KorAP: Find »[drukola/base=șopti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...79 80 81 ...393 >

9,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

valurile unei mări În aparență liniștite, dar sub a cărei suprafață mișunau monștri urcați dinspre adâncimi necunoscute. Toți acei bărbați, grupați doi câte doi, iar uneori chiar În hidoase grupuri de câte trei, se pipăiau fără nici o reținere, trăncănind și șoptindu-și vorbe dulci la ureche. Scala din fund era un continuu du-te-vino de oameni care urcau și coborau Într-o mișcare agitată și convulsivă. Simțea cum crește În el dezgustul față de tot ceea ce vedea. Tocmai atunci, Însă, Îi atrase atenția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
pe Averroes, și asta e de ajuns. Dante se trase mai aproape, Întinzându-se către cardinal ca și când ar fi vrut să Îl sărute pe obraz. Buzele lui aproape că Îi atinseră urechea. - Mai bine lumina păgânilor decât umbrele prostiei voastre, șopti el. Acquasparta, vânăt la față, se smuci Îndărăt. - O să te căiești pentru Îngâmfarea dumitale. Știm totul, totul! Dumneata, prieten al Anticristului! Dar nici măcar cei patru cavaleri care Îl Însoțesc nu te vor putea salva de la prăbușire, când va sosi momentul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Dar mai avea timp ca să i-o plătească, Își zise el Înghițindu-și ocările care Îi veneau la gură. Altele erau acum considerațiile ce i se Îngrămădeau În minte. Nedumerirea și mânia neputincioasă Îi domoleau surescitarea, iar glasul rațiunii Îi șoptea din nou la ureche. Amara era bărbat... era și bărbat. Și dacă, În condiția sa masculină, tocmai ea era cel ce trebuia să vină, moștenitorul lui Frederic, care ar fi urmat să Îi reinstaureze domnia? Bernardo nu știuse sau nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Jos, așezat la masa comună, ședea cineva. Dante coborî și se apropie de el, tăcut, pe la spate. Dar se pare că, Într-un fel sau altul, omul Își dăduse seama de prezența lui. - Fii binevenit, priorule. Apropie-te, Îl auzi șoptind. Poetul lăsă deoparte orice precauție. Trecu de masă și se opri dinaintea lui Marcello. Medicul stătea cu ochii Închiși, nemișcat, cu un caiet mare În față. Pe colțul mesei zăcea o clepsidră: nisipul se adunase În Întregime În compartimentul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

îndoape la RĂbillon. Privi trupul micuț de parcă ar fi fost vorba de o piatră sau de o bucată de lemn: fără inimă, cu un ochi la fel de rece ca apa care curgea la doi pași. Este fetița lui Bourrache, i se șopti la ureche, ca și cum i s-ar fi spus: biata micuță, avea doar zece ani, vă dați seama, ieri încă vă mai aducea pâinea și vă netezea fața de masă. Deodată, se întoarse pe călcâie spre cel care îndrăznise să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
cunoșteam bine acele țigări, pe care le dădeam câteodată eu însumi unor tineri care știam că nu vor mai fi mult timp vii sau liberi. Fumarăm fără să ne mai spunem nimic. Și, în timp ce sufla fumul, privindu-mă în ochi, șopti: — Ea a pierdut mult sânge... Propoziția rămase atârnată în aer precum fumul țigărilor noastre. Nu ajunse la capăt, nici nu se opri. Iar sângele de care era mânjit ca și cum fusese stropit cu găleata deveni pentru mine sângele lui Clămence. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
birou, unde mureai de cald și regăseam noaptea și gerul, -10, poate -12 grade. Nu eram mândru. Micuțul sângera. — Ai face bine să spui totul, dacă ești vinovat, și totul se va sfârși, vei intra înapoi la căldură. i-am șoptit la ureche. Dar nu eu am făcut-o, nu eu... se jură cu o voce stinsă, ca într-o plângere. Toată curtea era cufundată în beznă. Pe cer erau zeci de stele, iar în fața noastră se afla fereastra de la biroul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
se uită în stânga și în dreapta, parcă pentru a găsi acolo ceva. Dar nu găsi nimic, mai puțin o idee; o idee demnă de un ticălos îi trecu prin capul lui fezandat. — Poate că încă ți-e prea cald, nu? îi șopti puștiului în ureche. O să te ajut să-ți împrospătezi memoria, flăcăule! Și scoase din buzunar un cuțit de vânătoare pe care îl desfăcu. Apoi smulse metodic, unul câte unul, nasturii de la vesta micului breton și pe cei de la cămașă, după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
la idiot, iar el pusese totul la loc, după care nu a mai trebuit să fac raport. Nimeni nu observase nimic. — Nu mai sunt aici... îmi spune Meyer. De când nu mai sunt aici? îl întreb eu. Atunci își privește creionul, șoptește ceva, și trebuie să-mi încordez urechea ca să-l aud. — Au plecat în Anglia, acum două luni. Anglia, mai ales în vreme de război, era aproape la capătul lumii. Iar două luni mai devreme - asta însemna imediat după comiterea crimei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-mi strângă mâna, mai să mi-o smulgă. — Ultima dată a venit cu o săptămână înaintea morții sale. Același ritual, masa, cafeaua, tăria și conversația. Întrebările despre micuță, aproape întotdeauna aceleași, și apoi, după o lungă tăcere, îmi spuse aproape șoptind, pe tonul unei sentințe: „Nu a cunoscut răul, s-a dus fără să-l cunoască, în vreme ce nouă, celorlalți, răul ne-a adus atâta urâțenie...“ Apoi s-a ridicat încet, și mi-a strâns îndelung mâna. L-am ajutat să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
pierdut. Cred că am spus totul. Am spus totul despre ceea ce credeam că sunt. Am spus totul sau aproape totul. Nu-mi rămâne decât un lucru de spus, probabil cel mai dificil, cel pe care niciodată nu i l-am șoptit lui Clămence. De aceea trebuie să beau în continuare, pentru a prinde curaj să pot spune asta, să ți-o spun ție, Clămence, fiindcă numai pentru tine vorbesc și scriu, de la bun început, dintotdeauna: Micuțului, copilului nostru nu i-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

de aia!, răspundeam neputincioasă, pe atunci nu puteam comanda inimii mele. Ca acum. Lui i se aprindeau ochii ăia demonici, pe care îi are și astăzi, se făceau din albaștri-negri, eu eram udă toată. Mândro, ce țâțe ai!, mărimea XX!!!, șoptea la urechea mea. După ce-am intrat la facultate, le-a cunoscut el mai bine, că l-am înnebunit cu țâțele mele. Câte poezii știi? Păi, n-am numărat. Când știi poezii care, însumate, să facă șapte zile de recitat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
lung seamănă cu un altul, are mirosul unei promisiuni făcute demult, amușinează ca un câine neliniștit picioarele, inima, sânii, electrică ființă!, își plimbă mâinile lui frumoase de-a lungul cărnii, am să intru în tine ca piciorul în nea!, îi șoptește la urechea dreaptă, o simte tresărind în mod curios, ca și cum ar fi sfârșitul, ca și cum ar muri, Dragostea și Moartea. Ea ar fi vrut să-l întrebe cum e să-ți iubești dragostea din tinerețe, dar se abține, saltul ăsta mortal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
adică la fel, râde el. Adu-ne și două beri. Rămân singuri și se lasă tăcere. Studenții de pe la mese trag cu coada ochiului la proful lor de actorie, la fata de alături, pariu că la anul e studentă la noi?, șoptește unul, mai taci naibii din gură, îl oprește altul, nu vezi ce bucățică e?... — Să-ți spun un banc, îi spune bărbatul fetei cu părul ca mierea, știi cum se face o omletă la români? — Nu. — Se fură două ouă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
cerul nu vede și atunci nu judecă, nu mă judecă pentru că m-am întors. Am fost în casa asta atât de fericită și atât de nefericită. Atâta bucurie mi-ai dat, atâta strălucire se întindea pe epiderma mea când îmi șopteai la ureche: „am să intru în tine ca piciorul în nea!!!”. Vedeam că ești atât de îndrăgostit, doar că acum ai dispărut, acum, acum de ce nu mă cauți, de ce nu dai un telefon? Cum poți? Un tren sună undeva aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262

sigură că merita atributul, dar suna șic, deși ușor nepotrivit. Afară se lăsase un amurg dens, iar când limuzina a virat brusc, fata a fost aruncată peste el. Mâinile li s-au atins. — Nu e bine să fumezi, Amory, a șoptit ea. Nu știi? El a negat din cap. — Nimănui nu-i pasă. Myra a șovăit. — Îmi pasă mie. Ceva s-a mișcat În sufletul lui Amory. — Da, bine, sigur că-ți pasă. Ești Îndrăgostită lulea de Froggy Parker. Știe toată lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
zărise conturul Întunecat al saniei. Trebuia să acționeze rapid. S-a aplecat Într-o parte cu o mișcare bruscă, violentă, și a apucat mâna Myrei - mai precis, degetul ei mare. — Spune-i să se ducă direct la Minnehaha, i-a șoptit. Vreau să vorbesc cu tine. Trebuie să vorbesc cu tine. Myra a distins și ea grupul din față, a avut o viziune de o clipă a mamei sale și - păcat de convenții - s-a uitat În ochii de lângă ea. — Întoarce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
pe șosea sau culcați pe burtă, În iarba de la marginea terenului de baseball, sau seara târziu, când jarul țigărilor lor strălucea În beznă, au discutat de-a fir-a-păr problemele școlii și atunci s-a inventat termenul „pișicher“. — Ai tutun? a șoptit Rahill Într-o seară, vârându-și capul pe ușă la cinci minute după stingere. — Bineînțeles. — Atunci intru. — Ia-ți două perne și Întinde-te pe pervaz, bine? Amory s-a ridicat În capul oaselor În pat și și-a aprins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
ești și tu de aceeași părere? a Întrebat ea brusc, Întorcându-se spre el cu inocență În ochi. S-a produs agitație și Sally a condus lumea la masă. Amory s-a Înghesuit să ajungă lângă Isabelle și i-a șoptit: — Ești partenera mea la dineu. Am fost repartizați unul altuia. Isabelle a rămas fără glas - abordarea era cam prea directă. De fapt, avea senzația că o replică bună Îi fusese furată vedetei și Încredințată unui personaj secundar... Nu trebuia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
să producă ceva cu aer de complimentar, dacă era strâns cu ușa. — Of... care? Fața Isabellei era un exemplu de curiozitate vrăjită. Amory a clătinat din cap: — Încă nu te cunosc destul de bine. Dar o să-mi spui... mai târziu?, a șoptit ea. El a asigurat-o că da, dând din cap. — O să sărim peste niște dansuri. Și Isabelle a dat din cap. — Ți s-a spus vreodată că ai ochi pătrunzători? l-a Întrebat ea. Amory s-a străduit să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
venea de la lămpile de citit, prin ușa Întredeschisă. El și-a făcut curaj: — Nu știu dacă știi sau nu ce ai... ce vreau să-ți spun. Doamne, Isabelle, sună ca o replică dintr-o piesă, dar nu e. — Știu, a șoptit moale Isabelle. — Poate că n-o să ne mai vedem niciodată ca acum... Uneori am un ghinion teribil. Se Înclinase spre celălalt capăt al canapelei, mai departe de ea, dar Isabelle Îi distingea bine ochii În Întuneric. — Ba ai să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
de tenor, a făcut să se audă cuvintele și În alcovul lor: „Dă-mi mîna ta - Voi constata Că am plecat ca să visăm.“ Isabelle a fredonat Încet melodia și a tremurat, simțind mâna lui Amory peste a sa. — Isabelle, a șoptit el. Știi că sunt nebun după tine. Sper că și tu ții măcar puțin la mine. — Da. — Cât de mult? Există vreun băiat de care-ți place mai mult? — Nu. El de-abia o auzea, deși se apleca spre ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
post de observație bun. S-au așezat și au privit. — Uite-l pe Findle Margotson din New Haven! a strigat fata, acoperind vacarmul. Salut, Findle! Iu-pii! — O, Axia! a strigat el drept salut. Vino la masa noastră! — Nu! i-a șoptit Amory. — Nu pot, Findle. Sunt cu altcineva! Caută-mă mâine pe la unu’. Findle, un ind comun care arăta ca tăietorii de frunze la câini de pe la Bisty’s, a răspuns incoerent și s-a Întors din nou spre blonda eclatantă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
a plâns el indignat. — Unde-i? a strigat Sloane. Punem să-l dea afară! S-a ridicat În picioare, clătinându-se puternic și ținându-se strâns de scaun. — Unde-i? Brusc, Axia și Phoebe s-au aplecat una spre cealaltă, șoptindu-și ceva peste masă, și, până să se dezmeticească Amory, erau cu toții În drum spre ușă. — Acum Încotro? — Sus În apartament, a propus Phoebe. Avem brandy și apă minerală. Aici, jos, lucrurile merg cu Încetinitorul. Amory a reflectat rapid. El

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
să rămână cu un pas În urmă, dar ei se țineau de ea ca scaiul, ca să fie clar că erau Împreună, și vorbeau cu glasuri asurzitoare despre amicii lor din echipa de fotbal, până când ea aproape că-și auzise cunoscuții șoptind: — Trebuie că Phyllis Styles este Într-o situație disperată dacă se lasă văzută cu filfizonii ăia doi! Iată cum fusese Burne: dinamic, plin de umor, dar foarte serios În esență. Din rădăcina aceea izvorâse energia pe care Încerca acum s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]