2,074 matches
-
credință, sau sectă, care să se transforme în convingere, dominând gândirea și comportamentul lor. Ei reprezintă acea categorie de bolnavi psihici care admit „adevăruri revelate”, „intuiții irecuzabile”, „certitudini supranaturale” etc. Din punct de vedere clinico-psihiatric se notează următoarele forme: idealiștii îndrăgostiți, marii mistici, care de fapt nu interesează sfera psihopatologiei, ci numai bolnavii „deliranți mistici” diferiți de primii, inventatorii, reformatorii religioși de tipul „deliranților profetici” sau „mesianici”, care reușesc ca să inducă, prin sugestie colectivă, un delir în masă. Psihozele endogene atipice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
scandalul. Zoe păstrează o alură de grande-dame; este capabilă de multe generozități: e protectoarea lui Pristanda și se arată ostentativ clementă cu Cațavencu. Comparația ei cu o Zița volubilă ar fi împotriva textului și ar transforma-o într-o autentică îndrăgostită. Adulterul și participarea la viața politică fac parte dintr-un ritual, ilustrează o lume diferită de cea a Vetei, dar limitată. Ca o dovadă a dragostei lui, Fănică îi propune să fugă împreună. Altă femeie ar fi acceptat. Zoe însă
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
mai comandat o sticlă cu vin. Între timp, surâdeam tâmp pentru pozele pe care ni le făceau prietenii și, culmea, una dintre cele mai reușite fotografii ale noastre e de atunci, rămânând pentru totdeauna prinsă într-o imagine, femeia năucă, îndrăgostită prostește, zâmbind dragostei sale sau ideii de dragoste. În timpul zilei, Taormina ori te înfiora, când străzile coteau în ultima clipă peste pantele muntelui Tauro, nu tocmai prietenoase, și era clar de ce toate mașinile în zonă erau șifonate binișor, sau te
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
lumea celestă a celor nevăzute. Primul Cer este al Lunii și adăpostește sufletele celor care nu și-au ținut promisiunile. În Cerul al doilea, al planetei Mercur aflăm sufletele active și ambițioase. Cerul al treilea, al planetei Venus adună sufletele îndrăgostite, pline de afecțiune, iubitoare. Cerul Soarelui cuprinde sufletele înțelepților rostuiți în două cununi: prima, sfinții și filosofii, a doua, dominicanii și franciscanii. Al cincilea Cer, al planetei Marte, cum era de așteptat pentru planeta roșie, adăpostește sufletele luptătorilor, martirilor, duhovnicilor
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
complex al sărăciei mijloacelor lingvistice de exprimare nu mai există. Moștenirea lăsată de părinți îi este suficientă. Poezia este la el, dar și la ceilalți Văcărești, aproape în totalitate, și după sintagma preluată și propusă de Eugen Simion, un discurs îndrăgostit. Focul la Alecu este metafora centrală, iar robia, starea lui lirică în fața femeii, " Intrarea în foc este o decizie individuală. Plăcerea nu vine din afară, plăcerea este opera curajului de a te jertfi pe rug" (E.S.). Iubirea este pentru poet
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
rar în poezie. Denis de Rougemont (Les mythes de l'amour) crede că literaturile europene n-au propus un mit al căsătoriei ideale. Literatura caută, în genere, simboluri erotice în afara spațiului conjugal. Nici Barthes nu trece conjugalitatea printre figurile discursului îndrăgostit. Căminul este cu precădere spațiul unui lung război de hărțuială. El poate provoca uneori, prin evaziune, o formă a pasiunii erotice. Nu ne putem imagina, zice tot Denis de Rougemont, pe Tristan însurat. Heliade și-l imaginează, îndrăgostitul său stă
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
fotografic care Îi servește de pretext ca să se simtă vie, ca atunci când fiece om avea umbra lipită de picioare. Mi-ar fi plăcut să scriu un roman ori să fac un film despre prietenii morți ai unui templier, un samurai Îndrăgostit, un conte rus care bea ca un cazac și juca precum un criminal la Monte Carlo, Înainte de a fi portar la Le Grand Véfour; dar n-am talent pentru așa ceva. Ca urmare, privesc. Fac fotografii. Pentru moment, ești pașaportul meu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
iubesc pe nimeni În afară de mine Însămi. E un lucru mai degrabă greu de admis. N-am nimic din iubirea lipsită de egoism a mamei mele. N-am nimic din iubirea leșioasă și practică... Sunt, pentru a fi directă și concisă, Îndrăgostită numai de mine... Paradoxal, continua punere sub semnul Întrebării sfârșește prin a deschide noi serii de alternative. Jurnalul descrie cu o mare acuitate transferul dintre obsesiile individului spre cele ale creatorului. Trecerea nu e lipsită, ea Însăși, de dubii și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
negură, soare..., București, 1960; Bunicuța poveștilor, București, 1968; Răpirea elefantului cârn, București, 1970; Pegas, București, 1978; Flori de pădure, București, 1982; Azura, București, 1983. Traduceri: Han Ser-ia, Amurg, București, 1960; Iuri Karlovici Oleșa, Trei grăsani, București, 1962; Nazim Hikmet, Norul îndrăgostit, București, 1965. Repere bibliografice: F. Oprescu, „Azura”, „Viața nouă”, 1983, 1; Alina Nour, „Azura”, CL, 1983, 9; N. Ionescu, „Azura”, „Viața nouă”, 1984, 1. A.F.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288434_a_289763]
-
nu e mulțumit de această glorie subterană. Se visează bogat și celebru, adulat de o lume întreagă. În primăvara lui 1974 odată cu Soljenițîn, care fusese alungat din țară părăsește Moscova cu destinația New York, însoțit de preafrumoasa Elena. Seducător frenetic, veșnic îndrăgostit, romantic incurabil, înconjurat de femei, mai puțin în perioada în care, pentru a supraviețui în America, a trebuit să facă favoruri unor negri, Limonov cultivă o anume fidelitate față de origini și un soi de compasiune barbară, ce l-au făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sărutări, uimeală” sunt „mărturisiri că inimi n-avem reci!” Arta însăși, „zbor” al „duhului”, stă sub puterea lui Amor. În mod fericit, tiparele nu reușesc să înăbușe întotdeauna accentele mai personale ale expresiei sentimentului: jocul de impulsuri contradictorii ale sufletului îndrăgostit, surprins cu naturalețe în Adevărata iubire, timbrul aproape folcloric al laudei iubirii în Călătoria sau în Despărțirea (Cântec românesc), gingășia unor imagini din Zâna de plăcut, La espresia fisionomiei unei fetițe, Măsura gurei. Față de discursivitatea din La Amor sau din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
1974). O primă perioadă poetică va fi abandonată în favoarea unei abundente producții romanești. Versurile sale cântă în stanțe corecte patria, pământul românesc, pacea, devotamentul femeilor-ostași sau, atunci când e vorba de o tematică mai personalizată, mama care apără/veghează somnul copilului, îndrăgostita care își descoperă vârsta. Romanele semnate de G.-M. impun în primul rând prin darul povestirii, firească, adesea captivantă. Scriitoarea imaginează situații foarte aproape de realitate, creează realist-mimetic un fundal al cotidianului lesne recognoscibil, pe care proiectează mici drame sentimentale care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287368_a_288697]
-
realist-mimetic un fundal al cotidianului lesne recognoscibil, pe care proiectează mici drame sentimentale care mobilizează atenția unui cititor nepretențios, obosit ori mai degrabă indiferent față de prea numeroasele complicații moderne ale narativității. Condiția femeii, în toate ipostazele - adolescentă, matură, prea matură, îndrăgostită, înșelată, dezamăgită, resemnată, în curs de reconstruire a speranței, mamă, mătușă, soție mai mult sau mai puțin adaptată situației -, reprezintă, firesc, motivul obsedant, la care se adaugă situații-tip, recurente: întâlnirea iubiților / soților despărțiți „après vingt ans”, confruntarea cu o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287368_a_288697]
-
transformă textul Anagrammes în structura ascunsă, abisală a întregului demers saussurian, în indiciul unei situații mai apropiate de adevărata stare a limbajului. De o manieră asemănătoare este apreciată și alegerea ordinii alfabetice de către Roland Barthes în Fragmente dintr-un discurs îndrăgostit, alegere care are menirea de a distruge orice "tentație a sensului". Sensul nu este abolit prin haosul semnelor, ci prin introducerea unui simulacru radical ce se obține prin instituirea unei ordini perfect convenționale, cum ar fi cea dată de regulile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
logicii noncontradicției care determină atracția termenilor opuși și deturnarea sensului din matricea sa. Seducția este, în același timp, o forță care nu poate fi controlată, dar și o strategie aplicată de către un subiect ce poate juca diverse roluri: scriitor, profesor, îndrăgostit, manipulator, agent de publicitate etc. Tocmai de aceea ea este o strategie fatală, mai ales datorită faptului că intervine la toate nivelurile: interuman, social, politic, mediatic, discursiv. În viziunea lui Baudrillard, seducția se inserează peste tot în mod ascuns sau
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Moare În condiții misterioase, la 30 de ani, ucis probabil de oamenii lui Moruzi din motive sentimentale.* Toți Văcăreștii au asemenea Încurcături. Însă În poezie nu răzbate nimic din tragedia teribilă a familiei. Poezia este, aproape În exclusivitate, un discurs Îndrăgostit. Metafora discursului este, la Alecu Văcărescu, focul, iar starea lui de grație robia. Există În stihurile destrăbălatului boier un rafinat mazochism: ca să trăiască bucuriile iubirii, trebuie să ardă, să sufere ca un rob. „Suferind cu mulțămită” este condiția lui ideală
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Într-o mucenicie lungă. Forma ei acută este trecerea de la chin la leșin, de la voluptatea durerii la pierderea conștiinței de sine, cum sugerează vestitele și des ridiculizatele versuri: „CÎnd nu te văz am chinuri, Și cînd te văz, leșinuri.” Discursul Îndrăgostit construit pe un sistem de convenții literare luate de peste tot are o Întreagă mitologie: a suspinului neîntrerupt, a lacrimilor-pîraie, a ochilor-lasouri sau a ochilor-săgetători. Obiectul acestei mitologii (femeia) rămîne și la Alecu nedeterminat, ascuns În spatele unei pasiuni puternice și abstracte
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mă arză!” Oglinda, cea mai savantă dintre compunerile lui Alecu Văcărescu, exprimă pe o cale mai ocolită nașterea obiectului erotic. Femeia este o divinitate făcută, iar nu născută. Este creația pură a subiectului. Ea apare prin pasiunea și voința omului Îndrăgostit. În stil galant, Alecu traduce aceste idei grave prin fabula oglinzii care, În recea ei obiectivitate, Împuținează frumusețea femeii. Numai oglinda pasiunii nu face „vreo greșeală”. Alecu Văcărescu este un mistic al iubirii și, dacă păstrăm proporțiile, putem zice că
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ești amorul meu.” Alecu are și anumite exigențe etice. Cere virtute și prieteșug curat. Reclamă crezămînt și făgăduiește statornicie. Se culpabilizează și promite Îndreptarea: „Ce feli să urmez Să vă-ncredințez Și cum să mă Îndreptez?” În fine, acest discurs Îndrăgostit, străbătut de atîtea rîuri de lacrimi și pîrjolit de atîtea flăcări, are și un personaj ideal, altul decît cel care vorbește: personajul absent, obiect de adorație și de tortură. Acesta Întrunește, după Alecu Văcărescu, următoarele Însușiri: frumușele, Înțelepciune, vorbă, duh
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
parte, o fază a erosului. Cea de Început, de dinaintea stabilizării lui. Căci, vom vedea deîndată, Heliade este În poezia erotică mai moralizator decît oriunde. Simțul (plumbul) datoriei se afirmă pe acest teren delicat mai hotărît decît În alte domenii. Discursul Îndrăgostit al lui Ion Heliade Rădulescu este, În esență, un discurs moral, antipatic moral, plin de sfaturi și de restricțiuni. Într-o Elegie din volumul Meditații poetice (1830), el se adresează deja soției, „tovaroș vecinie”, de care l-a legat o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
rar În poezie. Denis de Rougemont (Les mythes de l’amour) crede că literaturile europene n-au propus un mit al căsătoriei ideale. Literatura caută, În genere, simboluri erotice În afara spațiului conjugal. Nici Barthes nu trece conjugalitatea printre figurile discursului Îndrăgostit. Căminul este cu precădere spațiul unui lung război de hărțuială. El poate provoca uneori, prin evaziune, o formă a pasiunii erotice. Nu ne putem imagina, zice tot Denis de Rougemont, pe Tristan Însurat. Heliade și-l imaginează, Îndrăgostitul său stă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-n mintea mea; De ating fruntea-mi, simț că svîcnește, Focul din sînu-ți arde În ea.” Un extaz retrăit, o plenitudine ce vine din amintire, un minut pe care l-a Înghițit deja timpul și-l „muncește” la infinit sufletul Îndrăgostit. Numai așteptarea este descrisă de poet la prezentul indicativului. Un prezent În care introduce, totuși, trecutul (biografia, loviturile soartei...). La celălalt capăt al retoricii amoroase se află prieteșugul: figura renunțării cordiale, a eșecului acceptat cu resemnare. La Bruyere considera că
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
amintă Încă p-al vieții autor, Făcînd ca să se uite durerea ce dărîmă!” și efectul ei este desfătarea care șterge contururile aspre ale lumii. Desfătător, cu efecte purificatoare este și tabloul cu delfinii care Însoțesc, Într-un joc nebunesc, pe Îndrăgostiții fugari: „Iar delfinii sprinteni trec ușori prin valuri urmărind caiacul și al lor amor”. Imagine superbă ce ne face să uităm stîngăciile versului, răsturnările acelea de topică atît de ridiculizate de comentatori. Marea este un element euforizant. Înspumată sau lină
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sublimă a pasiunii: sublimul voluptății și al purității, două noțiuni care la Bolintineanu merg Împreună. Numai virginalul poate trăi beția voluptății. În Conrad dăm peste „azurita ceață”, În Macedonele, marea și cerul (eterul) „unesc azurul lor” și, tot acolo, sufletul Îndrăgostit zboară ca fluturele prin „deșertul azuros”... Să revenim la „lichidele cîmpii”... unde sufletul proscrisului Conrad se simte bine. Aici climele sînt „prefumate”, cadrul vieții (citat deja) e „superb, desfătător”, cerul, aerul, valul mării „se Înveleau” Într-o culoare pală, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În erotica lui Bolintineanu: figura sacrificiului. Ea este un derivat al inocenței. E inocența care, Într-o situație limită, alege ca soluție moartea. Moartea voluntară este ultima probă de dragoste romantică. Pentru a face trecerea suportabilă pentru cei vii, femeia Îndrăgostită (căci subiectul erotic este la Bolintineanu aproape În exclusivitate de gen feminin) inventează o fabulă, Înnobilează, codifică moartea: o plecare Într-un car mitic cu o doamnă misterioasă etc. Sau se culpabilizează, Își atribuie păcate imaginare, mistificînd adevărata esență a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]