2,430 matches
-
de ani. 202 "Mi-am pierdut băiatul plin de zîmbet / Atîta de puternic și atît de sălbatic era / îi voi plînge cu durere pierderea / și cînd mă gîndesc că nu-i voi mai auzi niciodată rîsul sau pasul sonor / ah, blestemate fie timpurile cîtă tristețe pentru inimă mea crucificata / un fiu al Irlandei cu o pușcă rebela să-l împuște pe băiatul meu ce rîde / oh, dacă ar fi murit lîngă Pierse în Poștă / ucis de un glonț englez / sau dacă
Studii irlandeze by Codruţ Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Science/909_a_2417]
-
1900) face adesea distincție între sensul „vechi și serios” al turcismelor și sensul peiorativ și ironic pe care ele l-au căpătat odată cu trecerea timpului. Dacă ne referim doar la „haram”, în acest volum el primește următoarea definiție principală : „Afurisit, blestemat, opus lui halal”, iar cu sens figurat : „Pe nedrept, nemeritat” (șăineanu, 1900 : 207-208). Emil Suciu, autorul studiului Influența turcă asupra limbii române (2009), analizează și împrumuturile realizate din limba turcă în domeniul vieții religioase, credințelor și superstițiilor. El afirmă că
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
Cum adică de ce, domnule...?”. Atunci deja știam cursiv nemțește - acum nu mai știu, că am uitat. I-am spus: „Cum adică de ce, dar ceilalți de ce sunt?” - „A, ei sunt evrei” - „Și dumneata ce crezi, eu de ce sunt?” - „Ești o comunistă blestemată” - „Domnule, niciodată...” - „Nu-mi spune mie. Pentru că altfel nu te-ai fi aflat aici. Evreică nu ești, așa ceva să nu-mi spui, că ai o față de ariană - nu ești evreică”. Și, muncind, pe soră-mea foarte mult au persecutat-o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
chintesența hermetică a informației, parte a Spiritului Sfânt dăruit omului ca dar mnemic în procesul creației. Începe misterul dincolo de urme,/ acolo unde aerul n-a respirat nicicând/atingere de om// și-mi deschizi în dunele pustiului/ nestatornice semne/limpezimi migratoare/ blestemată lumină, sărutul neantic/din brațele tale;//neantul ne-mpiedică să zărim/ clopotul lumii,/nori din praful cosmic însămânțează/în trupurile noastre galaxii adânci,/prin cratere strecoară nume și chip,/universala stare/din care să coboare o altă zămislire/de oameni
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
profund patriotică. El face o critică sistematică a politicianismului din societatea actuală trecând cu ușurință de la indignare la revoltă, de la ironie la sarcasm, mai ales când constată că multe dintre apucăturile aleșilor noștri stau sub semnul lui Auri sacra fames (Blestemata foame de aur), aceștia fiind „cei care se bălăcesc cu folos personal în capitalismul dâmbovițean, guraliv și tembel, păgubos și trădător, distructiv și hoț” (Sub imperiul necesității). Dovedindu-se a fi un viguros pamfletar, I. Cernat ar putea amenința, odata
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
trebuit un canon și pentru reabilitarea celor rămași vinovați din pricina și în locul lui? Dar Mântuitorul zice: „Vai de cel ce se smintește, dar mai vai de cel prin care vine sminteala” (Evanghelia după Matei), și hotărăște: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, gătit diavolului și îngerilor lui”(Evanghelia după Matei). Aceasta este sancțiunea pentru toți păcătoșii nepocăiți, robi celui de care au ascultat. Nu e posibilă apocatastaza, lumina și întunericul rămân în veșnicie. Fetelor și soțiilor din Cetățuile
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
o duse la gura celuilalt, fără ca mâna să se mai încleșteze. Celălalt a făcut la fel, oferind lui Ițic aceeași bucurie. Ceilalți i-au imitat și în camera de tortură s-a făcut liniște, toți mâncând din bunătățile până atunci blestemate. Dracul de la ușă, nemaiauzind vaietele disperate, și a dat seama că ceva nu este în regulă și deschizând ușa și văzând ospățul bucuriei, a întrebat: Cine v-a învățat? Ițic! Ițic! , au răspuns cu toții, bucuroși și recunoscători față de binefăcătorul lor
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
fel de hoit putred pe care cineva îl răstoarnă cu piciorul. Acesta este realismul (lui Rebreanu) de o sălbatică autenticitate, cel mai josnic din viața zoologică a națiunii noastre. Așa este (văzută viața satului) după autor, observată în vreun colț blestemat al Transilvaniei, prezentată ca o mărturie imposibilă de inferioritate, în stilul rece al unui raport de poliție, care înregistrează diverse infamii la secție". "Unde este Transilvania nobilă a lui Slavici sau Agârbiceanu?", întreabă Iorga disperat. Ion al lui Rebreanu îi
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
Theodorescu, op. cit., pp. 228-230 222 "Neamul românesc", 5 martie 1908; vezi și Neta-Marinescu, op. cit., p. 212 și Theodorescu, op. cit., p. 229 223 O viață de om așa cum a fost, vol. II, pp. 163-164. Iorga sublinia faptul că "nu există națiuni blestemate" și că "l-aș urî pe evreu pentru că nu are nici o șansă să devină ceva diferit este atît ceva copilăresc cît și barbar". Petre Țurlea, Nicolae Iorga în viața politică a României, București, 1990, p. 66 224 "Neamul românesc", 19
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
zăcut gâfâind în soare, am descoperit că mâinile și genunchii îmi sângerau. De când am sosit aici, am avut bucuria de a înota în pielea goală. Faleza asta stâncoasă nu atrage, slavă Domnului, vilegiaturiștii cu țâncii lor. Nicăieri nu găsești vreun blestemat petec de nisip. Am auzit că e socotită drept o coastă urâcioasă. Dă Doamne să fie considerată așa în vecii vecilor! Într-adevăr, stâncile, care se răzlețesc în ambele direcții, nu sunt pitorești. Au o culoare gălbui-nisipie, stropită cu pete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
diferite. James era mândrul posesor al poneiului mai sus pomenit, și a unei întregi serii de animale și, în general, trăia în ceea ce socoteam eu a fi „stilul de viață al posesorilor de ponei“. Și ce-am mai suferit din cauza blestemaților ăștia de ponei! Când mă duceam în vizită la Ramsdens, James îmi propunea uneori să călăresc pe poneiul lui, iar unchiul Abel (de asemenea mare amator de cai) voia să mă ia în șa, pe calul său. Deși doream nebunește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
chip o expresie de spaimă, care s-a spulberat pe dată. Pe urmă n-am mai putut vedea nimic decât ochii ei mari, aproape violeți, oarecum înghețați și voalați, de parcă priveau dincolo de mine. Am simțit că mi se aprind obrajii, blestematul val de roșeață năpădindu-mi gâtul și fa]a. În mod deliberat, nu-mi pregătisem nici o frază. Am spus doar: — Scuză-mă, tocmai treceam pe aici reîntorcându-mă dintr-o plimbare, și m-am gândit să intru pentru o clipă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pisicii. Nu ridicase nici un moment glasul, dimpotrivă, vorbise cu o voce scăzută și emfatică, și încă nu deschisese ușa. Fără îndoială, dorea ca în momentul când va deschide ușa s\ mă expedieze cât mai rapid. M-am simțit trădat de blestemata mea tendință de a roși. Fața și gâtul meu își schimbaseră culoarea, obrajii îmi ardeau. Am răspuns pe cât de degajat și rece am putut: — Bine, e în ordine, dar sper să revii la gânduri mai bune. La urma urmei, suntem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sunt un iad, trebuie să te gândești, trebuie să iei o hotărâre, trebuie să minți. Cred că și-a găsit un tip, dar nici nu vreau să știu. Iese tot timpul, dar din păcate se întoarce, îi convine. Ura asta blestemată, nudă, nesfârșită, distructivă, apriga sfâșiere a celor mai firave tentacule de tandrețe și bucurie, a tuturor nonsensurilor spontane care leagă o ființă omenească de alta. Uneori încerc să comunic cu ea, și mă rănește cu cele mai dureroase lucruri care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să ajungă la o soluție finală cu mulți ani în urmă, când au încercat. Unde ești tu, Cromwell, acum când e atâta nevoie de tine? Belfast a fost făcut țăndări. Și nimănui nu-i pasă. Durerea asta, Charles, durerea, suferința blestemată, degradarea, afurisitul de „dinte pentru dinte“! De ce dracu nu lasă lucrurile să ajungă la un capăt, așa cum a făcut Hristos. Ar putea o sută de sfinți să salveze o insulă, sau chiar o mie de sfinți ar putea? Și, pur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am să-ți spun... nu-i ce-ai fi... a fost unchiul meu Peregrine... da. Unchiul Peregrine. Dumnezeu să-i odihnească sufletul drag, a fost un om bun, bun. Și dacă va exista o Judecată de Apoi, întreaga mea familie blestemată o să îngenuncheze în urma unchiului Peregrine, în speranța că o să pună o vorbă bună pentru ei ca să-i scape de focul genunei. Iar eu o să zac întins pe jos, așteptând ca el să mă ridice, și o să mă ridice. Era un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Ai crezut-o cândva. — N-am crezut niciodată, m-am prefăcut numai că te cred, Dumnezeule, voiam să uit, ostenisem să mai trăiesc cu toate astea, ostenisem să mai trăiesc cu visurile tale. N-au existat nici un fel de visuri. — Blestemată de... — N-au existat nici un fel de visuri. — Nu-mi îndruga minciuni și nu ridica glasul la mine! Doamne, cu câte minciuni m-ai hrănit! Încă de la început m-am bălăcit într-o baltă de minciuni. Și-apoi băiatul... Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
peste cap de lacrimile tale. De ce-a venit aici, asta-i totul, asta vreau să știu, Dumnezeule, nu poți și tu să-mi spui o dată adevărul? Am obosit să trăiesc un coșmar, pretinzând că totul merge bine. Casa asta blestemată pentru care ne-am zbătut atâta, mobila asta blestemată, grădina, trandafirii ăștia scârboși, prefăcătorie, prefăcătorie, prefăcătorie, aș vrea să le văd pe toate țăndări! De ce nu poți să-mi spui adevărul? De ce a apărut aici, ce vrea să însemne asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
aici, asta-i totul, asta vreau să știu, Dumnezeule, nu poți și tu să-mi spui o dată adevărul? Am obosit să trăiesc un coșmar, pretinzând că totul merge bine. Casa asta blestemată pentru care ne-am zbătut atâta, mobila asta blestemată, grădina, trandafirii ăștia scârboși, prefăcătorie, prefăcătorie, prefăcătorie, aș vrea să le văd pe toate țăndări! De ce nu poți să-mi spui adevărul? De ce a apărut aici, ce vrea să însemne asta? — Te rog, mă rănești, te rog, te rog, îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
are nici un sens, e un vis, ne aflăm pe un țărâm de vis și mâine va trebui să-l părăsim. Spui că a fost mâna destinului, se poate să fi fost, dar nu așa cum îți închipui tu. E un destin blestemat, e destinul meu, eu am făcut, într-un fel, să se întâmple zăpăceala asta, grozăvia asta. De ce-ai venit aici? Într-un anumit fel, eu te-am făcut să vii, așa cum oamenii se lasă, ademeniți către distrugere, nu către
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
te pregătești s-o iei din loc, spuse Ben, arătând spre valiza mea. — O, doar pentru o noapte la Londra... Mă întorc imediat, voi fi aici... — Eu unul nu pot suporta Londra, urmă Ben. Tot vacarmul ăla, aglomerația, străinii ăia blestemați veniți să golească magazinele... Da, la vremea asta Londra e invadată de turiști. Mi-am băut ceaiul. — Mă rog, zise Ben pe un ton care implica, fără putință de tăgadă, că sosise timpul să pun capăt vizitei mele, poate că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Idem, p. 327), fie rămânând în afara paradigmei cazuale, mai ales când rezultă din conversiunea unui adjectiv, prin articol definit-morfem al substantivării: „Tipătescu (...): Infamul! Canalia!” (Ibidem, p. 116), „Tipătescu (același joc); Mizerabilul!” (Ibidem, p. 115), când guvernează sintagme cu determinări atributive: „Blestemată politică! un moment n-ai pace!...” (Ibidem, p. 159), „E tare... tare de tot... Solid bărbat! Nu-i dăm de rostul secretului.” (Ibidem, p. 139) sau când este însoțit de un pronume exclamativ: „A! Ce nenorocire!” (Ibidem, p. 118) Când
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
avea diferite dezvoltări: „- Cât ai pierdut, mă! -... Tot.” (I.L. Caragiale) „- Nu ți-am spus de trei ori să pleci? - Da.” (I.L. Caragiale) „Pustiu...” (G. Bacovia) „De prea mult aur crapă boabele de grâu.” (L. Blaga) „ Fiecare om poartă un jug blestemat, / Care-l apasă crâncen.” (M. Isanos) „- Nu, domnule judecător - zise nemulțumitul - noi n-am avut de gând să luăm plată de la drumețul străin pentru mâncarea ce i-am dat; dar dac-a venit întâmplarea de așa, apoi trebuie să împărțim
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de economie politică globală, Editura Economică, București, 2010. BarusMichel, Jacqueline, Neculau, Adrianco., Psihosociologia crizei, Editura Trei, București, 2011. Bastiat, Frédéric, Statul. Ce se vede și ce nu se vede și alte eseuri, Editura Institutul European, Iași, 2011. Bataille, Georges, Partea blestemată, Editura Institutul European, Iași, 1994. Bataille, Georges, Suveranitatea, Editura Paralela 45, Pitești, 2004. Baudrillard, Jean, Sistemul obiectelor, Editura Echinocțiu, Cluj-Napoca. Bădescu, Ilie, Despre criză în lumina teoriei succesiunilor coexistente, Academia Română, Centrul Român de Economie Comparată și Consens, Editura Centrului de
[Corola-publishinghouse/Science/84935_a_85720]
-
din nou. III Când văzduhul clocotește De ciocnirea-ngrozitoare Ici și acolo câte unul, Cade - cade, dar nu moare. Și de-aceea cu mândrie Radicalii fruntea port Când se spune după luptă Că-s căzuți, dar nime mort! Blăstămul radicalului Blestemată fie clipa, Vladimir, când s a gândit Gândul rău să și puie pana în nemernica ta mână Ponegrind ce a fost de lume și de zei sărbătorit, Ponegrind Cotnarul care setea gâtului înfrână . Și de cum se îndosește mândrul soare după
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]