3,081 matches
-
Atât de adânci sânt golurile ei, că seamănă unor ispitiri de abis. Așa privită, să fie România numai un pretext al tristeții mele? Toate posibilitățile de a crede în ceva le plasez în România, căci de aș da mână liberă amărăciunilor, unde aș mai descoperi-o? În infinitul tristeții, România este un punct pe care încearcă să-l salveze deznădejdea mea. Pretențiile ei de hegemonie viitoare n-au nevoie de nici o justificare specială și în nici un caz de considerente etice. Dacă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a fost o lume de nedreptate, de ură. Ah! cine ar mai vrea să trăiască când i s-ar spune de mic încă, în loc de povești, adevărata stare de lucruri în care va intra? - Chemarea unui filozof? zise umbra surâzând cu amărăciune - foarte bine! Ceea ce zici tu îmi hotărăște soarta. Îmi voi aprinde lampa ș-oi căuta oameni. Memoriile vieței mele le vei găsi în saltarul acestei mese, când te vei întoarce. Eu singur voi fi mort și îngropat când vei reveni
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
când în când își plecau gură pe gură, din când în când stăteau înaintea unei oglinzi, cu capetele răzimate unul de altul, și râdeau. Era un contrast plăcut: fața lui trasă și fină din care nu se putuse încă șterge amărăciunea unei tinereți apăsate, ci rămăsese încă într-o trăsătură de nespusă naivitate în jurul gurei, lângă fizionomia {EminescuOpVII 113} ovală, rătunzită și albă a ei... chipul unui tânăr demon lângă chipul unui înger ce n-a cunoscut niciodată îndoiala. Două vorbe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
idee... și acesta era modul cu care căuta pretexte de ceartă - și aceste certe, știa ea cum se sfârșesc oare? - Da! Nu mă iubești... repet-o, spune-o... te cred, fiindcă tu nu m-ai iubit niciodată, zise el cu amărăciune. Negri vor trece anii mei... În toate chipurile voi căuta să te uit. Tu ai o inimă de marmură... Nici zâmbiri, nici lacrimi, nici rugăciuni, nici îndărătnicia n-o înmoaie. - Lasă, lasă! gândi ea și zâmbi cu mândrie că poate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
înmărmurit astfel! Era o durere mândră în fața lui, și bietei Cezare îi ieși o lacrimă în ochi. - Da, da! asta-i espresia! zise Francesco inspirat. Ochii lui se entuziasmară și penelul său schiță în fugă acele trasături de-o dureroasă amărăciune în fața întunecatului său geniu infernal. - Ce nenorocit trebuie să fi fost când reamintirea îi schimbă fața - gândi Cezara și o duioșie dulce și liniștită îi împlu sufletul... Ea nu mai era aceeași. Din tremurătoare deveni lină - acuma-l iubea. În
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
va lua fața ta. Ieronim își rechemă în minte scrisoarea bătrânului Euthanasius și o zâmbire rece îi descleștă buzele. - Da, da! asta-i expresia! zise Francesco. Ochii lui se entuziasmară și penelul schiță în fugă acele trăsături de-o dureroasă amărăciune în fața întunecatului geniu. - Cum reamintirea îi schimbă astfel fața, gândi Cezara, și o duioșie liniștită îi împlu sufletul... Ea nu mai era aceeași. Din tremurătoare deveni lină - acuma-l iubea. În acea frumoasă statuă de marmură albă, în acel Adonis
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
înmărmurit astfel! Era o durere mândră în fața lui, și bietei Cezare îi ieși o lacrimă in ochi. Da, da! asta-i espresia! zise Francesco inspirat. Ochii lui se entuziasmară și penelul său schiță în fugă acele trăsături de-o dureroasă amărăciune în fața întunecatului său geniu infernal. - Ca nenorocit trebuie să fi fost când [Cum] reamintirea îi schimbă astfel fața, gândi Cezara, și o duioșie dulce și liniștita îi împlu sufletul.. Ea nu mai era aceeași. Din tremurătoare deveni lină - acuma-l
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
stătea, o marmură vie, un geniu al durerei, răzimată, cu fața topită de durere, lângă un copaci ce-și scutura frunzele galbene și plină de neauă pe fața ei albă și rece. Ochii închiși și seci, gura ei trasă cu amărăciune, fața ei ce sta să plângă și nu putea te făcea să crezi că maestrul Canova își săpase pe acele morminte o operă a marmoreului său geniu și c-o intronase pintre cruci și morminte acoperite de ninsoare. Ca un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și el ar fi avut rane la pieptul lor... desigur că în acest moment de viață concentrată sângele lor ar fi comunicat reciproc ș-ar fi concrescut organismele lor ca doi trunchi de copaci. O voluptate era, aproape de desperare, o amărăciune dulce care-i rupea parecă nervii și creierii, o slăbiciune moleșitoare [îi] cuprinse corpul... Toată natura lui semăna a coardă întinsă peste măsură, care trebuie sau să se rupă sau să se-ntindă astfel încît să-și piardă pentru totdeuna
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ginere - său dacă nu-l sfătuia Iosif la contrar. El îi dovedi clar ca lumina zilei că printr-un proces și-ar amărî și mai mult puținele zile care le mai avea de trăit. - Vei muri cu sufletu-ntunecat de amărăciune și dușman sângelui tău propriu, zise el blând, și Rufă n-a mai gândit la judecată. El era Solomon al curții frățîni-său. De s-ar fi născut în sărăcie, oamenii l-ar fi numit nemernic s-ar fi întrebuințat față
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ministru în primul guvern ales și ca sociolog, am încercat să contribui la reconstrucția legislativă și instituțională, la cristalizarea opțiunilor politice în domeniul social. Entuziasmul pe care l-am investit în noul curs al istoriei a fost dublat de o amărăciune crescândă. Este procesul de trecere de la speranța că lucrurile vor evolua conform așteptărilor și bunelor intenții la o realitate modelată de o mulțime de factori care nu puteau fi luați în considerare de la început. Cartea se plasează pe două niveluri
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
tot mai mult țările socialiste de modelul occidental. Nu era însă deloc clar procesul prin care se putea realiza o schimbare în această direcție. Împinsă în afara oricărei participări politice reale, populația nu putea decât să înregistreze cu tot mai multă amărăciune degradarea social-economică generată de criza socialismului, complementar cu nostalgia performanțelor Occidentului. O asemenea opțiune o găsim promovată masiv în politica posturilor de radio occidentale dedicate țărilor socialiste. În mod accentuat în anii ’80, politica acestor posturi a fost de a
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
caracteristică deliberărilor comune ale ilustrei adunări de care depindea în acele vremuri pacea sau războiul lumii antice. Reluînd proverbul, exclama și Albert Einstein: "Cîte nenorociri nu se fac în numele umanității! Ea e izvorul războaielor ce umplu pămîntul de durere, de amărăciune și de lacrimi"8. Și filosoful italian Gramsci, cel care avea o bogată experiență în privința oamenilor și a meditat îndelung asupra maselor, a lăsat o interpretare precisă a aceluiași proverb. După el, proverbul înseamnă: "O mulțime de persoane dominate de
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
omorâtă de o lovitură de stat” (Arachelian, 1998, p. 243). Deși tinde să conceadă rolul primordial loviturii de stat, totuși ziaristul se repliază pe amestecul de revoltă și puci. Nicolae Stroescu ( Pe urmele revoluției, 1992) diagnostichează subtil același amestec, cu amărăciunea că vizibile au rămas mai degrabă conspirațiile decât revoluția: „Este recunoscută ca certă revoluție anticomunistă din 1989 mai presus de toate conjurațiile cameleonice, dar în același timp este constatată și rarefierea substanței ei până la a i se pierde urmele” (p.
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
așa fel Încît conștiința convenției literare, revolta Împotriva ei, menținerea Într-o stare de disponibilitate absolută a eului ei și a limbajului etc. conservă totuși, ca un reper fundamental, o idee despre literatură ca artă a cuvîntului, fie și cu amărăciunea că Între idealul egalizării scriiturii cu trăirea se menține, inevitabil, acea „diferență de voltaj”. Încît nu e de mirare că poetul care mărturisește că „Între a trăi aventura și a o scrie prefer(ă) ipostaza din urmă”, ajunge, În pragul
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
devine, acum, filomela, iar cadrul ei de desfășurare este crîngul, pajiștea În ambianță nocturnă. Apare și plăcerea În suferință: „Ș-Îmi place ceasul de chin, Voi pururea să suspin”, Însă acest om simțitor și pătimaș nu stăruie În jertfă și amărăciune. Nu vrea să se „primejduiască”, cum zice Într-un vers citat Înainte. Caută simpatia, și „glasul de cuget” se arată a fi mai puternic decît glasul simțurilor. Recomandă, În toate, „tarea răbdare” și, Într-un Răspuns la plîngerea unui Înșelat
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
izbește a temniții tărie, Și geme furios.” Este figura contestației, dublată de figura dorinței (eminesciene) de repaos. În limbajul lui Gr. Alexandrescu, asta Înseamnă a gusta pacea. Amorul este, acum, o sursă de nefericire: privirea Întinde curse, lanțuri, desfătarea naște amărăciune. SÎnt patimi mai nobile, mai mari, mai vrednice pentru un bărbat decît amorul. În limbajul lui uscat didactic, Gr. Alexandrescu se Întîlnește cu misoghinul Schopenhauer: „Amor care adoarme și legi și datorie, Ce slava umilește, ce n-are nimic sfînt
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
O eliberare care-l duce Însă mereu, se va vedea, pe marginea prăpastiei. A trăi la hotarul neantului a devenit pentru poetul erotic un mod obișnuit de existență. Scriitura erotică are și asemenea implicații neprevăzute de ingeniosul, rafinatul, prefăcutul stihuitor. Amărăciunea, priveliștea morții, chinul mistuitor dau o stare favorabilă scrisului. Numai de la un anumit grad de jale Conachi pune mîna pe pană. Liniștea, bucuria sufletului nu par a-i fi prielnice. Se plînge mereu de focul ce Îl arde, dar nu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din poezia neoanacreontică: Amor este zeul Înaripat, copil ademenitor, insinuant, zeu voiajor, războinic (un soldat al grației), săgețile lui rănesc și tămăduiesc În același timp. Ființa lui este făcută din contraste, În ea se Întîlnește binele și răul, plăcerea și amărăciunea. În Cine-i Amoriul, Conachi epuizează imaginile acestei Împerecheri de elemente antinomice: Amoriul poartă arme ca ostașii, dă năvală și fuge cu slăbiciune, ia cetăți dar nu le-nchină, se dă rob dar și robește, rănește și vindecă, aprinde focul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
modelul În vestitul cînt al Francescăi d’a Rimini și Paolo Malatesta. Este drept că acolo este vorba de lectura comună. Conachi vorbește de cititul singuratic care, Într-o vreme, răsîpea (elibera, consola, stimula) gîndurile, iar acum le cufundă În amărăciune. Lectura eliberatoare (sedativă) nu mai este, așadar, posibilă. Lectura a devenit o otravă, o incitare la disperare: „Cititul care-ntr-o vreme răsîpea a mele gînduri Acum nu mă mai agiută, căci citind În mii de rînduri A tale scrisori
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
urai cu cale, Arătîndu-mi pentru ce; Ci această mă omoară Și În mormînt mă pogoară, Că nu poci să știu de ce. Ah, iată iubirea mare Ce fel de răsplătiri are Și ce cîștigi de la ea: Sfădiri, mîhniri, urîciune, Depărtări ș-amărăciune, În loc a te mîngîia!” Motivul Dalilei apare Întîi În aceste Adaosuri. Decorul este acela al orașului balcanic: caleașcă, țigani care gonesc muștile, bărbați Îmbrobodiți, slugi umile și un rob prost care nu poate fi decît Înamoratul ce se jelește și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a întâmplat atunci. Cine oare își mai amintește de răscoala organizată de mine la Stilo împotriva spaniolilor? Apa trece... Cu toate astea eu sunt în viață și oaspete al curții Maestății voastre. În cuvintele tale există o umbră de regret; amărăciunea e un cariu nesuferit. Ai crezut cu adevărat că vei putea să sfidezi puterea unui împărat cu o ceată de sărmani? Cum ai putut să fii atât de naiv? N-am fost naiv; înainte de a da pe față intențiile și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de înger. Își tot repetă aceste bune intenții fără prea multă convingere. Așa s-a stabilit și nu se cuvine ca el, ultimul sosit, să schimbe cutume seculare și regulile de fier ale mânăstirii. Dar nu a fost scutit de amărăciune atunci când Starețul, după câteva zile, în mare grabă și vorbindu-i se sus, îi porunci să-și găsească alt nume în loc de Giandomenico. Nu era pregătit să devină un altul. La ora de rugăciune ieșea la câmp, dădea ocol mânăstirii, smulgea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
când se putea citi fără niciun fel de siluiri în cartea imensă și limpede a naturii. În vreme ce vedea în gând acest stadiu primordial, îl încerca totodată regretul pentru operele ce dispăruseră în incendiul bibliotecii din Alexandria și se gândea cu amărăciune la cărțile aruncate în mare pentru a ușura încărcătura atunci când, în cea mai rentabilă dintre întoarcerile sale de la Constantinopol, Guarino Guarini revenea bucuros și împăcat. Oare ce planuri divine se ascundeau în spatele acestor fapte? Chiar în apropierea țărmului venețian avea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
palme, nu mă ascund, în timp ce voi încremeniți în nepăsarea voastră. Neputând să stabilească dacă Tommaso era nebun, Tribunalul a hotărât să recurgă la tortură. În discuții el demonstra virtuți logice, foarte puțin probabile pentru un deținut înfometat și ruinat de amărăciune. Uneori părea însă că mintea sa, șovăind, ar fi luat-o pe o cale încâlcită și pustie: Pentru a confirma dacă el se preface sau într-adevăr este pradă furiei și zăpăcirii, trebuie pus la-ncercare, dus pe marginea prăpăstiei
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]