7,971 matches
-
el. Acum, respirația i se transfor mase într-un horcăit disperat. Câmpul vizual începu să se îngusteze până ce se transformă într-un singur punct. Înainte de a-și pierde cunoștința, începu să aibă halucinații. Peretele dur devenise moale, lăsându-l să alunece prin el, în întuneric. 36 Te mai întreb încă o dată, strigă Pop exasperat, lovind cu pumnul în tăblia mesei, unde este inspectorul Cristian Toma? Ce ai făcut cu el? Vlad Mihailovici, în picioare și cu mâinile prinse în cătușe ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de la berea căreia-i sorbise spuma, ca orice copil; cum mergea docilă după grec, cu pași mărunți, de sălbăticiune Înfometată, pe străduțele Înguste ale Marsiliei, ce coborau În port; cum apoi urca niște trepte Într-o clădire Întunecoasă din preajma depozitelor, alunecînd cu mîna pe o balustradă dintr-o funie groasă, marinărească; apoi urmărea În sinea sa, cu mereu aceeași furie tulbure, pasul ei hotărît spre ușa de la etajul trei (grecul stătea În capul scării, ca s-o Încurajeze). După care, scena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
morți“, zise cu o voce aproape străină. Domnul Martin Benedek, primarul, Își aprinse sfeșnicul de pe noptieră și se uită la ceas; trecuse de unsprezece. CÎinele din curte lătra Întruna, Îndîrjit, se auzea cum se smulgea din lanț și cum lanțul aluneca pe sîrma Întinsă. Cineva lovea puternic cu pumnul În ușă. Domnul Benedek Își Îmbrăcă halatul de casă și ieși fără să-și scoată de pe cap fesul de noapte cu ciucurele care-i cădea pe-o ureche. Înălțînd mult lumînarea, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Îl zări de ofițerul care lăsase pentru o clipă cartea, ținînd degetul arătător Între pagini. (Iată, domnilor, ce fel de morală propovăduiesc ei.) În pauza așternută ordonanța va scutura cu mîna foaia de cort. Domnul X simți cum zăpada Îi alunecă În mîneca mantalei. Brusc se va dezmetici din mahmureală. Scena i se părea atît de Îndepărtată, de parcă s-ar fi petrecut În vremuri imemoriale: stînd lîngă foc, undeva, Într-o vîlcea carpatină, soldații se adunaseră În jurul ofițerului care le citea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
atenție, s-au întors pe partea cealaltă. Ce s-a întâmplat? în partea pârâului Dunavăț, spre asfințit, dealul Trandafireștilor care vine spre Tureatca și Fântâna Anichii, de la coama dealului se face o crăpătură și ruptură lungă de aproape un kilometru, alunecând pământul și coborând între 15 și 30 m pe unele locuri. Această masă uriașă de pământ a început a se mișca încet la vale, făcând crăpături și ridicături, aproape astupând valea, acoperind răchițele și salcâmii, prunii și nucii și locurile
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și ridicături, aproape astupând valea, acoperind răchițele și salcâmii, prunii și nucii și locurile unde au fost casele a de locuitori, nemaicunoscându-se unde au fost. în coborâre, masa de pământ se lovește de dealul de la nordvest care începe să alunece, amândou malurile de pământ ajungând până la grajdul cetățeanului Gh. C. Știrbu, unde s-a oprit. înălțimea ruperii de pământ este de 10-12 m, și la o depărtare de pârâul Dunavăț de 200 m. Zgomotul produs de alunecarea de teren a
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
toate muncile pentru funcționarea și întreținerea morii erau făcute de clăcași. În amintirea oamenilor a stăruit multă vreme existența unei „mori de nisip”. De fapt, după cum ne lămurește Constantin Tomescu, era o moară acționată de forța cailor care, ca să nu alunece, mergeau pe o arie așternută cu nisip. Această moară este relativ târzie, funcționa pe la 1900, din moment ce au apucat-o cei care aveau în 1975, 65-70 de ani.52 Moara cu cai era în fața lui Cojocaru, peste pârâu, pe imaș, având
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
pe care-l vezi are suflet. Sufletul celui care l-a scris și sufletul celor care l-au citit, l-au trăit și l-au visat. Ori de cîte ori o carte Își schimbă proprietarul, ori de cîte ori privirea alunecă pe paginile ei, spiritul său crește și se Întărește. Cu mulți ani În urmă, cînd tatăl meu m-a adus aici pentru prima oară, locul acesta era deja bătrîn. Poate că la fel de bătrîn precum orașul Însuși. Nimeni nu știe cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
un tunel de aventură și mister din care nu voiam să mai scap. Pagină după pagină, m-am lăsat Învăluit de farmecul povestirii și al lumii sale, pînă cînd suflarea dimineții mi-a dezmierdat fereastra și ochii mei istoviți au alunecat peste ultima filă. M-am Întins În penumbra albăstrie a zorilor cu cartea pe piept și am ascultat rumoarea orașului adormit picurînd peste acoperișurile presărate cu purpură. Visul și oboseala Îmi băteau la ușă, Însă m-am Împotrivit să Închin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
el. I-am zîmbit cu beatitudine, arătîndu-mi plăcerea produsă de latinăraia și vorbăria lui. — Nu uita, mîine, la Ateneu, a rostit solemn librarul. Dar adu cartea, sau adio Înțelegere. — De acord. Conversația s-a risipit Încetișor În murmurul celorlalți cenacliști, alunecînd spre discutarea unor documente găsite În pivnițele de la Escorial care sugerau posibilitatea ca don Miguel de Cervantes să nu fi fost altceva decît pseudonimul literar al unei păroase muieri toledane. Barceló, absent, nu a participat la bizantina dezbatere și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
toledane. Barceló, absent, nu a participat la bizantina dezbatere și s-a mărginit să mă observe de după monoclul său cu un zîmbet voalat. Sau poate că privea doar cartea pe care o țineam În mînă. 2 În duminica aceea, norii alunecaseră din cer și străzile zăceau scufundate sub o lagună de ceață deasă și arzătoare care făcea să asude termometrele de pe pereți. La jumătatea după-amiezei, cînd să tot fi fost vreo treizeci de grade, am pornit-o spre strada Canuda pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Încetișor spre ușă. Mi-am pus degetele pe clanță. Degetele Îmi tremurau. Ajunsesem prea tîrziu. Am Înghițit În sec și am deschis ușa. 9 Trupul gol al Clarei zăcea pe niște cearșafuri albe care străluceau ca mătasea. MÎinile maestrului Neri alunecau pe buzele ei, pe gît și pe piept. Ochii ei albi se ridicau spre tavan, Înfiorîndu-se sub asalturile cu care profesorul de muzică o penetra Între coapsele palide și tremurătoare. Aceleași mîini care Îmi citiseră chipul cu șase ani În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
o Încuietoare protejată de o carcasă din sticlă umplută cu relee și cu roți dințate care sugera o cutie muzicală la scară industrială. La o rotire a Încheieturii, mecanismul țăcăni ca măruntaiele unui automat și văzui pîrghiile și suporturile lor alunecînd Într-un balet mecanic uimitor, pînă cînd blocară poarta cu un păienjeniș de bare din oțel care se adînci Într-o stea de orificii din zidurile de piatră. — Nici la Banca Spaniei n-au așa ceva, am comentat impresionat. Pare ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
căzu În pămînt. — Îmi spui pe unde ai fost? — Am umblat. — Am tras o spaimă de moarte. Nu era mînie În glasul lui, nici măcar reproș, doar oboseală. — Știu. Și-mi pare rău, am răspuns. — Ce-ai pățit la față? — Am alunecat prin ploaie și am căzut. — Ploaia aia trebuie că avea o lovitură de dreapta zdravănă. Pune-ți ceva. Nu-i nimic. Nici nu simt, am mințit eu. Am nevoie doar să mă duc la culcare. Pic de somn. — Cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
apucat eu să-i răspund, prăvălia s-a zguduit cu un bubuit artileristic atunci cînd s-au precipitat, din Înălțimi, niște opere complete ale lui Blasco Ibáñez, cu coperte tari. Bernarda și cu mine ne-am ridicat privirile, tresărind. Fermín aluneca pe scări În jos ca un trapezist, cu zîmbetul florentin Întipărit pe chip și cu ochii impregnați de luxură și de fascinație. — Bernarda, acesta este... — Fermín Romero de Torres, asesor bibliografic la Sempere și fiul, la picioarele dumneavoastră, doamnă, proclamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fiindcă, deși ai impresia că ai tot văzut-o, eu Îți garantez că nu-i așa și că, dacă mă lași, am să ți-o dovedesc. Am văzut cum zîmbetul i se lumina și o lacrimă Înceată, de tăcere, Îi aluneca pe obraz. — Bine-ar fi să spui adevărul, zise ea. Fiindcă, dacă nu-i așa, am să-i spun lui frate-meu și are să-ți smulgă capul ca pe un dop. I-am Întins mîna. — Mi se pare corect. Prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
observat că urmele de pași din praf ajungeau pînă la ușa Închisă. — Cineva a intrat În Încăpere, am zis. De curînd. — Nu mă-nnebuniți, zise portăreasa. M-am apropiat de cealaltă ușă. N-avea Încuietoare. A cedat la prima atingere, alunecînd spre Înăuntru cu un geamăt ruginit. În centru domnea un pat vechi de palanchin, nefăcut. Așternuturile se Îngălbeniseră ca niște lințolii. Un crucifix atîrna deasupra culcușului. Era o oglinjoară pe o comodă, un vas, un urcior și un scaun. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
catedrală. Linia desenului vădea siguranță și un anume instinct. TÎnărul Carax dovedea Însușirile unui desenator talentat, Însă toate imaginile rămăseseră la stadiul de schiță. Tocmai mă pregăteam să pun la loc ultimul caiet fără a-l cerceta, cînd un obiect alunecă dintre file și Îmi căzu la picioare. Era o fotografie În care am recunoscut-o pe fata care apărea În făcută arsă, făcută la parterul acelui edificiu. Fata poza Într-o grădină somptuoasă și, printre coroanele copacilor, se ghicea forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de ruj ce săruta chenarul, pe care se putea citi adresa expeditorului: Penélope Aldaya Avenida del Tibidabo, 32, Barcelona Am deschis plicul și am scos scrisoarea, o foaie de culoare ocru, Îndoită ferm la jumătate. Un scris cu cerneală albastră aluneca Într-o nervozitate impetuoasă, pălind treptat și recăpătîndu-și intensitatea la fiecare cîteva cuvinte. Totul pe acea filă vorbea despre vremuri apuse: firul scrisului dependent de călimară, cuvintele zgîriate pe hîrtia groasă de vîrful peniței, atingerea rugoasă a hîrtiei. Am netezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
o treime dintre europeni și întrerupe circuitele de schimb; porturile Hansei și târgurile din Champagne sunt ruinate. Bruges nu mai are mijloace financiare să-și întrețină portul, care se înnămolește definitiv. La sfârșitul secolului al XIV-lea, această primă „inimă” alunecă încet, cu întreaga ei frumusețe, în eternitatea operelor de artă. Orașul va mai rămâne vreme de un secol cea mai mare putere comercială din nordul Europei, dar nu mai este „inima” Ordinii economice. în vreme ce Franța și Anglia sunt încleștate într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
ca aceea de care tocmai am luat cunoștință în acest moment și care constă nu numai în faptul că se află acolo spionii, cu figură de distrați, ascultând și înregistrând pe ascuns ce se spune, dar există și automobile care alunecă suav de-a lungul cozii părând că umblă în căutarea unui loc unde să parcheze, dar care au înăuntru, ascunse privirilor, camere video de înaltă performanță și microfoane de ultimă generație capabile să transfere pe un suport grafic emoțiile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de serviciu anunțară, în sfârșit, că șeful statului avea să vorbească națiunii. Imaginea următoare, introductivă din punct de vedere scenografic, arăta un drapel național mișcându-se extenuat, languros, leneș, ca și cum ar fi fost, în orice moment, pe punctul de a aluneca desprins de pe suport. Era o zi de acalmie cea în care îi făcuseră fotografia, comentă cineva într-una din aceste case. Însemnul simbolic păru să învie la primele acorduri ale imnului național, adierea slabă făcuse brusc loc unui vânt energic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
nici nu știm dacă voi ieși viu din acțiunea asta, Ei, asta e sigur, papagal-de-mare, am toată încrederea în dumneavoastră, știam eu bine ce fac când v-am desemnat pentru această misiune, Da, albatros. Se aprindeau felinarele pe străzi, crepusculul aluneca deja pe rampa cerului, în curând avea să se lase seara. Comisarul sună la sonerie, nu are de ce să ne surprindă, de cele mai multe ori polițiștii sună la ușă, nu întotdeauna sparg ușile. Apăru soția medicului, Vă așteptam abia mâine, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
-se, Mărturisesc că mi-e foame, am băut doar un ceai și aproape mi-am spart dinții în acele fursecuri blestemate. Agentul se duse la bucătărie și aduse o cutie de bere și un pahar, Poftiți, domnule comisar, așa o să alunece mai bine pâinea. Comisarul se așeză mestecând cu deliciu sendvișul cu șuncă, bău berea ca și cum și-ar fi spălat sufletul și când termină spuse, Acuma da, mă duc să mă culc, somn ușor și vouă, mulțumesc pentru cină. Se îndreptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
lansează un pumn de hârtii, și altul, și altul, iar aici, jos, oamenii ridică brațele ca să le prindă, și hârtiile coboară, zboară ca niște porumbei, și una dintre ele s-a odihnit pentru un moment pe umărul comisarului și a alunecat în jos. Până la urmă încă nu e nimic pierdut, orașul a luat problema în mâinile sale, a pus sute de xeroxuri la treabă și acum sunt grupuri însuflețite de fete și băieți care umblă și pun hârtiile în cutiile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]