2,175 matches
-
receptor. Datul acesta este nedeterminatul pur, transcendent oricărui subiect sau orizont de prezență. Darul său neașteptat este revelarea imprevizibilului, a ceea ce nu apare și totuși se dă, trece absent prin lumina înțelegerii. E vorba însă de o auto- donație a absolutului ca inaparent intuit în transcendența sa, ca urmă ștearsă, luminând în echivocitatea înțelesului. Nu este aceasta tocmai imaginea transparentă care - înainte de a se dizolva în textura lingvistică a unor complexe figurative - deschide perspectiva subînțelesului, a unui prag nevăzut în care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
miezul ascunderii ceea ce se ascunde și ființează în ascuns, "vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de întuneric"2. Deși nepătruns - cu gândul, cu vederea -, ascunsul dă semn în noaptea ființării, vestește discret posibilul început. Nu se închide prin urmare în nemanifestabilul absolut, ci este el însuși deschiderea prin care absolutul începe să semnifice, încolțește în miezul neființei, făcându-le pe cele ce nu sunt încă să fie, așa cum "sămânța mirabilă/ ce-nchide în sine supreme puteri" ascunde "un cer de înaltă lumină
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ascuns, "vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de întuneric"2. Deși nepătruns - cu gândul, cu vederea -, ascunsul dă semn în noaptea ființării, vestește discret posibilul început. Nu se închide prin urmare în nemanifestabilul absolut, ci este el însuși deschiderea prin care absolutul începe să semnifice, încolțește în miezul neființei, făcându-le pe cele ce nu sunt încă să fie, așa cum "sămânța mirabilă/ ce-nchide în sine supreme puteri" ascunde "un cer de înaltă lumină"3. Dă de văzut acest ascuns în deschidere
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
o continuitate transfiguratoare prin experiența artei 35. Priveliște inaparentă în care prin imaginea cerbilor și a pământului, a clopotului și a frunzei, a grâului și a serii răzbate o altă imagine care le strânge pe toate în aceeași lumină: tăcerea absolutului, liniștea pe care o aduce netimpul morții. Din nou, repetițiile ("poate", "nimeni") marchează tocmai posibilul acestei scene originare imprezentabile, preînceputul absenței depline. Nicio prezență nu dă imaginea înserării; ea se face din absențe, crâmpeie, tăceri. Sufletul singur e martorul stingerii
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lasă nimic de văzut și de spus? Ce mai e de văzut și de spus în această reducție totală a vizibilității și a rostirii? Dar nu totul e absent în urma irealizării și a desensibilizării. În orice caz, nu un nevăzut absolut, un nespus ireductibil: "O stranie lumină te urmează/ pretutindeni unde-ți porți surâsul,/ palidă lumină, stăruie sărutul,/ veștedu-i sărut, de-a lungul vremii". Ceea ce urmează - și se arată drept urmă neștearsă, stăruitoare - este lumina ce însoțește această stranie dispariție. Cele
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
rostește intimitatea cu ființa. Ceea ce - în orizont mundan - ar fi trebuit să fie imagine reprezentativă a realității sensibile nu mai prezintă nimic sesizabil, din moment ce "clopotele bat din fund de mare" și "luminile înnoptează-n depărtare". Imagine imposibilă a unui nereprezentabil absolut, și totuși posibilă, a inaparentului însuși: "întunecimea aripează alb". Irealizarea se conjugă aici cu revelarea; realul demundaneizat arată o altă dimensiune - invizibilă - acolo unde corpul lumii și al poemului se descompun. Albul din miezul întunecimii profilează imaginea matricială a unei
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care ne-o oferă poemul e transparența prin care se vede altceva, rana străpunsă prin care lumina trece sângerie. Figura imaginală este văzută de pe țărmul dintre ape și câmpii, transpare între cer și mare. Apariție intermediară, mijlocind între om și absolutul sacru, arătându-se pe fundalul mișcat al limpezimii din albastrul adânc; nu e acesta zeul? Deodată se opri stingher și mare,/ Atât de singur că părea un zeu". Nu suntem oare martorii epifaniei, ai luminii care aduce în lume chipul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
un ton fundamental"22, căci el dă forma matricială, modelul după care tot ce apare își înfiripă imaginea, ovalul sau elipsa, "formă paradigmă a lumii"23. Este chiar forma inimii ce respiră în ritmul undelor cosmice 24, receptacolul în care absolutul "prinde corp", iar lumea se arată "ca o palingenezie a ovalului"25. Inima e forma cerului în noi, ovalul ei fiind "profilul virginal al tuturor formelor", "o mai clară conștiință a cerului esențial"26, iar cerul e în inimă, în locul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mediu uman ales, sufletul devenind "izvor sau canal al unei înțelegeri intuitive"38. A vedea cu duhul ori a străvedea reprezintă puterea de a face invizibilul vizibil, nu a-l aduce în câmpul vizibilității mundane (unde el ar rămâne invizibilul absolut, de nepătruns), ci a aduce la manifestare ceea ce în el e izvor al vizibilului, inaparentul ascuns în apariție. Căci ceea ce apare nu e cu putință - nu e în puterea manifestării - decât din inaparentul care-i e esență. Astfel încât imaginile sunt
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
numai în lumina ce vine de sus, trece prin limitele interiorității evacuate și se expune pe fondul astfel dezvăluit. De aceea, "în fructul tainic, încă nebănuit în muguri,/ S-amestecă tot cerul, setos de zămislire"35. Cerul nu e transcendentul absolut spre care se tinde; coboară el însuși în adâncul zămislitor al lumii, răsare în imanența în care el rămâne inaparent în sine, transcendent oricărei apariții în faptul-de-a-fi al exteriorității fenomenale. Iată de ce, în muguri, fructul e încă tainic acoperit, ființare
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nu se prelungește în umbra lucrurilor reflectate; ea vibrează în umbra pură, ca umbră ieșită la vedere, urma vizibilă a lucrului invizibil. Umbra e marcă a absenței, urmă a prezenței defuncte, a ființei destituite de vreun orizont. Acesta e începutul: absolutul inaparent, imaginea aurorală a unui interval posibil. În el se intră în trecere, nezăbovind decât în umbra urmei, în numele unui sălaș de neștiut 36. Intervalul deschide vederea întrucât el e Deschisul întrevăzut, interfața unui revers. Nu surprinde, prin urmare, imaginea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se substitui lumii sensibile" (Geneza metaforei și sensul culturii, în op. cit., pp. 430, 432, n. 1). 31 Un posibil răspuns la această întrebare îl dă Blaga însuși atunci când vorbește despre distanța necesară - "frână transcendentă" - ce separă creația culturală de misterul absolutului. "Căci între absolut și noi se intercalează totdeauna metaforismul nostru revelator (...) care ne izolează de absolut" (Artă și valoare, în op. cit., p. 531). Revelarea fiind astfel metaforic limitată, vederea rămâne în așteptarea mistuitoare a unei lumini care nu se dă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
49 Vol. Alter ego (1970), în Ștefan Aug. Doinaș, Opere I, ed. cit., pp. 541-542. 50 "Ceea ce poezia realizează, prin domeniul său specific, - notează poetul într-un eseu despre Blaga - este fără îndoială un sondaj al adâncimilor obiectului (lumea, Ființa, Absolutul), dar acest sondaj are loc exclusiv în corpul sensibil al metaforicului, adică în "adâncimile" imaginii ca atare" (Lectura poeziei, ed. cit., p. 78). 51 "Un pâlc meșteșugit de semne/ mi-e patria, tărâm de mijloc" (Tărâm de mijloc, vol. Papirus
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
primul rând aduce în contact cele doua regiuni adiacente ei. De aceea, îl iritase memorabil constatarea simplistă întâlnită cândva într-o carte a lui Tagore, cum că Europa ar fi o civilizație a zidurilor despărțitoare și compartimentărilor, spre deosebire de India, unde absolutul ar fi, chipurile, într-o perenă ospeție; numai cineva lipsit de simț arhitectural putea scrie astfel despre ziduri și exalta în locul lor o deschidere de hău, necondițională, fără nuanțări și discernământ, cum pare a fi cea mistică. Alergic la indiferența
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
care au găsit în modul acesta calea cea mai bună de a-și exprima gândurile, de a se reflecta în propria imagine, chiar dacă, fie și în paginile unui jurnal, nu au putut fi în totalitate sinceri. Cine poate crede în absolutul sintagmei " le coeur mis à nu " ? Sunt momente, atitudini, gânduri, figuri pe care nu le poți dezvălui în toată goliciunea lor, mai ales când orice jurnal, oricât de intim ar fi, poate deveni într-o zi public, cuvântul scris fiind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
adverbe, adjectivele cunosc categoria gramaticală a gradelor de comparație, care, în latină, se realiza sintetic, prin adăugarea unor sufixe la forma de pozitiv, -ior sau -ius la comparativ (de la altus "înalt", altior sau altius) și -issimus sau -erimus la superlativ absolut (altissimus, -a, -um "foarte înalt", pulcherimus, -a, -um "foarte frumos"). În latina populară tîrzie, au devenit însă frecvente unele construcții paralele cu adverbe, mult mai expresive, care au fost preluate și continuate de limbile romanice. Adverbul de cantitate cu care
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
alto it. più alto, fr. plus haut prov. mai aut sau pu aut. Superlativul relativ se realizează prin articularea formei de comparativ, în limba română cu articolul demonstrativ-adjectival, iar în celelalte limbi romanice cu articolul hotărît. Pentru a reda superlativul absolut, limbile romanice recurg la mai multe adverbe: rom. foarte înalt (< lat. forte, neutrul, cu valoare adverbială, al lui fortis "tare, puternic"), it. molto alto (< lat. multus), fr. très haut (< lat. trans), prov. forço aut (< lat. fortis), sp. muy alto (< lat.
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
puternic"), it. molto alto (< lat. multus), fr. très haut (< lat. trans), prov. forço aut (< lat. fortis), sp. muy alto (< lat. multus), pg. muito alto (< lat. multus). Pe lîngă aceste mijloace, limbile romanice recurg la numeroase altele pentru a realiza superlativul absolut, deseori cu prevalarea unor efecte stilistice. Unele dintre limbile romanice occidentale (italiana, spaniola și portugheza) au preluat prin limbile lor literare forma sintetică de superlativ absolut din latina clasică, uzînd de sufixul -is(s)imo, -is(s)ima în paralel
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
beautiful, the most beautiful), în vreme ce neerlandeza realizează superlativul relativ cu neest, numai atunci cînd adjectivul se termină în pronunție cu [st]: het meest verbaast "cel mai uimit". Pentru limba germană, principiul analitic nu este operant în realizarea comparativului, doar superlativul absolut recurgînd, ca în toate limbile germanice, la un adverb: sehr gut (cf. engl. very nice). Un număr de adjective germanice cu frecvență mare au comparația neregulată, uzînd de umlaut ori de supletivism. Fenomenul denumit umlaut, care presupune schimbarea timbrului unei
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
forme flexionare (în română, unde s-au reintrodus consoanele originare la formele iotacizate: eu văd, după lat. vedo, eu vin, după lat. venio etc.80). În italiană, spaniolă și portugheză, influența latinei a produs introducerea sufixului -issimus pentru formarea superlativului absolut la adjective. Sufixul a ajuns și în franceză și română, dar aici nu este caracteristic. S-au preluat din latină și numeroase sufixe (rom. -iza, it. -izzare, fr. -iser, sp., pg. -izar), pseudosufixe (rom. -fer, it., sp., pg. -fero, fr.
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de zăpadă, ori de ploaie... pe care orice ins normal nu-i vedea [...] prevedea când va ninge și va ploua (IV, p. 653). Marian e convins că soacra lui vede răul, îl cunoaște (III, p. 645), vede ca prin ceață absolutul, spre care visează fărâmițându-l în niște nuclee coerente în sine, extraordinare,... care o arată ca pe o înțeleaptă... (III, p. 649). Chiar după moartea ei, el simte prezența femeii cu privire ascuțită căreia nu-i scapă nimic : Și dacă
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
necesară între întâmplările viitoare, asfel că oarba fatalitate se preschimbă în lege. Prevăzând hotărârile sorții, titanul proiectează peste haosul lor o ordine, o succesiune necesară (p. 171). Dincolo de tensiunea între cei doi rivali nemuritori, conflictul tragic presupune lupta spiritului cu absolutul. Vina titanului stă în actul intim de a fi atins sfera Absolutului, dar tot de aici vine și mântuirea lui când eroul descifrează rânduiala cosmică și sensul existenței (p. 173). Nefiind nici răzvrătire stearpă, nici suferință pasivă, fapta lui reprezintă
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Prevăzând hotărârile sorții, titanul proiectează peste haosul lor o ordine, o succesiune necesară (p. 171). Dincolo de tensiunea între cei doi rivali nemuritori, conflictul tragic presupune lupta spiritului cu absolutul. Vina titanului stă în actul intim de a fi atins sfera Absolutului, dar tot de aici vine și mântuirea lui când eroul descifrează rânduiala cosmică și sensul existenței (p. 173). Nefiind nici răzvrătire stearpă, nici suferință pasivă, fapta lui reprezintă riscul cugetului creator (p. 174). Potrivit exegetei, opera eschiliană celebrează poetic era
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
omul tragic, care înfruntă soarta, și se afirmă pentru prima oară într-un univers determinat o conștiință liberă (p. 331). Eroismul și aspirația spre libertate definesc concepția tragismului configurată de dramaturgul născut în generația luptătorilor de la Salamina. Doar întâlnirea cu absolutul destinului dă ființei relative a omului locul său propriu în univers, tragicul fiind categoria constitutivă a omenescului (p. 334). Dacă Werner Jäger socotea că în centrul operei eschiliene se află destinul ce domină cosmosul, Alice Voinescu crede că relevant este
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
există doar pentru a proteja drepturile cu care ființa umană este înzestrată. Așa a luat naștere teoria dreptului natural din care a evoluat, în modernitate, teoria drepturilor fundamentale ale omului. "Esența ei metafizică provoacă speculația, anvergura ei spirituală implică invocarea absolutului, măreția ei morală impune responsabilitate intelectuală; cum să nu fie atractivă o asemenea cale?"3. Aceasta face ca această teorie a drepturilor fundamentale ale omului să aibă un așa succes și, în consecință, se poate ajunge la concluzia că "...drepturile
Constituţia României. Opinii esenţiale pentru legea fundamentală by Sorin Bocancea [Corola-publishinghouse/Science/930_a_2438]