10,571 matches
-
credea că a impus-o. Cuvintele de pe coperta volumului reflectă trei modalități complementare de interogare asupra raporturilor pe care opera de artă le întreține cu alte opere de artă. Astfel: reprise este metaforic și insistă pe imaginea textului ca pânză, țesătură asupra căreia au loc intervenții "croitoricești" care o înnoiesc mereu. Répétition este o vocabulă hermeneutică. Ea interoghează istoria: ce s-a petrecut între două ocurențe, de același enunț este altul față de prima dată? Réécriture este scriptural și critic (ibidem, 9
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
același timp, infinit (de n-am uita să renunțăm la imaginea bolții intratextuale eminesciene, să nu ne acuze și pe noi, peste 40 de ani, de impresionism critic vreun lector înclinat spre taxinomii)...măcar dacă s-ar fi oprit la țesătură (imaginea etimologică a textului), cititorul ar fi fost ajutat de simțul tactil, pe când așa, infinitul îl inhibă. Lexia lui Barthes pare să fie o parte dintr-un întreg curgător și adânc, o secvență dintr-un tot infinit. Sunt neliniștitor de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
influență pentru că fenomenul nu poate fi înțeles desenând corespondențe. Nu se întâmplă ca atunci când trebuie demonstrată egalitatea a două mulțimi. Unind punctele, nu se conturează tabloul inter textualului. Cel mult, sunt localizate, prin acest demers, punctele de susținere ale unei țesături cu desen orientativ. Vorbim mai degrabă de înrudiri, asemănări și nicidecum de influențe, căci nu trebuie să uităm că, înainte de a fi curent și școală literară, romantismul este o componentă psihică și un mod de viață sufletească! În fapt, toți
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
prozastic unități lexico-semantice care potențează nu atât întunecarea, cât lipsa de limpezime (afumat, obscur). Datorită Dicționarului Poetic Eminescian. Concordanțele prozei antume, identificăm termeni pe care i-am numi prezențe lexicale exclusive, a căror cartografiere duce la imaginea nodurilor semantice din țesătura textului (dacă ne putem permite pleonasmul). Este vorba despre cuvinte care apar exclusiv în unul din cele patru texte supuse analizei statistic-informatice12. De exemplu, vocabule precum obscur sau afumat găsim numai în Sărmanul Dionis. Vom parcurge câmpul lexical exclusiv marcat
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
eminescian în proză original și altul tradus de Eminescu. Discursul critic parcurge un drum invers, de la hipertext la hipotext, ca și intertextualitatea dinspre acum către illud tempus. Lectura prozei eminesciene în cheie intratextuală exercită o tentație aparte datorită faptului că țesătura din pagini se descoperă nu atât ca produs, cât ca producere. Pasaje cvasi-identice în texte al căror titlu este pus sau nu între paranteze pătrate oferă tabloul cinematic al dialecticii repetare-diferire care activează relația hipotext-hipertext. Variantele finale (publicate sau nu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
reconstruiește propriu-zis un timp, ci construiește o lume exotică și ficțională. În concluzie, Regina roșie și noua serie a "războiului verilor" completează un puzzle istoric, în care Gregory pusese deja, cu migală, piesele de frontispiciu. Tema centrală a acestei amănunțite țesături nu este neaparat tabloul de grup al dinastiei Tudorilor, cît istoria împresurată de efervescența ficțiunii. Bibliografie Philippa Gregory Regina roșie. Traducere din limba engleză de Ancaona Mîndrilă Sonetto, Colecția "Biblioteca Polirom", Polirom, 2011. O Americă a suburbiilor Nu știu dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cu auriu, pe care era prinsă desupra frunții o fibulă grea, cu o piatră prețioasă, și o tunică din catifea aurie, cu umerii marcați și cu un guler verde, înalt, sub bărbia masivă. Giuvaierul de pe frunte și firele aurii din țesătura gulerului străluceau în lumina focului. O mantie de blană albă îi învelea umerii, prinsă cu o broșă de argint, de forma unui dragon. Veșmintele îi erau extraordinare; mă simțeam aproape la fel de speriat de ele pe cît mă îngrozea prezența acestui
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ascunde un trecut terifiant), îi povestește o lungă istorie (compusă din propriile experiențe, scrisori de-ale lui și de-ale altora, documente, marturisiri ale diverselor personaje, și segmentată cu situații din prezent), istorie menită să lumineze, ultimativ, secretul insolitelor epistole. Țesătura narativă ne poartă mai întîi în America anilor 50, cînd Paul își pregătește doctoratul (despre negustorii olandezi din secolul al XVII-lea) sub îndrumarea unui profesor celebru, Bartholomew Rossi (venit peste Ocean de la Oxford, în condiții mai degrabă neclare). Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
doi termeni care intră în discuție cu el, și anume text vs carte și text vs structură: "Trebuie, însă, specificat faptul că, practic, Derrida pune, permanent, în opoziție limba (ca logos) cu textul"45. Conform lui Derrida, textul înțeles ca "țesătură", "urzeală", "întrețesere" etc., adică înțeles ca termenul unei perpetue puneri în relație, se opune limbajului ca logos, ca sistem de cuvinte clar definite, de cuvinte-concept, purtătoare ale unor sensuri inteligibile și stabile. Statutul logic al conceptului e anulat în momentul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
lui Derrida este lumea unei perpetue deveniri, a unei perpetue "puneri în relație", a unei perpetue recontextualizări, fără puncte originare și fără momente finale 68. O perpetuă devenire se vrea a fi și textul deconstructivist, înțeles ca procesualitate sau ca "țesătură", "urzeală", "întrețesere"69. Găsind drept această particularitate a textului deconstructivist, fragmentarismul, autoarea leagă, așa cum am mai spus, această problematică de ideea de postmodernitate. Condiția de text neterminat sau de text fragmentar, a textului deconstructivist, are ca punct de plecare manifestul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
marea tradiție a literaturii interbelice. Regăsirea "din interior" a lirismului (Petru Poantă) se produce mai întâi în spațiul pastelului, în care are loc o mutație semnificativă; peisajul nu mai e un mediu artificializat, un cadru exterior, el e absorbit în țesătura poemului de către o gândire poetică ce participă la avatarurile cosmosului. De altfel, și spațiul poetic se diversifică, producându-se o alternanță dihotomică a deschiderii spre ilimitat și a claustrării. E regăsit, de asemenea, sentimentul grav al trecerii timpului, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
punem în relație cu neomodernismul, curent literar artistic, situat în prima parte a postmodernismului. Identificând limbajul drept punct comun de legătură între Neomodernism și Deconstructivism, Ioana Em. Petrescu identifică textul deconstructivist drept o permanentă refacere, procesualitate orientată către trecut. "Rețea, țesătură, urzeală, textură iată termenii care desemnează metaforic, dar și etimologic, textul. Toate aceste metafore pun în lumină caracterul pur relațional care definește statutul textualității. Mai mult, termenul de text e înlocuit, uneori, prin acela de operație textuală sau transformări textuale
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și colportaj narativ, călătorind pe căi de realitate și de legendă bătute după propriul gust, în sfârșit, citim ceea ce a scris un om care a văzut multe, a auzit multe și care a știut să decupeze povești cu tâlc din țesătura mereu schimbătoare a lumii. Editorul a reușit să redea, pentru cititor, viața poveștilor și vă mărturisesc că am parcurs antologia cu aceeași poftă cu care am citit minunatele călătorii ale lui Marco Polo. Prin decupajele cuprinse, antologia Legende și istorioare
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de studii, îndreptate, prin Elvira Sorohan, spre fenomenul culturii, care înglobează traseul insondabil al unor înclinări stilistice "abisale", în constructul numit de Lucian Blaga "mioritic", spre literatura vechilor cronicari, spre construcția aparent inexpugnabilă a primului roman cantemirian și spre mustoasa țesătură "eroicomică" a Țiganiadei lui Ion Budai-Deleanu. Doamna Elvira Sorohan ne-a făcut, cu o strictețe pe care o dă doar responsabilitatea actului modelator, să înțelegem și să prețuim dicțiunea, marca indelebilă a autorului, în aceeași măsură cu fenomenul ancorat în
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
fricii de un răspuns. El nu pretinde nici obiectivitate, nici adevăr. În vreme ce poezia nu se desfășoară, ci esențializează, verticalizează, anulează timpul. Nu e la îndemîna oricui acest tip de asceză, de căutare a adevărului unic și de refacere a unor țesături armonice. Cu toate acestea, enigma persistă. Mai toată lumea s-a speriat și a anunțat, acum cîțiva ani, moartea sigură a romanului, ce necesită, totuși, cîteva ore bune, dacă nu chiar zile sau săptămîni de lectură, în era digitală a variatelor
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
oxigenul sufletului. (Tournier,1979) Gilbert Durand merge încă și mai departe, afirmînd că "Literatura, și îndeosebi povestirea romanescă, sunt un departament al mitului." (Durand, 1961) În fapt, orice scriere presupune o sumă nesfîrșită de voci suprapuse, voci tăcute, topite în țesătura cuvîntului, o multitudine de surse și de instanțe ; e nevoie de mai mulți pentru a scrie și mai ales pentru a percepe un text. Derrida susținea că orice text e dublu, că implică două mîini, două priviri, două interpretări cel
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cuantică. Trupul, ca și limbajul, devin un spațiu de frontieră între imanent și transcendent, un ne-loc în care se inserează discursul celuilalt. De fapt, cu ajutorul conceptelor și metodologiei transdisci plinare, Raluca Bădoi ne dezvăluie, în toată splendoarea ei complicată, țesătura integratoare a aspirației către totalitate. Pășind mai întîi pe urmele lui Husserl și Heidegger, autoarea ne demonstrează că Lévinas nu s-a mulțumit cu o asimilare a noțiunilor de pentru sine și dezapropriere de sine, oricît de seducătoare ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
timp, să nu mai vedem în această derobadă un simplu exercițiu histrionic sau nu în primul rînd -, un construct admirabil formulat, dar artificial. Considerăm că Cioran a fost infinit mai profund și mai structurat decît ne putem imagina, doar că țesătura minții lui se desfășura pe alte coordonate decît cele cu care suntem obișnuiți. Prin urmare, în acest spațiu psihologic și intelectual median al lui între (compus, de fapt, din și-și), gînditorul își permite luxul deschiderii către un dat în
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Dacă în lucrările anterioare se favorizează una dintre noțiunile de text, scriitură sau literatură, în Lecția inaugurală a Catedrei de Semiologie literară de la Collège de France (7 ianuarie 1977) se pune semnul identității între ele. Textul este conceput ca o țesătură de semnificanți ce compune opera, iar literatura este practica scriiturii sau graful ei complex de unde reiese că scriitura nu este nici comunicare și nici expresie, ci un fapt intranzitiv, care expulzează funcția comunicării. Înainte se susținea că numele "fostei scriituri
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și aceea de a arăta cum teoriile se transformă în ideologii și se solidifică în discursuri metafizice, care, universalizând conceptele principale cu care operează, tind apoi să explice orice fenomen prin introducerea lui în acest "pat al lui Procust", al țesăturilor prefabricate conceptual de către ele. Împotriva acestor efecte discursive, Baudrillard va introduce mai târziu ambivalența și seducția drept procedee de destabilizare a discursului, astfel încât acesta să nu devină o dogmă și să se dovedească capabil de a surprinde actualitatea în mișcare
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
doua observație atrage atenția asupra posibilității înțelegerii retoricii postmoderne ca pe un platonism târziu, deoarece postmodernii îmbrățișează într-o anumită măsură "perspectiva mistică conform căreia ceea ce este în mod normal luat drept lume reală și solidă este, de fapt, o țesătură de imagini onirice"479. Amendamentul baudrillardian la această remarcă ar fi acela că subiectul, de cele mai multe ori, nu face distincția dintre real și hiperreal, luând hiperrealitatea drept măsura corectă și întreagă a realității. În același mod, dacă aplicăm această idee
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Penderecki pornește de la encefalogramele unor psihopați și dezvoltă astfel una dintre cele mai tulburătoare atmosfere imaginabile. În proza terorii propriu-zisă, de orice natură ar fi aceasta, atmosfera este relaționată în mod obligatoriu cu elementele care coagulează suspansul și, implicit, credibilitatea țesăturii narative în psihicul lectorului. Există, așadar, două chipuri distincte de fundamentare a suspansului epic: edificarea stării de tensiune grație unui crescendo al intrigii, cum procedează Joseph Sheridan Le Fanu, sau bulversarea completă a cititorului prin plonjarea narativă în nefamiliar sau
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
american și a rădăcinilor sale intelectuale), nuvela lui Philippide poate sta cu egal orgoliu alături de mari piese ale terorii din literatura universală. Avem, în Îmbrățișarea mortului, una dintre cele mai convingătoare instrumentări ale anxietății criminale, beneficiind, simultan, de o copleșitoare țesătură de atmosferă. 2.4. Teroarea supranaturală Ancrajul ferm în supranatural al prozei terorii își are avantajele sale, iar, cel puțin în străinătate, adepții genului nu vor ezita să le sublinieze: fantasticul împrumută cotidianului umil un veșmânt al nefamiliarului, care este
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
căci traseele modernității postmedievale nu au fost numai transatlantice, dar poate și transsiberiene ori pe drumul mătăsii. De mai bine de un secol, aceste urzeli s-au împletit și cu ițele celor patru puncte cardinale, iar după încheierea Războiului Rece, țesătura se completează mai greu și cu firele popoarelor din Balcani. Din păcate, acestea au trăit contrasensurile celor cinci secole după Renaștere, Reformă și Contra-reformă. Deceniile succedente anului 1989 încă mai generează confuzii și multe nedreptăți. Nu știm prea bine dacă
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
crearea unui sistem mixt de viață, format din nomadism pastoral și grădinărit; 3) creșterea demografică, rezultată din inovațiile amintite, a dus la apariția orașelor, a diferențierilor sociale între preoți, nobili, scribi și înalți funcționari, meșteri, soldați, lucrători, care au complicat țesătura de instituții politice, economice, clericale, de învățământ etc. Scrierea și notația numerică, școlile de pe lângă temple, unificarea măsurilor și greutăților, moneda sunt legate tot de "revoluția urbană". (20 (b), pp. 105-110) Mai ales în cadrul orașelor au apărut instituțiile și organizările de
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]