4,072 matches
-
ORA PLECĂRII. DE FAPT, NU ÎI RĂMÂNEA ALTCEVA DE FĂCUT DECÂT SĂ AȘTEPTE. EVENIMENTELE ÎL ȚINEAU PE EL SUB CONTROL ȘI NU INVERS. TREBUIA SĂ AȘTEPTE. 24 Era ora șase dimineața. Imensul avion-rachetă înainta prin lumina cenușie a zorilor, strălucind argintiu în ceață ca o creatură fantastică alcătuită din metal și lumină. Se îndrepta spre Tabăra A, din inima Uralilor. CÂND VITEZA ENORMĂ ÎNCEPU SĂ SCADĂ, DELINDY ÎȘI RIDICĂ PRIVIREA DE PE ECRANUL TV CARE PERMITEA PASAGERILOR SĂ URMĂREASCĂ ATERIZAREA, GRAȚIE CAMERELOR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
-mi răscumpăr astfel, împlinirea pe care-am avut-o, și-acuma-i doar un mit? Un bici pocnește-n liniștea eternă; visul se destramă, gonește în pustiu. E ca atunci când tristețile-s în bernă, se face lumină cu-n clinchet argintiu. Și mă trezesc din visul meu de-o noapte; mă uit pe fereastră, sufletu-mi vibrează de bucurie. Parcă aud șoapte: “bine ai venit”, primăvara îmi urează! O, Doamne! Nu pot să îmi explic nicicând, cum primăverile mă fac să
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
de argint înnegrit, în care creșteau, din zece cupe rotunde, lumânări cenușii, terminate în becuri subțiri, ascuțite. Pe peretele oblic se deschidea un unghi larg cu ușa de la intrare, mărind dintru început perspectiva. Fâșia înaltă de oglindă, strânsă în butoane argintii, prindea verdele moale al rochiei, luciul jilav al cheliei tânărului uscățiv și tăcut căruia îi spuneau Poetul, calota argintie de păr a domnului Barbosa, pielea uscată, cafenie a scaunelor înalte, aliniind țintele lor aurii în jurul unei mese lungi și masive
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
oblic se deschidea un unghi larg cu ușa de la intrare, mărind dintru început perspectiva. Fâșia înaltă de oglindă, strânsă în butoane argintii, prindea verdele moale al rochiei, luciul jilav al cheliei tânărului uscățiv și tăcut căruia îi spuneau Poetul, calota argintie de păr a domnului Barbosa, pielea uscată, cafenie a scaunelor înalte, aliniind țintele lor aurii în jurul unei mese lungi și masive, retrasă pe oblica trapezului, peria roșie de țepi a capului gros pe care-l purta Inginerul, broderia în cercuri
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
obișnuitele șervețele în palma grăsuță. Îl surprinsese pe Lucian, cândva, la pisoar, manevrând șervețelele. Pedanterie, oroarea de maculare ? Ușor de ridiculizat. Adusese deci toate tabieturile cu sine. Colegul reapăruse. Ochi repezi, negru adânc. Păr lucios, lins la tâmple de șuvițe argintii. Palme moi, unghii îngrijite. „Cât de bine îl maschează aparențele.“ Își privi ceasul. Se furișă, precaut, în balcon. Cer perforat de aștri. Reveni în cameră, se întinse îmbrăcat, peste cuvertura roșie, cu privirea pierdută în pătratul de var al planșeului
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
credeam fortificat ! Să mă sperii tocmai de tine, bătrân înțelept... În sfârșit, un interlocutor răbdător cu întrebările inutile. Și de încredere, poliția nu-l trage de limbă, nici de urechile magnifice care pot păstra orice taină. Patrupedul părea acum cenușiu, argintiu, cu dungi albe, de zebră, coada subțire și păroasă se termina într- un ciucure de scântei albe. Da, fălește-te. Ai urechi admirabile, te poți mândri, delicate, miraculoase, catifelate, ar putea deveni obiect de cult. Zile pline, într- adevăr, șapte
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
aurii, la intervale mereu mai scurte. Rămase până târziu sub cerul nemișcat, în pustiul de nisip și ape. Amurgul îl găsi sub valuri, abandonat adorației marine. Se afla în vecinătatea unui cuplu bizar. Un popă sau rabin dolofan, cu bărbuță argintie, se bălăcea drăgăstos lângă consoartă, ca într-un tandru leșin copilăresc și impudic. Amintirea barbișonului răsărind cu intermitențe deasupra apei, lângă delicata femeie lăptoasă, zbenguiala molcomă, puerilă, înlănțuirea ireală reveniră multă vreme. Noaptea, trenul. Călătorul pendula pe pernele compartimentului gol
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
urgente, importante, dar n-are rost. — Nu știu încă, nu m-am gândit. Și tot zâmbește, cu buza de dedesubt împinsă înainte. S-ar zice că primește cu ironie orice evaluări ale viitorului. Domnul cu păr ondulat și scurte șuvițe argintii își trece mapa sub brațul stâng. Scoate mănușile. Îmbracă stânga, dreapta. Celălalt vâră ambele mâini în buzunarele scurtei îmblănite. Trec prin dreptul vitrinei unei librării. Dacă ar fi să ne luăm după toate vorbele... Mi-au parvenit și ipoteze mai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pe marginea pârâului. Murmurul undelor neostoite se risipea legănat prin valurile de pâclă. Ici-colo, pe dealuri, tremurau pâlpâiri de lumină, ca niște licurici, însemnînd case nevăzute. Drumul șerpuia cenușiu în beznă. În pârâu, din când în când, fulgera cîte-o lucire argintie. Deși n-a umblat pe aici decât o singură dată, Apostol avea impresia că merge pe o cărare bătătorită de mii de ori. Nu dibuia deloc. Pășea prin întuneric ca pe trotuar ziua în amiaza mare. Nu era obosit. În
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu voi vedea-o niciodată, dar trebuie să trecem negreșit printre spânzurații de care nu voi scăpa pînă-i lumea lume!" Soarele frigea din spate. Munții își tremurau pădurile în mângâierile razelor. Lângă șoseaua pietroasă, pârâul alerga în vale cu clipiri argintii, ca un copil zburdalnic. Din căruța hodorogită baionetele pe arme se înălțau spre cer, amenințătoare. Lângă podul de peste gârlă, cotind în șoseaua cea mare, Apostol întoarse ochii în dreapta, căutând barem casa Ilo-nei. Dar Lunca era ascunsă după coastă. Apoi se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
distram, iar vacanțele eram în culmea fericirii alături de prietenii copilăriei mele, pe Frența. Deveniți adolescenți, continuam să ne întậlnim acolo, cu animalele la păscut, încredințậndu-ne unul altuia gậndurile sau grijile. Iarna, în paradisul de cleștar al pădurii, sau pe luciul argintiu al pậrậului, schiam și patinam, uitậnd de foame și de sete. Vara, colindam pădurile pline cu zmeură, mure, fragi, culegậnd bureți, adunậnd flori sau adăpostindu-ne prin poienițe precum haiducii. Ne aminteam cu plăcere de anii din urmă, cậnd fusesem
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
întins mậna tremurậndă spre ninsoarea aceea grăbită de pe șuvițele frumos pieptănate. Dar era dimineață, zăpada încă nu se topise, mi-era cald din nou, sorbeam priviri viclene, vedeam încăpătậnare, trufie și teamă. Visam, visam și zậmbeam, jucậndu-mă prin parul tău argintiu... - Nu, nu, nu se poate! Dar m-am trezit brusc... Așa am deschis ochii mari, visători... Ce-am văzut? Am văzut pentru a cậta oară ochii tăi arzậnd de dor și am rămas iarăși neputincioasă sub flăcările lor. Dragostea ta
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Să salte. {EminescuOpIV 32} Și din amestecul de vise dalbe, Dintre dănțîndele ființe albe, Iese cum cântecul dintre suspine Regina albelor nopții regine. Păru-i ca aurul fața-ncadrează, Cunună-n undele-i se furișează. Pe-o liră gingașă și argintie Mînuța-i coardele le-ncurcă vie Și cum din zilele poetici, june, A idealului iese minune, Astfel prin notele lirei de-amor Glasul ei tremură, dulce ușor: Liră spartă-n stânca lume, Suflet stins, muiat în nor, Plâns amar luat de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca neaua noaptea, păru-i de aur Lin împletind în crinii mînilor, Ivind prin haina albă membri-angelici, Abia călcând podul cel lung cu-a ei Picioare de omăt zâna Miradoniz. Ea-ajunge în grădina ei de codri Și rătăcește, -o umbră argintie Și luminoasă-n umbra lor cea neagră; Ici se pleacă spre a culege o floare, Spre-a arunca în fluviul bătrân, {EminescuOpIV 95} Colo aleargă dup-un flutur, Îl prinde - îi sărută ochii și-i dă drumul; Apoi ea prinde
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cum din zilele poetic june A idealului iese minune. Păru-i ca aurul fața-ncadrează, Cunună-n undele-i se furișează, Se-ndoaie talia-i în albă haină Parcă-i o timidă a nopții taină. Pe-o liră gingașă și argintie Mînuța-i coardele le-ncurcă vie Prin blânde notele lirei de-amor Glasul ei tremură dulce ușor: Prin bolta ferestei înguste Mă uit într-al văilor rai, Cum codrii în cale-i supune Furtuna, copila de crai. {EminescuOpIV 99} Prin păru
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
printr-acele lungi coloane Suspendă lampe mari ca niște albe lune Ce împlu lumea raiurilor mele Cu o lumină dulce, albă, caldă. Stâlpii sclipesc, bolțile-s strălucite, Cărările-s de pulbere mai albă. Ca-argintul cel de viu. - Un aer Blând argintiu îți va îmfla tot părul, Vei răsufla miroase dulci de crin, Talarul tău va lumina în noapte - Prin hale vei zări blîndele-mi zâne, Și-atunci să cânți. Vei ști, ce e frumos". O vorbă zice - murii cei albaștri Ai mării
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se ține {EminescuOpIV 108} Haina cea lungă și bogată. - "Vino, Odin îi zice - blând copil al mării. Un bard sătul de-a lumii lungi mizerii S-au coborât în noaptea noastră clară - Să cânte roagă-l". Ca o umbră Strălucind argintiu în clară noapte S-apropie... - "O, nu te teme-mi zice, Tu ce nu temi furtuna și durerea, De ce să tremuri la a mea privire? Lin tremură glasul ei blând în noapte. - "O, zână, nu de frică, de plăcere Tremură
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a lor, ascunse În negura secolilor trecuți. {EminescuOpIV 110} MEMENTO MORI (Panorama deșertăciunilor) Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec - înstelatul rege maur - Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
departe și-n albastră depărtare Ale zorilor grădine clar se văd strălucitoare, Cu boschetele de roze și cu crinii de argint. Acolo sunt lacuri limpezi, rumene în a lor fire, De-a grădinilor de roze tăinuită oglindire, Și din curtea argintie zorile rîzînde ies; Haine verzi și transparente coprind membrele rozalbe Și în lac ele aruncă roze cu mânuțe albe, Netezind a lor sprâncene, dând din frunte părul des. Într-o dulce și umbroasă, viorie atmosferă, Se ridică dintre lunce, cu-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mii lumine Cerul lumea o cuprinde cu sinistru-i mândru Domn. Amorțit el mișcă limba lui de tunet printre nouri, Trezea, scăpărând printr-înșii, ale văilor ecouri, iar în cârduri cuvioase stelele se mișcă-ncet, Intră-n domele de neguri argintii, multicoloane; De-a lor rugă-i plină noaptea. A lor dulci și moi icoane Împlu văile de lacrimi, de-un sclipit împrăștiet. Ale focurilor raze cearcă neguri să străbată Și de dunge de lumină umbra văii e tăiată, Cari trec
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-mi se retrage raza cea de cristal, Ea prinde chip și formă, o formă diafanină, Înger cu aripi albe, ca marmura de pal. "Și se coboară palid pe drumul razei sale Și se coboară-alene, cu cîntecu-mi l-invoc Și haine argintie coprind membrele sale, Prin păru-i flori albastre, pe frunte-o stea de foc. "Eu stau uimit și palid... mîna-mi involuntară Se mișcă tremurândă pe coardele de fier, Ce caută-al meu suflet în acea sfântă oară De la turburii creeri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
stea de foc. "Eu stau uimit și palid... mîna-mi involuntară Se mișcă tremurândă pe coardele de fier, Ce caută-al meu suflet în acea sfântă oară De la turburii creeri în van eu samă cer. "Cine-ar fi oare umbra aceea argintie Ce vine la cîntarea-mi când cu o rugă-o-nvoc, Când provocați de arfă-mi răspund valuri o mie, În nopți când pricep scrisul al stelelor de foc? {EminescuOpIV 173} Cîntînd pe a mea arfă sălbatecă, vibrîndă, Am pus în ea o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și teribili, lungi cearcăne de plumb? Fie așa - eu nu zic... Și totuși nebunia Cum e, cu chipul dulce, cu care m-a coprins Îmi place - cum îmi place visul de raze nins, Îmi place cum îmi place o umbră argintie. Tu cugeți. Cugetarea cu raze reci pătrunde, Lovește chipul dulce creat de fantasie Și acest chip devine palid ca o stafie Și-ndată ce-l privești tu el stă să se confunde Cu locul de-unde vine, cu norii ori
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
anii istoriei, Salve-Imperator! {EminescuOpIV 197} MITOLOGICALE Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri, Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele. Hohot-adînc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ram în ram Și un miros venea adormitor. Astfel ades eu nopți întregi am mas, Blând îngînat de-al valurilor glas. Răsare luna, -mi bate drept în față: 10Un rai din basme văd printre pleoape, Pe câmpi un văl de argintie ceață, Sclipiri pe cer, văpae preste ape, Un bucium cântă tainic cu dulceață, Sunând din ce în ce tot mai aproape... 15Pe frunze-uscate sau prin naltul ierbii Părea c-aud venind în cete cerbii. Alături teiul vechiu mi se deschise
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]