4,300 matches
-
cum îi dicta în acel moment creierul sau inima. O prețuia pentru tot ce ținea de serviciu, dar remarcase la ea și alte „calități” de ceva vreme și chiar disponibilitatea ei. Numai prezența lui Eugen în ecuație i-a retezat avântul. A fost destul de ușor să înțeleagă că Ofelia pe el îl prefera, cu atât mai mult cu cât ea însăși nu se ferea de nimeni să-i facă ochi dulci șefului și, drept urmare, nu s-a gândit nicio clipă să
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
a schimbat și continuă să se schimbe, nu doar în văzul nostru, în fața noastră... ci și înlăuntrul nostru, probabil într-un mod mult mai dramatic. Așadar, ne schimbăm și noi, deși ne place să folosim cuvintele, metaforele, formele ascetice și avânturile mistice ale unei lumi pe care o iubim realmente și la care suntem oarecum siliți să recunoaștem că nu mai aparținem, cu toate că ne-am dori tocmai contrarul. Dacă este adevărat că trebuie să luptăm și să perseverăm «până la sânge» (Evr
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
Sociology and Related Sciences, Chicago, H. Regnery Campany, 1956. Autorul calific( cu aceast( ocazie abuzul de chestionare (i de date cantitative drept chestionaromanie sau cuantofobie. Pozi(ia să se dore(te o replic( la sociologia de tip empiric ce luase avînt (n perioadă anilor '56 (n America. 3 Elisabeta St(nciulescu, Teorii sociologice ale educa(iei, Editura Polirom, Ia(i, 1996, p. 146. 4 Sociologul român d( observa(iei un sens diferit, mult mai larg decît cel pe care-l folosim
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
dar zic, ești sigur că va fi mereu fericită? Otilia, o cunosc prea bine, e un temperament de artistă, care simte nevoia luxului, a schimbării. A o închide acum într-o căsătorie înseamnă să-i deformezi caracterul, să-i stingi avântul, grația. Eu, domnule Felix, dă-mi voie să mă mărturisesc dumitale ca unui prieten, n-am fost fericit în căsnicie. Întâia soție nu mi-a dat cinstea ce mi se cuvenea. În sufletul meu de moșier prozaic se ascunde puțin
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
simt că îndeplinesc un act de slujire față de ceea ce voi aveți mai prețios în lăuntrul vostru, neliniștea voastră”. Cât sunt de importante aceste cuvinte dacă le referim la viața persoanelor consacrate: și neliniștea lor poate deveni teren fertil pentru noi avânturi de dragoste față de ceilalți. Adesea este vorba despre bărbați și despre femei care se angajează să facă mai concretă - prin mărturia lor de viață - această viziune orientativă a fericirii. „Am putea să ne întrebăm: sunt neliniștit pentru Dumnezeu, pentru a
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
zări, printre rezemătoarele fotoliilor lor, un bărbat înalt, elegant, ciolănos, cu o atitudine nepăsătoare, călcând cu pași ușori și dansați peste câmpurile abia încolțite, forfotind de gângănii sau erodate de apele de primăvară, peste care, sosind din urmă și luîndu-și avânt, săreau și cele patru bagaje ale bărbatului, bagaje alergând apoi să-și scoată sufletul, pentru a ajunge, din nou, pe urmele parfumate ale necunoscutului, mărșăluind în șir, înghiontindu-se sau chicotind aidoma unei turme neastâmpărate de purceluși . Bărbatul respectiv, în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
eu te știam că porți în pantaloni o operație veselă și sănătoasă! cotcodăci cel în raglan, atîrnîndu-se, în sfârșit, cu cracul său de neam prost, de fâșia unde fusese, cu puțin înainte, tocăria și pervazul etajului întîi. De acolo, luîndu-și avânt, încălecă întîi el, deșiratul, pe acel brâu și inspectă, printre gene, întunericul din interior, grețos și ostil. (Noi, între timp, avîndu-l în frunte pe terchea-berchea și protejîndu-le la mijloc pe fete - mărturisi cu modestie gestul lor bărbătesc Gabi cel Norocos
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
scot, când te întorci de dimineață acasă și le găsești, tot pe ele, bocite și îmbufnate. Fără vreun chef să-ți încălzească cea mai mică bucățică de ciorbă. De trebuie să-ți încerci vastul pe ele și să le grăbești avântul cu vreo câțiva pumni?! Așa și cu fetele de împărați. S-ar fi căsătorit ele cu doi cărăbuși, probabil ca să le strălumineze ăia fofoloancele, ca pe niște vitrine. Și să crape de necaz alălalte fete de împărat care n-a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
santal. Atât de semeț, dens, corporal, pe speteaza căruia aproape ți-ai fi putut suspenda o eșarfă. Dar taximetristul nu suspendă nici o eșarfă. Ba chiar mai mult, durîndu-l fix în cot pe dânsul de mireasma ei de santal, își luă avânt și sări, ca la jocul de lapte gros, între picioarele ei copilăros ridicate. Nelăsîndu-i roșcovanei decât atâta vreme ca, peste colivia de coaste a Maestrului, să-și mai întindă o mână, răsucind către stânga butonul magnetofonului Maiac. Pornindu-l, amplificîndu-i
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ieșind din pernițe. Mustățile, în furculiță, de culoare deschisă. Ochii mijiți, somnolenți, bineînțeles de motan. De motan. De felină. Adică de fiară abia semidomesticită, în fapt, semiturbată, ziua tigrat, noaptea negru. Neagră precum banda de catifea, pe care, într-un avânt de doliu și de inadecvare, una dintre surori i-o atașase peste poză, în colț. Era domnul Robin ridicol? Desigur, domnul Robin apărea, cu insistență, drept un temeinic ridicol, primind să pozeze, cu piciorul cățărat pe blatul unui scăunel, drapat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dintr-o piele de n-o putea tăia nici șobolanul cu dinții. Îi gardaseră cu cîte-un pacient cardiofob, din ăia de nu prea adorm, de frică să nu li se oprească inima în cursul somnului. Degeaba. De abia își luaseră avânt pe clădiri și, de la un timp, uite așa, cu ideația lor săracă, erau cu mințile numai după evadare. Greu să străpungi cercul de oțel al sanatoriului, păzit aidoma unei unități militare. Greu să părăsești, cu șanse de succes, zona limitrofă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cap, slujindu-se de o coasă. Am fost peste poate de încîntat de reîntrebuințarea pe care se gândea s-o ofere dobitocul uneltei agricole. M-am tras o anumită distanță înapoi, pentru a-i lăsa destul loc să-și ia avânt. M-am trezit în beznă, în frig, într-un pat jos, lângă o masă joasă de lemn, ațintind cu grijă tavanul, de al cărui îndepărtat planșeu nu izbutisem încă să dau. Ascultând două dintre albumele veninoase, timpurii, deșirate, ale formațiilor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
La Limba și literatura română rămânea uimit de cum poate să răspundă colegul lui atât de frumos. Se concentra, plescăia din gură și începea să vorbească< avea siguranța că acestor oameni le place să se asculte singuri. Magi se oprea din avânt doar să-și mai tragă sufletul și să mai plescăie! Pe marii poeți i-a îndrăgit imediat a citit undeva că și poeții sunt buni la calcule așa că a decis: Așa este! Doar și mie îmi place matematica! Stani făcea
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Stani a fost o revelație acest profesor slăbuț, cu bărbia voluntară și negricios. Cum a fost domnul Vodă la matematici așa îl considera pe domnul Pietreanu la română. Nu că nu erau bune fostele profesoare de literatură, însă le lipsea avântul literar al acestuia, voința de a birui frumos și căutarea lui permanentă în limba română. I-a fost recunoscător și aprecia 50% din nota de la bacalaureat era meritul lui. Îi bagă limba și literatura română în cap cu finețea unui
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
perceput mulțumită că Laur o admiră și curând se observau prin grup și parcă totul s-a evaporat în umbrele nopții. În plus sesizase că are un aliat de nădejde pentru apărarea Malvinei< el tot încerca să-l potolească din avânt pe Marinică. Într-un interval extrem de scurt se petrecu tot ce se putea întâmpla important între doi oameni. Privirile lor întunecate se intersectau și nu au mai apucat să se despartă. Înțeleseseră ce s-a întâmplat cu fiecare până atunci
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
paraziți ai paradoxului. Fără întrebuințarea lui inconștientă, ei trebuiau să depună de mult armele. Scepticismul religios nu e decât practica lui conștientă. Tot ce nu încape în rațiune este motiv de îndoială; dar în ea nu este nimic. De aici avântul rodnic al gândirii paradoxale, care a introdus conținut în forme și a dat curs oficial absurdității. Paradoxul împrumută vieții farmecul unei absurdități expresive. Îi întoarce ceea ce ea i-a atribuit dintru început. Dac-aș fi Moise, aș scoate cu toiagul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
care plouă, ninge, bate vântul, apun și răsar sori. Și-n sângele nostru nu cad stele spre a-și recăpăta sclipirea? Nu-i loc sub soare ca să mă rețină și nici umbră să mă adăpostească, fiindcă spațiul devine vaporos în avântul rătăcitor și-n fuga nesățioasă. Ca să rămâi undeva, ca să-ți ai "locul" tău în lume, trebuie să fi împlinit miracolul de a te fi aflat în vreun punct al spațiului, negârbovit de amărăciuni. Când te găsești într-un loc, nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
poți gândi la nimic, pricepi prea bine prezentul absolut al idioților, ca și senzațiile de vid ce apropie uneori mistica de imbecilitate, cu diferența că în nesfârșitul gol al misticilor se agită o tendință secretă de înălțare, pâlpâie stingher un avânt vertical, pe când vidul orizontal al idioților este o întindere ștearsă pe care lunecă surd teroarea. Nimic nu unduiește deșertul monoton al imbecilității și nici o culoare nu însuflețește clipa veșnică și zările ei moarte. Putința de a fi vesel printre oameni
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nemurire nu te poate mântui de o atare cădere. Dar ce să faci dacă rănile vieții sânt ochi spre Creator și guri deschise spre merinde de absolut! Privegherile înfricoșate ne mântuie - peste vrerea noastră - de superstiția ființării și, obosindu-ne avântul, ne hrănesc din adierile deșertului divin. Slăbirea voinței înfige pe Dumnezeu - ca un par de spânzurătoare - în mijlocul nesiguranțelor noastre... Absolutul e un stadiu crepuscular al voinței, o stare de foame istovitoare. Dragostea de frumusețe este inseparabilă de sentimentul morții. Căci
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
spui tuturor că viețuiești... Și ei te cred. Devenirea e agonie fără deznodământ, fiindcă supremul nu-i o categorie a timpului. Deșerturile sânt parcurile lui Dumnezeu. Prin ele își plimbă oboseala de totdeauna și prin ele se vaicără chinuitele noastre avânturi. Singurătatea e punctul nostru comun cu El, dar și cu diavolul. Din vremuri de-nceput se-ntrec ei în a fi singuri - și noi venit-am târziu, chiar prea târziu, la un concurs fatal. Când se vor retrage din arenă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
omului modern. Distincția - asta-i superstiția unui gen corupt. Dar încordarea spiritului cere un anumit nivel de barbarie, fără de care se moleșesc arcurile gândirii, un vulcanism ce nu trebuie domolit decât în lașități voite. O idee să se rostogolească în avânturi de imn, cu o vrajă de delir sau de fatalitate, așa cum se întîmplă în incandescența blestemelor - aceste limbi de foc ale spiritului. Modernii sânt călduți, prea călduți. N-a bătut ceasul să-nvățăm iubirea și ura, ca dimensiuni de natură
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fiece înălțime și-un adăpost mortuar s-alcătuiesc, în stele putrede, pentru un cadavru descompus în farmecul sferelor. Ce cântec s-a pogorât în carne și ce pierzanie sonoră îmbată fiece celulă, de nimeni nu l-ar mai opri, în avântul de murire? Este atât nedefinibil în acest cuvînt: zădărnicie - parcă mi l-ar fi șoptit Buddha într-un cabaret. O sinucidere face mai mult decât o ne-sinucidere. Sânt unii oameni atât de proști, că de le-ar apărea vreo
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nemîngîierea de a vedea că te mărginești cu toate și în primul rând cu tine. Gânditorii care n-au meditat asupra omului nu știu ce înseamnă a suferi pentru cunoaștere și a-ți semna sentința prin fiecare gând sau a-ți astâmpăra avânturile într-o tristețe orgolioasă. Antropologia e un amestec de zoologie și psihiatrie. Poți construi utopii - privind doar florile. Paradisul nu-i un apendice al botanicii? Voluptatea ne scoate din lume, în deosebire de plăcere, care, neadresîndu-se decât simțurilor, e lipsită
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tot timpul? Dacă tot ce "este" nu m-ar face să sufăr, oare cum aș suferi să fiu? Și fără excesul balsamic al durerii, cine-ar suporta osânda la viață? Dar încărcat și prigonit de ea, te răsfeți într-un avânt funebru spre nemurire, spre veșnicia muririi - numită și viață... Dorul de a muri exprimă uneori numai o subtilitate a orgoliului nostru: vrem, adică, să ne facem stăpâni pe surprizele fatale ale viitorului, să nu cădem victime ale dezastrului esențial. Sîntem
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înfiripat alcătuirile individuale și ființele triumfau în efortul lor de a se detașa din confuzia totului. Câtă vreme omul a rămas ființă și numai atât, individuația nu depășise cadrele vieții, căci el se sprijinea în tot și era tot. Dar avântul spre sine însuși, scoțîndu-l din centrul firii, i-a creat iluzia unui infinit posibil în granițele individuale. Și astfel omul a început să-și piardă limita, și individuația a devenit osândă. Aici rezidă măreția lui dureroasă. Căci fără cursul aventuros
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]