9,963 matches
-
originea bejenarilor luncași și dorneni]. Statutul social, fără să-i negăm importanța, nu are relevanță în manifestarea spiritului popular, a creației populare. Sigur că, statutul social de țăran clăcaș, a putut avea implicații negative asupra vieții psihice, să-i fi apăsat pe unii mai mult decât pe alții, îndeosebi atunci când nu erau primiți la sărbătorile răzeșilor, dar acest statut nu a avut urmări negative asupra manifestării plenare a spiritului creator. Când vorbim de petrecere în sat, trebuie să avem în vedere
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Reforma monetară din 1947 a fost urmat de alta, în 1952; carnetele CEC nu aveau rubrică pentru milioane; nici nu era nevoie, deoarece veniturile erau foarte mici. Tot în 1950 au fost impuse cotele obligatorii din toate produsele care au apăsat greu pe umerii gospodăriilor rănești. Se dădeau cote din cereale, din lapte, carne, lână. Unii țărani nu aveau cu ce plăti aceste dări și impozite, erau ridicați, bătuți și închiși. Mulți dintre ei și-au pierdut urma în țară pe
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
trăi, precum și un nedezmințit gust pentru nou. La fel ca în cazul precedentelor crize ale Ordinii economice, tehnologiile necesare celei de-a noua forme comerciale există înainte de punerea lor în practică, pentru că activitățile de birou ale băncilor și ale întreprinderilor apasă tot mai greu asupra productivității globale, iar automatizarea manipulării informației a devenit o miză majoră. Apar mai întâi, prin anii ’20, dispozitive electronice cu cartele perforate, apoi, în anii ’40, primele calculatoare cu destinație militară ce utilizează tranzistori. în 1971
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
ridică, făcu câțiva pași nehotărâți în fața mesei, se duse până la cabina de vot, se uită înăuntru și se întoarse. Delegatul p.d.c. luă cuvântul ca să le amintească pronosticul său cu absenteismul care avea să țâșnească în săgeată și delegatul p.d.d. apăsă din nou coarda liniștitoare, alegătorii aveau toată ziua ca să voteze, trebuie că așteptau să se mai domolească furtuna. Delegatul p.d.s., însă, preferă să rămână tăcut, se gândea la figura tristă pe care ar face-o dacă ar fi lăsat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
total și necondiționat. La timpul cuvenit veți afla și restul. Acum, înainte de a încheia această ședință productivă, îi rog pe toți domnii miniștri și în special pe cel al apărării și pe cel de interne, pe ai căror umeri va apăsa complexitatea acțiunilor destinate să impună și să aducă la îndeplinire declararea stării de asediu, să pună cea mai mare sârguință și cea mai mare energie în acest deziderat. Forțelor militare și forțelor polițienești, fie acționând în cadrul ariilor lor specifice de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
care-o avea pe față, provocată de un ciob de sticlă. Era evident că fuseseră atinși de unda de șoc a exploziei. Trebuie să fi fost în stația de metrou, spuse printre suspine o femeie care încerca să se ridice. Apăsând un șervețel pe rană, primarul alergă în stradă. Cioburile de sticlă îi trosneau sub picioare, în față se înălța o coloană densă de fum negru, i se păru chiar că vede licărirea unui incendiu, S-a întâmplat, e în stație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
trei. Parcară mașina puțin mai înainte, agentul deschise portiera ca să coboare comisarul, inspectorul coborî pe cealaltă parte, comandoul era complet, în linie de tragere și cu pumnii strânși, înainte. Acum îi vedem opriți pe palier. Comisarul face semn agentului, acesta apasă pe butonul soneriei. Liniște totală de cealaltă parte. Agentul se gândește, Vreți să vedeți că chiar s-a dus să petreacă ziua la țară, vreți să vedeți că aveam dreptate. Alt semn, alt sunat. După câteva secunde se auzi cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
un bărbat, întrebând dinăuntru, Cine e. Comisarul se uită la subalternul său imediat, iar acesta, cu o voce plină, slobozi cuvântul, Poliția, Un moment, vă rog, spuse bărbatul, trebuie să mă îmbrac. Trecură patru minute. Comisarul făcu același semn, agentul apăsă din nou pe sonerie, de data asta fără să ridice degetul. Un moment, un moment, vă rog, deschid chiar acum, tocmai mă sculasem, ultimele cuvinte au fost rostite deja cu ușa deschisă de un bărbat îmbrăcat cu pantaloni și cămașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de rău că îți spun. Comisarul n-o luă în nume de rău. Cu tot acest du-te vino, acest gândit și răsgândit, întârzie în îndeplinirea propriului său ordin, era deja ora unsprezece fără cincisprezece minute când ridică mâna ca să apese pe butonul soneriei. Liftul îl dusese la etajul patru, ușa era aceasta. Comisarul se aștepta să fie întrebat dinăuntru Cine e, dar ușa se deschisese pur și simplu și apăru o femeie care spuse, Vă rog. Comisarul duse mâna la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
datorită repetiției, să i se tocească veridicitatea, Ce s-a făcut, s-a făcut, gândi el, nu folosește la nimic să mă tot gândesc. Intră în dormitor și văzu lucind lumina intermitentă a robotului telefonic. Cineva telefonase și lăsase mesaj. Apăsă pe buton, mai întâi se auzi vocea telefonistei, apoi cea a directorului poliției, Vă rog să rețineți că mâine, la ora nouă, repet, la ora nouă, nu la douăzeci și unu, vă vor aștepta la postul șase-nord inspectorul și agentul clasa a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
oficial răspunzători să vă aducă în fața mea, putând să dea ordin de arestare dacă veți rezista. Comisarul rămase nemișcat uitându-se la robot și apoi, încet, ca unul care își ia rămas-bun de la cineva care pleacă departe, întinse mâna și apăsă pe butonul de ștergere. După aceea, intră în bucătărie, scoase plicul din buzunar, îl îmbibă în alcool și, îndoindu-l în formă de V întors în chiuvetă, îi dădu foc. Un jet de apă luă cu el cenușa pe canalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
deplin drepturile. Locuiam pe lângă Gara Victoria și-mi amintesc de lungile drumuri cu omnibuzul până la casele ospitaliere ale literaților. În timiditatea mea, de multe ori umblam în sus și-n jos pe stradă până când îmi luam inima în dinți să apăs pe butonul soneriei. Iar atunci, pur și simplu bolnav de spaimă, eram poftit într-o încăpere neaerisită, înțesată de oameni. Eram prezentat unei celebrități după alta și cuvintele amabile pe care le spuneau despre cartea mea mă făceau să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Mi s-a părut că s-ar cuveni să mai pun o întrebare. — Madame est là? — Monsieur est seul. În timp ce urcam scările, băiatul mă privea suspicios. Era întuneric și o lipsă cumplită de aer. Un miros greu de mucegai te apăsa. La etajul al treilea o femeie în capot, cu părul zbârlit, a deschis o ușă și m-a privit în tăcere în timp ce treceam. În cele din urmă am ajuns la etajul șase și am bătut la ușa cu numărul treizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
la Paris, se căsătorise cu o englezoaică și acum se instalase într-un atelier din Montmartre. Nu-l mai văzusem de patru ani și nu-i cunoscusem nevasta. XIX Nu-l anunțasem pe Stroeve de sosirea mea, și când am apăsat pe butonul soneriei de la atelierul lui mi-a deschis chiar el, dar o clipă nu m-a recunoscut. Apoi a scos un strigăt de încântare și m-a tras înăuntru. Era fermecător să ți se ureze cu atâta entuziasm bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de douăzeci și patru de ore în drumul din Noua Zeelandă către San Francisco sună sirena care-i avertiza pe pasageri să se îmbarce, Tiaré mă strânse la pieptul ei generos, așa că am avut senzația că mă afund în valurile mării, și-și apăsă buzele roșii pe gura mea. În ochi îi străluceau lacrimi. Și când vaporul ieși încetișor din lagună croindu-și cu grijă drumul prin deschizătura dintre recifuri, iar apoi despică marea largă, mă cuprinse o oarecare melancolie. Briza era și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mai fi găsit cuvintele cu care să continue. Aruncă o privire bănuitoare spre Arrigo, care, din discreție, făcuse un pas Îndărăt. - Mortul e cineva... care n-ar trebui să existe. E foarte bătrân. Și Îmbrăcat În straie turcești, adăugă el, apăsând pe ultimul cuvânt. Dante Își miji ochii. Cel de-al patrulea om. Așadar, coasa morții Îi curmase fuga? Simți cum o energie neașteptată Îi năvălește În vene, aprinsă de această Întorsătură nebănuită. Și starea de rău părea să i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
minunăție, atunci faima sa era pe drept cuvânt meritată, ca și condamnarea sa pentru blasfemie. Dar era ceva nou În statuie, observă el cu o tresărire. Ceva cu adevărat de necrezut. Linia suavă a sânului vibra, ca și când niște foale nevăzute apăsau sub coastele ascunse, ridicând pieptul. Fecioara părea cu adevărat să respire anevoie, creând senzația că ar fi preluat câte ceva din nerăbdarea și neliniștea celor prezenți. - De prea multă vreme pământul sfânt al Palestinei zace oprimat de piciorul păgânilor, Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se urce În car ținându-se de margine, dar căzu Înapoi, clătinându-se. Dante o prinse din spate, de șolduri, ca să o mențină În picioare, iar apoi o ridică pe capră. Pentru o clipă, moliciunea dulce a spatelui ei Îi apăsă pe buze, În timp ce un parfum subtil Îi năvălea pe nări. Un freamăt Îl scutură. Urcată la locul ei, Amara se lăsase pe micul spătar. Vălul se coborâse, dezvăluindu-i chipul de alabastru, care părea Încă și mai palid În lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se apucase să deplaseze oglinzile În alte poziții, În centrul sălii. O geometrie Îngrozitoare de imagini speculare și de reflexe simulate, Îngrozitoare, ca și când un cosmos nebănuit s-ar fi concretizat În spațiul Încăperii. Simțea cum, de dincolo de suprafețele de sticlă, apăsau diavoli În flăcări, cu cozile lor șerpești vibrând ca niște tentacule, târându-se pe pardoseală, Încolăcindu-se pe candelabre. I se păru că se ridicase În picioare, cu toate că Încă mai simțea relaxarea somnului, și făcuse câțiva pași Încercând să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și Cecco păreau să fi dispărut. Poate că fugiseră. Un sentiment confuz puse stăpânire pe el. Gândul că erau acum departe Îl liniștea. Asta Însemna că planul de a păcăli Florența fusese abandonat. Se simțea ușurat de povara care Îi apăsa conștiința pentru faptul că nu dăduse În vileag complotul. Îi slăbea, În schimb, speranța de a-l descoperi pe asasin. Acum, când Brandan era mort, iar complicea sa dispăruse, un alt fir al acelei rețele subțiri de indicii și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să fie nevoit să scrie doar În minte, folosindu-se de cartea memoriei. Un junghi violent Îl Încercă Îndărătul ochiului, cu degetul său de foc. Își Închise ochii cu putere, așteptând să se risipească norul de scântei Înfocate. În timp ce Își apăsa cu pumnii pe pleoape, auzi o mișcare În spatele ușii și o mână care atingea clanța. Dar nu avea putere să se Întoarcă. Când izbuti, să o facă o văzu pe necunoscuta care intrase și aștepta nemișcată, rezemată În cadrul ușii. - Pietra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sale Însângerate. Un fior Îi străbătu șira spinării. Apoi i se păru că aude niște pași În spate și Întoarse capul. Ceva Întunecat Îl Învălui, orbindu-l. Pentru o clipă, simți un miros acru de mucegai, În timp ce o mână Îi apăsa țesătura peste gură. Încercă să sară În picioare, zbătându-se. Simțea În mod limpede masa unui trup În spatele lui și, din instinct, se smuci Într-o parte, Încercând să scape din strânsoare. O lamă sfâșie din spate gluga improvizată, alunecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se păru că aude același slab zgomot metalic. Repetă gestul: micuța coloană sculptată părea să aibă efectiv un anumit joc. Bijuteria nu fusese topită dintr-o bucată, ci era constituită din cel puțin două părți. Mai făcu o dată aceeași operațiune, apăsându-i fundul cu mai multă putere; se lăsă În scaun, dezamăgit. Nu se schimbase nimic din aspectul funestului pocal. Nu exista nici o tijă secretă care să fi putut răni degetele băutorului. Toată teoria lui se destrăma Înaintea evidenței faptului. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sau altul, așa stătuseră lucrurile. Se lovi peste frunte cu pumnii, căutând disperat În jur ceva care să Îi poată sugera o soluție. Apoi Îi veni o idee. Acel nouă. Numărul care, potrivit bătrânului Marcello, le unea destinele. Reîncepu să apese cupa pe masă. La a cincea Încercare, pe fund se deschise o crăpătură, care era imperceptibilă dacă cupa ar fi fost plină. În acest mod, vinul intra În contact cu otrava ascunsă În piciorul vasului. Ori de câte ori cupa era așezată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pentru a face zgomot, un zgomot familiar ce ar fi anunțat că am venit, că sunt acolo, de partea cealaltă a peretelui, la doi pași, la numai câteva secunde. Zâmbeam imaginându-mi-o pe Clămence gândindu-se la mine. Am apăsat pe clanță și am împins ușa. Fericirea se putea citi pe chipul meu. Nu mai existau război, nici fantome, nici copii asasinați. Nu mai exista decât dragostea mea, la care mă întorceam și pe care urma să o strâng în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]