3,818 matches
-
mea mama adusese și femeie la curățenie), de o lumină nesănătoasă. În zece minute cronometrate pe secundarul ceasului cu brățară argintie, au trecut pe sub fereastra chiliei mele douăzeci de inși, o măturătoare de frunze, cu basmaua uriașă în culorile toamnei înfășurată de mai multe ori peste gură, arătând întocmai ca un morman de frunze arse, pe urmă un grup de fete nostime de la Economic - nu mai știu dacă am apucat vreodată să-ți vorbesc despre „liceul de fete“ de pe strada mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
timp doar la rezervă, după ce i-am zdrobit cu dinții, într-o clipă de neinspirație, corpul de plastic. (Jacobina iese din baia roz, frisonată de apa care în fiecare dimineață curge pe trupul ei de la douăzeci de minute în sus. Înfășurată într-un prosop de deasupra sânilor de domnișoară până la o palmă de tălpile picioarelor, lăsându-și brațele libere, aleargă prin holul cu oglinzi mari spre camera ei, la o oră a dimineții când nu se simte amenințată s-o surprindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
brusc cum începuse, dansatoarea se uită în jur parc-ar fi căzut din altă lume, pe urmă se lasă dusă de bărbatu-său pe scaun. Frisonată, își trage cu picioarele ghetele din mijlocul terasei, își vâră picioarele-n ele, se înfășoară și în haină, îngropându-și fața în guler - nu pentru multă vreme, fiindcă o așteaptă berea și păhărelul. Fiecare calup publicitar de la TV îmi dă sentimentul unei victorii à la Pyrrhus: m-am abținut să aprind o țigară - dar de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
un fel de guru al lifestyle‑ului și încep un turneu prin lume, și oamenii or să se înghesuie să mă vadă și să‑mi ceară sfatul în legătură cu tot felul de probleme... Cum merge? zice Suze, apărând la ușa mea înfășurată în prosop, și eu tresar, vinovată. Stau în fața computerului de destul de mult timp, dar nici măcar nu i‑am dat drumul. — Mă gândeam, zic, apăsând pe buton. Îmi adunam gândurile... ca să‑mi las seva creatoare să se cristalizeze într‑o structură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
i nevoie, spun sigură pe mine. Mă descurc. Zău, nu am de gând să‑l las să mă plictisească explicându‑mi cum funcționează fiecare aparat. N‑oi fi chiar așa de proastă. Îmi iau un prosop din teanc, mi‑l înfășor în jurul gâtului și mă îndrept spre un aparat de alergat, care pare destul de simplu. Mă sui pe bandă și mă uit la butoanele din fața mea. Pe un cadran pâlpâie cuvântul „Timp“ și, după ce mă gândesc puțin, tastez „40 de minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Nu pot descrie dezamăgirea mea. Am anumite așteptări de la Nah. Poate prea multe. Poate că asta i-a ucis spiritul. Sunt oare diferită de mama mea, care voia tot ce e mai bun prentru mine și pentru asta mi-a înfășurat strâns labele picioarelor? Nah se apucă de ceea ce mie nu îmi place și se lasă de ceea ce îmi e pe plac. Lucrurile stau așa de pe vremea când a văzut cum se purta tatăl ei cu mine. Cum să nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
o viață ieșită din comun. Momentele mărețe... Acum, când mă gândesc la ele pentru ultima oară, încă îmi mai fac inima să bubuie de avânt... 1 Învață de timpuriu ce e durerea. La patru ani, mama ei vine să-i înfășoare labele picioarelor. Mama îi spune copilului că nu-și permite să mai aștepte. Îi promite că după aceea, după durere, fata va fi frumoasă. Va reuși să se mărite într-o familie bogată, unde nu va trebui să meargă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cu propria-i poziție - fiica ultimei concubine, cea pe care familia o consideră cea mai îndepărtată rudă. Tatăl ei avea șaizeci de ani când s-a născut ea. E ca un străin. Părul mamei e negru și lucește ca lacul, înfășurat într-un conci și prins cu un ac din bambus. Când începe, îi cere fetei să stea potolită. Pare solemnă, de parcă s-ar afla în fața unui altar. Ia piciorul drept al fetei, îl spală și îl șterge cu bluza ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
mine e pe cale să-și pună capăt zilelor din cauza iubirii. Ia-mă cu tine! aud. Ia-mă cu tine! Restul audienței îi urmează. Și apoi întregul teatru suspină. Se aude ca o maree incredibilă. Val după val. Până la cer. Imens, înfășurându-mi urechile. Reprezentația e un succes. Se dovedește a fi cea mai bună ocazie la care puteam spera - în sală se află Domnul Zhao și un grup de critici, invitați de el pentru a face o recenzie spectacolului. Nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
chipul bărbatului. Pentru ea, el s-a nimerit să fie o piatră în mijlocul râului în care se îneca. S-a întins până la piatră și a ieșit din apă. Însă la nuntă e supusă. E purtată într-o lectică și e înfășurată în mătase roșie, ca un cadou de Anul Nou. Asta pentru a le face pe plac socrilor. Aceștia nu zâmbesc. Yunhe bănuiește că bunicul ei a dat bani ca să-l facă pe domnul Fei să o ceară de nevastă. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cu inima. Lumea e șocată. Însă Lan Ping continuă. E atât de animată, că eșarfa îi cade de pe umeri. O tot ridică, dar îi cade întruna. Până la urmă, o lasă nepusă. Critică mai departe, pe un ton din ce în ce mai ridicat. Își înfășoară eșarfa în jurul degetelor, cu nervozitate. Vine Tang Nah. O trage cu delicatețe într-o parte. Hai să mergem, că ești obosită. Lasă-mă să termin! Uite ce e, eu sunt critic. Și e treaba mea să comentez, iar eu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
albastru din ce în ce mai închis. Orchestra își acordează instrumentele. Fata din Shanghai s-a impus ca actrița principală a trupei de operă din Yenan. E pe cale să cânte un solo intitulat „Povestea fetei de pescar”. Fata se pregătește într-un cort. Își înfășoară capul cu o eșarfă de un galben strălucitor. E în costum, o vestă roșie cu o fustă-pantalon verde. Ridică o vâslă imaginară, prefăcându-se că e într-o barcă, și își începe încălzirea, pășind într-un ritm de un pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
când Fairlynn devine editorul-șef al ziarului lui Mao, Tabăra Roșie. Se zice că Mao a numit-o personal în acest post. Ziarul aclamă recentele victorii și îl numește pe Mao „sufletul Chinei”. Domnișoara Lan Ping e în uniformă. Își înfășoară capul cu o eșarfă portocalie. Este înfățișarea pe care o cultivă - un soldat cu o urmă de zeiță romantică. Asta are efectul unui trandafir micuț într-o masă de verdeață. Cunoaște felul în care ochii bărbaților caută și înregistrează. Aparatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
noroi. Se târăsc de parcă ar încerca să fugă de mine. Încerc din răsputeri să nu-mi fie dor de Shanghai. De trotuare, copacii îngrijiți, restaurantele încălzite și toaletă. Ploaia amestecată cu ninsoare continuă să se reverse. Cerul și pământul sunt înfășurate într-o singură perdea imensă de gri. Holul Colegiului de Artă LuXiun din Yenan e plin de lume. Mao e așteptat aici să țină o cuvântare. Fata din Shanghai stă în primul rând, pe un scaun de lemn. A venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
aceasta își urmează cursul. În oglindă, zărește o concubină neînsemnată, pe cale de a fi uitată. Se transformă în Zi-zhen? Nu a văzut-o niciodată pe Zi-zhen. A auzit descrieri foarte sugestive ale ei: o băbătâie cu chip ca de pasăre, înfășurată în păr ca paiele. Odată, în trecut, l-a testat pe soțul ei ca să vadă dacă mai erau rămășițe ale poveștii de dragoste cu Zi-zhen. O adiere ușoară de vânt care trece prin iarbă, a fost comentariul lui Mao. * Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
și senzații noi, ceea ce nu cutează, doar trăiește. Te văd cum dănțuiești de-a lungul ulițelor, cum îți oglindești râsul palid în zarzări și în pruni, cum pui pete de aramă pe gura pomilor de nuc și, apoi, cum te-nfășori și desfășori în valul frunzelor de plopi. Doamne, ce încântare! Frământările tale dulci și aromate îmi colorează sufletul și-ți simt iubirea fremătând în roșul merelor, în galbenul gutuilor și-al perelor. Același dor ne parfumează simțurile: dor de vise
Toamna eu, eu toamna. In: ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_663]
-
cuvântul teoretic, domnule profesor? „Teoretic, erau fiii, fiicele, nepoții, strănepoții...” Doar ea putea pune această Întrebare cu această voce clară, catifelată, aparent șovăitoare. Doar mintea rapidă, exactă a proaspetei mirese putea prinde ceea ce În mintea bătrânului ei profesor rămâne Încă Înfășurat Într-un halou de ceață. — Nota maximă pentru perspicacitate, draga mea! Poate o să vi se pară o simplă fantezie, dar știu că atunci, În clipa aceea, mi-a trecut prin minte prima oară un gând care mi-a tot revenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
cu limba vorbită în saloanele bucureștene. Era contrariată de amestecul franco-român al conversațiilor din jur. Stătea la marginea cercului de femei, ținea în mână paharul cu apă și părea preocupată de savoarea șerbetului de trandafiri. Rotea ușor lingurița de argint, înfășurând pasta într-o mică spirală roz înainte de a o duce la gură. Și, în timp ce limba ei plimba spirala pe cerul gurii, privi, ca din întâmplare, spre Manuc. Era îmbrăcat în zerbaf, un brocart turcesc din mătase de cea mai bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ger mare pe străzile Bucureștiului. Prințul ar fi preferat să nu iasă, dar stabilise deja o întâlnire cu generalul Kutuzov pentru ora prânzului. Înainte de asta, ținea să ajungă și la atelierul de sticlărie, ca să comande două cupe mai speciale. Se înfășurase bine cu blana de urs din sanie, dar tot simțise gerul. Așa că atunci când intră pe ușa atelierului din apropierea hanului său, binecuvântă căldura de acolo. Cu câțiva ani în urmă adusese un meșter din Murano. Matteo lucra doar sticlărie fină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
albastră a planului mental superior deasupra mentalului nostru inferior. Era o lucrare cu adevărat demnă de nivelul celui de-al treilea grad masonic la care ajunsese el. La propria mea inițiere, l-am invocat numindu-l Hierophant și a apărut înfășurat în aripile de lumină ale unui înger uriaș. D’Autrey se opri în fața podiumului și i se adresă prințului, vorbindu-i aproape în șoaptă: ― Ei bine, Alteță, a venit timpul să vă mărturisesc că nu mă aflu aici întâmplător. Maestrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și în a reduce totul la un egalitarism josnic, declarând că oricine își poate cumpăra funcții și demnități. Clătină capul. Nu, nu era același lucru. Se îndreptă spre tainița din perete. O deschise și scoase de acolo un sul mare înfășurat cu un șnur roșu de care atârna pecetea Văcăreștilor. Îl desfășură pe măsuța de la fereastră. Și în gesturile ei nu era doar grija de a nu sfărâma hârtia veche, aproape arsă de trecerea timpului, ci și multă considerație, chiar pioșenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de îngrozitoare era viața, recunoștea cu tristețe nevoia de a fi singură și, din momentul acestei revelații, începu să petreacă ore întregi sub copacul lui Sampath, închisă într-un cocon intim, în care să lăsa în voia propriilor gânduri, se înfășura în reverii nesfârșite, medita îndelung, rățoindu-se în mod nefiresc dacă era întreruptă. Și, jos, în bazar, mai era și băiatul de la Hungry Hop, care n-avea habar de chinul prin care trecea ea. — Baap re! conchise ea, ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
de ceai. Hai, vino-ncoa’, pe vânzătorul de cartofi dulci, cel care vindea alune și cel cu căruciorul de băuturi reci. Astfel, profitau cât puteau de timpul lor și erau mulțumiți. În jurul copacului lui Sampath, aerul părea întins la maximum, înfășurat iar și iar în jurul lui. Privind în jos, vedea doar o mare urâtă de oameni. Nimeni nu-i mai respecta orele de vizitare. Câțiva bărbați mărșăluiau la periferia livezii, lovind pământul cu bețe și suflând din fluiere, în sensul acelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
străduia să o afișeze. Când plecară, toate îndoielile îi reveniră în minte și, în noaptea de dinaintea dimineții în care ar fi trebuit să se întâlnească cu Pinky, nu puse geană pe geană. Se suci și se învârti până când cearceafurile îi înfășurară strâns picioarele. Gândurile îi săreau și se rostogoleau, întrerupându-se unele pe celelalte și încurcându-se între ele. Pe de o parte, își dăduse cuvântul că se va întâlni cu Pinky în dimineața următoare și, în definitiv, era un băiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
paturi de campanie împrăștiate mistrios pe drum. — Oh, nu, mugi brigadierul. Ce mai e acum? Cine-ar fi crezut că vor fi atât de multe probleme la ora asta? spuse domnul Gupta, trăgând în jos eșarfa pe care și-o înfășurase peste gură să țină frigul afară. Am ales special ora asta pentru că nu e trafic și nu sunt impedimente și uite-acum ce se-ntâmplă. Acolo, înfofolit cu și mai multe eșarfe de lână decât domnul Gupta, în mijlocul unei mări de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]