1,991 matches
-
infinite. Cele mai multe dintre resursele pe care le-am enumerat sînt distribuite într-un mod cît se poate de inegal. Deși capitalismul de piață nu reprezintă singura cauză, este un factor important în determinarea unei distribuiri inegale a numeroase resurse cheie: avuție, venituri, statut, prestigiu, informații, organizare, educație, cunoștințe ... Datorită inegalităților în resursele politice, unii cetățeni obțin o influență mult mai considerabilă decît alții asupra politicilor, deciziilor și acțiunilor guvernului. Din păcate, aceste încălcări nu sînt minore. În consecință, cetățenii nu sînt
Despre democraţie by Robert A. Dahl [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
mercantilistă este marcată de preocuparea pentru câștig, care ia locul moralității austere susținută de biserică, izvorul bogăției fiind în comerț. Thomas Mun (1571-1641) a expus această doctrină în „England's Treasure by Foreign Trade” (1664): „Mijlocul la îndemână pentru sporirea avuției și a tezaurului nostru îl constituie comerțul exterior, unde trebuie să aplicăm întotdeauna regula de a vinde anual străinilor mai mult decât consumăm noi, valoric, din produsele lor”. [http://ro.wikipedia.org] Se susține ideea că prosperitatea comerțului reprezintă garanția
ANALIZA STATISTIC? A DEZVOLT?RII REGIONALE ?N ROM?NIA by Buruian? Andreea - Iulia () [Corola-publishinghouse/Science/83118_a_84443]
-
Adam Smith (1723 - 1790), fondatorul școlii clasice liberale, susține că schimburile internaționale sunt sursa principală de progres, întrucât determină creșterea productivității, oferind un debușeu factorilor de producție interni, care altfel ar fi inutilizabili. Economistul scoțian identifică ca surse ale creșterii avuției: acumularea de capital fizic, specializarea muncii, concurența și comerțul liber. Adam Smith a pledat pentru economisire, întrucât aceasta constituie modalitatea de sporire a capitalului, în timp ce conduita risipitoare duce la diminuarea lui. Un alt economist clasic, Thomas Robert Malthus (1766 - 1834
ANALIZA STATISTIC? A DEZVOLT?RII REGIONALE ?N ROM?NIA by Buruian? Andreea - Iulia () [Corola-publishinghouse/Science/83118_a_84443]
-
autohtoni ai unor curente economice care au marcat România. O viziune mercantilistă asupra unor probleme economice naționale o are D. Cantemir (1673 - 1723) în lucrarea sa ,,Descrierea Moldovei” (1714 - 1716), importanța și rolul schimbului și a comerțului sau necesitatea creșterii avuției naționale fiind dezbătute în acestă operă. De asemenea, contribuții importante în gândirea economică au avut D. Fotino, I. Ionescu de la Brad și Golescu - Arapila care susțineau, mai întâi, desființarea iobăgiei și împroprietărirea țăranilor și apoi, dezvoltarea industrială și a economiei
ANALIZA STATISTIC? A DEZVOLT?RII REGIONALE ?N ROM?NIA by Buruian? Andreea - Iulia () [Corola-publishinghouse/Science/83118_a_84443]
-
se prezintă ele În Țările românești: Un termen de utilizare veche și foarte generală este „firea”. Prin fire (arh. hire) se Înțelege constituția, structura (psihică) de fond. În timp ce Miron Costin spune „nesățioasă-i hirea Domnilor, spre lățire și avuție oarbă” (Letopiseț, vol. I) și „Fost-au acest Domn, Radu Vodă, deplin la toate și Întreg la hire”, precum și „om deplin, cap Întreg, fire adâncă, cât poți zice că nasc și În Moldova oameni”, Dimitrie Cantemir se exprimă Încă mai
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
cerîndu-i să le ofere o patrie". A răspuns că "o patrie este un mister, un altar; nimeni nu o poate da sau împărți". Iorga le-a amintit intelectualilor evrei că evreii au venit în România și au pus mîna pe avuția țării fără să se identifice cu ea50. În timpul acestei campanii, marii industriași și bancheri evrei nici măcar n-au fost menționați, ca să nu mai vorbim de madam Lupescu! Goga, un poet talentat, dar lipsit de conștiință, a declarat că este "un
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Întindeau acum tentaculele până departe În sud-estul rural, a apărut un contrast regional fără precedent În istoria recentă a Angliei. La finele secolului XX, din cele zece regiuni administrative, numai trei (Londra, estul și sud-estul Angliei) atingeau sau depășeau media avuției naționale pe cap de locuitor. Restul Angliei era mai sărac, uneori chiar cu mult mai sărac. Nord-estul Angliei, fost centru național al mineritului și navigației, avea un PIB pe cap de locuitor de numai 60% din cel londonez. După Grecia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mâna invizibilă a pieței), a formulat principiul laissez-faire-ului. Conform acestei viziuni, în modul de a-și folosi capitalul, un individ „este condus de o mână invizibilă ca să promoveze un scop care nu face parte din intenția sa”<footnote Smith, Adam, Avuția națiunilor, vol. I, Editura Academiei, București, 1962, p. 305. footnote> (scop vizând promovarea interesului public). Mai direct legate de managementul resurselor umane se află alte două modele: „omul organizațional” și „omul administrativ”. „Omul organizațional” - (the corporative man) - termenul a fost
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
definițiile principalelor categorii: „centru”, „semiperiferie”, „periferie”. Ariile „centrale” sunt cele ce includ statele ale căror măreție și putere se datorează rolului economiilor lor, ce sunt „economii conducătoare” sau „economii-lider”. Aceasta atrage după sine și putere militară, și putere culturală, întrucât avuția atrage după sine prestigiu și este atractivă pentru intelectualii cei mai buni ai epocii. Suportul economiei centrale este furnizat de poziția sa în „sistemul mondial”, care este una de dominație asupra periferiei. Periferia, la rândul ei, constă în ariile „coloniale
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
câteva zeci de mii de întreprinzători de felul celor descriși de Schumpeter. Nu-i mai puțin adevărat că, pentru a-i obține, el a recomandat o metodă inspirată din paradigma instituțională, și anume privatizarea rapidă, prin „terapie de șoc”, a avuției statului socialist. Capitalismul românesc a debutat și el cu cele câteva zeci de mii de întreprinzători în care își puneau speranțele teoretice Schumpeter la începutul secolului și Kornai la sfârșitul său. Aproape imediat după revoluție, noua guvernare a legiferat posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de proprietate și orientarea cheltuielilor publice spre domenii cum sunt educația și sănătatea, considerând că acestea pot îmbunătății distribuția veniturilor (Williamson, 2000). Formarea unei piețe internaționale puternic interconectate prin comerț și investiții deschidea calea spre o distribuție mai egalitaristă a avuției în lume (Wade, 2001), odată ce tot mai mulți - țări și indivizi - aveau să aibă acces la „cunoaștere” prin impactul cu tehnologia avansată și informații. Discursul anilor ’70 cu referire la țările în curs de dezvoltare urmărea „ajungerea din urmă”. După
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
fost consecvent preocupată de nivelul de trai și de inegalitate în lume, reducerea sărăciei devenind unul dintre obiectivele explicite ale dezvoltării (Cornia, 1999, apud Townsend, 2002). Reducerea sărăciei înseamnă rate ridicate de creștere economică. Modul în care se distribuie veniturile/avuția în spațiul național/internaținal are un rol important în felul cum se vor distribui resursele acestei creșteri. Dacă inegalitățile sunt prea mari sau dacă au la bază inegalități de fond (adică nu doar pe cele de oportunități), săracii nu vor
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
ratele de sărăcie și nivelul PIB per capita atrag atenția asupra faptului că țări cu relativ același nivel al PIB pot avea rate diferite de sărăcie și invers. Aceste „paradoxuri” aduc în prim-plan problematica modului în care se distribuie avuția națională între locuitorii unei țări. Cei mai utilizați indicatori privind estimarea nivelului de inegalitate sunt prezentați în tabelul 2. În pofida creșterii economice accentuate înregistrate de China, nivelul ei de inegalitate rămâne ridicat, indicele Gini având o valoare de 44,7
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
1992, Wade (2001) atrage atenția asupra faptului că în 1989 82,7% din PIB realizat în lume aparținea celor mai bogate 20% dintre țări, în timp ce Townsend (2002) amintește că cei mai bogați trei oameni ai lumii dețin un nivel al avuției care depășește produsul național brut al celor mai sărace 43 dintre țările lumii. Inegalitatea în contextul globalizării Intensificarea liberei circulații a persoanelor, produselor, serviciilor și banilor între zone/țări cu poziții diferite pe axa bunăstării este, probabil, în firescul dezvoltării
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
și, în final, se vor reduce inegalitățile dintre țări și indivizi. Un document al UN (2002) arată însă că situația mai comună a fost aceea în care creșterea economică accentuată a fost însoțită de creșterea inegalității distribuției veniturilor și a avuției în lume. Autori precum Coatsworth (2004) și Williamson (2002) plasează începuturile procesului de globalizare la momentul debarcării lui Columb în America de Sud. De atunci au fost identificate patru etape ale acestui proces: 1492-1820, 1820-1913, 1913-1950 și perioada de după 1950. În cea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
ultimul punct de dezbătut și, totodată, cel mai important pentru Statele Unite. Departamentul de Stat și Misiunea Americană din București studiaseră economia românească încă de la începutul anului 1945. Rezultatul era dezolant. Economia era sărăcită și sovieticii puseseră stăpînire pe multe din avuțiile României prin condițiile impuse de Armistițiu, prin prevederile de la Potsdam, prin ocupația militară, controlul exercitat de Comisia Aliată de Control și acordurile bilaterale încheiate cu Bucureștiul 350. Economia românească era subjugată Uniunii Sovietice prin trei articole ale Armistițiului. După cum menționam
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]