2,333 matches
-
Într-adevăr, era complicat... Mai ales că divergența dintre persoană și imagine s-a păstrat și în zilele următoare, ba, într-un fel, s-a accentuat. Cel din oglindă, Rebelul, după cum chiar G. începuse a-l numi, arăta rău. Slăbise, arcadele aproape că-i ascundeau ochii, iar barba devenise o perie arămie și țepoasă. Nici G. nu arăta mai bine. Și el slăbise, dar cel puțin se bărbierea în fiecare dimineață și se pieptăna cu atenție; de la o vreme, chiar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
când s-a desprins din brațele mele. În altă zi, pe o vreme însorită și splendidă, s-a stârnit din senin o ploaie cu stropi uriași, care ne-a făcut ciuciulete în câteva secunde. Am fugit ca să ne-adăpostim sub arcada li ceului Zoia Kosmodemianskaia. Din rochița umedă a Rodicăi ieșeau aburi și prin transparența ei se vedeau, înduioșători, chiloți tetra cu elasticul înno dat într-o parte. Mă luase după mijloc și-și lipise burtica moale de mine. Avea părul
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
-ntindea până la orizont. Pe fondul orașului magic (și poate diabolic) se detașa ca o sibilă, ca o atotștiutoare. Părea de fapt o protuberanță-a orașului trimisă spre mine și care mă ajunsese chiar și aici, la două sute de metri deasupra arcadelor nesfârșite. De data asta mă privea. Desigur mă recunoscuse, din muzeu sau din vis. Iarăși adrenalina mi-a ridicat părul de pe brațe. Totuși, nici prin cap nu mi-a trecut să fug, să mă-ntorc către Alpii liniș titori din partea
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
de bord era rezervată pentru organele genitale ale lui Camus; cadranele, acoperite de linii încrucișate, erau prevăzute în partea stângă cu o cheie: „glandă“, „sept scrotal“, „canal uretral“, „testicul drept“. Parbrizul spart se deschidea spre capota îndoită a mașinii, o arcadă de metal rupt dând la iveală motorul și radiatorul, acoperite amândouă de-o bandă lungă în formă de V, cu puncte albe, intitulată „Spermă“. În încheierea chestionarului, apărea ultima dintre victimele lui Vaughan. Elizabeth Taylor care, zâmbind peste umărul soțului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
-mi ca afișele acelea cu bare de protecție și bucăți de parbriz să poată prinde forma unui automobil complet, în care să-i pot apuca trupul în mâini, ca al unui câine vagabond, și să-i călesc rănile în acea arcadă de posibilități. Am vizualizat porțiunile acelea de grilaje ale radiatoarelor și de tablouri de bord coagulându-se în jurul meu și al lui Vaughan, îmbrățișându-ne în vreme ce îi desfăceam cureaua din cataramă și-i trăgeam în jos jeanșii, celebrând în penetrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
ridicată mult mai tîrziu, servind în prezent drept sediu bucureștean al Institutului pentru Studierea Avangardei Românești și Europene (ICARE). Într-un coeditorial vehement, Vinea (semnat Vn.) combate „stilul românesc” al arhitecturii Bucureștiului antebelic: „prunc hibrid al onanismului romantico-historic, împerechere de arcade și coloane bizantine cu turnuri turcești, totul chircit după regula degenerării și a imitației”. Textul („Capitala Brumărescu“, semnat Vn.) a fost în general ignorat de comentatori. Autorul deplînge discontinuitatea istoriei locale și „provizoratul” ei preexistent modernizării, opunîndu-i, compensatoriu, voința de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cei de la Casa Exeter? Ar fi trebuit să fugă de-acolo în urlete încă de-acum două săptămâni! Trece în camera următoare, prin niște uși duble, înalte, apoi în următoarea. — Cum, cum? Cum adică nu stau acolo? Ferestrele înalte, cu arcade, dau spre o terasă pietruită. După care urmează o peluză tunsă în benzi, după care urmează o piscină. Zice în telefon: — Doar nu dai un milion-două pe o casă ca să nu locuiești în ea. Vocea ei răsună puternic și strident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
umbra clipei, cu visul căpătâi; și cum în calea-ți lină s-ațin și demni, și mulți cei tineri brazi te-mbie cântarea să le asculți; Tu, într-o zi, spre piscuri, urcând, ai să mă lași prea singur sub arcade, ecou dormind sub pași; nisipul din clepsidră va curge tumultuos, luând cu el amarul și tot ce-a fost frumos... Magnolii albe În visul meu cresc azi magnolii albe Și au pe buze lacrimi de iubire, Pe glezna fină câte
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
în uitare spoiala de zeu... Iar mie, pământul, ce viu mă mângâie Lipindu-mi coaja de trunchi pe călcâie Visul plecărilor Urme de lumină în florile mărului, Urme de corăbii cerești, în statornic Ocean de marmură. Și valurile au săpat Arcade, în dunga albă a țărmului. Acolo, dorm câte o noapte rătăcitoare Păsari, scăpate de visul plecărilor. Vifornița tăcerii închipuie mijloc De iarnă. Acolo, într-o zi, coboară soarele În preajma îngerilor, spre a le povesti Despre fiul lui Sîmpetru, cel țintuit
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
era beznă totală cînd Marie se Îndreptă spre abația În ruină. Văzu ivindu-se În lumina farurilor silueta impunătoare și misterioasă a edificiului din care azi nu mai erau În picioare decît zidurile de incintă, care Încă mai legau Înaltele arcade gotice. Aprinse o mică lanternă și pătrunse În vechea navă În clipa În care un fulger lumina brusc abația aflată sub cerul liber, oferind imaginea unui gigantic schelet de piatră. Tresări, apoi zîmbi luîndu-se singură peste picior cînd Își aduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Uitînd de orice prudență, Marie se năpusti spre el cu mișcarea taurului care se repede la toreador și avu timp să vadă bricheta zburînd cît colo Înainte de a Încasa o lovitură cu dosul mîinii, În plină față, care Îi sparse arcada și o aruncă pe jos. Zgomotul sec al capului izbind solul se estompă cînd alunecă ușor În leșin, nedîndu-și seama că benzina răspîndită tocmai se aprinsese și Înainta spre ea. Inexorabil. Furia lui Loïc se topi. Brusc. Înlemnit, hipnotizat, urmări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
te mișca, mă duc să chem ajutoare. Dar Marie se ridică totuși. Îi contemplă hainele pîrjolite, sîngele care lăsase o dîră pe obrazul Înnegrit de fum și scoase un șervețel de hîrtie pe care i-l aplică cu fermitate pe arcadă. - Știu bine că voi, cei de aici, aveți capul tare, dar aș prefera să te vadă un medic. - În caz că ai uitat cumva, Îți amintesc că singurul medic de pe insulă a murit, articulă ea, nu fără dificultate, luîndu-i batista din mînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
imaginea pe care i-o oferea oglinda cea mare, socoti că era chiar preferabil ca el să n-o vadă În starea aceea. Douăzeci de minute mai tîrziu, nu mai rămăsese din drama care se petrecuse În spălătoria hotelului decît arcada cu grijă acoperită cu leucoplast. Peste cîteva zile, nu se va mai observa nimic. Însă tînăra femeie știa că adevăratele răni vor avea nevoie de mult mai mult timp ca să se cicatrizeze. Ieșea din lift cînd Îi zări pe Jeanne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
brută cu fiul lui. - N-aș suporta să-l pierd, șopti el cu voce gîtuită. - Atunci ajută-mă, Loïc. Ajută-mă să Înțeleg ce se petrece pe insula asta de cînd m-am Întors. El Își ridică ochii, Îi văzu arcada rănită și vînătaia care creștea, lungindu-se spre pomeți. Și plecă din nou capul. - N-am vrut, mormăi el cu o voce atît de slabă Încît aproape că nu-l auzi. În zadar Încercă să-l Îndemne să vorbească, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o coti spre râul Arno, până la rampa care ducea spre Ponte alle Grazie. Aici, fură opriți de garda cartierului, care supraveghea tranzitul. Bargello, după ce se lăsase recunoscut la lumina torțelor, dădu ordin să fie Îndepărtat lanțul care bloca accesul către arcadă. De cealaltă parte a râului, văzduhul părea mai Întunecat, pe măsură ce se Îndepărtau de centrul orașului. Pavajul se termină brusc, iar roțile scrâșniră pe pământul bătătorit. Edificiile zidite lăsaseră locul unei mulțimi de cocioabe din lemn, care străjuiau drumul spre Roma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
printr-o cruce roșie. „Asta merită să li se păstreze câinii aceia de mauri“, se gândi Dante privind-o. Era singurul lucru din preajmă care se bucura de aprobarea sa. Taverna fusese clădită Închizând cu niște ziduri din piatră ecarisată arcada de susținere a unui mare edificiu datând din epoca romană. Undeva deasupra, zidurile, care la origine trebuie că fuseseră impunătoare, apăreau Înjumătățite de o prăbușire străveche. Numai un colț al fostei construcții, rămas În picioare și transformat Într-un masiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
contura orbita arcuită a Venerei. Zeița Își străbătea cerul despuiată, călare pe o stea. Trecu de cercul lui Marte și de al lui Jupiter. Apoi Saturn și pulberea de stele fixe, dincolo de ecliptică, până la peretele din față, unde se deschideau arcadele vechilor magazii. În partea dreaptă se ridica o scară Îngustă din cărămizi. Începu să urce. I se părea că un râs sarcastic Îi Însoțea pașii. Se Întoarse brusc, gândindu-se că Îl va zări pe Veniero În spatele său. Dar era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Paradis. — Ce faci aici cu oamenii dumitale? Îi replică Dante fără să ia În seamă insinuarea. — Datoria, messer Alighieri. Se pare că cineva vrea să se infiltreze În oraș. Garda e dublată. Poetul bolborosi ceva și Își continuă drumul spre arcadă. Celălalt nu dădu să-l urmeze, mărginindu-se să Îl Însoțească din priviri. Se simțea distrus. Străbătu intervalul dintre poartă și San Piero făcând apel la ultimele forțe. În sfârșit, se lăsă să cadă pe pat În timp ce, de la fereastră, lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
domnia ta? Poetul continuă să alerge. Bargello avea să plătească și insultele acelea. Dar acum nu era vreme. Îi revenise În minte o amintire din copilărie, când mergea pe pod cu ceilalți copii. Își aminti de prăvălia negustorului de pielărie, la mijlocul arcadei, cu mirosul ei dezgustător de urină de cal pentru tăbăcit. În spate era o scară. Pe acolo te puteai urca pe acoperișul prăvăliilor și puteai trece podul trecând peste capetele pungașilor care zbierau dedesubt. De mulți ani nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
revolte. Peretele turnului era Întrerupt În partea de jos de o poartă din lemn Întărit prin piroane de fier, iar pe zidul din piatră nu părea să existe nici un punct de sprijin spre a ajunge până la mica fereastră cu două arcade care se deschidea la cel puțin cinci coți Înălțime. Pentru o clipă, Dante se simți pierdut, iar apoi se rezemă de lemn pentru a verifica cât era de solid. În ciuda faptului că părea solidă, poarta se legănă sub greutatea trupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
global. Se lăsă păgubaș. Ca să Înțeleagă, exista un singur mod. Adună grăbit cartoanele Într-un mănunchi, căutând ceva În care să le Înfășoare pentru a le lua cu sine. Rezemată pe un taburet În deschiderea oblică a ferestrei cu două arcade, i se păru că zărește o perdea Împăturită. O luă și o deschise, aruncând-o pe masă. Din nou rămase stană de uimire. Nu era vorba de o perdea pentru noapte, cum crezuse, ci de o bucată grea de lână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
acasă, și foarte curând renunțase să mai cutreiere plajele împreună cu ea. Nu mai ieșeau din oraș, în mica lor mașină, decât pentru plimbarea de duminică. În restul timpului, Marcel se simțea mai bine în prăvălia cu stofe colorate, la umbra arcadelor acelui cartier pe jumătate indigen, pe jumătate european. Locuiau deasupra prăvăliei, în trei camere împodobite cu covoare arabe și cu mobile indigene. Nu avuseseră copii. Anii trecuseră, iar ei trăiseră în tot acest timp ascunși în aceeași penumbră, la adăpostul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
o stradă lungă, cu case scunde. Intrau în oază. Vântul sufla și aici, dar zidurile opreau firișoarele de nisip, care nu mai întunecau lumina. Cerul rămânea însă acoperit. În mijlocul țipetelor, autobuzul se opri, cu un scrâșnet puternic de frâne, în fața arcadelor de lut ale unui hotel cu geamuri murdare. Janine coborî, dar când se văzu în stradă simți cum i se taie picioarele. Zărea deasupra caselor un minaret galben și subțire. La stânga se profilau cei dintâi palmieri ai oazei și ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
prin mulțime. Trecură printr-o poartă ce se deschidea într-un fel de împrejmuire făcută din argilă și ajunseră într-o mică piață plantată cu aceiași arbori minerali. În fund, pe latura cea mai mare, se vedea un șir de arcade și nenumărate dughene. Se opriră chiar în mijlocul pieței, în fața unei mici construcții în formă de ghiulea, spoită cu albastru. Înăuntru, în singura încăpere a casei, luminată doar prin ușa de la intrare, ședea, în spatele unei tejghele de lemn lustruit, un bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
din spatele lui și spuse numai câteva cuvinte, dar care părură a-l descuraja pe Marcel. El își adună stofele, le băgă la loc în geamantan, ștergându-și fruntea de o sudoare imaginară. Îl strigă pe micul hamal și porniră către arcade. În prima dugheană, deși negustorul luase aceeași înfățișare olimpiană, lucrurile merseră ceva mai bine. - Uite ce mai aere își dau, spuse Marcel, parcă n-ar fi și ei tot negustori! Viața nu-i ușoară pentru nimeni. Janine mergea în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]