93,376 matches
-
eul. Teatrul lumii devine, astfel, un teatru al limbii. Cu cît mai consistentă lumea, cu atît mai iluzorie lumea. Realul e depășit doar prin excesul de real. Limbajul, prin pulverizarea comunicării. Dincolo de aceste excese să se găsească, oare, adevărul?! Dacă adevăr înseamnă conștiință euforică a iluziei, răspunsul e afirmativ. Oricum, adevărul nu e un dat, ci o continuă experiență (experiență a ratării lui) și un permanent exercițiu. În nici un caz, însă, adevărul nu implică o experiență dureroasă: Caragiale scrie dintr-un
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
cît mai consistentă lumea, cu atît mai iluzorie lumea. Realul e depășit doar prin excesul de real. Limbajul, prin pulverizarea comunicării. Dincolo de aceste excese să se găsească, oare, adevărul?! Dacă adevăr înseamnă conștiință euforică a iluziei, răspunsul e afirmativ. Oricum, adevărul nu e un dat, ci o continuă experiență (experiență a ratării lui) și un permanent exercițiu. În nici un caz, însă, adevărul nu implică o experiență dureroasă: Caragiale scrie dintr-un impuls ludic, pentru a seduce printr-un corp iluzoriu, a
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
Dincolo de aceste excese să se găsească, oare, adevărul?! Dacă adevăr înseamnă conștiință euforică a iluziei, răspunsul e afirmativ. Oricum, adevărul nu e un dat, ci o continuă experiență (experiență a ratării lui) și un permanent exercițiu. În nici un caz, însă, adevărul nu implică o experiență dureroasă: Caragiale scrie dintr-un impuls ludic, pentru a seduce printr-un corp iluzoriu, a cărui singură realitate sînt cuvintele. Suficient sieși, textul caragialean nu e o copie și nici nu are țeluri, eufemistic spus, didactice
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
și nici nu are țeluri, eufemistic spus, didactice. Excesul de referințe concrete are drept consecință golirea de orice referință - și există o tensiune poetică asupra căreia ar trebui insistat tocmai în acest joc dintre materie și neant, dintre realitate și adevăr, pe care îl pune în pagină gratuit-cinicul regizor. Și așa cum, astfel creată, lumea este dincolo de bine și de rău, tot astfel ea depășește problema adevărului. Nici adevărată, nici falsă - ea e o proiecție posibilă în limbaj; își ficționalizează deopotrivă autorul
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
căreia ar trebui insistat tocmai în acest joc dintre materie și neant, dintre realitate și adevăr, pe care îl pune în pagină gratuit-cinicul regizor. Și așa cum, astfel creată, lumea este dincolo de bine și de rău, tot astfel ea depășește problema adevărului. Nici adevărată, nici falsă - ea e o proiecție posibilă în limbaj; își ficționalizează deopotrivă autorul și uimește. Meraviglia face din Caragiale un autor ieșit din mantaua lui Giambattista Marino. Ca și din aceea - să ne lăsăm amăgiți de ideea prezentului
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
știm prea bine, pe alt plan decît acela al mimesisului, dar care, finalmente, poate insera și chestiunea, atît de precisă, a mimesisului. Nu e nici o îndoială că schițele lui Caragiale pe tema evenimentelor publicistice se înscriu în ecuația disputei dintre adevăr și iluzie. Societatea capitalistă - aceea în care explodează șocul mass-media -, cu tot excesul ei pragmatic, are drept consecință instituirea unei ontologii a iluzoriului. Tema dispare și e irecognoscibilă sub straturile de variațiuni - a căror singură realitate e limbajul. Sau, mai
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
excesul ei pragmatic, are drept consecință instituirea unei ontologii a iluzoriului. Tema dispare și e irecognoscibilă sub straturile de variațiuni - a căror singură realitate e limbajul. Sau, mai uman spus: realitatea e deja interpretare. În acest context, mai contează - nu adevărul, care rămîne o iluzie, ci - faptul concret, istoria reală?! Nici măcar interpretarea nu mai contează, ci doar iluzia realului, proliferarea ei virtuală. Pînă și un basm parodic, precum Mamă..., se construiește pe tema realității care maschează adevărul. Nu-i, însă, deloc
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
context, mai contează - nu adevărul, care rămîne o iluzie, ci - faptul concret, istoria reală?! Nici măcar interpretarea nu mai contează, ci doar iluzia realului, proliferarea ei virtuală. Pînă și un basm parodic, precum Mamă..., se construiește pe tema realității care maschează adevărul. Nu-i, însă, deloc acesta exemplul cel mai elocvent (decît poate prin surpriză) - căci scrieri majore ale lui I.L.Caragiale, dar și dintre acelea risipite prin gazete de tot felul, se construiesc ca arhitecturi în virtual. E o dovadă în
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
lui I.L.Caragiale, dar și dintre acelea risipite prin gazete de tot felul, se construiesc ca arhitecturi în virtual. E o dovadă în plus că pentru Caragiale nivelele acestea de înțelegere a realității, de unde se edifică perspectiva ironică a denunțării adevărului ca iluzie, constituie o miză majoră. În fond, dacă există o "ideologie" a scrisului caragialean, aici ar trebui ea căutată. Masca e emblema acestei pulverizări a rupturii dintre realitate și adevăr. Cu toate că e fascinat să observe înșelările adevărului de către fapte
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
a realității, de unde se edifică perspectiva ironică a denunțării adevărului ca iluzie, constituie o miză majoră. În fond, dacă există o "ideologie" a scrisului caragialean, aici ar trebui ea căutată. Masca e emblema acestei pulverizări a rupturii dintre realitate și adevăr. Cu toate că e fascinat să observe înșelările adevărului de către fapte, Caragiale e atras, în fapt, de aceste coincidențe "mincinoase" care instituie un adevăr mai profund, al posibilului. Oricum, masca ia locul înfățișării adevărate; concretul substituie ideea. Cel puțin așa am putea
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
a denunțării adevărului ca iluzie, constituie o miză majoră. În fond, dacă există o "ideologie" a scrisului caragialean, aici ar trebui ea căutată. Masca e emblema acestei pulverizări a rupturii dintre realitate și adevăr. Cu toate că e fascinat să observe înșelările adevărului de către fapte, Caragiale e atras, în fapt, de aceste coincidențe "mincinoase" care instituie un adevăr mai profund, al posibilului. Oricum, masca ia locul înfățișării adevărate; concretul substituie ideea. Cel puțin așa am putea spune. În realitate, o astfel de interpretare
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
a scrisului caragialean, aici ar trebui ea căutată. Masca e emblema acestei pulverizări a rupturii dintre realitate și adevăr. Cu toate că e fascinat să observe înșelările adevărului de către fapte, Caragiale e atras, în fapt, de aceste coincidențe "mincinoase" care instituie un adevăr mai profund, al posibilului. Oricum, masca ia locul înfățișării adevărate; concretul substituie ideea. Cel puțin așa am putea spune. În realitate, o astfel de interpretare e la rîndu-i deformatoare. Căci masca și înfățișarea adevărată, concretul și ideea sînt una. Se
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
care cînd apare soarele răsare tocmai s-a întunericit. Și lumea se bucură ca proasta; cine-s cîștigătorii? Niște intelectuali. Aici se ivesc neclarități. Mulți din PSD, guvern, jacuzzi sînt oameni cu diplomă, cu două-trei doctorate, și-și cîștigă într-adevăr existența de pe urma muncii cu gîndirea, pe brînci, fiind în același timp bogați și demni de urmat în timp ce scuipă semințe de floarea-soarelui pe marmora din baie și trag vînturi circulare. Pare o contradicție. Nu e. Golding: "Bogăția este o caracteristică sexuală
Creierul națiunii by Răzvan Petrescu () [Corola-journal/Journalistic/11760_a_13085]
-
să încep să urlu ca o fiară rănită./ Știu cât sunt de impură, de falsificată, de risipitoare și inutilă, dar/ nu știu ce să fac cu golurile din conversație. Într-o zi/ una din aceste tăceri stânjenitoare/ o să mă învenineze cu drogul adevărului și atunci/ viața mea socială va fi distrusă." (Acte de limbaj). În lipsa oricărui transcendent ("transcendent are prea mulți n niciodată destui"), existența se negociază la nivelul cotidianului marcat istoric, mecanic, rutinat, convențional, cu reguli nescrise dar dure. În confruntarea cu
Femeia la 30 de ani by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11785_a_13110]
-
-și pantofii de casă. Să-mi iau și șalul". Căută în scrin lenjerie groasă. Și mai ce? Un tulpan pentru cap. La nunta lui Șeindl, maică-sa i-a dăruit o brățară. Era acolo. Cerceii îi purta. Făcea ea, într-adevăr, toate aceste lucruri? Nu era doar o amăgire? Teama i se risipi și începu să se simtă aproape nepăsătoare. Da, plec cu el. O să mă botez..." O voce batjocoritoare parcă țâșnise din adâncul ei, ca și cum ar fi stat acolo la
Isaac Bashevis-Singer - Conacul by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/11777_a_13102]
-
Budai-Deleanu nu a avut șansa Eneidei (memorizată de Euler) sau a Crailor... lui Mateiu Caragiale (o altă carte cu cititor-model neidentificabil). în fond, cititorul ideal nu este decât moștenitorul legitim al celui căruia - nedisimulat - cartea i-a plăcut. Este, în adevăr, dificil să parcurgi textul umăr la umăr cu Parpangel sau vers de vers cu Leonachi Dianeu. Una dintre cauzele acestui clivaj este, în viziunea mea, opacitatea spațiului din interiorul poemului. Nu e facilă rătăcirea în siguranță într-o asemenea lume
Patimile cititorului-model - note despre topografia Țiganiadei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/11791_a_13116]
-
în multe altele. Pentru el poezia nu e o scară spre cer, ca pentru toți ceilalți devotați ai înaltului, e un salt fără nici un fel de pregătire spirituală, o proiecție fizică direct în cer, fără nici o translație, fără nici o evoluție. Adevărul e, din punctul meu de vedere (și nu numai al meu, desigur), că există diferențe considerabile între poeți în năzuința lor spirituală și în capacitatea lor de expresie, în funcție de înălțimea până la care pot urca pe scara spre cer, în funcție de accesul
Poezia - scară spre cer by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11792_a_13117]
-
secvențe, Virgil Duda ambiționează să realizeze un desen integrator: o grilă de narație "politico-erotică" în care concupiscențele personajelor să nu fie doar autocaracterizante. Avansurile și seducțiile, îmbrățișările grăbite și lentele dezbrăcări, episoadele de fierbere și cele de clocot ies, într-adevăr, din viziunea erotizantă a romancierului; dar ele apar într-un tablou voit mai larg, care nu este altul decât epoca socialismului biruitor. Epoca sistemului de pile și servicii reciproce, a lipsei de apă caldă, cozilor și penuriei de alimente, a
Socialismul sexual by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11790_a_13115]
-
inutile, pete de cerneală pe epiderma fină a celor Șase femei. Ar fi putut să se lipsească, Virgil Duda, de replica unei babe înțelepte ("Domnișoară, zice, tare frumos format de păsărică ai! Și arată spre blugii mei care erau într-adevăr foarte ficși!"), ori de unghiile manichiurate (!) ale unui bătrân șofer de țară, numai bune să pipăie dedesubturile pasagerelor luate peste rând. O problemă și mai serioasă apare la asamblarea efectivă a cărții. Este acceptabil decupajul propus de autor, cu împărțirea
Socialismul sexual by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11790_a_13115]
-
chip de a exista în lume. Nicolae Bârna nu uită să acorde locul ce i se cuvine "antiliteraturii" lui Urmuz, cel de precursor absolut al avangardismului, dar și de anticipator al absurdului, citatul din Eugčne Ionesco fiind revelatoriu: "este într-adevăr unul din premergătorii revoltei literare universale, unul din profeții dislocării formelor sociale, ale gândirii și ale limbajului din lumea de azi". Față de antologiile-standard, Nicolae Bârna acordă spațiu unor autori mai puțin cunoscuți, dar prezenți în Antologia literaturii române de avangardă
O nouă antologie by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/11809_a_13134]
-
o lume pașnică și de a păstra viața ca pe darul cel mai de preț al divinității. Răspund la anchetă și poeții, cu poeme mai mult sau mai puțin în problema în dezbatere. între aceștia se detașează prin frumusețe și adevăr Liviu Ioan Stoiciu cu Să nu-ți faci chip cioplit. Despre Legea sau tragicul existenței? și mărturiile literaturii scrie dl. Ion Vlad, iar Elisabeta Pop, despre porunca a șaptea, Să nu preacurvești! O amintire emoționantă despre copilul naiv care a
Răul este infinit, dar și Binele este infinit... by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11804_a_13129]
-
minciună, textul sacru omițând în mod semnificativ minciuna qua minciună. Oare de ce? Ea poate fi o expresie a slăbiciunii, omul poate minți din rușine, din teama de pedeapsă. Faptul că minciuna a căpătat, în limbile moderne, accepțiunea de manipulare a adevărului într-un sens pervers. Nu trebuie să minți, spunea și Kant, care condamnă în mod absolut minciuna, nici dacă minciuna ta ar scăpa un om nevinovat de la moarte. Un text de o extremă sinceritate intitulat Să minți! își asumă Gabriela
Răul este infinit, dar și Binele este infinit... by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11804_a_13129]
-
spun: nu știu. S-ar putea ca lucrurile să fi rămas pentru mine la scara copilăriei: oamenii și casele erau mari, eu eram mic. Mă interesează enorm ce spun cititorii români despre cărțile mele, poate mai mult decât cei americani. Adevărul este că m-ar interesa mult mai mult și ce spun americanii, dacă ei s-ar pronunța ceva mai atent asupra mea. Am fost recenzat, flatat și puricat de cadre universitare, academice din Statele Unite. Chiar luna aceasta a apărut o
Andrei Codrescu "Voi îmi hrăniți spiritul" by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11801_a_13126]
-
există, în general, pentru cărți proaste sau foarte proaste. Premiile literare sau celelalte manifestări ale succesului sunt distribuite de gașca din "mainstream", râul acela de plictiseală care a curs molcom prin mijlocul literaturii americane din anii '50. Ultimii scriitori într-adevăr iubiți, deci cu succes, au fost cei din generația Beat: Allen Ginsberg, Gregory Corso, Jack Kerouac, William Burroughs. Singurul dintre ei încă în viață este magicul Lawrence Ferlinghetti. Iubiți erau și poeți înrudiți cu ei, ca Robert Creeley și Charles
Andrei Codrescu "Voi îmi hrăniți spiritul" by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11801_a_13126]
-
radical din a promova tinerii (vezi colecția revista "Orizont" și Fundația " A Treia Europă") știu că ceata despre care vorbesc aici e nu doar marginală, minoritară și penibilă în sine, dar e privită cu ironie chiar de colegii de generație. Adevărul gol-goluț e că tovărășeii sunt plicticoși de moarte, că dincolo de aerul pompos al limbajului papagalicit după magiștri la fel de obtuzi ca și ei nu se află nimic. Dar chiar nimic - celuloză sută la sută. Se aud și se citesc ei între
Oierii minții by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11805_a_13130]