16,092 matches
-
făcută În raportul asupra membrilor Studium-ului. Nu era nimeni pe strada mărginită de ziduri oarbe, pe care se deschideau doar arcele ferestrelor zidite pe vremea ultimelor revolte. Peretele turnului era Întrerupt În partea de jos de o poartă din lemn Întărit prin piroane de fier, iar pe zidul din piatră nu părea să existe nici un punct de sprijin spre a ajunge până la mica fereastră cu două arcade care se deschidea la cel puțin cinci coți Înălțime. Pentru o clipă, Dante se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
doriți... - Am stabilit ceva și așa rămâne! Te rog să nu iei În seamă acest incident penibil. Doamna Eva este puțin nemulțumită că ai intrat la mine fără să fi trecut În prealabil pe la cabinet - așa e regula. Nimic nu Întărește Însă mai mult regulile, oricât de stricte, decât o excepție bine simțită. N-am dreptate, draga mea? Eva nu marșa deloc, dar chiar deloc, la neîndemânatica lui Încercare de conciliere. - L-aș ruga, totuși, pe domnul ca, la plecare, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
său. Ca răspuns la măsurile disciplinare dispuse Împotriva lui - respectiv, ordinul de detașare Într-o altă parohie -, Bérenger Saunière adresează Vaticanului o scrisoare În care - se presupune - amenință cu dezvăluirea cutremurătorului secret aflat În posesia sa, iar șantajul dă roade, Întărind astfel supoziția că secretul există și că marii capi ai Bisericii Catolice sunt vital interesați În păstrarea lui. Cert este că abatele Saunière rămâne la post, Își vede liniștit de treburi și moare În patul lui, la o vârstă venerabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
imobilism, cu speranța că el le ascunde prezența și-i ferește astfel de prezumtivul pericol. Deosebirea era că, În ce mă privește, pericolul era real și-l resimțeam ca pe ceva iminent, efectiv, material, iar anunțul din difuzorul nevăzut Îmi Întărea convingerea că În viața mea mă aflasem și În situații mai convenabile. - Domnul profesor Adam este rugat să nu părăsească Încăperea până nu va fi recontactat de un membru al Centrului. Mulțumesc. Pentru puțin, am replicat În gând, iritat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
a batjocură Stejeran. Hai, mă Parnasie, că vorbești prostii! Acum lămuriți-mă și pe mine, grăi Parnasie fără să-l bage în seamă pe Stejeran - ce le trebuia lor pământ? — Era pământ bun? - se interesă Cancioc. — Pământ gras, pământ strămoșesc! - întări Parnasie. Pui un bob, din el răsare, așa, ceva de speriat! Dar de ce l-au luat, asta nu mai știu. Căzură pe gânduri. Povestea lui Parnasie îi tulburase. Chiar, ce le trebuia ălora pământ? — Fraților - șopti înfrigurat Cancioc - nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ce-aveați asupră-vă. — Păi, ce s-avem, păcatele noastre?! - începu să se tânguie Metodiu. Nu ne faceți să ne sculăm și să venim noi la voi - îl întrerupse primul voinic uitându-se pe sub gene - că e de rău. — Alelei - întări celălalt. Păi ce s-avem - repetă Metodiu, scotocindu-se prin traistă. Uite ce-avem! - și le arătă pe rând o psaltire, o scrumbie uscată, doi nasturi, o pană, o călimară. — Și tu? - zise voinicul către Iovănuț. Iovănuț scotoci și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de femeie îmi cerea una, firea mea neastâmpărată - tot aia! Un adevărat chin! — Pe deasupra - interveni grav pan Bijinski - în vremea aceea era criză mare de gherghefuri. — Nici porumb nu prea era - adăugă Metodiu. Da, așa era, încă nu se adusese! - întări doamna Potoțki. — Țin minte - spuse pan Bijinski - că răposatul hatman s-a dus după un gherghef până la Kiev. Ce mai, era jale! - continuă doamna Potoțki. Bărbații la război, gherghefuri ioc, descurcă-te, femeie, cum îi ști! Și cum v-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai multă solemnitate. Neverosimila femeie se opri în fața celor doi. — Fratelli? întrebă ea cu blândețe. — Si, fratelli - răspunse intimidat Metodiu. — Da dove? — Da Sucevizza - zise Metodiu. — Mamma mia! - exclamă venețianca. Di Moldavia? — Si, di Moldavia - confirmă Metodiu. — Latini?! — Puramente latini! - întări Metodiu. — Santa Vergine! - se cruci femeia. Și ce faceți diseară? — Păi, am cam dormi undeva - zise șovăitor Metodiu. — Sunt omul vostru - făcu femeia. Veniți după mine! — Nu, mulțumim! - răspunse cu hotărâre Metodiu. — Vai, să nu înțelegeți greșit! - surâse nesfârșita femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu mă pot opri, Măria-Ta, să nu fiu adânc mișcat de vedenia sufletelor noastre vâslind ca un șir de netrebnici cocori spre ceruri. Și cred - întoarse capul mitropolitul - că, zicând acestea, sunt în asentimentul tuturor. — Așa e, așa e! - întăriră boierii. — Mulțumesc - le tăie Vodă vorbăraia. Să venim la ale noastre. Atunci, înainte de a fi mazilit, care din voi mi-a mânjit cărțile cu dohot? Boierii se uitară întrebător unii la alții. — Măria-Ta - se plecă din nou la urechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
alături, pe bancă, o mână de boabe de grâu. După ce citi, sfântul părinte scoase de la brâu o călimară și-un capăt de pană și scrise pe verso-ul pergamentului „De acord”. Se gândi puțin, apoi adăugă: „Fără milă”. Semnă și întări cele scrise cu sigiliul inelului ce-l purta pe arătătorul mâinii drepte, împături foița în piele și prinse sulul înapoi la picior. Mai ugui puțin cu porumbelul cât timp acesta ciuguli grâul, apoi îi dădu drumul. Uitându-se în dreapta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dureri de șale, din cauza tangajului. Metodiu, la rândul lui, îi povesti cum arată Roma, cam ce fel de om e papa, cât costă la ei untdelemnul, icrele. I-auzi! - se miră căpitanul auzind de preț. — Da, și toate sunt așa - întări Metodiu. Nu mai spune! - făcu Georgios. Chiar așa?! Exact cum ți-am spus - zise Metodiu. — Mare lucru! - se cruci grecul. De fapt, ce mă mir, Roma ne-a învins și pe noi. Și ca să nu mai plictisim atenția măritului Cetitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
patru vor muri - răspunse tuaregul cu un calm desăvârșit. Tu ai avut mai mult noroc. Nu este drept. Dacă nu ți se pare drept, ne întoarcem și te schimb cu altul... - Gacel Sayah făcu un gest cu mâna, vrând să întărească cele spuse. - Sunt sigur că vreunul dintre ei o să accepte. Gândește-te, dar hotărăște-te repede, că n-am timp de pierdut. — Doamne Dumnezeule sfinte! Unde este Pino? — Liber și cred că la ora asta zboară spre Italia. — Cât a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de asemenea, că stârvurile ce atrăseseră atenția vulturilor, hienelor și șacalilor nu erau ale prizonierilor în căutarea cărora veniseră, așa cum își imaginaseră, ci a patru capre prăpădite puse cu pricepere în locuri unde cu greu se putea ajunge, ceea ce le întări încă o dată ideea că erau victima unui diabolic plan perfect elaborat. Beduinii îi lăsaseră să le cucerească fortăreața, dar prețul li se părea excesiv, ținând cont mai ales că așa-zisa fortăreață nu era decât o grămadă de pietre calcinate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
trebe, În hîrtiile care le-ați trimis scrie că părinții lui fost-au oameni cu oarece situație și, gîndesc eu, că l-au prea obloșit, cum Îi obiceiu În case dintr-ăstea și n-a prea dat de greu să se Întărească și el. O mers la liceu, o făcut și facultate, s-o Însurat, crez eu, tot c-o funcționară că ăștia nu să uită la muncitoare. Da bag sama că nu se prea ajung cu banii. D-aia s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
zac, și soarele era fierbinte, și eram plin de praf din cap până-n picioare. Seara, când a venit tata să mă ia, eu stăteam pe veranda din fața casei lui Bruce. Praful și sângele și voma rămăseseră pe mine, dar se întăriseră deja. S-a uitat la mine o vreme, și eu nu i-am zis nimic. M-a luat de mână. A trebuit să străbatem pe jos jumătate de oraș ca să ajungem acasă. În tot timpul ăsta nu ne-am spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
așa cum făcea el. Lucra cu jumătate de normă la o benzinărie din oraș, dar timpul trecea repede și când se întorcea acasă, se așeza pur și simplu pe verandă privind ba înspre oraș, ba înspre dealuri. După ploaie, lutul se întărea de parcă ar fi fost ciment și toată lumea știa că nu poate ieși de acolo nici un fel de sămânță. Tanti Mae a încercat și ea să facă o grădină în spatele casei, dar când nu avea timp s-o ude, noroiul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de parcă ar fi fost ciment și toată lumea știa că nu poate ieși de acolo nici un fel de sămânță. Tanti Mae a încercat și ea să facă o grădină în spatele casei, dar când nu avea timp s-o ude, noroiul se întărea și începea să crape, așa cum făcea peste tot pe dealuri. A cheltuit tot salariul pe o săptămână, și nu era mult, ca să cumpere niște semințe și un mic plug pe care putea să-l folosească de unul singur. A mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
curgă, ceea ce era bine, dar pătase tot patul și începuse să devină lipicios pe cearșaf. Am mers și am adus o cârpă udă și i-am șters fața și gâtul, și am dat jos tot sângele care nu era prea întărit. Cum o ștergeam în jurul gurii, m-am uitat la ea. Asta nu era mama, maronie toată și uscată și acoperită de sânge lipicios. Mi-am plimbat mâna pe fruntea ei, așa cum făceam când era albă și fină, dar acum era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
dimensiunile unui teren de fotbal, pavat cu și mai mulți metri pătrați de marmură roz. Un birou enorm în formă de semicerc lua curba în mijlocul camerei, ca un val roz imens care s-a spart de perete și s-a întărit acolo. în spatele lui stătea o femeie cu părul prins într-o perfectă coafură franțuzească. Nu avea cum să-mi fi văzut gaura din dresuri, dar se uita în jos la mine ca și cum știa că-i acolo. Avea gura de culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
necesare pentru operație. Am fost bucuroasă când un cumpărător a trimis înapoi tabloul lui Nunu, pe care-l priveam des în asfințit când îl așteptam să vină la mine. Reli mi-a făcut injecții cu vitamina K pentru a mă întări în cazul unei mari hemoragii, apoi s-a retras mulțumită. Eu am spălat totul în casă, chiar și scările care duceau la un pod vechi. La urmă, frântă de oboseală, m-am așezat în pat așteptându-l pe doctorul Amorel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
care pusese prima cărămidă când se construise domul. De aceea spera să fie iertat și eliberat de multe păcate care-i îngreunau conștiința. În fiecare dimineață, Beppo urca scările tipografiei, acordând acestui „signore“ un gând pios. În acest fel se întărea în spirit, pentru că se simțea mereu obosit, vrând mai degrabă să se arunce pe sofaua albastră decât să muncească. Nu-l mai țineau puterile. La începutul activității sale avusese cinci angajați. Acum era numai el și fiul său, Benedetto, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
părea să prezideze această întrunire și care trona în partea centrală a unei mese lungi și dreptunghiulare. Un domn gras și bătrân, cenușiu, înalt, masiv și butucănos, cu o figură de inventator neizbutit. Pieptănătura sa cu nici o formă venea să întărească prima mea impresie, și anume că astfel de oameni nu au cum să existe. Costumul vechi și gri, cu un strat de praf de trei ori mai gros decât cel aflat pe draperiile mov și cravata maro, ce îi scotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
înghițea saliva și-și începea frazele frumoase cu „mmt“. Într-un sens, ceea ce ne oferea Stein era excelent. Se pornea ca un motor cu mai mulți cai-putere. Arunca scântei din neologisme, fără să-și încetinească ritmul vorbirii, pe care o întărea cu punți din citate în limba latină. Discursul lui îngrijit comunica urechilor noastre tot. Și, deși ne oferea momente de răgaz, deconectându-ne, Stein nu lăsa să cadă în gol nici un sunet. După toate acestea, când termina, el prezenta un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
că ciocănitul se mută afară, acolo unde cineva taie lemne. Când se termina cocaina, apăreau fantasmele, amintirile vizuale ale felului în care am fost, cum arătam și cât de straniu m-am comportat sub acțiunea drogului; datorită acestor amintiri, mă întăream în credința că foarte, foarte curând, dacă nu mâine, atunci peste o lună, dacă nu peste o lună, atunci peste un an, voi sfârși la casa de nebuni. De fiecare dată măream doza, adeseori ajungând la trei grame și jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
răsturnându-l pe o parte. Își dădu seama imediat că nu era o ladă ci un scoc din lemn întors cu fundul în sus. Era construit rudimentar din dulapi negeluiți putreziți pe alocuri, cu stinghii din loc în loc ca să-l întărească și leațuri subțiri bătute la distanțe egale pe fund. Se scărpină după ceafă privind în jur. Mai la deal, se afla o moviliță nu prea înaltă pe care crescuse o iarbă pipernicită. Se apropie de aceasta și scormoni cu piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]