16,849 matches
-
de teapa lui, nimic mai mult, o întrerupse el. 12 În seara aceea, după ce se întoarseră de la Brinac, Thérèse Mangeot făcu un gest neobișnuit: ceru cu multă hotărâre ca, de acum înainte, să ia masa cu toții în sufragerie, nu în bucătărie unde mâncaseră până atunci, în mare grabă, de parcă s-ar fi așteptat ca adevăratul stăpân al casei să-și facă apariția în orice moment și să pretindă ceea ce i se cuvenea pe drept. Cărui fapt i se datora această schimbare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
scărilor se auzi glasul fetei. —A plecat, Charlot? — Da, a plecat. O să mă duc să văd dacă e închisă ușa din spate, mai adăugă el. Apoi îl conduse pe bărbatul rămas acum numai în ciorapi prin coridorul ce ducea spre bucătărie și apoi, pe scara din spate, până în camera lui. — Poți să te culci aici. Mâine-dimineață devreme am să te scot din casă. Nu trebuie să te vadă nimeni, căci altminteri va trebui să plec și eu odată cu tine. Bărbatul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
lucru, și anume că o dată, în cursul nopții, Chavel a încercat să anuleze înțelegerea și că fratele tău nu a fost de acord. —O dată! O dată! Ca să vezi! Îmi închipui că s-a străduit grozav de tare. Își luară cina în bucătărie, ca de obicei. Madame Mangeot întrebă enervată ce-a fost toată zarva pe care a auzit-o în hol. — Parcă era o adunare publică, spuse ea. — N-a fost decât un cerșetor care căuta adăpost pentru noapte, răspunse Charlot. —De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
drumul în casă? Cum nu sunt eu de față, cum intră tot felul de scandalagii. Chiar mă-ntreb ce-ar zice Michel. N-a intrat decât în hol, mamă, spuse Thérèse. — Da’ eu am auzit cum se duceau doi spre bucătărie. Și nu erai tu, tu erai sus. N-am putut să-l alung fără să-i dau măcar o coajă de pâine, interveni iute Charlot. Prea ar fi fost inuman. A plecat pe ușa din spate. Thérèse își îndreptă privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
sale. Stabilise cu respectiva doamnă o relație de intimitate cuviincioasă și se asigurase că amândoi gândeau la fel probleme de politică, religie și viață de familie. Acum își vedea imaginea reflectată într-un bidon: un bărbat cu un șervet de bucătărie în mână. N-avea bani, n-avea avere și nu știa nimic despre femeia din fața lui în afară de chemarea oarbă a inimii și a trupului, de blândețea nesfârșită și de dorința intensă de a o proteja, ceva ce nu mai simțise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
N-ai nimic cu mine. Uiți că nu sunt Chavel. Căscă și se întinse, apoi se așeză comod lângă perete. — Mă rog, nu contează. Stinge lumina, așa, bravo! zise el și adormi imediat. Charlot se așeză pe scaunul tare de bucătărie, singurul loc pe care se putea sta. În jurul lui erau atâtea semne care-i arătau cât de bine se instalase pseudo-Chavel ca la el acasă. Haina lui era atârnată pe ușă, iar sub ea, pe linoleum, se făcuse o mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
-se ca un motan castrat, mare și leneș. Pistolul din buzunarul hainei îi atinse coapsa. Nu există actor, oricât de talentat, care să scape întru totul de trac, iar Carosse simți acest lucru din plin pe când trecea prin fața casei spre bucătărie. Replicile rolului i se încurcau în minte, gâtul i se uscase, iar sunetul clopoțelului răsună doar ca o șoaptă timidă de data asta, comparativ cu zăngănitul autoritar de la prima sa vizită. Își ținea o mână în buzunar strângând cu putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
o umbră de nour...De atunci, în ficare zi mă uitam să-l văd prin curte sau la covălie. Dar nu se arăta deloc. Parcă l-o înghițit pământul. O vedeam doar pe mătușa Rarița cum plângea mereu. Ușa de la bucătăria de vară, care până atunci ședea dată de perete, acum nu se mai deschidea...Mama lui - mătușa Rarița - intra în bucătărie, dar nu zăbovea prea multă vreme...Intr-o seară, însă, după ce am închis oile în ocol, am intrat în
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
se arăta deloc. Parcă l-o înghițit pământul. O vedeam doar pe mătușa Rarița cum plângea mereu. Ușa de la bucătăria de vară, care până atunci ședea dată de perete, acum nu se mai deschidea...Mama lui - mătușa Rarița - intra în bucătărie, dar nu zăbovea prea multă vreme...Intr-o seară, însă, după ce am închis oile în ocol, am intrat în cuhne, să primesc porția de mâncare, ca de obicei...Si mare mi-o fost mirarea când l-am văzut pe nenea
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
ulei și a detergent ieftin, dar chiriașii blocului au locuit și în condiții mai proaste. Chiar mult mai proaste. Nici unuia nu i trece prin cap să protesteze. Atât i-ar trebui. E duminică, 6 mai. Ne aflăm în garsoniera cu bucătărie americană, de la etajul patru, în care locuiește, cu chirie, Lionel Frunza. Ceasul electronic al radioului de pe noptieră arată 5.59. Exact când se pregătește să țârâie enervant de ora 6, Lionel sare ca un arc în capul oaselor și-l
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
ochii încă închiși, Lionel îi aplică o lovitură de karate precisă, rupându-l în două jumătăți egale. Deschide ochii și vede, ca prin ceață, o dezordine de nedescris în cameră: chimonoul aruncat pe jos, cioburi de sticlă lângă măsuța din bucătărie, un papuc pe televizor și al doilea înfundat, pe trei sferturi, în toaster. Ca să se convingă că n-a greșit camera, își pune ochelarii: vede exact aceeași dezordine, dar mult mai clar. Își scoate ochelarii, își acoperă fața cu perna
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
și-i spune lui Robert: — Adu-ne altele, nu-mi place să mănânc icre negre după câini. Robert, îți plac câinii? Eu îi ador. — Jean, adu alte icre, evită Robert să-i răspundă. Chelnerul ia imediat bolul, se duce la bucătărie, amestecă puțin icrele cu o lingură și le aduce înapoi la masă. Înainte de-a le face sugestii, Robert le pune o întrebare plină de bun-simț: — Vă e foame rău sau modic? Lionel o privește interogativ pe Liliane, care, speriată
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
pricepi. Fă-ne un meniu care să-ți placă ție. — Eu nu-mi permit să mănânc în restaurantul ăsta. E prea scump, spune Robert, cu sinceră părere de rău. Șeful de sală schimbă câteva cuvinte cu Jean, care pleacă spre bucătărie să dea comenzile. Robert face un semn și de masă se apropie un burtos plin de importanță. — Permiteți-mi să vi-l prezint pe Gustave, sommelier -ul nostru. — Preferați un vin roșu sau unul alb? își intră Gustave în pâine
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
și picolii încep baletul uzual. Lionel se apleacă peste masă și-i șoptește lui Liliane: — Simte-te bine. — O să-ncerc. Chelnerii aduc antreurile. Comesenii își dau silința să mănânce cât mai distins. După supă, Lionel face niște hiperbole apreciative către bucătărie - deși n-a detectat nici o urmă de homar în supă. Ajutorii de bucătar ies pe rând în ușă să vadă cine sunt cei doi clienți atât de excentrici. La felul doi, Gustave aduce sticla de vin și începe ritualul degustării
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
În timp ce cățelușul dă din coadă fericit, Gustave înmărmurește. Când își revine, îi face semn unui picolo să se prezintă cu o cutie de Coca Cola. În restaurant se lasă o liniște mormântală, anticipând sacrilegiul pe cale să se comită. În ușa bucătăriei s-a strâns tot personalul, în frunte cu maestrul bucătar. Lionel desface cutia, împroșcând toată masa cu lichid. Toarnă puțină Coca peste vinul din pahar și gustă combinația. Strâmbă din nas și mai toarnă puțină Coca. Mai gustă o dată. Satisfăcut
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
un ceainic încăpător. Fără să-l întrebe nimic, toarnă apa fierbinte direct în frapieră. Lionel cade iarăși într-o stare de beatitudine. Liliane se foiește tot mai tare pe scaun: trena rochiei o jenează teribil. Lionel comandă o foarfecă. De la bucătărie vine un picolo cu o tavă de argint, acoperită de un clopot. Robert anunță la lampă: — Foarfece Solingen, natur. Picolul ridică ceremonios clopotul. Lionel ia foarfeca și își scoate picioarele din frapieră. Nivelul șampaniei scade vertiginos, spre disperarea lui Robespierre
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
după care își șterge o lacrimă și își linge dosul palmei. — Kiril bulgarul? întreabă Robert. Am auzit că s-a retras din afaceri. — S-a retras de tot, confirmă Lionel. — Mare păcat. Livra cele mai bune murături. Jean pleacă la bucătărie cu ananasul: e trist ca la despărțirea de un prieten de-o viață. Când s-a adrian lus t ig 164 angajat picolo la Duc d’Anjou - în urmă cu 40 de ani -, același ananas trona la intrare. Îl cumpărase
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
am nici un ban la mine. De curiozitate, cât era? — 7 282 de euro, cu toate taxele incluse. Șeful de sală îl privește foarte calm. La fel și restul personalului, care, în frunte cu bucătarul-șef, s-a strâns în ușa bucătăriei. Lionel nu înțelege de ce sunt toți atât de calmi. Face o criză de nervi. Își dă jos ochelarii, haina, cămașa și maioul. Își pune o apărătoare pentru dinți - ca boxerii - și începe să țipe, cam înfundat: — Ce-o să-mi faceți
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
omorî! Nu azi! Nu azi! Tot personalul restaurantului începe să aplaude ca la teatru, acoperindu-l. Lumina candelabrului se stinge brusc. De unde stă, Lionel nu vede că, de fapt, toți angajații se uită la o plasmă atârnată deasupra intrării în bucătărie. Se văd pe ei înșiși aplaudând, în timp ce pe ecran, suprapus lor, curge genericul emisiunii Les restaurants de France. Lumina se reaprinde. Lionel începe să se îmbrace. Liliane îl recuperează cu greu pe Robespierre, care-și va aminti multă vreme de
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
doi consumatori. Afară, în așteptarea unui taxi, Lionel îl întreabă pe Robert: — Unde-au pus camera? — Pardon? spune perplex șeful de sală. — Camera de filmat. — A, camera de filmat? Au fost două: una în candelabru și una deasupra intrării în bucătărie. — Mi-am închipuit: prea te uitai mereu spre candelabru. N-ai fost prea profesionist. — E prima oară când apar la televizor în direct. Cât te-au plătit? — E confidențial: 24 000. — Pe mine 38 000. Dacă plăteam nota, ce făceai
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
când primesc ceva de la un mort. Și-l amintește. Călcându-și pe inimă, spune în românește: — Bogdaproste. — Scrie-mi pe ceva, că nu țin minte. Îi scrie cuvântul pe un bilețel. Între timp, Agnès face o inspecție a aparaturii din bucătărie. — Perfect. Asta e parola noastră: când vine cineva și spune - se chinuie să citească - bog da-pros-te, înseamnă că vine din partea mea și poți să-l servești cu un obiect. Ai să vezi, în câteva ore o să se răspândească zvonul că
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
deschizi decât la cine știe parola: bogdaproste, citește ea, de data asta mult mai bine. Ne-am înțeles? — E clar. — N-ai vrea să-ncepi cu mine? — Ce? întreabă Lionel nedumerit. — Împărțeala. Toată viața mi-am dorit un robot de bucătărie. Ia-l, madame Agnès. Să fie de sufletul lui Lionel. — Bogdaproste, spune Agnès sigură pe ea, fără să mai fie nevoie de bilețel. Scoate robotul din priză și pleacă spre ușă. Când să iasă, îi spune: După televizor vin mai
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
fost o expresie de bădăran. Dar ce te poți aștepta de la un autor străin? Noi, francezii, avem altă finețe, altă subtilitate. Personal, nu pot spune că am ieșit rău din acest roman: măcar m-am ales cu un robot de bucătărie și cu un televizor, pe care altfel, din pensia mea amărâtă, nu mi le-aș fi putut lua niciodată. Când a văzut Fatima robotul, s-a înverzit. Iar verdele o prinde groaznic. Mai ales acum, de când s-a smochinit. Părerea
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Dar, lucid vorbind, nu cred. Revista ComunIQue: Ce piesă ați dori să puneți În scenă Înainte de sfârșitul lumii? Bogdan Ulmu: Revizorul de Gogol; Rața sălbatecă a lui Ibsen; Ivanov de Cehov; Antigona de Sofocle; lista-i lungă... Revista ComunIQue: Ce bucătărie preferați și de ce? Bogdan Ulmu: Cea chinezească; și pe cea franțuzească. Pentru rafinament și fantezie. Și gusturi impecabile. Revista ComunIQue: Țara În care mergeți ca și cum n-ați fost niciodată... Bogdan Ulmu: Franța. Care mi-a creat dependență. O ador! Revista
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
am dat cu ea În cap de vreo câteva ori, voiam să mor, dar nu știam cum, ceea ce văzusem și eu prin filme, pastile mai multe nu aveam În casă, să Îmi tai venele nu mă lăsa să intru În bucătărie pentru că știa că asta vreau să fac. și totuși mă chinuia și mai tare: mă vedea că fac astea și el tot mai dădea În mine. M-a dat afară din casă, mi a spus că până se Întoarce el
Fetele nopţii : povestiri de viaţă by Daniela Mirela David () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1167_a_1953]