4,707 matches
-
îi luminează cele mai tainice secrete, Parisul îl ajută să fie el însuși. Or, Cioran se urășteă fie și cu umor implicit. Toate acestea, alături de locurile patriei. „Dacă regret ceva este faptul că n-am cutreierat în tinerețe Maramureșul, Munții Apuseni și Delta” (25 septembrie 1979 Ă 373). Fantoma lui Cioran se plimbă mai ales pe-acolo. Exactă, așadar, intuiția lui Matei Vișniec. Pe Cioran îl instituie tocmai ceea ce nu este, adică absența. „Mi-e dor, zice el, de Sibiu, de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pentru a reprezenta "pomul lui Adam din Paradis", iar, lângă pom, se așează un "scaun de brad", 339 pentru odihna vieții pe lumea cealaltă. În anumite regiuni, mai ales în Transilvania, nu se face nicio nuntă fără steag. În Munții Apuseni ai Transilvaniei, steagul se face dintr-un vârf subțire de brad, împodobit cu "năframă" de mătase și cu panglici; printre coroanele cetinei se pune "strămătură" (fire de ață multicoloră), iar, în vârf se pune un clopoțel. "Steagul" apare și la
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cunoscute în poezia tradiționalistă a perioadei interbelice: comoara, șarpele, dorul, pământul, stelele, cultul strămoșilor, dinamica socială a revoluției: Iar când pe caii iuți prin pustă/ câmpia le părea că-i prea îngustă,/ de faima lor meleagul era plin/ Din munții Apuseni la Seghedin". Începând cu volumul " Materia și visele", poetul este mai preocupat de arta lui poetică, nu numai ca subiect al poeziei, ci și ca o nevoie interioară; parcă un orgoliu profesional îl face să nu mai teoretizeze în metafore
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
În fond Planeta Moft oferă o altă cheie de lectură a operei lui Caragiale, dar și o grilă originală de interpretare a societății românești din perioada 185 - 1900: "tranziția de la despotismul balcanic de sorginte orientală la monarhia parlamentară de inspirație apuseană". Caragiale însuși a definit moftul ca pe o "meteahnă specifică" românilor, așa cum englezii se află sub pecetea spleenului, iar rușii sub cea a nihilismului. Moftul este întrupat de moftangiu, devenit în galeria marelui dramaturg un fel de mască fixă din
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
sentimentul de taină atotprezentă, dar luminoasă, bună conducătoare de comuniune. Autorul opune acest spirit de comuniune interpersonală al culturii românești, străin individualismului și orgoliului accentuat dovedit de filosofii, literații și artiștii Occidentului, începând din Renaștere și până-n zilele noastre, culturii apusene, panteiste sau individualiste. Este judecata de valoare a unui lider al bisericii ortodoxe, părtinitoare, în ciuda faptului că își ia drept aliați scriitorii bizantini, cum ar fi Dionisie Areopagitul (secolul al VI-lea) descriptor al spiralei suitoare (reperabilă, de pildă, în
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Introducerea scrisă de dr. Jürgen Moltman la traducerea în limba germană a lucrării lui Dumitru Stăniloae "Orthodoxe Dogmatik". Ambii autori ajung la concluzii similare: datorită limbii și culturii române, opera teologului român este o punte între teologia răsăriteană și cea apuseană. Văzut din Occident, Dumitru Stăniloae este un teolog ecumenic, o personalitate care înseamnă pentru biserica ortodoxă română ceea ce este Karl Barth pentru protestantism, și Karl Rahner pentru catolicismul contemporan. O pagină este dedicată reproducerii, fără omisiuni și inexactități, a ultimelor
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
critică asupra poeziei noastre de la 1867; În contra direcției de astăzi în cultura română; Direcția nouă în poezia și proza românească; Eminescu și poeziile lui; Comediile d-lui Caragiale. Criticul a formulat teoria formelor fără fond, revoltat față de împrumuturile din cultura apuseană. Aceste forme nu-și aflau un fond valoros, care să permită o sincronizare a culturii române cu cea occidentală. Titu Maiorescu considera că fondul cultural autohton trebuie adus la înălțimea acelor forme și adaptate la specificul național. În viziunea mentorului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
aceea teoria "formelor fără fond" se impune ca un grav semnal de alarmă, în condițiile în care la 1868, cultura română era un transplant de forme străine pe "suflet românesc". Dar deschiderea spre Occident permite o manifestare autentică a culturii apusene la noi, manifestare benefică. În această situație, mentorul Junimii susține: o acțiune permanentă, de descurajare a mediocrităților și evitarea formelor fără fond. În lipsa unor conținuturi pe măsură, formele devin primejdioase; acestea se discreditează în opinia publică. Direcția nouă în poezia
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
formele devin primejdioase; acestea se discreditează în opinia publică. Direcția nouă în poezia și proza română Un articol în care este agreată literatura care "se caracterizează prin simțământ natural, prin adevăr, prin înțelegerea ideilor, ce omenirea întreagă le datorește civilizației apusene". În fruntea acestei "direcții noi" în poezie se află V. Alecsandri cu Pastelurile. Alături de el este pus Eminescu "poet în toată puterea cuvântului", după care apar și S. Bodnărescu, Matilda Cugler-Șerbănescu, B. Petric. Dintre prozatori se rețin Odobescu, Slavici, Xenopol
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
e formularea polemică, la limită, a nevoii de limpeziri în societatea românească de atunci, societate pusă în situația de a-și regândi rosturile, opțiunile, în împrejurări drastic schimbate. Dar el avea un bun temei să insiste ca dialogul cu lumea apuseană să aibă loc mai ales în politică, știință și tehnică, dat fiind că arta pune delicata problemă a specificității: ea nu poate fi prin urmare decât națională. De unde, exigența infuziei de idei în primele domenii și nevoia unui contact cu
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
pe care o viza și G. Barițiu atunci când condiționa adevărata libertate de un bun exercițiu al presei. Asupra acestui punct, mai toți publiciștii din epoca instituționalizării noastre moderne erau de acord, căci ei urmau un model deja experimentat în societățile apusene. "Presa liberă devine un arbitru", spunea Bolliac, atent și el la funcția acesteia de element armonizator. Prin ea se scurg tensiunile acumulate și se decantează ideile emise de corpul social. Presa contribuie la descurajarea abuzului, a tiraniei, împiedicând astfel soluțiile
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
lăsa poate să se aștearnă o tăcere definitivă. Deasupra, ca pe un portativ sugerând parcă lectura într-o anumită cheie, titlul Istoria prin ochii credinței de Ronald A. Wells. Așa se prezintă coperta unui volum de reflecții sistematice despre lumea apuseană sub unghi creștin 1. Suntem introduși direct în esența istoriei însăși, pe care autorul o definește ca studiu asupra oamenilor și timpului, de fapt un studiu asupra schimbărilor oamenilor în timp. E o privire creștină, întemeiată pe un acut interes
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
studiu asupra oamenilor și timpului, de fapt un studiu asupra schimbărilor oamenilor în timp. E o privire creștină, întemeiată pe un acut interes pentru istorie și pe nevoia nu mai puțin presantă a unei explicații mai coerente despre devenirea civilizației apusene. Pentru semnatarul cărții, ca și pentru prefațator, Nicholas Wolterstorff, istoria nu este o simplă ordonatoare de fapte, ci comprehensiune, explicație. Viziunea produsă aici diferă nu numai față de interceptările necreștine, dar și în raport cu alte viziuni de sursă afină. Este o interpretare
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
scrisul istoric. Altminteri istoria înseamnă viață, iar viața, câtă vreme există, se cere exprimată. Cine suferă de amnezie e redus la o existență mizeră, în care viața e drastic diminuată. Viața creștină nu mai puțin. Autorul observă chiar că civilizația apuseană e strâns legată de creștinism, fără a se identifica însă deplin cu acesta. Istoria le-a strâns laolaltă, luminându-le reciproc. O înțelegere a lor onestă, nu ideologică, ajută la autocunoaștere. Chestiunea conștiinței de sine a istoricului ilustrată prin A.C.
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
C. Becker, E.C. Carr, Erik Erikson, ș.a., e una din cele dintâi asupra căreia se oprește Wells. World view, adică viziunea asupra lumii, Weltanschauung, devine în demonstrația autorului un concept fundamental, alături de real, ideal, criză. Căutarea unei tipologii pentru civilizația apuseană l-a dus la greci și evrei. Funcția valorilor religioase, rolul individului, teoria politică, text și mit în studiul istoricității lui Iisus, paradoxul celor două împărății, definirea evului mediu, Renașterea și umanismul, Reforma și Contrareforma, revoluția științifică, iluminismul, raționalismul înțeles
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
militanți ai progresului, de apostoli ai schimbării, ai noii pedagogii sociale. Deosebirea de tonus față de intelectualii francezi, dispuși a trata cu puterea (Proudhon) sau retrăgându-se pur și simplu (E. Quinet, V. Hugo), e frapantă. Semnificativă apare și înclinația unor apuseni de a regăsi în experimentele americane o sursă revitalizantă. Se caută noi modele se provoacă la lucru conștiința critică. Autoarea nu ezită să compare momentul postpașoptist din secolul XIX cu momentul '68 din secolul nostru, când intelectualii francezi s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
o independență de spirit care îi plasează dincolo de eternul lamento polonez și de tânguioasa melopee românească. Unii abordează revoluția à la française, ceilalți într-un fel propriu, întemeiat pe solidarități ce nu implică atârnare. Rușii, în această viziune, înfruntă lumea apuseană și resping modelul francez (Herzen, Bakunin etc.), în timp ce reprezentanții popoarelor mai mici, românii de exemplu, se complac în discipolat și obediență, întorcându-se apoi repede la "jocurile ascunse ale diplomației", la compromis și negociere. Dimpotrivă, un Bakunin nu vedea în
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
însă tot mai mult un dublu sens. Nu mai poate fi vorba de un raport univoc, prea simplu pentru a fi și adevărat. Acum un secol și mai bine, E. Quinet profetiza momentul când de la marginea Europei, dinspre Carpați, lumea apuseană obosită, sceptică, vetustă, va primi un suflu nou, revigorant și salutar. Mai aproape de noi, filosoful E. Boutroux socotea că acel moment a și sosit, de vreme ce un A. D. Xenopol le vorbea francezilor, la Paris, despre teoria istoriei, pe când G. Bengescu impunea
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
cu care oamenii din societățile mai bine așezate convin asupra formulelor de a-și asigura interesele prin asociere de breaslă, prin instrumentalizarea cât mai deplină a acelor interese. O lungă experiență a făcut să se ajungă aici în mai toată lumea apuseană, dar mai ales în spațiul germanic, unde se spune că trei inși ajung pentru a forma numaidecât o "societate". Dincolo de anecdotă, un fapt de psihologie colectivă trebuie surprins aici, anume că asocierea metodică a grupurilor umane spre a-și proteja
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
filosofi (Jean d'Ormesson, J./M. Domenach, J. Ellul, L. Kolakowski, Denis de Rougemont), scriitori (Chr. de Bartillat, Peter Hrtling, M. Tournier), ziariști ca F. Jotterand ori sociologi ca Edgar Morin au emis, între alții opinii, semnificative pentru atitudinea lumii apusene față de unitatea Europei. Revelatori fideli ai stării de spirit, ei anunță în fond o nouă epocă în istoria acestei idei. La întrebarea deja pusă, dacă Europa e un spațiu geografic, un mit, un centru spiritual, o piață comună, nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
de tip viitorologic, însă și o propensiune escahatologică. Se evocă deja post-istoria ca un fapt pe care, de la Hegel încoace, destui gânditori au voit să-l definească. Celestin Bougle îl utiliza încă de la începutul secolului. Prin anii '50, pe când lumea apuseană își lua avânt după marea conflagrație, se vorbea de "omul postistoric" (Roderick Seidenberg)2, iar filosoful Pierre Naville spunea că de sfârșitul istoriei se poate vorbi numai atribuindu-se un sens și prevăzându-i un final 3. Epilegomenele 4 lui
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
a ajuns, în lumea contemporană, la un grad destul de înalt de generalizare a valorilor democrației pluraliste pentru a se putea vorbi de începutul unei ere noi, nu lipsită de fricțiuni, care e postistoria. Era un fenomen ce privește deocamdată lumea apuseană și el anunță o relativă uniformizare economică a diverselor zone, pe seama unui mercantilism ce va progresa încă multă vreme. Care este modelul uman al noii ere? S-au făcut deja speculații multiple, iar Fukuyama însuși admite că s-ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Occident, la nivelul elitei, a înlesnit, la finele secolului XVIII și în deceniile următoare, contacte ce au favorizat difuziunea informației, ideilor și tehnicilor stimulative. Se descoperea parcă din mers Europa. Iar nevoia de a se integra în civilizația de tip apusean românii o întemeiau pe realitățile prezente, etno-culturale, și pe istorie. Latinitatea era o idee-forță, pe care mai ales erudiții ardeleni din epocă au știut să o pună la lucru, cu argumente istorico-filologice, spre a obține intrarea în lume. Așa o
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
erudiții ardeleni din epocă au știut să o pună la lucru, cu argumente istorico-filologice, spre a obține intrarea în lume. Așa o tratează și A.D. Xenopol, între alți istorici, susținând că românii au mers multă vreme în același sens cu apusenii, dar că epoca fanariotă a produs o ruptură dramatică, o discontinuitate plină de consecințe. Rămași în urmă, tocmai atunci când istoria își accelera sensibil cadența, ei s-au lăsat copleșiți de panică (Dinicu Golescu, de pildă, are accente de mare neliniște
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
propria identitate, vocația culturală, programul de modernizare. De acolo au împrumutat și modelul social-politic, pus la lucru încă înainte de Unirea Principatelor și criticat insistent de junimiști. Misiunea de bastion al Europei liberale în Est s-a definit tot în raport cu modelul apusean. Kogălniceanu și Anagnosti subliniau importanța istoriei noastre pentru Europa (1837), iar I. Ghica caută să pună în lumină "ponderea Moldovalahiei în problema Orientală" (1838). Ideea de martiraj în numele libertății domină pașoptismul și va fi readusă mereu în actualitate, cu accente
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]