2,286 matches
-
-n albastrele palate Am ridicat oștiri nenumărate Și-ncrezător, dezlănțuii blestemul. Dezlănțuii mulțimile-ntrunite Și năpădită fu întreaga zare Iar vremea prinse-ncet să desfășoare Fuiorul ei de ore nesfârșite... Mult timp, în pragul porții opaline, Am stat s-aștept heraldul biruinții, Am stat să-ntreb cuprinderile minții De crainicul trimis, ce nu mai vine. Nu vine, căci spre culmile-nghețate Oștirile n-au vrut să se îndrume, N-au mai dorit podoaba fără nume Și n-au găsit albastrele palate. Încât
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
noastră, a furnicilor, Ordinul înaripatelor fără de aripi. Învățăcelele sale, după multă carte și pricopsire cu multă minte, în care intrau mai ales învățăturile cele solomonice, după multe cercări istovitoare, pe care nici exercițiile soldaților Cetății nu le pretind, parveneau la biruințe, șiretenii, vicleșuguri și trucuri din cele mai tainice și mai înspăimântătoare, încât ajungeau să fugă pe sus, prin văzduhul străveziu, așa cum putem noi să alergăm pe pământul tare. Mai puteau să facă și alte solomonii de care tuturora le era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fără să clipesc măcar. Ea continuă să vorbească: Poate ai să treci și prin primejdii atunci când voievozii vor fi nevoiți să poarte lupte cu vrăjmașii porniți să ne puie grumazul în jug. Atunci domnii sunt purtați mai mult de dorința biruinței și mai puțin de gândul ca acele fapte să fie scrise cu de amănuntul, dar diacul trebuie să le însemneze... Încerc s-o urmăresc pe bătrână cât pot de atent, dar pleoapele îmi devin din ce în ce mai grele și... mi se închid
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
te așezi cât mai bine în scaun și să asculți. Uite ce scrie: „Facem știre cu această carte a domniei mele...Iată dară în a triia domnie-a noastră...let (7224), început-au război nemții...cu turcii, și dând Dumnezeu biruință nemților...îndată s-au împlut de gânduri rele asupra domniei noastre și asupra țărâi, între carii cel mai întâi...fost-au Vasilie Ceaurul biv vel stolnic. Plăcându-i a-și face nume tâlhăresc, mers-au singur în Țara Ungurească de
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
dreptu mergem...ne putem adeveri și din istoriile vechi în ce feliu au fostu neamurele acelea care, pe iscusitul învățăturii talant au lucrat...ci și la războaie neînfrânte și nebiruite să afla, pentru că nu numărul, ci învățătura obștescului meșteșug poartă biruința... Învățătura iaste cea mai de treabă și mai de folosu aducătoare...de unde se dovedește că și politiceștii, și bisericeștii au fost și iaste de folos învățătura...Trebuie ca să se afle și școală de obște, dascăli procopsiți, ca să poată toți în
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
de călăi nemuritori. Ceea ce n-a reușit moartea, să facă din crimă condiția vieții, ar reuși nemurirea. De fapt, chiar entuziasmul meu în fața punctualității soarelui ascundea o capcană. Minutul acela de lumină se oferea cu egală generozitate victimei și călăului. Biruințele noastre fragile și efemere, când le obținem, înseamnă mai mult decât marșul exact, invincibil și nepăsător al dimineții. De aceea, poate, nici o poliție din lume n-a tras asupra soarelui. Îmi rămânea poezia. Dar îmi rămânea, într-adevăr? De când începusem
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
născut pe 23 aprilie 1931 în satul Țibănești, județul Iași. A fost botezat cu numele Gheorghe, ca o mulțumire adusă lui Dumnezeu că a venit în lume într-o zi de sărbătoare, de ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruință. Părinții lui Petru și Catinca au avut opt copii, patru băieți și patru fete. Părintele Gherontie a fost un om cu credință puternică în Dumnezeu încă din fragedă copilărie, deoarece și-a însușit faptele credinței de la bunicii și părinții lui
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
trezit din prima lună, cu lacrimi calde scăldându-mi obrajii, fie că îmi vine câte un gând la ceva sau cineva de care mi se face dor, inclusiv de cei duși, tot mai mulți, din păcate. Poate că această lungă biruință a sensibilității a fost posibilă din cauză că eu aici am fost constant fericită (cum zicea Gogu, elevul meu șugubăț: fericirea e o tristețe blândă). Am cunoscut seninătatea unei lumi și a unui mod de viață pentru care Maria se trezește dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
singurii care cred că pot să-l ia de model sînt cei care l-au Înțeles rău. Spre deosebire de Ulise care coboară În Ithaca pe deplin lămurit asupra aventurilor lui, Tezeu iese din labirint cu mîinile goale. De fapt, unica sa biruința certă a fost aceea postumă, citată de Platon În Fedon. Tezeu făgăduise lui Apolo că, de va scăpa cu viață din labirint, atenienii vor face În fiecare an o procesiune la Delos. Și a rămas lege ca, din clipa plecării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
se destramă. Și dacă În alții căutăm ceea ce ne seamănă sau ne neagă, am putea ști ce gîndește... (...Dacă aș fi Înțelept, ar trebui să port În mine un Minotaur mort, o spaimă Învinsă, dar sînt departe de o asemenea biruință, sau mi-am dat seama, fără s-o recunosc, că n-o voi obține niciodată; nu sînt nici atît de viteaz, nici atît de norocos ca Tezeu. Și am labirintul În inima mea. N-am unde să fug. Aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Adevărații „antici”, scria el, sîntem noi, În timp ce epoca pe nedrept numită „antichitate” este În realitate tinerețea lumii. Deschizînd pleoapele, zeița a căpătat ochi omenești care au văzut și alte lucruri, În afara mării. Renașterea sărbătorește din nou, ca și cultura greacă, biruința lui Oedip asupra sfinxului, dar ea știe sfîrșitul poveștii. Paris Lăudîndu-i frumusețea, legenda nu mai găsește altceva să-i acorde lui Paris. După zece ani, soția adulterină se Întoarce În brațele lui Menelau ca și cum nimic nu s-ar fi Întîmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
voma flăcări. Apoi zeii l-au părăsit și chiar l-au urmărit cu ură. Belerofon a vrut să se ridice cu calul său Înaripat și să cucerească Olimpul, dar zeii l-au prăbușit, ne explică Pindar. Căderea sa Încheie ceea ce biruința asupra Himerei Începuse. Beat de victorie, Belerofon n-a recunoscut În sîngele Himerei care-i mînjea mîinile singurătatea care-l aștepta. Acum aventurile și eroismul tinereții au trecut și a venit momentul cînd el trebuie să recapituleze. Se Întoarce cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Crezuse că puterea sa n-are margini și iată că moartea i le-a arătat În sine Însuși. Zeii n-au nici un amestec aici. Acolo pe rug era un om care suferea. Singur el și focul. Dar ce-au fost biruințele lui dinainte? Doar o amînare a acestui moment? Nu, nu se poate, mi-am spus mereu cît am stat pe insula Lemnos...) Așadar, chiar dacă Heracles este un semizeu, muncile lui aparțin unui om care sîngerează, schimbă lucrurile prin efort, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
cenzurii), ce istorisește cu foarte vii detalii autobiografice cum a fost publicat până la urmă Plicul negru. S-a spus că autorul unor texte piezișe este întotdeauna mult mai isteț decât cel mai sofisticat dintre cenzori. Cazul lui Manea o confirmă. Biruința i-a lăsat însă un gust amar, pentru că, în cele din urmă, el a devenit conștient de „efectul deformant pe care îl are toată această codificare, obscurizare, exces stilistic, opacitate... întortochere. Cenzorul își ia revanșa printr-un fel de acțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Ori diademă lucitoare, De legeni leagăn de mătasă Or biata albie săracă, O, mamă, inima‐ mi duioasă În sfinte raze te îmbracă! Ești tu, mereu, aceeași mamă; Un zâmbet cald în suferință O fluturare de năframă La‐ ntâiul ceas de biruință. și de‐ ai rămas la țărm, uitată și singură de‐aici‐nainte, Nu pentru tine plângi deodată, În rugăciunea ta fierbinte. Durere, grijă, se destramă Când ne reverși o mângâiere. Ești Joia Patimilor, mamă, și sfânta zi de Înviere. Tu
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
a dispărut și, consecutiv, veritabila creație de artă. Epopeea sumero-babiloneană din zorii culturii universale, Ghilgameș, este un poem al meditației asupra suferinței, creație unui popor profund sensibil la tragismul ființei umane. Și este semnificativ faptul că în acest sublim poem biruința etică este a omului, și nu a zeilor dușmănoși, acest lucru privind prietenia, anume dintre eroul căutând, găsind și ratând nemurirea și Enkidu. Singura nemuritoare este prietenia. La anticii greci, măreția tragicului consta în înfruntarea dintre om și cer, omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
câștige războiul. Da’ uite că nu l-a câștigat, că noi am fost mai eroi și mai tare la patriotism și propagandă. - Nu vorbiți în deșert, dom Goncea. Era ceva înălțător, nepomenitor de răscolitor, doar cântări de slavă și de biruință s-a înălțat când a trecut trenul cu Eroul prin gară la Buzău. Simbolul neamului nostru mult încercat. Chezășluirea patriotismului care a făcut România Mare! Doar am fost de față, în gară, am văzut cu ochii mei. Știi cum plângeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
deghizat în măturător, purtând în coada târnului o flamură tricoloră, mare cam cât un ștergar de bucătărie, cu gaura de rigoare în locul stemei socialiste. Se întorcea spre prânz, de data aceasta transformat în Jupân Goilă, pălărierul care avea atelierul pe Biruinței cinsprezece, peste drum de rămășițele fostei sinagogi. Mai ieșea încă o dată pe înseat, de data aceasta în straie femeiești, de bonă sau precupeață, cam grăsană și cu sprâncene groase, răvășite. Târa un cărucior de piață, din care se vedeau câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
privi îngândurat. - Auzi, părinte... Da’ matale cui te spovedești? Tot la ăia la care ai semnat de ieșire? Știi, hârtia aia de mi-a arătat-o și mie odată Goncea. Zicea că te-a făcut mai cu ascultare de atunci. Biruința crucii După câteva opinteli, cu locomotiva țipând speriată, extenuată, cu osiile scrâșnind încrâncenate, cu ciocnitul șleampăt al vagoanelor unul de altul, de parcă le-ar fi bălăngănit o foame năpraznică de spațiu, un nesațiu de câmpuri părăsite, personalul se urni. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Sau să nu mai vreau să vă preiau cazul. Abia atunci popa Băncilă îi văzu ochii aceluia. Cărbuni încinși, sub gene groase, stufoase. Ridică din umeri și dădu să-și facă nevoita cruce de intrare în judecătorie, cu rugăciunea de biruință asupra dușmanului. Acela îi apucă furios mâna și, zvâcnit, ca un caratist aflat în plină demonstrație pe scena unei săli arhipline cu tricoteze amuțite de emoție, aproape că i-o răsuci pe după ceafă. Dădu să zâmbească amabil după ce-i reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
aer... horcăia acela. Am aici, la piept, o cutiuță... O tabletă... Mor... Popa Băncilă îi prinse ultimile cuvinte. - Mori, satano, mori, că puterea crucii te-a biruit. Înfrigurat, începu să bată mătănii, psalmodiind tropare alandala, de slavă și bucurie a biruinței. Acela mai horcăi o vreme, apoi dădu ochii peste cap și se liniști. Chiar în clipa aceea controlorul deschise ușa compartimentului, cu un entuziasm pițigăiat: „Biletele la control!“ Popa Băncilă, urcat pe banchetă, făcea întruna cruci și mătăni, aproape țopăind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
le-am auzit zicând: Celui ce șade pe tron și Mielului fie binecuvântarea și cinstea și slava și puterea, în vecii vecilor!»“ Goncea făcu o piruetă și se înclină. Aplaudă de câteva ori și îi ieși Vicarului înainte. Hohoti. „Ce biruință, băiete?! N-ai văzut ce-a pățit popa ăla din tren, de l-a băgat la Wintris? Ce-a biruit? Sau ambasadorul Pancratz ce-a mai biruit, de-a ajuns de umblă prin oraș, la prestația lui, cu pantalonii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
un uriaș covor, Vede țară lângă țară și popor lângă popor - Ca prin neguri alburie se strevăd și se prefac În întinsă-mpărăție sub o umbră de copac. Vulturii porniți la ceruri, pân-la ramuri nu ajung; Dar un vânt de biruință se pornește îndelung Și lovește rânduri, rânduri în frunzișul sunător, Strigăte de Allah! Allah! se aud pe sus prin nori, Sgomotul creștea ca marea turburată și înaltă, Urlete de bătălie s-alungau după olaltă, Însă frunzele-ascuțite se îndoaie după vânt
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
una peste alta, Fulgerele adunat-au contra fulgerului care În turbarea-i furtunoasă a cuprins pământ și mare. N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face, Și apusul își împinse toate neamurile-ncoace; Pentru-a crucii biruință se mișcară rîuri-rîuri Ori din codri răscolite, ori stârnite din pustiuri; {EminescuOpI 147} Sguduind din pace-adîncă ale lumii începuturi, Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi, Se mișcau îngrozitoare ca păduri de lănci și săbii, Tremura
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ură ne-mpăcată mi-am șoptit atunci în barbă, Am jurat ca peste dânșii să trec falnic, fără păs, Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs... Și de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag? Și, purtat de biruință, să mă-mpiedec de-un moșneag? " - " De-un moșneag, da, împărate, căci moșneagul ce privești, Nu e om de rând, el este Domnul Țării-Romînești. Eu nu ți-aș dori vr-odată să ajungi să ne cunoști, Nici ca Dunărea să-nnece spumegând a
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]