2,157 matches
-
care chiuie. Salut! Salut! Au speriat animalele, sunt bărbați și femei durdulii care s‑au învârtit de niște slujbe pe viață și‑și permit în sfârșit să facă ceva care n‑are nici sens, nici scop, și anume: să se cațere pe munți. Pe Sophienalpe, pe Schöpfl, pe Satzberg. Îmbrăcați într‑un costum sportiv ce aduce vag cu portul din Stiria. Dar ei sunt orășeni, iar elementul rural e un semn de belșug, semn că lumea nu mai trăiește la țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
însăși, și se împing unul pe altul în spate, spre prăpastie, fiindcă fiecare vrea să ajungă el primul. Anna îl pipăie mută pe Hans, pentru care și ea reprezintă o mică ascensiune în comparație cu el însuși - oare de ce vrea să se cațere imediat pe marile piscuri fără să se fi aclimatizat mai întâi cum trebuie. Flori care au început deja să înflorească anormal de devreme se văd ca niște pete luminoase în grădină; grădinarul mai taie pe ici pe colo ca să obțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cât de mult ai de ucis de aci Înainte! mi-o reteză Vindecătorul. Cel mai mult! Așa că ne-am dus sus de tot. Acolo, pe pisc. Mulți dintre voi vor putea să ajungă ușor la piscul pe care m-am cățărat atunci cu Moru. E piscul cel mai Înalt din munții mei și e străjuit de o piatră ce seamănă cu Tatăl din Cer. Of, of. Mirosea a apă și a pășune. Era rece. Era senin și vedeai departe, tare departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Runa. Hai s-o luăm din loc, că ăștia n-o să stea cu mâinile În sân ca să vă spuneți voi tot ce-ați făcut de când nu v-ați mai văzut! Se ridică și-o pornirăm, cu ea În frunte. Ne cățărarăm precum caprele pe un morman de stânci uriașe, prăvălite unele peste altele. Ajunserăm Într-o viroagă adâncă, străjuită de un fel de copaci subțiri și Înalți, după care dădurăm Într-o potecă de mistreți ce șerpuia prin pădure, urcând spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
smulgând cât mai multe ierburi proaspete. Puțin mai sus, am dat peste o salcie pitică. I-am tăiat un mănunchi de crengi și ne-am Întors alături de Enkim. - Acum, hai să tragem bulumacul În apă, am spus, și m-am cățărat pe malul scund, pe cât puteam de grijuliu. Vrăjmașii tot ne pândeau, răspândiți prin ascunzișurile pădurii. Sigur aveau să ne simtă când aveam să tragem de bulumac, așa că ne-am mai uitat o dată spre Enkim, ca să știm și cu ochii Închiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mică În culcușul lui Enkim și ne-am agățat de copacul prăvălit. Copacul prinse a pârâi și Începu să se clatine ca o măsea stricată, așa că dădurăm drumul la vale bulumacului și culcușului. Cu chiu cu vai, izbutirăm să ne cățărăm pe stâncă, târându-l pe Enkim după noi și, odată ajunși sus, Runa pufni Într-un râs hohotitor. Ne arătă rădăcinile copacului care ne salvase - abia dacă se mai țineau Într-un morman de pământ pe care, grăbiți, ne apucarăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
după cum Îmi lăsase Moru. Și tot așa. Și tot așa. Și iată că, Într-o bună zi, pământul dădu din nou semn că se termină. Marea cea mare se Întindea de acum și spre Miazăzi. M-am grăbit să mă cațăr În vârful unui munte care se ridica În fața noastră și, odată ajuns În vârful lui, am simțit că Încremenesc. M-am așezat și i-am așteptat pe Enkim și pe Runa să se apropie. Runa oftă, iar Enkim se lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
el cu ochiul, privind țintă Între coapsele mele. Apoi, Îmi Întinse palma cu degetele rășchirate. I-am răspuns cu același gest. Se uită peste brațul de mare. Luă o piatră de jos și-o azvârli Într-o maimuță care se cățăra pe stânca de la intrarea În peșteră. Maimuța chelălăi precum un câine și se strâmbă la Vindecător, de ziceai că-i un copil pus pe șotii, iar oamenii din peșteră râseră. Am râs și eu. La fel și Enkim și Runa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vise puteau să ne Învețe foarte multe. După mai multe zile de mers, mărunțeii ne scoaseră din pădure. În fața noastră se așterneau dealuri molcome, acoperite cu ierburi Înalte, care se unduiau la nesfârșit către Miazăzi. M-am grăbit să mă cațăr pe dealul cel mai Înalt, doar-doar aș vedea puntea de pământ care o lua către Apus, dar n-am zărit decât un țărm Îndepărtat, Întinzându-se drept spre Miazăzi și stingându-se În depărtare. În noaptea aceea, Înainte de a adormi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
abia când Kikil ne prinse din urmă. - Enkim și femeia lui au mers la Început spre Răsărit dar, după o vreme au cotit-o spre Miazănoapte. S-au urcat pe muntele pe care am fost cu toții, numai că s-au cățărat pe coama cea mai Înaltă. Și-au făcut acolo culcuș și se uită Îndărăt, spre drumul pe care am venit. Așteaptă ceva. L-am privit pe Logon. - Mai bine-l ucideam, i-am spus. Și nu pentru că-l iubeam așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de tăios Încât ne făcu pe toți să ne Înfășăm În blănuri groase. Ne dădurăm pe mâinile celor din neamurile lui Barra și al lui Logon, care știau să ducă luntrele peste apă la fel cum știi tu să te cațeri printre stâncile cele mai Înalte ca să privești capra neagră, dacă mai faci cumva asta. Se făcuse noapte când am ajuns noi pe Gemeni. Era un ghețar atât de mare! Unul dintre povârnișurile lui molcome se afunda blând În apă, precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să-i scoatem din apă, dar gheața a prins a se frânge și sub noi, așa că, ce să facem, ne-am dat Îndărăt până la gheața tare și n-am făcut altceva decât să ne uităm cum cei mai vânjoși se cățărau afară din mare, pe ghețarii mărunți. Chiar și așa, cei mai mulți dintre ei n-au mai ajuns până la noi. Începură cârtelile. Câțiva Întrebau În gura mare ce fel de urmaș al Tatălui era acela care nu era În stare să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
bătrânul Vishu. Ne-am dus la pământul acela pe care oamenii lui Dyas Îl numeau Wayateroa și ce am văzut acolo ne-a Întors tuturor mațele pe dos. Case duse sus, pe dealuri, copaci smulși din rădăcini, luntre sfărâmate sau cățărate pe stânci și mai toți oamenii dați Umbrei. I-am privit Îndelung. Nu semănau cu cei morți după o luptă de sânge. Pe cei de aici Îi vedeai printre lucrurile lor: care ținând În mână un toiag, care cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Încă se vedea soarele, iar noaptea nu trecuse niciodată fără să nu vedem luna și stelele. Cu toate astea, alte culmi, și mai cumplite, se ridicau de jur-Împrejur, și nu puteam decât să sperăm că nu va trebui să ne cățărăm și pe ele, căci nimicul despre care Îmi spusese Moru nu era altceva decât tărâmul În care dintotdeauna aștepta Umbra. Dar, nu era În puterea noastră să ne alegem drumul. Deja Îi puteam zări pe oamenii lui Scept, avântați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Tek Își trimise oamenii În Împrejurimi. Unii dădură de niște poteci ce urcau din pereții viroagei prin care tocmai coborâsem, iar alții găsiră În fundul văii nenumărate dealuri și coline molcome, acoperite de iarbă Înaltă și grasă. Parte din vânători se cățărară pe potecile ce mărgineau viroaga ca să pândească venirea oamenilor lui Scept, În timp ce grosul neamurilor noastre se răspândi pe colinele din jur. Luna coborâse deja spre ultima palmă când, sumedenie de pietre prinseră a se rostogoli spre noi din susul viroagei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
floare, mângâind-o și vorbindu- i. Apoi pe alta, pe alta și încă pe alta, fără să bănuiască măcar că gestul lui de tandrețe însemna o mare descoperire. Abia în anul următor, când același copil, admirând lianele de vanilie, care se cățărau pe trunchiul unui tânăr palmier, a băgat de seamă că în locul unor flori, căzute prin iarbă, ieșiseră niște micuțe gogoloaie, ușor prelungite. La început, nu și-a dat deloc seama despre ce putea fi vorba. Pe măsura trecerii timpului, însă
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92343]
-
Însingurați și hăituiți. Îi strigau tatei tot felul de glume și-l Întrebau dacă mai are de transmis vreo ultimă dorință, și mai era acolo și De Wolfe Hopper, care alerga și necheza ca un cal și Încerca să se cațere pe un stîlp. Doamne, ce nemaipomenit. Așa că domnul Gates zise: — Încotro s-o pornim, Joe? Iar tata răspunse: — Spre Golden Gate și să dea Domnul să nu se oprească nicicînd! Apoi tata Îi spuse șoferului: — Ce viteză poate prinde, fiule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
a trece fluierând în tabăra numită zoon politikon. Sărmanul copac n-a rămas liniștit să-și legene a doină frunza și ramul, fiindcă în vremurile noastre, aflate complet la cheremul acelui zoon politikon, tot mai mult se observă cum se cațără scroafa-n copac. Cum, necum, se cațără și basta! Mai ales că este ajutată, nu chiar la modul dezinteresat să se cațere. Cine-o ajută? Păi n-are cine? Numai privește prietene câți ciraci are în jur Băsescu, și o să
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
politikon. Sărmanul copac n-a rămas liniștit să-și legene a doină frunza și ramul, fiindcă în vremurile noastre, aflate complet la cheremul acelui zoon politikon, tot mai mult se observă cum se cațără scroafa-n copac. Cum, necum, se cațără și basta! Mai ales că este ajutată, nu chiar la modul dezinteresat să se cațere. Cine-o ajută? Păi n-are cine? Numai privește prietene câți ciraci are în jur Băsescu, și o să vezi că are cine. In primul rând
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
fiindcă în vremurile noastre, aflate complet la cheremul acelui zoon politikon, tot mai mult se observă cum se cațără scroafa-n copac. Cum, necum, se cațără și basta! Mai ales că este ajutată, nu chiar la modul dezinteresat să se cațere. Cine-o ajută? Păi n-are cine? Numai privește prietene câți ciraci are în jur Băsescu, și o să vezi că are cine. In primul rând, șeful cel mare o ajută să se aburce și ca să se îmbărbăteze, în loc de hei-rup, își
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
infinite, cum ar fi Santa Barbara, Tânăr și neliniștit, ba chiar și în trei episoade din sitcom-ul La bloc. În serialul românesc, Val Irons l-a dublat pe Neluțu într-o cascadorie extrem de periculoasă, în care el trebuia să se cațere pe Bela, dar a și asigurat râsul din fundal. Nu m-am mirat de loc, întrucât vocea melodioasă, cu inflexiuni rubinii a actriței americane avea capacitatea de a-i face pe telespectatori să râdă și să viseze exotic în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de cartier. Se dădu jos din pat și o amețeală cumplită îi strigă bună-dimineața. Nu înjură - nu înjurase el nici în armată. Căută baia ținându-se de luciul dulapului și o găsi. Mica victorie nu-i spulberă totuși plictiseala. Se cățără atunci pe vasul de toaletă și reluă de la fila 153 Ulise, de Joyce. Trăgea apa des și ținea nările strânse, spre deosebire de Rimbaud care era...era un geniu. Cam la o jumătate de oră îl strigă nevastă-sa: găsise și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
buzna-ntre inele / Cum spaima cuib își face...; S-or scufunda imperii dând uitării / Precum dă timpul tainei sămânță mai apoi / Lumina-n stalactite cum înzăuarea sării / Se-nchide-n pleoapa stinsă cu iarba dintre noi; Și sunetul discret se cațără pe zare / Ca un cocor în zboru-i prea stingher... De-a lungul cărții, motivelor și laitmotivelor amintite li se adaugă altele, subordonate toate temei iubirii, fiind factori care dau unitate ansamblului: lumina, zidirea, timpul care tace în colac de ceară
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
și coacăze pe lângă gard. Sigur că are și alte straturi: ceapă, pătrunjel, usturoi... Lucy și Shelley sunt în vizită la bunica și grozav le mai place prin grădină. Se joacă toată ziua cu câinele, cu pisica, aleargă prin iarbă, se cațără prin copaci. − Azi mâncăm căpșuni cu smântână și mămăligă, anunță bunica. Ce-ar fi să luați voi lighenașul ăsta și să culegeți căpșunile? Fetele sunt gata de treabă. Se apucă de cules. Ca de obicei − două căpșuni în gură, una
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3084]
-
când mâncam mure oloage, unde să căutăm bureți de pajiște ori "ciuciulei", după ploaie, și ce "fîntînițe" aveau apa cea mai rece, de te dureau dinții când beai. A întîlni un urs nu era ceva neobișnuit. Fugeam atunci și ne cățăram în primul copac pe care-l vedeam. Când ploaia ne uda chibriturile, aprindeam focul cu iască și amnar. Am încercat și altă metodă, să răsucim, îndelung și repede, o bucată de lemn uscat între două pietre, dar n-am reușit
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]