11,393 matches
-
produs în mod spontan sau enzimatic în interiorul organismului. Deși e mai puțin reactiv decât primul, nu este nici complet inofensiv. Din fericire, sistemul de apărare al organismului este bine organizat. Doua enzime noi au sarcina de a transforma dușmanul în aliat. În primul rând sistemul glutation peroxidază (GPX), apoi, în faza a doua, catalaza au sarcina de a transforma peroxidul de hidrogen (H2O2) în apă și oxigen (H2O + O2). Una din acțiunile nefaste ale peroxidului de hidrogen este rolul foarte important
Vitamine şi minerale pentru sănătate şi longevitate. Antioxidanţii by Frederic Le Cren () [Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
energia de care avem nevoie. Din cauza unei alimentații „moarte” sau fabricate industrial, din cauza creșterii poluării, a stresului provocat de viața trepidantă și a folosirii unor numeroase produse chimice, fructele și legumele nu mai sunt suficiente pentru a ne aduce acești aliați indispensabili unei vieți sănătoase. Numeroși specialiști confirmă aceste spuse, chiar dacă alții, mai conservatori, rămân convinși că ne putem mulțumi cu o alimentație bogată în fructe și legume proaspete. Scopul cărții de față nu este să intre în această polemică, de
Vitamine şi minerale pentru sănătate şi longevitate. Antioxidanţii by Frederic Le Cren () [Corola-publishinghouse/Science/2291_a_3616]
-
de obicei un bărbat dintr-o familie Înstărită, care posedă suficiente rezerve de mâncare și de obiecte pentru a face darurile rituale uzuale (Okipa Maker). Acum apare o nouă mască, Întrupând un alt erou mitologic, Hoita, inițial dușman și apoi aliat al lui Lone Man. Hoita trebuie să conducă dansul ritual, dans care reproduce Dansul Animalelor - un episod mitic În care Lone Man a Învățat animalele Închise de Hoita Într-o peșteră cum să danseze. Dansul lor (În special cel al
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
lui, nu este inclus În activitățile celor mai mari, nu beneficiază de Îndrumarea unui maestru; b) marginalizarea (limen): tânărul trebuie să accepte regulile nescrise ale școlii, să Își impună calitățile (Îndemânarea artistică) prin diferite probe, să Își facă prieteni și aliați. El trebuie să vină mai devreme decât ceilalți pentru a găsi un șevalet liber și să accepte umilințele mutărilor forțate. Cei care nu rezistă părăsesc școala, fapt interpretat ca o lipsă a vocației sau a puterii artistice; c) integrarea: tânărul
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
erau reduși ca număr, la început, ocupau doar partea de nord a Câmpiei Tisei. După sosirea lor aici, ei au intrat în alianță cu cvazii (populație germanică). În războaiele ulterioare dintre daci și romani, pentru cucerirea Daciei, iazigii au fost aliații romanilor. După cucerirea Daciei și transformarea ei în provincie romană, s-au produs schimbări importante în istoria iazigilor, numărul lor a crescut rapid prin strămutarea în Câmpia Tisei și a celorlalți iazigi din regiunile de la est de Carpați. O dată cu aceștia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lungul coastei estice a Mării Negre și, traversând Pontul, ei ajung până în Cappadocia, Galatia și Cilicia. Împărații Tacitus, Florianus și Probus au continuat luptele cu goții, ultimul se afla, în 278, în zona Dunării de Jos, luptând cu ei și cu aliații lor, sarmații, vandalii, gepizii și burgunzii. 12 Invaziile gotice (242-278), în provinciile răsăritene și sudice ale Imperiului, la care s-au asociat și alte populații, carpii, sarmații, heruli, vandali, au creat mari probleme statului roman. În contextul acestor atacuri distrugătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
altminteri, după 275, Dacia, părăsită de pătura bogată de coloniști, nu mai era tentantă pentru goți. Pătrunderea și așezarea goților în teritoriile de la de la sud și est de Carpați, care au dus curând și la izbucnirea unor conflicte cu foștii "aliați", daci, carpi și sarmați, nu s-a petrecut, în același timp, în toate teritoriile. Primele teritorii afectate de această pătrundere au fost cele din nordul arealului (spațiului) dacic, în care, în a doua jumătate a secolului al III-lea d.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a încheiat o alianță între avari și longobarzi împotriva gepizilor, stăpânii Europei centrale. Conform înțelegerii, avarii urmau să primească teritoriul stăpânit de gepizi, jumătate din prada de război și o parte din turmele de vite. În lupta angajată, în 567, aliații îi înfrâng pe gepizi, dar longobarzii victorioși se temeau de vecinătatea cu avarii și, sub conducerea regelui Alboin, s-au îndreptat spre Italia de nord, unde au întemeiat un stat propriu, în primăvara lui 568. În acest fel, în urma înfrângerii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ale avarilor la sclavinii conduși de Daurentios, care sunt și ei uciși pentru cutezanța arătată. Deducem din expunerea acestor evenimente că raporturile avari-slavi au fost încordate o bună vreme. Dar, paradoxal, la un moment dat, complexitatea împrejurărilor face ca avarii, aliați ai Imperiului, să elibereze pe "romanii" luați în robie de sclavini.15 Năvălirile avare par să fie acelea care au împuținat elementul romanic, pe care-l putem numi, la sfârșitul secolului al VI-lea, românesc, pe malul drept (sudic) dunărean
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și 881, s-au produs prin pasul Verecke din Carpații Păduroși (Nordici), la îndemnul cnejilor moravieni, Rostislav și Sviatopulk. Dar, după scurt timp, bunele raporturi ale ungurilor cu Moravia Mare au încetat și, în 892, ei întreprind o expediție ca aliați ai regelui Arnulf al Germaniei. Apopi, în 894, ungurii s-au alăturat din nou cneazului Sviatopulk și au prădat teritoriile din Panonia aflate sub jurisdicția lui Arnulf. În timpul acestor expediții, ei s-au familiarizat cu regiunea Dunării mijlocii. Aflați în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
acestui dezastru pentru neamul lor, mulți din ei pieriseră în luptă, alții luați prizonieri, o mare parte din turme capturate, ungurii au hotărât, încă o dată, să-și caute o nouă patrie. Confruntați cu primejdia atacurilor pecenegilor și bulgarilor, ungurii împreună cu aliații lor, cabarii, au hotărât să părăsească Atelkuzu și să se stabilească în câmpia (pusta) Panoniei, regiune prielnică pentru păstoritul animalelor. Unii autori (Notarul anonim) susțin plauzibil că ungurii au pornit spre nord, de-a lungul Carpaților Moldovei și Galiției, până la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
că voievozii Transilvaniei cu acest nume au fost persoane reale, atestate documentar în mai multe izvoare. Acest voievodat nu se afla sub dominația Arpadienilor, în secolele X-XI. Astfel, Gyla sau Gyula I a primit titlul de patriciu și devine foederat (aliat) sau vasal al Bizanțului, iar împăratul Constantin VII Porfirogenetul îl trimite la Alba Iulia pe Hierotheus, ca episcop, și probabil a trimis și meșteri care să construiască biserici și cetăți. În urma repetatelor conflicte pe care regele catolic Ștefan al Ungariei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fost Ahtum, despre care povestirea hagiografică "Legenda Sancti Gerardi" relatează că era un domn (voievod) puternic și bogat, iar țara sa se întindea de la Criș până în părțile Transilvaniei (Munții Apuseni), iar în sud, până la Vidin și Severin. El era federat (aliat), vasal al Bizanțului, iar la Morisena, capitala sa, se afla o mănăstire de călugări "greci" (ortodocși). Conflictul dintre Ahtum și regele Ungariei, Ștefan I, a izbucnit în urma vămuirii de către voievod, în porturile sale de pe Mureș și Tisa, a plutelor ungurești
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fost pierdută de bizantini în 1201, împreună cu Dârstor. În aceste condiții, Asăneștii au urmărit extinderea statului lor spre regiunile apusene ale Peninsulei Balcanice, în Macedonia. Prin recucerirea acestor regiuni, răsculații urmăreau să rupă orice legătură pe uscat între bizantini și aliații lor, ungurii. Bizantinii au încercat să ocupe regiunile balcano-dunărene, pentru consolidarea frontierei lor nordice, dar armata imperială era tot mai slăbită, prost aprovizionată, iar soldele nu mai erau plătite regulat. Noul comandant al armatei bizantine, Constantin Aspictis, a expus aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de daruri, au renunțat la atacul lor. În același timp, Igor i-a îndemnat pe pecenegi să prade Bulgaria. În secolul al X-lea, pecenegii se aflau în apropierea Dunării, în sudul Moldovei-în vremea campaniei lui Sviatoslav în sudul fluviului, aliații săi au fost pecenegii și ungurii. Conform cronicilor rusești, cetele pecenege au ajuns în dreapta Dunării, după ce au străbătut regiunile extra-carpatice. Aceste teritorii fuseseră folosite de pecenegi și ca loc de trecere spre Panonia, unde căpeteniile ungare îi foloseau ca trupe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lui Kutek. Aceștia au năvălit, în 1085-1086, în Ungaria, la îndemnul regelui detronat Solomon, care le-a făgăduit Transilvania. Ei au pătruns în nord-vestul Maramureșului, prin pasul Verecke, prin ocolirea Moldovei și Transilvaniei. Dar suferind un eșec în Ungaria, împreună cu aliatul lor Solomon, ei s-au îndreptat spre Bizanț, pătrunzând prin sudul Moldovei. Despre invazia cumană în sudul Dunării, din 1087, vorbește Anna Comnena, în biografia tatălui său, împăratul Alexios I. Autoarea spune că invazia a fost săvârșită de o armată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vlahi în luptele lor cu Bizanțul. Atrași de perspectiva de a prăda ținuturile bogate ale Bizanțului, cumanii treceau periodic Dunărea însoțiți uneori de români din nordul fluviului. Și după 1204-cucerirea Constantinopolului de cruciați călăreții cumani au continuat să lupte ca aliați ai Asăneștilor împotriva statului latin de Răsărit. Datorită participării active la evenimentele tumultuoase din sudul fluviului, o parte din nomazii din câmpiile nord-dunărene s-au scurs (instalat) spre celălalt mal. Dar această infiltrare în teritoriile sudice nu s-a răsfrânt
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în izvoarele istorice medievale numai în două momente: în 1159, 6000 de berladnici, împreună cu o ceată de cumani, au intrat în serviciul lui Ivan Rostislavici, poreclit Berladnic, care pregătea o expediție împotriva cnezatului Halici. Pornind din teritoriile dunărene, Ivan și aliații săi s-au ndreptat spre nord, străbătând Moldova spre sudul Haliciului, dar acțiunea a eșuat. Apoi, în 1160, berladnicii sunt menționați în apropiere de gurile Niprului, la atacul Oleșiei. Berladnicii sunt urmăriți de oștile kievene și înfrânți lângă Dțiu, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
8 octombrie 1207, dar atacurile împotriva latinilor au continuat.1 În anul următor, urmașul său, Asan Borilă, căsătorit cu văduva cumană a lui Ioniță, pentru perpetuarea alianței vlahi-cumani, și-a făcut apariția în Tracia, dar în iulie 1208, la Philipopol, aliații au fost înfrânți de latinii conduși de împăratul Henri de Valenciennes. Luptele au continuat în același mod până în 1212. Între timp, cumanii devenind tot mai mult o problemă pentru cruciată, împotriva lor se mobilizează latinii și papalitatea. Forțele cruciatei apusene
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a încercat să preia puterea în statul (țaratul) bulgar. Țarul Theodor Svetoslav și susținătorii săi l-au capturat pe Joga și apoi, cu încuviințarea hanului Toqtai, l-au executat. Țarul bulgar a dispus și uciderea patriarhului Ioachim, suspectat ca fiind aliat al mongolilor. Actul lui Svetoslav semnifica într-o privință o tentativă de eliberare de sub apăsătoarea tutelă mongolă, cu toate acestea, tătarii continuau să fie o forță puternică în sudul Dunării. Înfrângerea lui Nogai și a fiului său, Joga, nu a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
politic nou prin înființarea, în aceste teritorii, a Banatului de Severin, punct de sprijin al dominației sale asupra Țării Severinului. Aceasta presupunea, în condițiile geopolitice date, izolarea formațiunilor politice românești dintre Olt și Dunăre de țaratul vlah de la Târnovo, un aliat posibil, firesc. Regalitatea ungară urmărea să controleze Dunărea olteană, țel fixat prin instituirea Banatului de Severin, centură militară, formațiune teritorială de frontieră (marcă) ce includea estul Banatului și vestul Olteniei. În 1233, documentele menționează aici pe Luca, primul "ban de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
îndreptată deopotrivă "împotriva bulgarilor din Vidin, a lui Basarab, voievodul transalpin, a regelui schismatic al Serbiei și a tătarilor" (DRH D, I, p. 41). Curtea de la Buda era suspicioasă și încerca să-l prezinte pe voievodul român ca pe un aliat de fapt sau potențial al "necredincioșilor", în speță al tătarilor. Însă Basarab nu a ezitat să lupte împotriva tătarilor ("hostes crucis"), alături și cu sprijinul suzeranului său, pentru consolidarea poziției sale față de mongoli. Strădaniile sale împotriva păgânilor erau confirmate de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
că, în 1352, "s-au luptat ungurii cu tătarii, în părțile Haliciului, iar păgânii (tătarii) s-au retras după o luptă indecisă". Această expediție a avut ca obiectiv nordul Moldovei, pentru a susține oastea regelui Ludovic, care acționa împotriva Haliciului, aliat al tătarilor. La întoarcerea din țara Haliciului, oastea regelui a trecut Siretul (denumire ungurească: "seretem") în mai multe rânduri, atunci au pierit 4000 de cai, oameni și cai sufereau de foame, până au ajuns la Bereg (Maramureș). Expediția din 1352
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
iar, pe de altă parte, Ungaria angevină era interesată în controlul teritoriilor apusene ale Moldovei, în aspirația ei de a ajunge la Dunăre și Mare. Cât despre instalarea Poloniei la hotarele nordice ale noului stat, aceasta nu aducea Moldovei un aliat în lupta împotriva Hoardei și a Ungariei, ci, dimpotrivă, un vecin incomod, reținut de înaintarea spre sud de tratatele dintre Ludovic I și Cazimir III. Cu toate acestea, românii est-carpatici au acționat cu energie și abilitate, reușind, până la sfârșitul secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Ludovic al XIII-lea - era amenințată de cumnații săi, prinții Maurice și Thomas de Savoia. Nu numai că a reușit să întărească poziția Cristinei de Savoia, dar, în același timp, a câștigat și ajutorul celor doi prinți, transformându-i în aliații Franței. Acest serviciu i-a adus drept recompensă din partea Franței mult visatul titlu de cardinal. Mazarin s-a întors la Romă, pentru a-și continua misiunea de agent francez, însă, la moartea lui Richelieu, pe data de 4 decembrie 1642
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]