2,726 matches
-
Mașina asta nu-i o jucărie. Scepticismul evident din glasul lui Apone își găsea oglindirea în înfățișarea lui Hicks. ― Exact, făcu ea cu duritate. Mai este până la Crăciun. Sergentul își țuguie buzele. ― Specializată, ă? În loc de răspuns, ea se răsuci pe călcâie și se duse la aparat, urcă pe scară și luă loc. Dintr-o privire peste comenzi se convinse că încărcătoarea era un pic diferită de cele pe care le condusese la Portside, pe Pământ. Era desigur un model mai nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
nu. ― Mă dezamăgești, Ripley. Te-aș fi crezut mai inteligentă. Speram că pot să contez pe dumneata când venea vremea să luăm o hotărâre. ― Altă eroare de calcul, Burke. Îmi pare rău că te-am dezamăgit. Ea se răsuci pe călcâie și părăsi sala. Ușa se închise după ea. Burke încerca să facă o triere a posibilităților care i se buluceau în cap. Ripley o luase pe drumul spre centrul de exploatare, când răsună un semnal de alarmă. Uitând pe loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
și strecurase acolo și, după ce pătrunse printr-o trapă, copilul începu să se târască cu toată viteza spre cealaltă extremitate a calei. Creatura urmărea mișcările lui Newt și ghearele ei se năpustiră și smulseră o parte din grilaj exact în dreptul călcâielor ei. Fetița încercă să se deplaseze și mai repede, contorsionându-se frenetic în timp ce o altă grilă dispărea la câțiva centimetri în urma ei. Regina urma să smulgă placa sub care se refugiase copilul, dar se imobiliză: auzise deschizându-se ușa grea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
la câte un picior. Gosseyn nu avu timp să vadă cum erau "pantofii" sau măcar să le arunce o privire. Dar, după cum se simțeau la mers, erau făcuți dintr-un cauciuc subțire, elastic; și se strângeau automat pe talpă și pe călcâi când ridica piciorul, lărgindu-se când călca. În timp ce făcea aceste constatări, Gosseyn fu condus în viteză - fără să se poată împotrivi - către o ușă dintr-un colț și, prin ușa aceea, într-un coridor strâmt. Evident, următoarea etapă a ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Când atinse solul, se deschise o ușă și vreo zece bărbați în uniformă săriră jos. Se împrăștiară și ocupară poziții de-o parte și de alta a ușii. După moda veche, în care se dădea onorul, fiecare soldat pocni din călcâie, ridică mâna și salută. Zâmbind, Blayney primi salutul; după care mai stătu acolo cu Gosseyn și Crang vreo cinci minute, până când cinci limuzine lustruite apărură în josul străzii și intrară pe poartă pe terenul Institutului. Mai mulți bărbați săriră din ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
atrăgea răceala lor de-abia ținută în frâu, dresată să-ți capteze privirea și să te înrobească, făcându-te să te simți jalnic, nesemnificativ. Nu le priveam. În loc să întorc capul, înnebunit de tăietura unei fuste sau de forma solemnă a călcâiului, treceam mai departe. Schimbam însă brusc direcția, în așa fel încât să le inspir parfumul. În felul ăsta, nu numai că mă intersectam cu partea cea mai intimă a feminității lor, cu urma delicată și volatilă a cărnii, dar le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
oară.“ „Presupuneți. Doar sunteți un om inteligent; nu ca noi.“ „Îmi cereți prea mult. Acum, dacă nu mai e altceva, eu o să mă retrag. Vă doresc succes.“ „Mulțumim.“, a spus Penciu. Ălălalt n-a zis nimic. M-am întors pe călcâie și-am făcut doi pași spre ușă; mă rog, ce mai rămăsese din ea. Călcam pe bucăți din tavan, dădeau un zgomot sec, crocant. Pe-al treilea n-am mai apucat să-l fac. Aproape pe loc mi-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
frigider. Până și Cătălin renunța la șurubelniță, împachetând-o într-o batistă și punând-o deoparte pe noptieră. Filmul se chema Dark City, un nume banal, care nu anunța mare lucru. Acolo, niște extratereștri dubioși, îmbrăcați în parpalace până sub călcâie, se-apucă să facă experimente pe oamenii dintr-un oraș, scoțându-le memoria din creier și injectându-le alte isprăvi în loc, luate de la vecini. Seara erai un sărăntoc, cu nevastă-ta înjurând în bucătăria soioasă a garsonierei, iar a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
asta, nu lipseau victimele. Cineva trebuia să plătească oalele sparte. Interbelicii mă uluiseră întotdeauna, cu talentul și tupeul lor de-a te face să crezi că spun cu adevărat ce gândesc. Niște titani ai literaturii, nu le ajungeai nici la călcâie. Sinceri, autentici, onești. Liminari (era cuvântul lui Camil; niciodată nu știusem ce înseamnă). De fapt, păcăliseră pe toată lumea. Meritau un tratament special; prea li se dădea importanță. Holban, Hortensia, Blecher, Eliade. Toți își turnaseră creierul în sute de personaje-cobai, mimaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cuplu de mafioți la o masă într-o cafenea și zăboveam cu privirea pe picioarele ei până în ultima clipă, când simțeam că el e pe punctul să-și da seama. Pe stradă, mă plimbam cu Felicia de mână și cercetam călcâiele tipei din față, ca și cum aș fi fost atent pe unde merg. Sau mă prefăceam că studiez vitrina unui magazin, când eu de fapt admiram reflectarea pulpelor femeii din stația de-autobuz. Același lucru în metrou, folosind geamul ușilor. Voluptatea se-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
deschise. Ghiceam pe dedesubt porțiunile neatinse: sânii albi pe forma triunghiulară a costumului de baie (în contrast cu roșul sfârcurilor și maroul catifelat al mameloanelor); linia fundului; carnea dintre gât și lobul urechii; tălpile din saboți sau sandale (zăreai doar conturul, când călcâiul se ridica pentru a ajuta piciorul să urce într-o mașină sau să traverseze strada). Mai defilau și blugii cu talie joasă, strânși pe fund ca o pereche de mâini jucăușe. Deasupra, între talie și tricoul scurt și strâmt, trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în filme sau fotografii. Își făcea apariția într-un pulover subțire, bleu, prin care-i curgeau sânii și se plimba desculță pe parchet, cu cârpele și sticluța de spirt. Când ștergea geamurile, se ridica pe-un taburet alb, îi observai călcâiele negre și gambele puternice, încordate. Doamna Ioana apuca fiecare obiect, îl ștergea de praf, de pete, de pufi, de orice ar fi avut, după care îl punea la loc sau într-un alt loc, care i se părea ei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu toată viteza spre cancelarie, unde s-a răsturnat la picioarele elevului de serviciu. Din nefericire pentru noi, alături de el se mai afla o pereche de picioare, continuată cu doi pantofi ostășești și-o rochie groasă întinsă între gât și călcâie; dacă ridicai prelata, dădeai de tibiile directoarei Pamfil. Isprava s-a lăsat cu sancțiuni, Cezar a scăpat pentru că maică-sa preda stenodactilografie la noi, eu pentru că ajunsesem „olimpic“ pe țară la engleză. Doar Mihnea a pățit-o, i-au trântit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
indiferent de consecințe. Prințul, ajuns în dreptul ușii, dădu să se întoarcă și să-i răspundă, dar, văzând după expresia bolnăvicioasă de pe fața celui care-l jignise că aici nu mai lipsea decât picătura care ar umple paharul, se răsuci pe călcâie și ieși. După câteva minute, judecând după gălăgia care se auzea din salon, își dădu seama că în absența lui discuția devenise mai zgomotoasă și mai înverșunată. Traversă camera mare și intră în antreu ca să poată ajunge în coridorul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în antreu, se întoarse brusc, se apropie iute de Nina Alexandrovna, îi luă mâna și și-o duse la buze. Într-adevăr, nu sunt așa cum par. A ghicit, șopti ea repede, cu înflăcărare, roșind brusc, după care se răsuci pe călcâie și ieși atât de iute, încât nimeni nu apucă să-și dea seama de ce se întorsese. Ceilalți n-au văzut decât că i-a șoptit ceva Ninei Alexandrovna și că, parcă, i-a sărutat mâna. Însă Varia văzuse și auzise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
faptului că se afla în dizgrație și se simțea vinovat, se bosumflă totuși pentru mult timp; îi părea rău de Afanasi Ivanovici: „Ce avere și ce om iscusit!“ Puțin mai târziu, generalul află că lui Afanasi Ivanovici i se aprinseseră călcâiele după o franțuzoaică aflată în trecere prin Rusia, care era marchiză și legitimistă, că această căsătorie va avea loc și că Afanasi Ivanovici va fi luat la Paris, iar apoi undeva prin Bretania. „Asta-i, cu franțuzoaica e pierdut“, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prăvălie, și acest obiect... ce josnicie! Și, după toate astea, se duce acum cu un „scop special“, cu o anume „idee subită“! Disperarea și suferința îi cuprinseră tot sufletul. Prințul voi să facă imediat cale întoarsă; chiar se răsuci pe călcâie și porni; dar după un minut, se opri, se gândi și o luă înapoi. De fapt, ajunsese deja în cartierul Petersburgskaia Storona, era aproape de casa pe care o căuta; doar acum nu mai merge cu fostul scop, cu „ideea deosebită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
atenție și mai mare și cu un aer neobișnuit de misterios, prin care voia probabil să spună: „Nu vă faceți griji, am înțeles.“ Era evident că numele prințului îi produsese o impresie puternică. Prințul o privi distrat, se răsuci pe călcâie și porni înapoi, spre hotelul lui. Dar nu mai ieși cu înfățișarea pe care o avea când sunase la ușa Filisovei. Se petrecuse cu el, și parcă într-o singură clipă, o schimbare neobișnuită: pășea din nou palid, slab, suferind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
uneori își speria fără să vrea chiriașul. Neîncetat se interesa dacă nu are nevoie de ceva și după ce, în sfârșit, prințul începuse să-i facă reproșuri, spunându-i să-l lase în pace, el se răsucea, ascultător și tăcut, pe călcâie, făcea în vârful picioarelor calea întoarsă spre ușă și, mergând, dădea tot timpul din mâini, ca și cum ar fi vrut să-i dea de știre că n-a venit decât așa și că nu va sufla o vorbă, că, iată, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mie și dumneavoastră, cititorule!) toate acestea progeniturii, toate acestea baronului nostru, care și-a tratat idiotismul în Elveția! Dar, de data asta, a început altfel de muzică. Împrejurul baronului nostru cu pantofi străini, căruia mai că nu i se aprinseseră călcâiele după o celebră curtezană frumoasă, s-a adunat deodată o mulțime de prieteni și amici, s-au găsit chiar și rubedenii, dar mai ales puzderie de domnișoare de familie bună, doritoare și însetate să se căsătorească legitim, și chiar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
voi veniți îndată după mine, intrați în aceeași clipă. Așa e mai bine. Ajunsese deja la ușă, dar brusc se întoarse. Îmi vine să râd! Mor de râs! le spuse ea cu tristețe. Dar în aceeași secundă se răsuci pe călcâie și dădu fuga la prinț. — Ei, ce-i asta? Ce crezi? întrebă în grabă Ivan Feodorovici. Mi-e și frică să spun, îi răspunse la fel de grăbită Lizaveta Prokofievna. Dar cred că e clar. — Și eu cred că e clar. Clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
am spus mai înainte că plec la Pavlovsk. Și mamei tot așa i-am spus, șopti el cu un zâmbet șiret și aproape satisfăcut. Intrăm și nu ne aude nimeni. Ținea deja cheia în mână. Urcând scara, se răsuci pe călcâie și-i făcu prințului un semn de amenințare cu degetul, adică să pășească mai ușor, deschise ușa care dădea spre camerele lui, îl lăsă pe prinț să intre, se strecură și el cu precauție, încuie ușa și băgă cheia în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
e la putere și nu cunoaște de visu oarecum configurarea puterilor europene, să stabilească un program absolut, în ciuda evenimentelor, în ciuda norocului războaielor, în ciuda șanselor pentru ori contra, în ciuda diplomației europene? Vorba ceea: Dă-ți popo pintenii și bate iapa cu călcâiele. Și acești pinteni sunt rezerva pe care și-o impune partidul conservator ca atare în fața cestiunilor esterioare. În calculul algebric al cărui rezultat căutat e neatârnarea țării și dezrobirea neamului românesc de sub influențele străine, în calculul politicii naționale intră, onorabililor
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
de a-i determina pe toți ceilalți să se implice și să simtă că participă activ la făurirea viitorului companiei. Se străduie să se asigure că a întors chestiunea pe toate fețele, înainte să tragă concluzia adecvată. în cazul său, călcîiul lui Ahile îl reprezintă faptul că apelează la aceleași persoane pentru formularea deciziilor. Știm cu toții că punctul cel mai slab al unui grup de oameni îl reprezintă incapacitatea de a lua decizii. Cînd în sfîrșit ajunge să ia o hotărîre
Cum să faci față unui șef dificil by Shaun Belding () [Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
piciorul drept cât mai sus posibil Figura 4.8. Răsuciți-vă cu 180° spre stânga, astfel Încât piciorul drept să ajungă În spatele piciorului stâng 4. Lăsați piciorul drept că cadă pe podea și faceți o răsucire de 180° spre stânga (pe călcâie) de Îndată ce talpa dreaptă a ajuns pe podea. Faceți cu stângul un pas În fața celui drept, atingând podeaua doar cu degetele, cu toată greutatea corpului lăsată pe piciorul drept. (Vezi figura 4.8.) Ambele picioare trebuie să fie ușor flexate. 5
Secretele medicinei chineze. Sănătate de la A la Z by Henry B. Lin () [Corola-publishinghouse/Science/2227_a_3552]