2,376 matches
-
orbită, Veneră, Inimă În undire minimă: Aphelic ( ) Perihelic ( ) Cojunctiv (dodo) Oponent (adio!) II Paj al Venerii, Oral Papagal! În cristalul tău negat, Spre acel fumegat Fra Mercur De pur augur, Peste îngeri, șerpi și rai Sună vechi: I-ro-la-hai, Mercur, astră aurită, Cu peri doi împodobită Lungi Cu pungi Pe bomba mare, Oarbă, de cercetătoare, O, Mercur, Frate pur Conceput din viu mister Și Fecioara Lucifer, Înclinat pe ape caste În sfruntări iconoclaste, Cap clădit Din val oprit Sus, pe Veacul împietrit
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
din strălucirea marilor cetăți din Apus. Civilizația noastră e sortită să se petreacă în virtual și interior. Neputând clădi în afară (e și prea târziu și prea zadarnic pentru aceasta), în inimile noastre se cade să întemeiem: turnuri vibrătoare, speranței; aurite bolți, laudei; clopotnițe, adâncimi soarelui netemporal. Iată sensul Cetății voastre lămurind din Craii de Curtea-Veche. Și astfel, v-am arătat pentru ce trebuie iubită această carte. realității noastre pretindea zadarnic de la mine rânduire și exprimare. Concluziile oscilau nelămurite, ca aburul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
mister/ Și fecioara Lucifer,// Înclinat pe ape caste/ În sfruntări iconosclaste,/ Cap clădit/ Din val oprit/ Sus, pe Veacul împietrit,// O, select, / Intelect/ Nunta ne-am sărbătorit"... (Idem). Metafora îi revelă identitățile elementelor și îi botează descoperirile Necunoscutelor: "Mercur, astră aurită,/ Cu peri doi împodobită/ Lungi/ Cu pungi/ Pe boamba mare,/ Oarbă de cercetătoare" (Idem). În aventura cosmică, poetul jubilează în cântece de laudă peste univers ca peste sufletul său prin care trece ca printr-un labirint căruia îi știe secretul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
tînguie mersul aidoma unei bocitoare, mă lovesc de mascații carnavalului ținînd de mijloc pe una din alea pe care femeie cu greu poți să o numești. Îmi cumpăr nenorocul potrivindu-i mersul de fiară, cum Întorci din arc un ceas aurit, ce pot face aici În urbe!... ― Îngraș și eu Întunericul lumii cu noaptea de sub Încălțările mele. CÎtă virtute poate exista sub haine! Invit răspîntia la dans, dar mă trezesc În brațe cu lenjurile ude smulse de pe trupul unui muribund
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
cartea pe care aveam să o adopt. Ori poate că ar trebui să spun cartea care avea să mă adopte pe mine. Se deslușea timid la capătul unui raft, legată În piele de culoarea vinului și susurîndu-și titlul În litere aurite ce ardeau În lumina distilată de cupola din Înalt. Am Înaintat pînă la ea și am dezmierdat literele cu buricul degetelor, citind În tăcere. Umbra VÎntului Julián Carax Nu auzisem niciodată de acest titlu ori de autor, Însă prea puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
prea puțin mi-a păsat. Hotărîrea era luată. De ambele părți. Am luat cartea cu cea mai mare grijă și am răsfoit-o, lăsîndu-i paginile să fîlfîie. Eliberată din celula ei de pe etajeră, cartea a exhalat un nor de praf aurit. Satisfăcut de alegere, ne-am Întors pe urmele pașilor mei prin labirint purtîndu-mi cartea sub braț, cu un zîmbet Întipărit pe buze. Poate că atmosfera vrăjită a locului mă subjugase, Însă am avut certitudinea că acea carte stătuse acolo să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
celui care dăruiește, nu pentru meritele celui care primește, a zis tata. În plus, nu se mai poate returna. Deschide-l. Am desfăcut cadoul Învelit meticulos, În penumbra zorilor. Pachetul conținea o cutie din lemn lucrat, strălucitoare, garnisită cu nituri aurite. ZÎmbetul mi se lumină Înainte de a o deschide. Sunetul Încuietoarei la deschidere era excelent, de mecanism de ceasornicărie. Interiorul penarului era acoperit cu catifea de un albastru Întunecat. Fabulosul Montblanc Meinsterstück al lui Victor Hugo trona În centru, orbitor. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
excelent, de mecanism de ceasornicărie. Interiorul penarului era acoperit cu catifea de un albastru Întunecat. Fabulosul Montblanc Meinsterstück al lui Victor Hugo trona În centru, orbitor. L-am luat În mînă și l-am contemplat În lumina balconului. Pe clama aurită a capacului era gravată o inscripție: Daniel Sempere, 1953 M-am uitat la tata, cu gura căscată. Cred că nu l-am văzut niciodată atît de fericit cum mi s-a părut a fi În clipa aceea. Fără nici un cuvînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
se mai zăreau sub stratul de praf. În fața balconului pălea un fotoliu ponosit. LÎngă el se găsea o masă de cafea pe care ședeau niște ochelari de lectură și o Biblie legată Într-o piele palidă și chenăruită cu linii aurite, din acelea care se dăruiau odinioară la prima Împărtășanie. Își păstrase semnul de carte, o sforicică stacojie. — Uitați-vă, În fotoliul ăsta l-au găsit mort pe bătrîn. Doctorul a zis că zăcea acolo de două zile. Ce trist e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
undeva o cheie de la camera asta, am zis. — O fi avînd-o administratorul. Uitați ce-i, eu zic că mai bine plecăm și... Ochii mi-au căzut pe cutia muzicală. Am ridicat capacul și acolo, blocînd mecanismul, am găsit o cheie aurită. Am luat-o, iar cutia muzicală și-a reînceput chinchetul. Am recunoscut o melodie a lui Ravel. — Asta trebuie să fie cheia, am zîmbit eu către portăreasă. — Auziți, dacă Încăperea asta era Închisă, o fi vreun motiv. Fie și numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de-ți lucrez, Eu știu și bine-a dărâma. În noaptea asta, iată, sună O serenadă din topor, Amanților, pierduți sub lună, Poeți cu putredul amor. O dormi în noaptea infinită, Burghez cu aer triumfal, Dar preistoric animal În rațiunea aurită. Sub luna blondă nu se plânge, Ci răzbunările se curmă, Martirilor scăldați în sânge, Cânt serenada cea din urmă. O dormi... dar voi urca spre soare În zbor sublim de-aeroplan... Cu vise dulci, burghez tiran: E aurora-ngrozitoare... Pastel
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
o dată, poziția Sclavei, oprindu-se gâfâind sfârșită în poziția Ancorei. Vladimir, adunându-și ultimele puteri și cearceaful mototolit peste mijloc, se lăsă să alunece din patul larg, pentru a merge la baia cu cadă de marmură roz și cu robinete aurite, să se clătească de impresiile nopții și de presimțiri neliniștitoare. Melanie, însă, i-o luă înainte, strecurându-se fulgerător dintr-un capot de dantelă și făcând să se audă cum plonjase în apa din cadă ce fusese umplută de cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
el era cu totul abandonat somnului, semn al mistuirii treptate a alcoolului pe care-l depozitase în stomac, după zile întregi de chef. Trezirea din vise se petrecu în freamăt melodios de cascadă, pe care îl producea șuvoiul de la robinetele aurite și tălăzuirea apei parfumate din cada de marmură a toaletei mari. Melanie reapăru purtând ea însăși o tabla cu ceștile de cafea puse în rând, lângă chiseaua cu miere de albine și lingurițe strălucitoare. Rosti cu glasul dulce al unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
face pacienții să se simtă bărbați. Somnul de plumb, alternând stării sale de veghe, survenea totdeauna numai în nopțile cu cer senin și țintat cu stele, până când, deasupra unui chiparos, cu inima tresăltând de o bucurie de sarazin, întrezări Semiluna aurită, într-un vârf de minaret, cum răspândea o strălucire lugubră. Creierul lui care, între timp, se dezrobise de toxinele alcoolului, începu să lucreze cu celeritatea dintotdeauna, la fel ca în perioada de liceu, când se lua la întrecere cu ascuțimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
exprimare a acestui landșaft oriental nu putea fi decât undeva în Țara Sfântă... Undeva în Ierusalim! Poate că din întâmplare fusese ferecat, aproximativ, într-un sector de oraș, unde trăiau nu numai israeliți, nu numai creștini, ci și mahomedani... Semiluna aurită care lucea uneori într-un vârf ca de minaret nu era o nedemnă părere!... Atunci, cu un năvalnic sentiment de admirație față de sine însuși, Vladimir își autodecretă, în mintea lui încinsă de gânduri, meritatul titlu de Pelerin. Tot mai ferecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
față de cele auzite. Apoi, se înfoie de entuziasm și își ridică amândouă brațele către streașine de frunzișuri, pe unde săgetau zborurile multicolore de păsări cu falnice penaje. Gata să se prosterne dinaintea Vânătorului O'Piatră, Profesorul glăsui: O!... limbă magică, aurită fii de gloria științei! Vânătorul așteptă ca Albert să se reculeagă din faza lui de proslăvire. Nu e așa, Albert rosti el cu dezmierdare că tâlcul acestei pravile umple de desfătare pe cel ce o aude? Profesorul nu-i dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Unii s-au împiedicat , alții s-au dezlegat să ia cât mai multe. Bozo stătea în fața lor, parcă dribla mingea, cu un pătrat de ciocolată pe vârful pantofului, c-un steguleț cu secera și ciocanul... cu o coroană din carton aurit pe cap, cu niște coarne ca de viking... Vreo două gagici au leșinat de emoție. - Îhî... Iau aparatul din geanta lui Tavi, îi verific blițul și, rotindu-mă ca un criminalist în jurul balabustei și al celor doi creatori, încerc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
eu cu grijă ani de zile. Fericire? Lumină? Frumusețe? Gogoși! Cacialma, domnilor. Nu există decât țipătul și tăcerea. Gemetele de animal înjunghiat și exclamația: "Am mai văzut noi de-astea". Atunci am priceput prima oară că trăisem într-o minciună aurită. Omul? Nu există "omul" decât în tratatele de filosofie care se mulțumesc cu abstracțiuni. În realitate există mai multe feluri de oameni. Există călăul, există victima, există martorul care se amuză, există martorul indiferent, care nu aude sau pleacă pentru că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
rodului copt.) Este păcat că vorbesc cu ea: mă ascultă, îmi zâmbește, mă alintă, mă îngână. Jumătate de oră suntem doar noi doi în biserică, niciodată nu ne-am gândit că o să avem o casă atât de mare, cu policandre aurite, cu lumânări, cu broderii de stejar și covoare roșii. La 4.30 vin oaspeții. Lumea scrie bilețele cu nume de morți și de vii, apoi le înghesuie sub mâna ei dreaptă. Eu îi scriu că o iubesc, că mâine, negreșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
părinții în postul mare. Ai halit mielul, sa-ți fie de bine, dar măcar îngroapă pielea să n-o întindă câini prin cimitir. Celălalt, de-l porecleau frații "fitil" și asta nu pentru că îi plăcea să aprindă candele avea mâini aurite, aducea venit mânăstirii cât stupina și gaterul la un loc. Dumnezeu știe cât era partea leului. 58. Livada mânăstirii Fântânele, cuibul de rai pentru domnișoara Cătălina. Între 4 gutui bătrâni, un hamac marinăresc, peste hamac o pătură fină din păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
elefanți. Niște stormtrooperi se repeziră să deschidă portierele și am coborât din mașină. Interiorul nu era chiar ceea ce mă așteptasem să văd în sediul Sipo. Am stat puțin într-un hol al cărui element central era o scară cu ornamente aurite, decorată cu cariatide în mărime naturală, și cu candelabre imense. M-am uitat la Nebe, inducându-i din sprâncene că eram impresionat favorabil. — Nu-i rău, nu? zise el și, luându-mă de braț, mă conduse la glasvandul care dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
la etajul patru, pavimentul din gresie de culoarea ierbii îi dă un aer vesel, de grădiniță pentru copii. Pe coridor, deasupra ușilor închise, sunt atârnate cocarde din voal și funde roz sau albastre. Camera are un pat electric din metal aurit și o fereastră prin care se vede frunzișul grădinii. Elsa se sprijină de pat respirând cu greu. Ies în timp ce intră Kentu, o moașă de culoare, cu forme robuste și vesele, urmată de Bianca, care trebuie s-o consulte pe Elsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
După expresia mea inertă, a înțeles imediat cu ce fel de moarte avea de a face și câtă durere aveam în mine. A făcut câțiva pași spre pat, haina i s-a deschis, avea o curea neagră cu o cataramă aurită, am rămas cu privirea țintuită pe catarama aceea. Bărbatul avea o figură sobră, impecabilă, părul pomădat pieptănat spre spate pe capul rotund, privirea înghițită de lentilele negre și gura, o tăietură imobilă pe chip. O privea pe Italia și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Ultimul lucru pe care l-am mângâiat din ea a fost o gleznă. Apoi au pus capacul. Am plecat. Nu aveam nici puterea, nici cheful să șofez, urma să călătoresc lângă bărbatul acela tăcut, care avea o curea cu catarama aurită strânsă peste stomac. Am închis mașina și m-am îndreptat către mașina funerară. Înainte de a se urca, omul și-a scos haina și a agățăt-o în spate, de un cârlig fixat pe țapițerie, lângă geamul care ne despărțea de sicriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cu ciuful lui de păr blond, ca o ceapă dezgropată și abandonată pe un strat. Fraternul om de la pompe funebre parea să se simtă în pace cu sine însuși, își terminase treaba până la apus. Pe burtă, împreună cu respirația, vibra catarama aurită a curelei sale. Fusese o zi lungă. Aruncă o privire în sus, precisă ca o tăietură de cuțit, transversală ca un zbor: da, întunericul l-ar fi despăgubit. Italia era în pământ, și pământul trecuse prin mâinile mele, îmi alunecase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]