KorAP: Find »[drukola/base=ambarcațiune & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...79 80 81 ...426 >

10,633 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434

nou mirosul acru. Înaintă și mai încet și, trecând de cotul râului, îi putu vedea, aproape chiar în același loc în care îi lăsase, grohăind și păscând, pentru că aceea era viața lor. Se trânti cu gura în jos pe fundul ambarcațiunii, își pregăti lancea pe o parte și de abia arătându-și ochii și un braț, vâsli cu mâna, lăsând caiacul să se apropie de mal cu nevinovăția unui trunchi de copac în derivă. Un pecari își înălță capul și îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
la prova caiacului nu se întindea decât un gigantic strat cu aparență compactă, deschizându-se lin la bătaia ritmică și domoală a padelei pe care o mânuia de la pupă. Vârfurile ramurilor apărând din când în când la suprafață, atingeau coca ambarcațiunii... n-o fi cumva spinarea caimanilor? Ferigi fantastice și liane atârnau de copacii înclinați, încercând să mângâie chipul bărbatului care, la rândul său, se agăța de liane, ca să-și ușureze înaintarea. Ultimii stârci căutau adăpost pe cele mai înalte coroane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
și deodată un duet de pârțuri căpătă caracterul unei autentice conversații de amor. Bărbatul zâmbi în caiacul său, vru să intervină și lăsă, la rândul lui, să-i scape un bubuit ce căpătă putere lovindu-se de lemnul curbat al ambarcațiunii, dar, chiar și așa, se dovedi incapabil să potolească dezlănțuirea pasionată a perechii. Continuă să vâslească fără grabă. Canalele începură să se lărgească, apele se eliberară de nuferi, iar malurile se dădură în lături, așa încât coroanele arbuștilor și ale cedrilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
fața către cer, privind un satelit artificial, care pare să fie prea grăbit, și un milion de stele care nu s-au mișcat niciodată de la locul lor. Socoti ora... Era trecut de miezul-nopții și o adiere proaspătă încercă să împingă ambarcațiunea spre mangrove. Broaștele își slăbiseră orăcăitul; „bombardierele“ șuierau mai tare decât oricând, iar mlaștina era la fel de liniștită, stând la pândă. — Să începem, își spuse el. E momentul. Se așeză în genunchi pe fundul ambarcațiunii; pipăi până găsi mânerul gros al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
o adiere proaspătă încercă să împingă ambarcațiunea spre mangrove. Broaștele își slăbiseră orăcăitul; „bombardierele“ șuierau mai tare decât oricând, iar mlaștina era la fel de liniștită, stând la pândă. — Să începem, își spuse el. E momentul. Se așeză în genunchi pe fundul ambarcațiunii; pipăi până găsi mânerul gros al harponului și scoase un țipăt scurt, lovind cu mâna deschisă suprafața apei. Strigătului lui - care putea fi luat drept cel al unei maimuțe căzând în mlaștină dintr-un copac - îi urmă o lungă tăcere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
o lungă tăcere, de parcă toată selva ar fi fost atentă la acest incident. Apoi, apele se umplură de freamăt, începură să se agite aproape imperceptibil și, din cele patru puncte cardinale, ciudate umbre, fără o formă definită, se furișară spre ambarcațiune. Cu simțurile în stare de alarmă, lupta să-și stăpânească un ușor tremur ce încerca să-i pună stăpânire pe braț, străduindu-se să-și scoată din minte imaginea marii anaconde care, înălțându-se peste bord, s-ar putea lansa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
un animal mare, o pradă în stare să ofere o piele de peste o sută de pesos. Dacă depășea treizeci de centimetri, animalul era imens și dacă ar încerca să-l rănească, ar fi sfârșit el însuși, însoțit de harpon și ambarcațiune, pe fundul lagunei. Lanterna licări de două ori și se stinse lin. Ar fi fost în zadar să încerce să o reaprindă; nu mai era nimic de făcut decât să aștepte, să se obișnuiască din nou cu întunericul și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
care va deveni pradă. Puțin câte puțin începu să zărească din nou profilul caiacului, apoi apa și în sfârșit silueta nemișcată. Ridică brațul foarte încet, se propti bine în genunchi și, aplecându-și trupul cu mare grijă ca să evite răsturnarea ambarcațiunii, aruncă arma cu toate puterile. Caiacul se clătină și a trebuit să se prindă de margini ca să nu se prăbușească într-o apă agitată de loviturile disperate de coadă ale caimanului, care făcuse o săritură de peste un metru, ca să dispară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
s-a liniștit. Marele caiman se odihnea pe fund, agonizând, și înceta să se mai agite, mărginindu-se, poate, să-și aștepte moartea. Începu să tragă încet de parâmă, în așa fel încât nu atrăgea animalul spre el, ci dimpotrivă, ambarcațiunea era cea care aluneca până ajunse vertical deasupra animalului rănit. Odată ajuns acolo, ținu ușor frânghia, fără să o întindă, încercând să ghicească, trăgând lin, când va înceta orice rezistență, semn că saurianul era mort. Trecu un timp îndelungat. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
o întindă, încercând să ghicească, trăgând lin, când va înceta orice rezistență, semn că saurianul era mort. Trecu un timp îndelungat. Nu risca să ridice un animal încă viu, care, cu o singură lovitură de coadă, ar azvârli în sus ambarcațiunea, dar nici nu-și putea permite luxul să-l lase acolo mort, prea mul timp. Congenerii lui sau bancurile de pirania, atrași de sânge, i-ar veni de hac în câteva minute. Scoase o scurtă exclamație, de parcă ar fi simțit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
mânuia cu îndemânare un motor ruginit, „în afara bordului“. Se îndreptară direct spre plaja minusculă ce servea drept debarcader pentru colibă. Se auziră limpede vocile lor aspre și hohotul pițigăiat al negrului. Cârmaciul opri motorul, lăsă ca avântul să ducă prova ambarcațiunii până pe mal și îi strigă scurt tipului cu pușca să sară pe pământ. Negrul îi dădu ascultare, legă barca cu o parâmă groasă de un trunchi căzut și, fără să lase arma, se întoarse. — Bună ziua! salută el. — Bună ziua... Însoțitorii lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
cea a propriului lor cod; un cod nescris, dar pe care îl cunoșteau cu toții. Principiile lui stipulau că zăcământul mic este inviolabil, dar „Bomba cea Mare“ trebuie să fie împărțită. Se pot fura bani sau diamante, dar niciodată pușca sau ambarcațiunea. Trebuie să se respecte hotarele - zece metri pătrați - ale celor care au ajuns înainte; se cere respect pentru soția legitimă - dacă este albă -, dar exista obligația să dai cu împrumut sau cu chirie indiencele sau negresele. Trebuie să împarți medicamentele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
călătoresc cu idioții. Mă auzi? Ai grijă, sau te las pe uscat și te întorci pe jos. Da, Rafalo. Cum spui tu, Rafalo. Iartă-mă. Iartă-mă, te rog... Rafalo făcu un gest de lehamite și arătă cu capul spre ambarcațiune: — Pornește motorul, Cristo. Mai bine o ștergem. Păcat! Ne-am fi putut odihni vreo două zile în casa acestui domn cumsecade... se întoarse spre el. Îmi pare rău pentru cele întâmplate. Dacă vin yubani-i, încercați să-i liniștiți. Suntem bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
Dacă plecați, nu vor fi probleme. O să-i liniștesc pe yubani. Ar fi mai bine... Cristo pornise motorul la a treia încercare și Lucas se ștergea de sânge cu o batistă, ghemuit ca un câine bătut pe locul lui din ambarcațiune. Rafalo slăbi parâma, împinse ambarcațiunea și sări înăuntru: — La revedere! strigă el, ridicând glasul peste zgomotul asurzitor al exploziilor. Încercați să vă păstrați capul la dimensiunea asta. Nu răspunse. Ambarcațiunea începuse să se rotească încet și cârmaciul acceleră la maximum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
probleme. O să-i liniștesc pe yubani. Ar fi mai bine... Cristo pornise motorul la a treia încercare și Lucas se ștergea de sânge cu o batistă, ghemuit ca un câine bătut pe locul lui din ambarcațiune. Rafalo slăbi parâma, împinse ambarcațiunea și sări înăuntru: — La revedere! strigă el, ridicând glasul peste zgomotul asurzitor al exploziilor. Încercați să vă păstrați capul la dimensiunea asta. Nu răspunse. Ambarcațiunea începuse să se rotească încet și cârmaciul acceleră la maximum, îndreptându-se spre locul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
batistă, ghemuit ca un câine bătut pe locul lui din ambarcațiune. Rafalo slăbi parâma, împinse ambarcațiunea și sări înăuntru: — La revedere! strigă el, ridicând glasul peste zgomotul asurzitor al exploziilor. Încercați să vă păstrați capul la dimensiunea asta. Nu răspunse. Ambarcațiunea începuse să se rotească încet și cârmaciul acceleră la maximum, îndreptându-se spre locul de vărsare a râușorului, pe unde veniseră. Papagalii și stârcii se ridicară în zbor. Familiile de maimuțe care se întorseseră se îndepărtară din nou, zbierând furioase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
plăcere, acum, când încetaseră ploile. Puse caiacul pe apă și vâsli foarte domol până se opri în mijlocul lagunei, unde nu era decât tăcere, apa se vedea foarte liniștită și lumea era în pace cu sine însăși. Se tolăni pe fundul ambarcațiunii, cu fața în sus, și lăsă ca soarele să-i prăjească din nou trupul. Așa trecură orele și zilele, fără să se gândească la nimic și nici să ceară nimic, permițând ca viața să înainteze în liniște și în tăcere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
reci ale nopții și ale apei, fără să simtă niciodată căldura soarelui, blândețea sigură a pământului, miracolul luminii și al culorilor. Pentru o indiancă înspăimântată de superstiții și care nu știa să înoate, să înainteze adânc în lagună pe o ambarcațiune șubredă era cea mai mare aventură a vieții ei. Când ajunse la mangrove, se agăță de crengi și rămase îngrozită până când el sări la bord, făcând ca apa să lingă aproape marginile ambarcațiunii din pricina greutății lui. Închise apoi ochii și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
să înainteze adânc în lagună pe o ambarcațiune șubredă era cea mai mare aventură a vieții ei. Când ajunse la mangrove, se agăță de crengi și rămase îngrozită până când el sări la bord, făcând ca apa să lingă aproape marginile ambarcațiunii din pricina greutății lui. Închise apoi ochii și nici nu respiră măcar pe când el vâslea încet spre mal, tresărind la fiecare clătinare, lăsând să-i scape, din când în când, un ușor scâncet de cățelandru speriat. Când acostă la mal, sări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
agăță de bord. Nerăbdător, înaintă în apă, o luă în brațe, o ridică în aer ca pe o pană și, furios, o duse pe uscat. A trebuit să o și țină strâns, pentru că se zbătea, încercând să se întoarcă la ambarcațiune. — Cum dracu’ să-ți explic că mă întorc? mormăi el. Sau crezi că plec pentru totdeauna? Încercă de mai multe ori, cu gesturi exagerate și teatrale, dar se dădu bătut. Sper să-ți spună Kano... O trase spre el și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
să-ți spună Kano... O trase spre el și îi mângâie părul încercând să o calmeze ca pe un cățeluș speriat. — Hai, gata! E de-ajuns. O sili să ridice capul și o sărută pe frunte: — Să fii cuminte! Împinse ambarcațiunea, sări înăuntru și începu să vâslească, foarte rar, spre vărsarea râușorului. Când era pe punctul de a dispărea printre desișuri, se întoarse și agită mâna în semn de bun-rămas. Piá, foarte liniștită, cu apa până la genunchi, îl privea plecând. Vâsli

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
păru să ia o hotărâre. Dacă sunteți de acord, părintele Carlos vă va însoți. Poate că lui i se vor deschide niște uși care pentru dumneavoastră sunt închise. Porniră la drum, foarte de dimineață, pe râu în sus, acum în ambarcațiunea mare a Misiunii, împinsă de un motor în afara bordului și condusă de un indian „yuma“ care cunoștea torentele, pragurile și vârtejurile râului San Pedro mai bine decât bârnele din propria lui colibă. Era considerat „șoferul“ oficial al misionarilor și rar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
asuzi șiroaie, îți îmbiba hainele și îți aburea ochelarii. Apoi, dintr-odată, venea un vânt cald și dens, încărcat cu electricitate și cu teamă și cu el venea de îndată o furioasă ploaie torențială biciuind copacii și amenințând să scufunde ambarcațiunea. Atunci, nu se mai distingea nimic la zece metri și se vedeau obligați să reducă viteza și să-și ascută privirea în fața pericolului de a da peste un trunchi plutitor sau un prag trădător. Zilnic, douăsprezece ore de navigație în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
se putea face înconjurul pământului într-un avion de linie sau se putea ajunge pe lună într-o rachetă. În trei zile învia Cristos sau pământul dispărea sub greutatea a zece mii de bombe atomice, dar, tot în același timp, o ambarcațiune pe San Pedro, afluent al Marelui Amazon, nu străbătea mai mult de o sută de kilometri. În a doua noapte, așezați în jurul focului, pe malul stâng al râului, luna plină se ivi deasupra coroanelor copacilor, acolo în depărtare, de cealaltă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
hotel“ și chiar singurul magazin care merita un asemenea nume. La capătul dinspre Sud-Est se ivea „portul“, o minusculă ansă a râului, din nisip pestilențial din pricina gunoaielor, în care se împotmoleau, prin forța brațelor și a bețelor unse cu seu, ambarcațiunile și barcazele care îndrăzneau să navigheze pe râul San Pedro. Din „port“, un cablu gros de oțel, de care atârna un lădoi în chip de benă, cu o capacitate de șase persoane, făcea legătura dintre Santa Marta și „Vizavi“, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]