru că surprinde o iute privire de Înțelegere Între cei de față. — Dacă vei avea răbdare o clipită, vei Înțelege de Îndată, messer Alighieri, zise spițerul arătând spre fundul sălii, unde vânzoleala părea să se Întețească. De câteva momente se auzea un sunet firav de darabană, lent și senzual, acompaniat de freamătul metalic al unor mici țimbale de bronz. O figură feminină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
unde vânzoleala părea să se Întețească. De câteva momente se auzea un sunet firav de darabană, lent și senzual, acompaniat de freamătul metalic al unor mici țimbale de bronz. O figură feminină Își făcuse apariția, În mijlocul ovațiilor celor prezenți. De Îndată, o pădure de mâini și de trupuri, de jur Împrejur, se apucase să se agite haotic, cu strigăte și exclamații vulgare, acompaniate de zgomotul farfuriilor din lemn, izbite ritmic de mese. O muzică ce, din când În când, o acoperea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
messer Alighieri, mai zise Augustino, Îndepărtând cu un gest un nor de insecte. Ci pentru a mă lămuri ceva mai bine cu privință la ce crezi despre crima pe care ești chemat să o judeci. Dante nu Îi răspunse de Îndată. Se Întreba de unde atâta interes. Poate simplă curiozitate, poate umbra vinovăției. Se hotărî să Îi cânte În strună. — Nu erau multe indicii, la locul morții. Nimic altceva În afară de ceea ce v-am povestit. — Cu adevărat, nimic altceva? Augustino părea dezamăgit. Mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
depărtă privirea, ca și când ar fi fost interesat de oamenii din preajmă. — Mi-am format, totuși, o impresie, zise el apoi, fixându-l iarăși. — Care? — Că voi toți știți deja multe despre acele fapte, poate chiar totul. Augustino nu reacționă de Îndată. — Îmi Închipui că ai examinat cu atenție mozaicul la care lucra meșterul, zise el după o scurtă pauză. Dante alungă o muscă ce Îi poposise pe obraz. — L-ați văzut și domniile voastre? — Colosul? Da, o dată, la puțin timp după ce Ambrogio

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
la Palatul priorilor. Omul Își făcu apariția trăgându-și sufletul, contrariat În mod vădit. Era lipsit de armura lui obișnuită. Părea mai mic. — Ce este atât de important, messer Alighieri, Încât să mă scoți de la treburile mele? Întrebă el de Îndată. Taverna e treaba ta, mizerabile, se gândi poetul, dar se mărgini să Îl ignore. Sucea În mâini ciudatul pumnal pe care Îl găsise În biserică. Există templieri la Florența? Întrebă el. — Ce? — Trezește-te, Bargello. Ordinul cavalerilor sărmani ai lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
reteze limba. E chiar adevărat ce se spune? Că o nouă Atenă se ridică pe malurile râului Arno și că aici există mai mulți Înțelepți decât În toată biblioteca din Alexandria? Dante deschise gura să spună ceva, dar fu de Îndată oprit de celălalt, care Își reluă vorba cu entuziasm. — Și apoi, cârciumile voastre... Cu adevărat splendide! Nu ca maghernițele sordide frecventate de concetățenii mei. Am văzut localul unuia pe nume Baldo, care are casă deschisă dincolo de zidurile vechi. Îl cunoști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
apăram ultimele ziduri, sub soarele torid al păgânilor, am fost rănit de o săgeată otrăvită. Am văzut-o cum venea către mine și abia am avut vreme să mă feresc cu mâna. Vârful săgeții mi-a trecut prin mănușă. De Îndată otrava a Început să-mi urce În trup, așa cum hoardele barbarilor urcau pe bastioanele noastre. Iar trupul meu nu rezista, slăbit de luptă, și ceda... Glasul lui Baldo Înghețase. Prin fața ochilor săi păreau să se perinde Încă imaginile acelei ciocniri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
care Îi măturase fața cu o lumină sinistră. Refuza banii ca să obțină mult mai mulți În continuare. Poetului nu-i erau pe plac nici secretarii cei Înșelători, curteni precum inchizitorul Noffo Dei, care se Înrolaseră de partea lui, asmuțiți de Îndată pe străzile Florenței, În căutare de nu se știa prea bine ce anume. Dar mai ales nu Îi erau pe plac cele două duzini de mercenari Înarmați cu arbalete și cu lăncii care, În ciuda opoziției sale din Consiliu, fuseseră autorizați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Înalt În fața celuilalt, care ședea În continuare liniștit. Numele și funcția sa nu prea suscitaseră nici o impresie deosebită. Omul se mărgini să Îl măsoare cu luare aminte, din cap până În picioare. — Așteaptă, zise el apoi pe un ton sec. Iar Îndată adăugă: — Dumneata și toată Comuna florentină. Rosti aceste cuvinte cu o sfidare care spunea multe despre sentimentele zbirilor lui Bonifaciu față de orașul său. Accentul Îi trăda originea Îndepărtată. Trebuie că era unul din mercenarii francezi ai cardinalului. Dante se aplecă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
despre sentimentele zbirilor lui Bonifaciu față de orașul său. Accentul Îi trăda originea Îndepărtată. Trebuie că era unul din mercenarii francezi ai cardinalului. Dante se aplecă Încetișor, Îndoindu-și genunchiul, până când ajunse În dreptul feței sale mari și urâte. — Anunță-mă de Îndată cardinalului dumitale! Prin reaua voință și prin lenea dumitale Întârzii o misiune de care pot atârna triumful justiției și relațiile dintre patrimoniul Sfântului Petru și nobila Comună a Florenței. Vei fi spânzurat, dumneata și ticăloșii care Îți fac cortegiu, atunci când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
iar acum trupul, slăbit, se răzbuna. Ducându-și mâna streașină la ochi, zări la capătul celălalt al străzii Însemnele unei cârciumioare și se Îndreptă Într-acolo. — Cu ce vă pot sluji, messere? Îl Întrebă Îndatoritor cârciumarul, care Îi ieșise de Îndată În Întâmpinare. Pe tejghea erau expuse câteva tăvi cu felii de brânză și de șuncă, Înconjurate de câteva farfurii cu legume. Omul urmări privirea poetului. — Văd că Îmi prețuiți mâncarea. Nu vă veți căi de alegerea domniei voastre, luați loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-o a fi o nebunie, decât pentru spiritele grosolane... Ah, da, ce-ți spuneam la cârciumă... Nu iubirea mă aduce la o prăvălie cămătărească, ci un demon mai sinistru, Îl Întrerupse Veniero izbucnind În râs. Jocul, messer Alighieri! adăugă de Îndată, văzându-i expresia perplexă. Și nenorocirile sale. Dante Încuviință, zâmbind la rândul său. Nu mă miră, dacă aceasta a cea de-a doua pasiune a dumitale. — Nu a doua. Pe domnia ta nu te ispitește să Îți sfidezi soarta? Ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Bruno Ammannati se Întrerupsese, iar acum Îl fixa cu o expresie inspirată. Numele său nu părea să fi suscitat vreo reacție deosebită În rândul celor de față. Doar câțiva credincioși se mărginiseră să Îi arunce câte o privire bănuitoare, de Îndată potolită de tonul confidențial al predicatorului. După acel scurt salut, părea că și Bruno uitase de dânsul. Își desprinsese privirea, Întorcându-se cu fervoare la predică, cu ochii aprinși Îndreptați către cer. Trebuia să fie spre sfârșit, judecând după tonul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
mâna Întinsă la pomană. Lui Dante i se păru că Îl măsurase cu un ochi amenințător. Un alt ticălos din Arta secretă, fără Îndoială. Dacă nu ar fi fost nevoit să o supravegheze pe femeie, i-ar fi chemat de Îndată pe polițai ca să Îl aresteze. Mai azvârli o privire amenințătoare spre zdrențăros, care Își expunea din nou nenorocirile dinaintea trecătorilor. Era ceva aparte la el. După Întâlnirea cu Giannetto, poetul privea altfel acea realitate pe care, Înainte vreme, nu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]