18,529 matches
-
cum plecau așa cu lucrurile Elenei în geantă, fără să ajungă la o înțelegere anume? O apucase năduful, respira agitat, să-mi facă ea una ca asta, murmură și o apucă plânsul, își scoase din buzunarul capotului batista și se șterse la ochi, dar lacrimile-i izvorau mereu. Nu te mai cârâi atâta, țipă în urmă, la bărbatul ei, spune și tu ceva că doar om ești. Lasă, cuscră, nu te mai amărî, nu sunteți nici primii nici ultimii care pățesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și pe obraji și că nimic din întâmplările ultimelor zile nu era real. Într-o noapte deschise alarmată veioza și privi către noptieră, crema de noapte Maria contra pistruilor rămăsese acolo, la locul ei. Închise lumina și adormi liniștită. Atunci când ștergea praful, ridica flaconul cu grijă ca pe un bibelou de porțelan și-l așeza apoi în același loc.Elena își ura grozav pistruii, avea impresia că ei reprezintă o piedică, se apropia mult, mult de oglindă, respirația aburea suprafața lucioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
temeau să nu survină tăcerea, tăcerea ce s-ar mări între ele, distanțându-le și mai mult. Vorbiră pe băncuța de sub vișin, fructele erau date în pârg, din când în când Elena își ridica părul roșcat cu brațul și-și ștergea gâtul de transpirație cu o batistă albă, brodată. Avea unghiile colorate cu roșu. La plecare, în poartă, Elena i se așeză în cale și întrebă gâtuit: Tu ești sigură măcar cât de cât pe tine, știi tu, cu examenele astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
zi, în timpul unei averse de ploaie le-a urmat în camera de dormit, cu paturi suprapuse, cu ștergătoare rotunde împletite din pănuși de porumb risipite pe ici, pe acolo. Veniseră fugărite de răpăiala ploii, acum se foiau printre paturi, își ștergeau părul, scormoneau printre bagajele lor puține, mirosea a veșminte umede, a transpirație, a sânge. Acolo, în casa cu plafonul scund muntencele își simțeau neputința de a se lupta cu imensitatea, cu necunoscutul și atunci se doreau pe ele însele înlănțuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
umede ci ardeau. Te înăbușea praful scuturat din butuci, foșnetul uscat aproape metalic al frunzelor, metal prin metal, soarele usca. Degetele păreau calcaroase, străine. Pe limbă gust de cocleală, genele albite de praf, trupuri aplecate. Din când în când îți ștergeai fruntea cu dosul palmei și vedeai cum de pe piele se desprind ciuciuleți negri de transpirație și praf. Nopțile se pare că aici sunt grozave, seceta produce o sete necunoscută, cumpăna fântânii se apleacă supusă, căldările se întorceau pline dar apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
îi mirosea intens, a acru, a doagă de butoi, porii feței, măriți, luceau de grăsime, dincolo de aparenta sprinteneală, purta cu sine o expresie de om suferind; poate nu băuse nimic în ziua aceea, îi lipsea tonicul existenței, elixirul vieții. Își ștergea mereu mâinile transpirate, părea încurcat, părul transpirat îi tot pica pe frunte umezit de sudoare. Aduse fără nici o legătură vorba despre Alexe. Își păstră aceeași mină amară în tot timpul comunicării. Alexe este un impostor, se grăbi să spună, profită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o masă alăturată, sprijinită de stâlpul de beton acoperit cu pătrățele de marmură negru și roz, o femeie bătrână, sulemenită, cu părul încrețit foarte mărunt pe frunte ședea parcă odihnindu-se după un prânz copios. Din când în când își ștergea fața încărcată de grăsime cu un șervețel având mare grijă să nu-și atingă buzele vopsite strident, creionate din plin. Avea degetele încărcate de inele, o poșetă veche, albă cândva, cu încuietoare nichelată. Privea plină de interes în interiorul încăperii, uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
un colț să respire, să respire și atâta tot, fără să mai audă chemările, Fana, du-te după borș, Fana, dă o fugă și adu pâine, Fana, cumpără-mi ziarul, stai la rând la pui, spală vasele alea, alege fasolea, șterge mozaicul, vezi dacă a venit laptele, cheamă-l pe Ovidiu de afară, stinge lumina, plătește telefonul, trezește-mă la șapte, curăță mărarul, scoate sâmburii la vișine... Târziu, când Sidonia se trezi cu tâmplele albite, când copiii erau cât ea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
atent i-ar fi observat cuta dintre sprâncene, o cercetase de sus, surâzător și o întrebase cântat: Ce, ai mai venit pe la mine, maman? Am mai venit, fată, îi răspunsese și din poșeta plic scoase o batistă brodată și-și șterse fruntea de sudoare. Ce cald e! Fana o ascultă străină, parcă nu realiza înțelesul cuvintelor. De undeva, de aproape se auzea guițând porcul. Apoi o revăzu la casa căsătoriilor, împreună cu agronomul ei, el într-un costum foarte deschis, bleu, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sură a pisicii, el înainta pas cu pas, șovăielnic, spre marginea prăpăstioasă a tăcerii sale impuse, la început aprobă șovăitor vorbele Sidoniei, îl privi cu luare aminte pe Ovidiu, nu-i plăcea, afișa un aer superior, nesuferit: tipul de figură ștearsă pe care o uiți imediat. Dar ce importanță avea dacă prin intermediul lui putea ajunge la scopul propus? Încet, încet ieși din amorțeală, începu să vorbească, era ca de obicei răgușit, își dregea adesea glasul forțându-și corzile vocale și flora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să le legene într-o parte și alta, ca o pendulă a nerăbdării lui. Într-o transmisiune de-o clipă a fluidului unei stări, mama s-a lăsat copleșită de un val de emoție, a dat în lacrimi, și-a șters ochii cu poalele șorțului de bucătărie și, evident, nu erau lacrimi de fericire. Ce-ți veni? I-a reproșat tatăl. Tu plângi? Acum? Părinții i-au condus până la poartă în tăcere, tropăiau pe aleea cimentată, în grădină, tatăl dăduse foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu posibilitatea de a uita, nu-i mare lucru s-o faceți și voi, nu, nu. Tu, Ovidiu, te poți întoarce mâine cu un buchet de flori și o sticlă de șampanie și aici, unde ați petrecut atâția ani, veți șterge cu buretele toată puzderia de neplăceri zilnice, cu un simplu gest și o să simțiți că o să vă nașteți din nou, credeți-mă, sunt bătrână, am văzut la tribunal multe perechi care se despart și de la fiecare am învățat câte ceva, povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
îndrepta nimic? Absolut sigur, da! Atunci cu adevărat îmi pare rău, dar, credeți-mă că... Nu-i nimic, nu-i nimic, se mai întâmplă, la revedere. Și va așeza receptorul în furcă, ea o va face, neapărat. Și o să-l șteargă din agendă și pe medicul fanfaron care promitea și nu se ținea de cuvânt. În tot cazul se întorcea din nou acasă cu traista sufletului goală, atârnând moale ca o gușă, bălăbănindu-se într-o parte și în alta. Efectiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
era o viermuială de oameni ceva de speriat, zi de târg. Colegul mi-a ars o palmă peste picior. Bun, ai? Bun. Am auzit că ai ajuns mare, ai pornit de la munca de jos, ai dosar solid, bravos, măi. Se ștergea gospodărește cu dosul palmei la gură.. Râdea de i se clătina burta, din orice. La plecare mi-a mai dat un pepene, acesta pe care ți l-am adus ție, scena mi-a plăcut la culme, ce mai, treabă dichisită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ea cunoscut, aparte, ca un glas uman, se pierde în noapte. Adoarme cu un sentiment nespus de ușurare. Se simte bine așa, iubită, îmbăiată, cu mintea golită de toate faptele îndoielnice ce-i apăsau cugetul, știe că interogatoriul lui a șters totul, a urnit balastul, a curățat creierul, e ca și cum ar fi gata, odată cu apariția zorilor, s-o pornească de la capăt și sentimentul de izbăvire ce-o copleșește pare să aibă în el ceva religios, în tot cazul îi amintește de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o adevărată slăbiciune pentru micile confruntări cu neprevăzutul. Spera că o să se întoarcă a doua zi calmat, va ști să vorbească frumos, să promită, s-o facă să creadă că, într-adevăr, se schimbase ceva. De multe ori reușise să șteargă cu vorbe, cu gesturi, fisuri apărute între ei, aparent decisive, știa să compenseze fără a se umili. Așteptase totuși încordată, într-o stare depresivă încât nu mai vedea decât negru în jur, creierul îi era presat de cele mai neașteptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
făcea de fapt o favoare, voia pur și simplu s-o îmbuneze pentru suferința produsă de fiul ei, abia după ce ajunsese la codița peștelui observă că tânăra plângea în fața farfuriei, pe tăcute, fără să se fi atins de ceva. Își șterse degetele într-o bucată de mămăligă, se ridică în picioare oftând, ah, și amărâta asta a venit tocmai acum când îmi era mie lumea mai dragă. Deschise frigiderul, scoase o sticlă de vin negru, foarte frumos la culoare, luă două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
însemna foarte mult. Sidonia își aprinse o țigară și căzu pe gânduri. Încruntată, cu gura strânsă, cu ochii pierduți între riduri avea un aer nefericit. Gestionarul o privea printre zăbrelele geamului Cine știe ce probleme o fi având și dumneaei. Căută cârpa, șterse mușamaua de pe masă, apoi luă una câte una ceștile și le puse pe etajeră cu fața în jos pe farfurioara lor. La subsol nu mai venise nimeni. Avea timp să se așeze și el pe scaun și să aprindă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Ovidiu, Ovidiu, băiatul acesta al meu? Niciodată n-o să scap de ideea că-i sunt mamă și trebuie să-i port de grijă? Va aduna de pe covor cioburile ceșcuței de cafea, le va depune pe tava de inox. Se va șterge de zaț frecându-și palma una de alta. Doamne, Dumnezeule, va spune, n-aș fi crezut niciodată că se va întâmpla așa ceva. Își va strânge mâinile una în alta. Carmina va sta nemișcată lângă perdea, cu spatele la fereastră, va întreba absentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
că ești într-o ședință. Eu trăiesc în mod obișnuit, măi, omuleț, numai tu nu ai bunul simț să înțelegi asta. Ți s-a pus pe ochi ceața, ai uitat cum trăiai înainte, perioada aia de viață ți s-a șters din memorie. Încetează, lasă filozofia asta de doi bani. În fine, ai stat la coadă la căpșuni, asta s-a întâmplat ieri. Dar cu o zi în urmă? Uite ce e, Ovidiu, eu m-am cam săturat de toate întrebările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai mic desigur decât cercul cănii cu, câinele Ham e cuminte și se joacă singur cu un ziar potolit, fără să mai scoată sunete de monstru marin. Obrazul mi l-am lipit de cadranul unui ceas desenat care s-a șters la mare și acum e făcut cu fard bleu de Prințesa Miau, recunoscută pentru marea ei imaginație în ce privește jocurile neconvenționale. N-am știut de ce m-a atras acest ceas, l-am păstrat, cu alte două ceasuri desenate și oprite la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
cu forța să bem și ne strivește buzele, nu pune mâna! nu pune mâna! ochii se măresc, nu mai poate, lasă-l, vinul se scurge pe barbă și se stropește pe sacul de dormit întins pe jos, cu asta ai șters tu gândacii când ai inundat în bucătărie? l-ai mai spălat? o întreb pe Prințesă, dar realizez că nu are nici un sens să mai pun nici o întrebare când îi văd fața expresivă, cum ai spălat tu sacul... lasă, când mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
ne-carnea și carnea și transpirația ta și mirosul tău și de ce tricoul tău l-am lăsat tot acolo unde l-ai pus, în baie, iar eu trec pe lângă el ca și cum ar dormi, să nu-l deranjez, și de ce mă șterg cu același prosop? Și Marius și el? Și Filosoful și el? Și același pat? Aici, în început de dragoste, care nu s-a consumat, și în batjocura mea când am deschis, 059 la interfon, la 9 urci, și el iese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
e prea mult să aflu, Dragoș are o iubită, iar eu râd și spun bancuri, ei și ce? doar nu voiai să te-aștepte pe tine, dă-i lui Pinochio telefonul meu, spune Marius, nu-l mai am, l-am șters din agendă, nu ți-ai pierdut telefonul, nu am numărul tău nou, dă-i numărul de pe care te-am sunat când am venit în București, în AfterDays în București, Marius își pune bluza mea și îi e mică, a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
m-ai chemat, buf! Poveștile se înșurubează în capul meu și scrise îmi ies din cap și îmi eliberează tensiunea ca și cum mi-aș tăia venele, scriu și mă scurg în ecran prin degete și odată văzute literele, colcăiala minții se șterge, încet, ca o dischetă virusată ies cu creierul plin de spații goale și plusuri și dreptunghiuri, lucruri simple, merg spre casă cu comoară salvată pe dischetă și dorm. Îmi place că plouă, de fiecare dată când plouă mintea mea suferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]