3,955 matches
-
strâns în coc. Fusta trasă sus, peste burtă, dezgolind coloanele abundente ale picioarelor albe și umflate. Sandale, laba piciorului imensă. Piciorul, un corp în sine, independent. — Dumneata? — Pentru soț, Vlădescu Dragoș. Doctorul Marga caută dosarul Vlădescu Dragoș, îl găsește, se adâncește în lectură, ridică în sfârșit ochelarii din hârtii, scrutează zdrahonul din fața sa, reia lectura, zâmbește, livrează, până la urmă, concluzia celor citite. — Cam opuși. Vă aflați la poli opuși, înțeleg. Dumneata și soțul, vreau să zic... cam opuși. Soția Vlădescu pleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ruinat viața în acest ungher/ pe întreg pământul la fel ți-ai distrus-o...“ Irina se ridică, îi privește pe amândoi, nu-i vede. În ochii măriți, primăvara fabuloasă, duhnitoarea, magnifică Alexandrie. Iese pe terasă, sub cerul nopții otrăvite. Privire adâncită în Saturn și în Calea Lactee. Din când în când parvine, iarăși, vocea neobositului Bombonel, logoree și insistență. În tinerețe am bătut și eu voinicește pasul, în tot felul de coloane. M-am simțit exilat, până la urmă. Dreptul de a participa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de familie, lecturile, mâncarea gătită acasă, ordinea, politețea copiilor, prieteniile... Pentru toate astea nu mai e timp în lumea modernă, nu-iașa? Pe când noi, ostatecii...“. Dar pleacă deja doctorul Marga. Se ridică, la un moment dat, se înclină, dispare. Noaptea se adâncește brusc. Se simt, dintr-odată, mai singuri, complici, mai complici. Hai pe terasă... și glasul ei aspru se încălzește, parcă. Cerul senin, intangibil. Tăcere netedă, sloiuri, beznă peste care lunecă secera tăioasă a lunii. Irina aduce din casă sticla și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vedem dacă-l mai interesează, spune Tom. N-are rost să încurajăm speranțele lui Stanley dacă Harry s-a răzgândit. Am stat în șopron mai puțin de o jumătate de oră, dar simt că Tom a petrecut acest scurt interval adâncit în gânduri. Ceva din privirea lui îmi spune că discuția de la prânz cu Stanley i-a schimbat poziția față de noul hotel Existența. Începe să creadă că se poate. Începe să spere. Întâmplarea face ca telefonul să sune exact când pun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Și nimeni nu-mi poate vedea fața. E camuflajul perfect ! Împing ușa cu umărul, străbat holul și urc scările, toate astea fără să ridic privirea măcar o dată. În timp ce străbat coridorul spre departamentul de marketing, mă simt protejată și În siguranță, adâncită În ziarul meu. Ar trebui să fac asta mai des. Nimeni n-are ce să-mi facă. E un sentiment extrem de liniștitor, de parcă aș fi invizibilă sau... — Au ! Scuze ! M-am izbit de cineva. Shit. Cobor ușor ziarul și Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
solicitase s-o ajut la mutat mobilele și strâns covoarele prin casa ei pentru curățenia de sărbători. Domnu’ Tudor, zisese - nu ți-e frică să te-ncui cu mine-n casă? chicotise răsfățată pensionara (din niște dinți distanțați destul de siniștri, adâncindu-și urmele de laba-gâștii de la coada ochilor negri), după ce zăvorâse bine ușa cu lanț de siguranță. Doamna cu meșe scăpate din părul moale, ce trebuie să fi fost frumos cu niște zeci de ani în urmă, trăia singură într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
având înfățișare fioroasă, ca să o vâneze pe copila sclavă. Un closeup pe colții câinelui și un closeup pe rană. Părțile corpului care sângerează. Chipul mamei devine de nerecunoscut. Pomeții ei frumoși încep să iasă în afară, iar ochii i se adâncesc în orbite. E atât de bolnavă, că nu poate merge prea departe. Și cu toate astea, suntem tot pe drumuri. A fost dată afară din slujbă. Nu poate să vorbească, șoptește când respiră. Scrie o scrisoare și îi imploră pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
credea în puterea forței, în vreme ce Chen credea în puterea negocierii la masa tratativelor. La vremea respectivă, Chen avea cuvântul hotărâtor. Cu toate astea, istoria a dovedit că Mao a avut dreptate. Când negocierile lui Chen au eșuat, el și-a adâncit greșeala ordonând un război de poziție - construirea de ziduri umane pentru a se împotrivi gloanțelor lui Chiang Kai-shek. Rezultatul: Armata Roșie a pierdut nouăzeci la sută din efective. Supărat, Mao a luat o mică armată alcătuită din țărani și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Lin, consultantul pe probleme personale al partidului, și cu iubitul meu, care ne urmează la câțiva pași distanță. După-amiaza e liniștită și s-a așternut o atmosferă propice taifasului. Ajungem la malul râului. Iubitul meu pășește tăcut, de parcă ar fi adâncit în gânduri. Eu și Lao Lin schimbăm cuvinte despre vreme, sănătate și război. Privind spre soare, care apune pe după trunchiurile copacilor, el îmi propune să ne așezăm la umbra unui copac. Lao Lin începe să mă felicite. Îmi spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
că el nu va ține minte sacrificiul ei. Sacrificiu pe care intenționează să și-l revendice ca merit în viitor. Este investiția ei. Însă el nu i-a arătat prea multă afecțiune de când a plecat Lao Lin. Mao s-a adâncit în scrierea filosofiei sale cu privire la război. Scrie zile în șir fără odihnă, pierde noțiunea timpului. Când termină, îl cheamă pe Micul Dragon să-i trimită fata. O face să se simtă ca și cum ar fi deja în posesia lui. Mâinile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
și fiecare scenă le arde ochii. Nu voi fi nicicând capabilă să modific imaginea de demon cu oase albe. Mulți și-au închipuit înmormântarea mea din clipa în care am intrat în peștera lui Mao. Pe măsură ce trec anii, ura se adâncește. La fel și mânia mea. Un proverb antic spune că Scuipatul a zece mii de oameni poate să facă un puț îndeajuns de adânc pentru a îneca pe cineva. Ei bine, eu sunt în puțul ăsta. Sunt ferm hotărâtă să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
dar se ridică. Hainele îi sunt șifonate. Părul încurcat îi cade pe umeri. Realitatea nu se discută, ea există pur și simplu, zice el pe un ton aspru și își stinge țigara. Liniile de amărăciune de pe chipul ei s-au adâncit brusc. Ne vom stabili la Beijing. El se duce să deschidă ușa. Va fi lângă Zhong-nan-hai, în Orașul Interzis. Voi ocupa o reședință numită Grădina Recoltei. Am păstrat pentru tine Grădina Nemișcării. 13 Am cucerit China și ne-am mutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
urcă pe punte! Ea continuă, cu gesturi animate, cu brațele lovind și fluturând în aer încoace și încolo. Încă o lovitură doar, și fructul victoriei ne va cădea în mâini! Yu încetează să se mai opună. Doamna Mao se așază, adâncindu-se în canapea. Ceilalți membrii ai cabinetului se holbează la ei. Yu se duce la pervazul ferestrei și ia un ghiveci cu flori. Sapă cu delicatețe pământul, cu un deget. E o specie sălbatică, zice el brusc. Frunzele o împodobesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
povești ale copiilor. Smocul de păr des din vârful capului era blond vârstat cu alb, în vreme ce sprâncenele excesiv de stufoase, într-o nuanță ceva mai închisă, adumbreau ochii, de culoarea stafidelor. Îi plăcea să râdă, iar asta se vedea din ridurile adâncite de vreme care erau un detaliu permanent pe chipul lui. Atunci când zâmbea, Bill lăsa să se vadă un șir de dinți puternici, dar inegali, îngălbeniți din cauza anilor mulți în care, după cină, omul fumase câte un trabuc. Uniforma lui era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ajuns cu bine. James a avut măcar decența să pară puțin jenat. Am înțeles. Din nou, tăcere. James se uita la telecomandă, de parc-ar fi implorat-o în gând să ilumineze, ca prin farmec, televizorul. Julia strângea din buze, adâncită în gânduri. — Deci, să vedem dac-am înțeles corect, a spus ea după câteva secunde. Mă aduci la New York, drept cadou de ziua mea, eu îți ofer o partidă de sex oral senzațională, după care tu o suni pe fosta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
mai multe ori pe claxon, ca să-i anunțe pe socrii c-au ajuns. Susan s-a dat jos din mașină și s-a apucat să desfacă curelele de protecție ale scăunelului din spate, în care fusese instalată Milly. Femeia era adâncită în gânduri. Nu contează câte realizezi în viață, cât câștigi sau unde locuiești... dacă un lucru atât de prețios, precum propriul copil, îți este luat de lângă tine, toate astea nu mai contează nici cât negru sub unghie. Susan era sigură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
prietenele mele sunt măritate..., a spus ea și s-a uitat prin încăpere. A, dar stai puțin! Vino cu mine! Julia l-a luat pe Paul de braț și-a făcut câțiva pași până în locul unde Jade și Deborah erau adâncite în conversație. Probabil că discută despre diagramele Venn sau logaritmi, și-a spus Julia reprimându-și un căscat. —Jade, le-a întrerupt ea, îl cunoști pe Paul? În secret, Julia era încântată de faptul că Deborah era singura care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Ce se mai întâmplase atunci? Se uitase cineva urât pe stradă la ea? Se lovise cu piciorul în masa de călcat? Indiferent ce rahat îți îndrugă, tu întotdeauna pui botul. Julia s-a întors către James, dar bărbatul fixa podeaua, adâncit în gânduri mohorâte. — Și a doua oară? a vrut Julia să știe. Când a fost a doua oară? — Într-o sâmbătă după-amiaza, când tu erai la masă cu fetele. —În care sâmbătă? James a ridicat din umeri de parc-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
de ajutor de cealaltă parte, animalului, întrebându-l: — Dacă mi-ar da voie căpitanul, m-ai lua cu tine să căutăm „Marea Caravană“? Targuí-ul refuză cu un gest: — „Pământul pustiu“ nu e pentru tine. Doar noi, neamul imohag, ne putem adânci în el. — Aș veni cu trei cămile. Am putea lua mai multă apă și provizii. în caravana aia prisosesc banii pentru toți. I-aș da o parte căpitanului, cu alta mi-aș cumpăra transferul, și tot mi-ar mai rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
unuia dintre acei șireți „Fii ai Vântului“, aparent simpli ca mod de viață, dar extrem de complicați în realitate. Luă binoclul de pe scaun și-l îndreptă spre bărbatul ce devenea un punct tot mai mic, urmat de cămila lui. De ce se adâncea din nou în acel cuptor îngrozitor nu putea ști, dar presimțea, aproape simțea, că acel fapt ascundea un vicleșug. Dacă un targuí cu apă puțină se deplasează și-și deplasează cămila, trebuie să existe un motiv foarte serios. Auzi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și în fața ochilor săi se afla confirmarea proverbului, căci, întinzându-se până îi pierdeai din ochi în depărtare, își înălțau frunzele spre cer peste douăzeci de mii de palmieri, fără să le pese de zăduful înăbușitor, fiindcă rădăcinile lor se adânceau în apa clară și răcoroasă a sute de izvoare și nenumărate puțuri. Era, într-adevăr, un spectacol frumos, chiar și cu soarele ce te bătea în cap, drept și imparțial, dezolant și copleșitor, pentru că înăuntru, în imensul birou întunecos, apărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în spatele unei dune sau străbătea fără să se rătăcească un drum necunoscut. — Știu a fost tot ce-a spus. în zori vom ajunge la pustiu. — O să mă bucur. Sunt sătul să tot urc și să cobor dune și să mă adâncesc în nisip. Nu, n-o să te bucuri, zise. Aici adie vântul. Mai mult sau mai puțin, te răcorește și te ajută să respiri. Râurile de nisip se formează în drumurile vântului. Dar „pământurile pustii“ sunt ca niște gropi moarte, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cu atât mai puțin dacă acest targuí este cel pe care îl căutăm. Nu va lăsa cămilele să meargă în șir indian, ca să nu se facă o potecă vizibilă, ci toate patru împreună, și asfel copitele lor nu se vor adânci în nisipul tare al dunelor. Iar dacă nisipul e moale, vântul șterge urmele în mai puțin de un ceas. Făcu o pauză, în timpul căreia ceilalți îl observară, așteptând. — Tuaregii călătoresc noaptea și se opresc la răsăritul soarelui. Dumneavoastră nu decolați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
baroase, dar nu cred că ar fi fost nevoie să-i folosească. Dacă ar vrea să te facă una cu pământul, n-ar trebui decât să treacă peste tine ca un buldozer și să te lase lat. Eram așa de adâncită În gânduri, că aproape m-am ciocnit de Jeff care traversa strada. — Doamne, am spus, sala asta e ca Marie Celeste. Întregul personal pare a bântui prin piață. — Eu am ieșit doar o clipă, să-mi iau un sandviș, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
s-a stins din primele clipe. După ce a străbătut calea pavată cu dale, care urcă dinspre râul Siab, hanul și-a făcut intrarea solemnă prin Poarta Buhara, situată În nordul orașului. Surâdea cu toată fața, ochii săi mici păreau mai adânciți În orbite, mai oblici ca niciodată, pomeții săi reflectau sclipirile chihlimbarii ale soarelui. Și apoi, dintr-odată, dispoziția i s-a schimbat. S-a apropiat de cele aproape două sute de notabilități adunate În jurul cadiului Abu Taher, a Îndreptat către grupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]