2,049 matches
-
mi-e pălăria?... A, trebuie să plec! Își adună micile obiecte de toaletă, și ceasornicul și câteva mărunțișuri, le înfundă în poșeta de piele roșie cu monograma de aur. Trecând pe lângă oglindă, își aruncă ochii fără să vrea și se înfioră văzând o figură străină, parcă. ― O, săraca de mine! bâlbâi pierdută. Și toate astea numai pentru că... A, să plec repede, să... Petre trecuse din vestibul în cerdac și coborâse în curte unde, între timp, se mai adunaseră alți lespezeni. Toader
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
la tribună, îi strânse amândouă mâinile și apoi se sărutară pe amândoi obrajii. Deputații și senatorii, împreună cu publicul din tribune, acompaniară cu un uragan de aplauze scena aceasta de înfrățire patriotică. Mulți ochi se umplură de lacrimi și o duioșie înfioră chiar inimile cele mai rezistente. Numai prim-redactorul independent de adineaori nu-și ținu gura și spuse în tribuna presei: ― Pupăturile astea o să usture teribil spinarea țăranilor! Atunci Max Streșin, vechi redactor la Glasul poporului, oficiosul noului guvern, nu se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
alții, puteai să-ți inventezi rugăciunile proprii. Dar nu acolo, dragul meu, nu acolo. Ar fi fost prea simplu să închizi ochii și să te rogi, numai că, atunci când îți căutai Mântuitorul, dădeai, în locul lui, peste o arătare ce te înfiora. Mântuitorul nostru atârna cu capul în jos, crucea lui era strâmbă, adesea îi lipsea câte un braț pentru a lăsa mâinile să se bălăngăne, inerte, în frunte îi erau înfipte coarne răsucite și nările îi răspândeau miros de pucioasă. Pentru ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
niște animale lacome și ciudate le lipăiseră sângele până la ultima picătură. Străjerii patrulau prin oraș zi și noapte, zăngănindu-și armele și cer cetând în tot locul. Cu toate astea, morții conti nuau să-i întâm pine în fiece dimineață, înfiorându-i pe locui torii orașului cu privirile lor îngrozite. Până într-o dimineață, când un pâlc întreg de străjeri fu găsit, cu arme cu tot, stivuit, ca sacii la moară, și comparația nu păru nelalocul ei, căci aveau cu toții obrajii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de batic din buzunar să-și șteargă anevoie nasul, căci folosea o singură mână, cealaltă ținea cu îndărătnicie punga la piept. Ce-o fi având în ea ? șopti Jenică. — Niscaiva bilete de loterie, rânji Maca. Nu glumi cu așa ceva, se înfioră Jenică. — Nici nu trebuie să aibă cine știe ce, spuse Tili, fără să-l slăbească din ochi. Niște chei, ceva mărunțiș... Ne caută și nu ne găsește. Știe că îl căutăm... Se apără... De ce nu s-a ascuns ? De ce n-a fugit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
târziu, Su Shun va face totul pentru a ignora această constrângere. Ceea ce nu m-a surprins a fost că Hsien Feng și-a exclus de la putere toți frații, inclusiv pe prințul Kung. Acest fapt încălca precedentul istoric și i-a înfiorat pe învățați și pe membrii clanului. Ei stăteau într-un colț al sălii, vizibil supărați, în timp ce ascultau testamentul. Am bănuit că aici era mâna lui Su Shun. Potrivit spuselor lui Chow Tee, Su Shun îi menționase Majestății Sale că prințul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
aghiotanții lui Bem, un feudal maghiar”. Dezlănțuirea violențelor și a patimilor avea însă să atingă un asemenea grad, încât Bem a fost pus în situația să reacționeze prompt. În proclamația din 5 iunie 1849, el nota: „mă supără și mă înfioară jalbele cele multe”; amnistia nu se respectă „și, mai vârtos, unii dintre mădularele scaunelor judecătorești estraordinare nici cu cât nu o bagă în samă [...], asupresc și terorizează [...],. libertatea cea adevărată rău înțelegând-o”. În consecință, Bem repeta decretul de amnistie
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
așa că rămase nedumerită. Soția lui? Dar parcă nu era?" Julien, însoțindu-și vorba cu fapta, începe apoi s-o acopere pe Jeanne cu sărutări mărunte și grăbite pe tâmplă și pe gât, acolo unde se încrețeau primele fire de păr. "Înfiorată la fiecare dintre aceste sărutări de bărbat, cu care nu era obișnuită, ea își apleca instinctiv capul în cealaltă parte, ferindu-se de mângâierile acelea care totuși o încântau". Pentru prima dată de când se întâlniseră, se priveau drept în ochi
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
În vreme ce străbat câmpurile înverzite, câmpiile "bogate ce strălucesc de flori sălbatice primăvara poloneză ce se răsfață în toată strălucirea voluptuoasă a frumuseții ei [...], Sofia simte apăsarea brațului său lipit de al ei, dându-și seama că porțiunea atinsă i se înfioară ca pielea de găină. Încearcă fără succes, pe bancheta înghesuită să se tragă mai la o parte. Tremură ușor, apoi se relaxează". La intrarea în mină, tânăra femeie și Dürrfeld rămân singuri preț de câteva clipe, față în față. Atunci
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
mașina ei, această femeie care lăsase totul în urmă îl sărută pe Simon, respiră, cuprinsă de amețeală, "mirosul acesta de bărbat tânăr, răsuflarea lui gâtuită și prospețimea nopții". Se simte tulburată de "gura aceea caldă care o face să se înfioreze". Și dacă ar fi fost într-adevăr posibil s-o ia de la capăt? Dacă tânărul acesta năvalnic ar fi putut, încă odată, să-i redea viața, să-i insufle căldura, pofta de viață, avântul ei de odinioară? Iluzia nu durează
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
scenă a acestei drame a umilinței, rușinii, torturii, pe de alta a insurecției, prin intermediul unui personaj înzestrat cu puteri nelimitate; în plus, filmul îi dă spectatorului posibilitatea să traverseze spațiul junglei, contopindu-se cu natura. Spectatorii sînt invitați să participe înfiorați la distrugerea de către Rambo a dușmanilor, la experiența violenței salvatoare, la întoarcerea triumfătoare a lui Rambo într-un elicopter fabricat cu ajutorul unei tehnologii de vîrf. Astfel, mecanismul cinematografic al spectacolului de film își aduce contribuția în procesul de recîștigare a
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
morman amestecat de lemn și piatră, amalgam bizar de capricii arhitecturale. Liniile lui sclipesc nesigur în lumina tot mai slabă a după-amiezei de vineri. Partea umbrită pare strâns ghemuită, în ciuda celor trei etaje așezate unul peste altul, aruncate în spațiul înfiorat dintre pământ și cer, ca o grămadă incertă. Să fi fost mâna arhitectului măcinată ca o bucată de carne, înainte de a prinde creionul? Întrebări pălind în lucirea deșertului, în timp ce vila se înalță, inertă și grea, crescută din sine însăși. Razele
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
de acest soi". Chiar Mugur a fost arestat de două ori și interzis, ca artist, în trei rînduri!... Ca om dinăuntrul vieții spectacolului, poate că am citit cu un exces de... sensibilitate această carte importantă, dar cum să nu te înfiori cînd asiști, prin procură (mărturia lui V.M.), la sfîrșitul scenic al marelui Mihai Popescu, chinuindu-se să termine ultimul lui spectacol, Bălcescu ("...a-nceput să facă pauze nemotivate. O neliniște se așeza între el și public. Era tragic să vezi
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
priviri arzătoare, înțesate de o lumină difuză și senină. Satisfacția suveranului era vizibilă, se uita la Tommaso cu recunoștință, fiul ar fi avut drept consilier un cardinal italian și tot un italian ar fi pus ordine în topografia Regatului. Se înfioră și cu un surâs imperceptibil: mama o să fie fericită. Dacă mamele noastre ar mai trăi, -spuse purtat de emoție, dragă fra'Tommaso, aș chema-o pe-a ta la curte și le-aș pune pe amândouă față-n față. Tommaso
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
pentru a face disecții pe ochiul uman. Pentru a supraviețui dădea lecții particulare de greacă și latină, de matematică și de fizică, de filozofie și de chimie. Era neistovit: în aulele universității observațiile lui răsunau fără încetare, iar profesorii se înfiorau când îl vedeau venind pe acel tânăr spătos cu înfățișare de bătrân marinar abrutizat. Dar chiar și la Padova, deși atât de departe de Napoli, de Roma și de Calabria, ajunse cu acuze grave și defăimătoare mâna cea lungă a
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
în acei domni uscățivi și anemici, cu privirea rătăcită și neobrăzați, mai ales când se apropia ora prânzului. Dacă, vorbind, îi atingea cu floreta ei surâdeau, dar dacă îi lovea cu vârful sabiei în plin, pentru o clipă, ei se înfiorau. Cutezi în continuare să ameninți? Crezi că poți vorbi precum un câine scăpat din lanț? Nu ameninț, văd cum capetele voastre se rostogolesc spre o prăpastie. Fiecare dintre noi va plăti la sfârșitul vieții, iar cel ce ne va spovedi
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
pe nimeni și deranja zi și noapte deținuții și chiar păjanjenii de pe tavan și în fiecare noapte convoca duhurile rele dintr-un regat doar de el cunoscut și le vorbea cu glas tare și blestema și invoca legăminte ale iadului, înfiorând inimile tuturor și primejduind conducerea penitenciarului. Astfel, Tommaso fu transferat la Castel Nuovo. Acolo, controalele erau mai puțin aspre, celula primea oleacă de lumină, dar știa că era în continuare spionat și supravegheat din motive de care nu se mai
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
pronaosuri sfinte.// Am hotărât/ Să fug din glasul meu,/ Ca dintr-o închisoare pe care/ Singură mi-am închinat-o,/ Pentru nenumăratele mele crime,/ O închisoare celebră,/ Devenită muzeu,/ Cu versuri zăvoare/ Și gratii de rime-/ Publicul o vizitează/ Și, înfiorat de torturi,/ Nu se miră/ Că nu zace, în ea, nime//" (Pasul)45. Obsesia existențială, îndoită de o feminitate desăvârșită, naște, cum este de presupus, zborul, a cărui morfologie se află, undeva, între existențialismul blagian și patosul eliberator, de tip
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
conștientizeze 136: "Am hotărât/ Să fug din glasul meu/ Ca dintr-o închisoare pe care singură nu am închinat-o/ pentru nenumăratele mele crime,/ O închisoare celebră/ Deveintă muzeu,/ Cu versuri zăvoare/ Și gratii de rime Publicul o vizitează/ Și înfiorat de torture/ Nu se miră/ Că nu mai zace-n ea nime". (Pasul) Constrângerile prozodice devin, de asemenea, un impediment, în calea libertății omului și al poetului, care, oricum, se rătăcește permanent în vitregiile unei societăți aspre care îi demolează
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
la pumnalele/ veșnic ascunse sub haină și veșnic în gând" ("Tinerețe fără bătrânețe"). E o lume de coșmar ce se supune timpului straniu al morții: "E ceasul când unul adoarme/ și celălalt rămâne treaz, e ceasul/ când zeului i se înfioară mâna/ de gheață, și Necunoscutul bate/ încet din clopot" ("Rond"). Peste tot este o negare, un sfârșit, parcă simțim atmosfera din "Marea trecere" a lui L. Blaga. Omul nu se mai poate sustrage unei vieți pustii până la jertfa definitivă. Viața
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
devine macedonskian: Și-n râuri se-nălțau păsări și păsări tremurau în râuri/ Și soarele curgea-pământuri și din pământuri către soare/ Se desfăceau păduri de trunchiuri și mânjii nedesprinși de frâuri/ Cum nechezau cuprinși de azurul ce începu să-i înfioare". Bucolic, Ion Horea are personalitatea lui, deși se mișcă în tiparele tradiției; pitorescul rural, sentimentul timpului, sentimentul iubirii, fixate într-un cadru de transmiteri și de tensiune, alimentate și de melancolia de sursă eminesciană stau alături cu preocuparea modernilor pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
genunchi și-ți mulțumesc, iubire/ Pentru aceste zilnice semnale/ Și voci ale mărinimiei tale." În "Sărbătorile zilnice" (1961), poeta, așa cum mărturisește, trăiește simultan toate vârstele: copilăria, adolescența și tinerețea. Devine însă, pe parcurs, retorică și imaginile create nu ne mai înfioară: "Dacă las să se adune tristețea cu alta,/ Vezi crescând deodată/ cu trunchiul impunător, deznădejdea sinteza și încununarea". Cu timpul, Nina Cassian va cânta tot mai frecvent toamna ca simbol al sfârșitului unei vârste. Toamnele ei, cu sunete, parcă, de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
absolute, însă trăirile le realizează la temperaturi înalte. Lirica se angajează într-o dezbatere teribilă a condiției umane. Se sacralizează universul, Marele Orb este răspândit în lumea din jur: "El pare duh pentru că nu-și arată corpul", dar pământul se înfiorează de prezența lui. Dumnezeu își răspândește sămânța: "Doamne, unde arunci sămânța ta,/ Doamne, eu sunt aici la ei și văd,/ prin mine trece dorul tău viu spre a fi rod". Dialogul cu divinitatea este axat pe ideea purificării prin suferință
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pentru că moartea unui tânăr păstor necunoscut se transformă în celebrări nupțiale de proporții cosmice". Astfel ia naștere o impresionantă imagine poetică a contopirii omului cu natura, căci ceremonialul morții văzut ca nuntă are loc într-o veritabilă catedrală cosmică ce înfiorează prin dimensiuni și neclintire. Personajele nelipsite din ceremonialul nunții (mireasa, preoții, lăutarii, nuntașii), ca și obiectele folosite în mod tradițional (cununa, lumânările), devin elemente concrete ale cadrului natural românesc (brazi, păltinași, munți, păsări) și ale celui cosmic (soarele, luna, stelele
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
ajunsese îl făceau să se întrebe dacă nu va cădea. Era trist. Se temea să nu răcească; apoi, singurătatea și acele depărtări... Cîțiva copaci înghețați îi arătau că se apropie; un cer de plumb și tăcut, altădată neobservat, acum îl înfiora; ar fi voit să audă voci de copii, să se întreacă cu el, în alunecarea potcoavelor; dar, nimeni, nimeni”.7) Ca și alte poeme ale lui Bacovia, „Tablou de iarnă” a apărut întîi în volum (Plumb) și abia după aceea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]