2,578 matches
-
nerăbdarea și intempestiva lui inițiativă. Adăugă o altă lămurire, precizând: Azi, mă fac băiat cuminte: nu mai amestec băuturile. Dacă nu te superi, dragul meu amic, am să mă abțin de la toate celelalte. Rămân numai și numai la whisky. Bleotu căscă zdravăn, neavând nimic de obiectat. Văzând cum Vladimir revarsă pe gât, într-o șuviță continuă, ditamai paharul de Bourbon , clătină admirativ din cap și, fără să-i pese de somnul chefliilor din sala mare, explodă în specificele lui hohote zgomotoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de parcă ar fi luat o pisicuță de ceafă) și a reușit să-l târască până jos. — La ce oră crezi că sosește Gaston la noi? Takamori nu i-a răspuns mamei. Își înfuleca micul dejun, făcând eforturi disperate să nu caște. — Hei, Tomoe, plătești tu trenul până la Yokohama, nu? o întrebă el cu duritate în glas. Ora opt. Tomoe și-a îmbrăcat costumașul nou din lână, în dungi bleu cu alb, și și-a pus o pălărie albă. — Ce drăguță ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
locuri avea de vizitat. A coborât cu ei la gara Tokyo. — După ce vezi clădirile ministerelor, du-te la Turnul Tokyo. Să știi că e mai mare ca Turnul Eiffel. — Zău? Mai mare ca Turnul Eiffel? Gaston a dispărut în mulțime, căscând gura curios la tot ce-l înconjura. — Uită-te numai la el, remarcă Takamori. O să se descurce și singur prin Tokyo. Nu-i prost deloc. Chiar se descurcă? — Bineînțeles. Dar când Takamori și Tomoe au ajuns seara acasă și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în spatele lui. Întorcându-se, l-a văzut pe Endō, îmbrăcat în pantaloni și cămașă albă. — Străine... — Da. Gaston, care tocmai se apleca pentru a auzi mai bine cuvintele femeii, s-a îndreptat consternat. — Ce s-a întâmplat? întrebă Endō blând, căscând somnoros. Nu la toaletă mergeai? — Da... toaletă. — Atunci dă-i drumu’! Va au shotte! Dincolo de ușă se auzea femeia foindu-se. Era ca un leu în cușcă și căuta o cale de scăpare pentru Gaston. — Hai, du-te! repetă Endō
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
boală. — Nu te holba la el, Umezaki! porunci Endō în șoaptă. Nu închide radioul! Umezaki a făcut ce i s-a spus. Se prefăcea că citește ziarul și ascultă jazz la radio. Endō stătea cu un cot rezemat de geam, căscând și simulând plictiseala. Valul de lume se scurgea în ambele direcții pe Ginza. Gaston nu avea de unde să știe care era ținta lui Endō. — S-a oprit! Gaston zări un japonez chel deschizând ușa cafenelei din fața lor. Era scund și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
transmit că nu e corect să te fofilezi. Că noi toți am muncit... Ochii lui ca rântașul capătă o brumă de strălucire în vreme ce-mi reproduce cuvintele șefului. De fapt, îi invidiez sincer pe inșii ăștia. De-aia și casc gura la ei. Cum reușesc oare să facă drumul evoluției invers, de la mamifere spre licheni, bureți și altele înrudite? M-aștept oricând să se topească, să-i răsară niște tentacule din buzunare și din urechi, să se mlădieze ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
o creatură zburlită. Nu sunt cavaler, nu intervin. Nici alții, cartofii se rostogolesc pe trotuar și în stradă. Liceenii din stație exersează pase cu tuberculii. - Dacă ăsta-i oraș... tre’ să ieși cu bâta după tine... și stau toți și cască gura... Chiar asta fac toți, pentru că doamnei i-a sărit un nasture de la bluză, iar unul dintre sânii impunători a ieșit la soare. -Ei, da... acum... C-o mișcare dibace, îl îndeasă în sutienul cam neîncăpător, scoate o agrafă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pus șpaclu’? vine de-afară, pe fondul tăcerii mele încurcate. - Ău... - Șpaclu’, că n-am cu ce răzălui aici... - E-n găleata aia de plastic legată cu sârmă... Acolo l-am pus! - N-o văd... Am căutat... - Da’ pe sărăcie... Cască ochii... Acolo l-am lăsat... - Nu-i acolo... - Bă, ai orbu’ găinilor? Ia-l și bagă-ți-l în cur! - ...s-ar putea să nu mai însemne mare lucru, conchid, în vreme ce lumea se dezmorțește râzând. Știu unde pun cheia când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
el. Scurmă cu labele din față în țărnă. Nu l-a recunoscut, și-a arătat colții. - Taci, prostule, terminăm acuș, acuș... uite niște carne... Hai, măi cărăbuș, n-o mai adulmeca și tu, ia și mănâncă, înghite tot, terminăm povestea. Cască botu’... Mă muști? Lasă că n-oi turba eu! *** - Fănele... se-apropie un bărbat pântecos, cu vinișoare roșii în mijlocul obrajilor. E tuns ca-n pozele de tinerețe revoluționară ale lui Dej. - Măi Fănele, să bem pentru Costache! - zice și lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
curtea fabricii, lângă movila de nisip, să caute copilul mort, nebotezat, îngropat de Florica. „Era umflată și-acum nu mai e, l-a scos cu undrelele și l-a îngropat acolo, lângă cazangerie”, șușoteau babele. „Pleacă, mă, de-aici, ce caști gura... Luați mucosu’ ăsta de-aici!” Au luat-o și-au dus-o cu duba, la doctor, pe urmă au săpat, dar n-au găsit nimic. „Îți sparg dinții, spune unde-a ascuns cățeaua de sor-ta copilul, ce-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
are umor de Lenin... după ce Vogt i-a scos creierul decolorat, l-a tăiat felii și l-a pus în parafină, să-l studieze, să vadă care-ar putea fi sursa geniului, poate neuronii piramidali crescuți prea mult? Nu mai căsca gura la mine, mă tulburi! îi trimite un rever și debutantului. E un performance atrăgător, așa că lumea iese de prin colțuri, aruncă țigările și revine în sală. Prozatorul se simte atins: - Nu cred că... - Monșer, nu-ți mai expune dentiția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mai apucă să zică. - Ghicesc? Pe Albert l-ai mătrășit? - Ai recunoscut stilul? Da, pe Albert. Uneori sunt proastă-proastă... E-așa cum zic eu, nu e cazul să fii drăguț să mă contrazici, chiar vacotină bovarică ar fi mai precis - casc ochii pe broscoi și vreau neapărat să-l pup în bot și... să vezi metamorfoză pe capul lui! - Ei, chiar așa? - Da... Poate-i de neînțeles, dar o femeie poate alege, după criterii care te lasă mască, pe cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
slăbește din ochi, așa încât n-am cum să scuip sub masă delicatesa. Zâmbesc. Stomacul își aruncă cu disperare în luptă sucurile gastrice. - Știți ce s-a întâmplat noaptea trecută? În astfel de situații fără ieșire, cel mai bine e să caști ochii mari-mari, ca un aurolac proaspăt înțărcat, cu buzele ușor întredeschise, a surpriză. - ... - E îngrozitor, nici nu vă puteți închipui că s-a întâmplat așa ceva la Dorohoi... Nu mi-a venit să cred, parcă era un film, știți, unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
tremure și Încercă să scape de acest freamăt care o cuprindea. Însă Îi era cu neputință să se elibereze de el. Freamătul, pe care-l resimțea ca pe un zgomot de pași, nu făcea decât să sporească vidul ce se căsca În adâncul său. Cuvântul „vânător“ și imaginea pe care o crea acesta În mintea ei Începeau să se suprapună cu imaginea unui falus. — Dar, În momentul cel mai important, vânătorul e capabil să renunțe la tot, la imaginea despre sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ar trebui să trec un prag periculos, să pregătesc o cantitate considerabilă de droguri și să găsesc o femeie de nivelul tău, Keiko. În definitiv, cu toții suntem la fel. Golul lăsat de dorințele neîmplinite pe vremea când eram copii se cască tot mai adânc pe măsură ce creștem mari. Este exact invers față de amintirea locurilor de joacă ale copilăriei nostre, piscina sau terenul de sport, care, privite acum, par mult mai mici. Cu toate acestea, vezi, femeia din pictorialul acela despre spălături intestinale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
dar tocmai atunci am ajuns la un mal năpădit de stuf și unul dintre îmblînzitori m-a îmbrîncit din barcă. Pământul era, acolo, pietros. După vreo sută de pași, am ajuns în fața unei găuri mari și negre, ca un crater căscat în pământ. Nu distingeam altceva, căci luna dispăruse sub un nor. Cei doi au aprins o torță și, la picioarele mele, am văzut atunci niște trepte de piatră, tocite, mâncate de ploi și pe jumătate cotropite de iarbă. Fără o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
am văzut cum arată, răspunse Mma Ramotswe. Am văzut tot praful din sufragerie și toate gunoaiele din curte. Domnul J.L.B. Matekoni, aici de față, nu-i decât un bărbat. Nu te poți aștepta din partea lui să păstreze casa curată. Menajera căscă ochii și se holbă la Mma Ramotswe cu o ură prost disimulată. Nările îi fremătau de enervare și buzele i țuguiară cu un aer agresiv. — Lucrez pentru bărbatul ăsta de mulți ani, șuieră ea. În fiecare zi n-am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
domnul J.L.B. Matekoni. Dar nu toți gândesc așa. Unii oameni știu că viteza excesivă nu este cea mai bună cale de-a ajunge undeva. E mai bine să mergi ca după mort decât să fii mort, nu-i așa? Ucenicii căscaseră ochii nedumeriți și el oftase; din nou, era vina Ministerului Educației și a ideilor moderne. Băieții ăștia doi nu vor fi niciodată capabili să priceapă nici jumătate din ceea ce le spune el. Iar odată și odată vor avea un accident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
scumpe, spectacolul începe, astăzi vizionați un trailer despre cum se strânge în brațe. Moartea este cea mai consistentă iubire. La început, imprimă o stare de inadaptabilitate, nu ține mult: clopotele bisericii împart văzduhul pe etaje suprapuse, hârlețele descleaștă maxilare, pământul cască gura atât cât să și-o umple cu pământ proaspăt. Exercițiu de libertate: intri în sicriu ca într-o rochie strâmtă, cineva retușează în dreptul inimii, altcineva sigilează tâmplele, binecuvântează, părinte! Nimic mai confortabil decât o moarte în care le primești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
care, ca și Pinky, scosese un țipăt când o identificase prima dată pe maimuța care o umilise la cinema. E clar că a fermecat maimuțele. Acestea se grupaseră în jurul lui Sampath ca o gardă de corp grațioasă, cu păr grizonat, căscând și scărpinându-și trupurile frumoase. Aproape toate doamnele aveau o poveste, măcar de mâna a doua, dacă nu chiar a lor, despre sariuri sfâșiate și lenjerii, și se minunau: Ia te uită la maimuța aia. E cât se poate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
-i facă un vaccin antitetanos. Era încă devreme. Fumul de la focurile aprinse în gheretele de ceai acoperea soarele palid de iarnă. Băiatul de la Hungry Hop se afla în bazar împreună cu toți vânzătorii, care abia se pregăteau să-și deschidă dughenele, căscând și scărpinându-și burțile între timp. Indiferent de standard, băiatul acesta era cam încet. E drept că avea oarecare umor, era bine intenționat și, în general, bine dispus, numai că nu era foarte conștient de ceea ce se întâmpla în lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
maimuțe, și umbrele maimuțelor grupate în jurul lui, cu cozile lor lungi atârnând. De data asta pașnice, cu burțile pline și tăcute, erau în cea mai bună dispoziție a lor; leneș, ca niște prietene de o blândețe desăvârșită, îl priveau și căscau. Își zise că n-ar fi niciodată în stare să se descurce fără ele. Toată distracția ar dispărea din viața sa: necăjitul, jocurile, comportamentul lor obraznic - lipsa de rușine și farmecul lor revoltător... Privi copacul ce reprezenta un cămin atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
și linoleumul. Am cerut un cuțit și, până s-ajung să tai din gratii, l-am înghițit pe nerăsuflate. Și foile astea lăsate pentru declarație îmi fac cu ochiul! Am dat cu pumnul în perete și o gaură s-a căscat spre cealaltă celulă. - Ce faci, bă?! Era unul Lipyn, anchetat pentru spionaj economic. - Astup-o, că după aia o-ncurci! Nu mai este nevoie. S-au crăpat toți pereții din cauza noilor mele dimensiuni! Am ajuns cu ce-ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85064_a_85851]
-
O umbră - om, care se opri când ajunse la bariera orașului, care se întindea în vale, și vocea îi sună deodată, deloc firavă, ci foarte umană. - Repetă instrucțiunile, Janasen. Dacă omului îi era frică de ciudatul însoțitor, nu se vedea. Căscă ușor. - Mi-e cam somn, zise. - Instrucțiunile. Omul gesticulă, iritat. - Ascultă, domnu' Discipol, grăi a lehamite, nu vorbi așa cu mine. Înscenarea dumitale nu mă sperie deloc. Mă știi. Fac treaba asta. - Insolența dumitale, zise Discipolul, îmi va slăbi răbdarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
ordonă o adunare generală în dormitoare. - Trebuie să închid ușile? întrebă. Gosseyn clătină din cap. - Există mai multe ieșiri, insistă căpitanul. Presupun că ați venit cu un scop aici. Să pun santinele la ușă? - Nu, zise Gosseyn. Căpitanul îl privi, căscând ochii. - Nu-mi place, zise. Nu e nimeni liber sus, în afară de Prezicătoare. N-ar fi bine dacă s-ar furișa careva și ar urca pentru a închide panourile dintre cele două secțiuni. Gosseyn zâmbi. Celălalt habar nu avea de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]