532,837 matches
-
deloc! — vrând totuși s-o lămurească sperând Într-o discuție mai caldă continuă: — și nu l-am luat eu ci a venit singur. Ba să știi că el m-a trezit, fiindcă dormeam de zor. — Am să-l iau În casă nefiind treabă pentru el. — Nu vleau - Își spuse punctul de vedere mogâldeața dându-se doi pași Înapoi din calea mâinilor mamei Întinse spre el. — I-auzi măi! - se miră puțin aceasta - da cine te-a Întrebat măcar voinicule? — Lasă, lasă
Blana lui UTU. In: Editura Destine Literare by Ștefan Vișan () [Corola-journal/Journalistic/75_a_284]
-
salonul editorial "Serile la Brădiceni". Au urmat un recital de muzică și poezie la Teatrul Dramatic, recital coordonat de directorul Școlii Populare de Artă din Tg.-Jiu, Viorel Gârbaciu, un spectacol folcloric La Căminul Cultural din Brădiceni, o vizită la casa din Hobița în care s-a născut Constantin Brâncuși etc. S-a bucurat de succes ideea (simpatică) a organizatorilor de a-i transporta pe scriitori de la Peștișani la Hobița cu un convoi de căruțe. În cadrul unei ceremonii organizate la Biserica
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12481_a_13806]
-
mare ținută " ale literaturii și artei. Ediția recentă a cuprins vernisajul expoziției de pictură a lui Dan Palade (prezentat de Alexandra Titu și Constantin Prut), un panoramic al revistelor de cultură (Contemporanul, Ateneu, Jurnalul literar, Criterion) și al editurilor (Aristarc, Casa Scriitorilor, Editura Fundației " Ideea Europeană"), o prelegere a lui Nicolae Breban pe tema Romanul realist în criză și una susținută de Alexandra Titu, referitoare la Artele vizuale în secolul XX, un colocviu de literatură contemporană (Generațiile literare în dialog), moderat de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12481_a_13806]
-
într-o expoziție sau într-un muzeu. Aceste titluri sunt simple instrumente de lucru. Nu mă refer decât la opere care au o tangență directă sau indirectă cu Țuculescu. Printre acestea se numără în primul rând Peisaj cu coșare și casă. De la autor și până la mine tabloul a străbătut un drum urmărit pas cu pas, insinuându-se privirilor mele în repetate ocazii. Nici un popas în loc și timp nu mi-a scăpat, dar lucrarea nu și-a dezvăluit adevărata finalitate decât atunci când
ION ȚUCULESCU, un erou al probității intelectuale by George Radu Bogdan () [Corola-journal/Journalistic/12454_a_13779]
-
țină promisiunea! Nu știu, poate era doar o neglijență, dar timpul trecea. Așa că întâlnindu-l într-o zi de februarie, mai însorită, a anului 1961, în stația de tramvai din dreptul statuii lui Vasile Lascăr, de unde pornea de obicei spre casă, stație din imediata vecinătate a locuinței mele, văzând că tramvaiul întârzia, l-am întrebat: "Domnule Țuculescu, mai pot conta pe promisiunea dumitale? Am și eu un plan impus de Institutul unde lucrez, nu pot amâna la nesfârșit!" La care pictorul
ION ȚUCULESCU, un erou al probității intelectuale by George Radu Bogdan () [Corola-journal/Journalistic/12454_a_13779]
-
acestui soi de dialog de o francheță brutală, trebuie să subliniez că relațiile mele cu Țuculescu erau cordiale, scrisesem numai bine despre el și-i purtam un respect și o admirație nedezmințite, fapt la care nu a rămas insensibil. Ușa casei sale mi-a fost totdeauna deschisă. Așa că nu mă formalizam. îl știam un impulsiv și un exaltat, o personalitate puternic subiectivă, dar mai știam și că era om de știință, nu numai în calitate de medic ci și de cercetător biolog, domeniu
ION ȚUCULESCU, un erou al probității intelectuale by George Radu Bogdan () [Corola-journal/Journalistic/12454_a_13779]
-
tranzacții de conștiință. Un expert corupt încetează ipso facto de a fi expert. Poți fi de bună credință în eroare. Asta e cu totul altceva, oricine poate greși. Dar a greși cu deliberare anulează valoarea expertizei. O spulberă! eisaj cu casă, gard, coșare și potecă încheie itinerariul anecdotic al celor trei tablouri pictate de Dan Ialomițeanu în 1932, la Ghimpați. E o lucrare cu un itinerar mai puțin spectaculos, fiind mai sărac în peripeții. Trecută și ea, în 1946, asemenea Peisajului
ION ȚUCULESCU, un erou al probității intelectuale by George Radu Bogdan () [Corola-journal/Journalistic/12454_a_13779]
-
potecă încheie itinerariul anecdotic al celor trei tablouri pictate de Dan Ialomițeanu în 1932, la Ghimpați. E o lucrare cu un itinerar mai puțin spectaculos, fiind mai sărac în peripeții. Trecută și ea, în 1946, asemenea Peisajului cu coșare și casă, pe la comisia de expertiză a Ministerului Artelor, a ajuns un deceniu și jumătate mai târziu, să fie cumpărată de avocatul și omul de afaceri Constantin Ionașcu, posesor printre altele - în perioada în care l-am cunoscut - a numai cinci tablouri
ION ȚUCULESCU, un erou al probității intelectuale by George Radu Bogdan () [Corola-journal/Journalistic/12454_a_13779]
-
Mircea Mihăieș O legendă indiană - pe care-am mai citat-o relativ la pesedei și acum vreo opt ani - spune că marele monstru, șarpele uriaș, după ce a distrus tot ce-a întâlnit în jur, făcând praf și pulbere case, oameni, copaci, forme de relief, a început să muște din sine. Ultima fază a nebuniei distructive nu poate fi decît autodisctrucția. În 1996, cam așa arăta România: un teritoriu făcut tabula rasa de demența "social-democraților" iliescani. Nemulțumiți doar să distrugă
Tâlhăria de partid by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12482_a_13807]
-
județ figurau, să zicem, zece mii de votanți înainte de începerea operației, n-a fost nici o problemă ca la numărarea voturilor să existe paisprezece sau cincisprezece mii de voturi. Adică exact numărul care-i propulsa pe-un loc eligibil pe oamenii de casă ai lui Năstase. E greu de imaginat ce mai urmează, după ce pesedeii au început să se fure pe sine nu ca la Bagdad (prințul legendar din orașul lui Saddam era renumit pentru eleganța și gentilețea lui!), ci ca la Babadag
Tâlhăria de partid by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12482_a_13807]
-
a sufletului? Și toate acestea în timp ce mormolocii care dormitau în parlament ies la pensie cu sume uriașe. Iar profesorii să-și predea năstăsiota "lecție oferită copiilor" cu pantalonii rupți în genunchi, pantofii scâlciați, cu părul vâlvoi (știu, oare, somnolenții din Casa Poporului cât costă un tuns simplu, nesubvenționat?), morți de foame și complet deprofesionalizați? Din ce bani să-și cumpere o carte și când să-și pregătească lecțiile ca lumea, dacă Năstase îi împinge să dea meditații peste program? Și când
Tâlhăria de partid by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12482_a_13807]
-
cum ar fi... Hrebenciuc,... Miky Spagă,... Mâschie.) Epilog. Cum ar fi sfârșitul corupției. "La 23 apriliu 1825, locuitorii Bucureștiului erau cuprinși de frigurile veseliei și ale plăcerii. Ulițele mari și mici erau măturate și stropite cu apă; prăvăliile negustorilor și casele boerilor erau împodobite cu ramuri de salcie și de iarbă verde. Un cer senin și un soare dulce, primăvăratec, veneau să completeze acest cadru magnific... Rânzei azi face parte din P.F.I. ceea ce înseamnă partidul foștilor informatori aflați la putere, aliat
Crochiuri de epocă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12491_a_13816]
-
că le face pe ambele. Mai suferă și de complexul Cassandra (tot emite profeții de tipul "roboții ne vor ataca", dar nimeni nu-l crede) și de o perfecțiune morală incontestabilă, cu tușe de drăgălășenie (salvează o pisică dintr-o casă în curs de demolare). Vă mai amintiți de vremea când detectivii erau dezinteresați și nepătați etic? Probabil că nu (până și Sherlock Holmes fuma opiu), pentru că în cinema moda acestui tip de personaj a luat sfârșit în 1929, odată cu Șantaj
Filmul polițist la interogatoriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12499_a_13824]
-
Marin Preda: Scrieți mai explicit. Păstrăm De capul ei) sau, în alt număr, "M. PR. Reținem"), concurase și Nicu Smeureanu, posesor al unui "depozit de ziare, reviste, publicațiuni și cărți literare" din Râmnicu Vâlcea, care îi fusese preferat cu schița Casa cu draci, așa cum, fără să se depășească inerția judecăților convenționale, tocmai cel care îi girase debutul publicistic îl socotea pe Marin Preda mai puțin talentat decât D. Bărbulescu. De fapt, schița De capul ei, pe care Geo Dumitrescu o reținuse
Marin Preda: Corespondența de tinerețe by Marian Iancu () [Corola-journal/Journalistic/12495_a_13820]
-
credința încât se povestește că odată în timpul unor inundații ce s-au abătut peste acele locuri, Gheorghe, un țăran pravoslavnic, nu voia să-și părăsească locul deși se dăduse ordin de evacuare. Apele creșteau iar Gheorghe rămăsese singur pe acoperișul casei sale. O șalupă militară a venit să-l ia, dar omul a refuzat, spunând că Dumnezeu va avea grijă de el pentru credința lui nemărginită. Când elicopterul făcea ultima tură, să vadă ce mai e de salvat, Gheorghe stând intr-
Folclor pentru drepcredincioși by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/12504_a_13829]
-
a venit să-l ia, dar omul a refuzat, spunând că Dumnezeu va avea grijă de el pentru credința lui nemărginită. Când elicopterul făcea ultima tură, să vadă ce mai e de salvat, Gheorghe stând intr-un picior pe coșul casei a refuzat iarăși ajutorul, încredințat fiind că Dumnezeu trebuia să gândească Ia fel ca el. Apele au crescut în continuare, Gheorghe s-a înecat și astfel a ajuns în fața Domnului. Și atât de mare îi era credința în dreptate și
Folclor pentru drepcredincioși by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/12504_a_13829]
-
a adoptat următorul, posibil aranjament: s-a urcat împreună cu nepotul în spinarea măgărușului. Evident, lucrurile mergeau din ce în ce mai rău; lumea era tot mai nemulțumită. Bunicul și nepotul s-au sfătuit și au ajuns la concluzia că trebuie ori să vândă rapid casa și măgărușul și să plece aiurea, oriunde în lume, sau să adopte ultima variantă posibilă, în speranța că vor putea merge liniștiți pe drumurile țării. Fiind patrioți din fire, au luat în cele din urmă măgărușul în spinare, ceea ce, trebuie
Folclor pentru drepcredincioși by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/12504_a_13829]
-
din urmă măgărușul în spinare, ceea ce, trebuie să recunoaștem, era un lucru destul de ciudat. Pentru finalul povestirii există două soluții, în prima, poporul se arată mulțumit cu această - cea mai proastă - variantă, în a doua, bunicul și nepotul ajung la casa de nebuni, victime ale convertirii lor perpetue la opiniile oamenilor acestor locuri. O altă baladă ne spune cum poți cădea la învoială cu Cel de Sus. Protagonistul este un meșter iscusit care știa să construiască biserici minunate. El avea o
Folclor pentru drepcredincioși by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/12504_a_13829]
-
iei un cinci milioane și ceva ca profesor, patru spre cinci ca medic și douăzeci ca magistrat (nu mai pun la socoteală suplimentele și privilegiile de care se bucură polițiștii sau cei din armată, de la spitale cu circuit închis la case de odihnă și gratuități din cele trecute la rubrica ,secret de serviciu".) Și totuși, geme parlamentul de profesori universitari. Cineva din afară și-ar imagina că o instituție garnistiă cu atâta somități trebuie să producă legi pe care să se
Hidrologia îneacă România by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12507_a_13832]
-
adunările scriitoricești, înregistrările, ca să spunem așa, civile ale lui C. Parascan, cu explicații de context din urmă cu peste un sfert de veac sînt... grăitoare. Cele două evenimente evocate în jurul lui Geo Bogza sînt Festivalul de Poezie Mihai Eminescu de la Casa Pogor, din 1977 și faimosul Colocviu Național de Poezie de la Iași, din 1978. înțelegem că deținătorul documentelor va publica într-un volum aceste texte inedite "spre deliciul amatorilor de literatură, dar și al cercetătorilor literari ai acestei perioade, pentru toți
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12506_a_13831]
-
oare o compensație pentru un plictis existențial? Cu siguranță, iar filmul face viața "stas"(slujbă, nevastă, copii, vacanțe cu familia) să pară o alegere imposibilă pentru protagoniști. O scenă mi se pare ilustrativă pentru această afirmație: dimineața, Julien iese din casă pentru a pleca la serviciu. Ce spune soția? "Julien, du pubela afară!", "Julien, ia și gunoiul!", " Julien, sărută-mă!". De aceea, nu pot să fiu de acord cu criticii moraliști care le reproșează protagoniștilor egocentrismul și nepăsarea față de ceilalți. În
Un pariu pe două vieți by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12515_a_13840]
-
și ele la Castelul Solitude. Singuraticul scriitor se întoarce în trecut reproducînd o experiență cvasi-proustiană, în vreme ce oameni care au murit cu ceva timp în urmă pot participa din nou la evenimentele prezentului. "- Eh, a venit vremea să o iau spre casă, îmi zic, și chiar atunci răsar toți; și Ucunuțu cu grătarul pentru chef, și tovarășul Gross, și domnul profesor Partenie, Ťia te uită, dom' profesor, ce surpriză!ť, zic și bătrînul dascăl de literatură veche nu-mi spune nimic, fumează
Balul fantomelor blajine by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12509_a_13834]
-
nesfîrșit cu trimitere la aspectele cele mai absurde ale vieții în comunism, unele dintre ele de neimaginat astăzi: turnătoria la nivelul propriei familii, activiștii și ofițerii care cumpărau din librărie cărți la metru din necesități de decorare a apartamentului, iluminatul casei cu lumînări în orele de seară în care se făcea economie de curent electric. Citite astăzi de către oamenii tineri care nu au trăit acele vremuri toate aceste fragmente par a fi rodul unei neostoite imaginații. În realitate, ele nu reprezintă
Hans Castrop în România comunistă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12484_a_13809]
-
cunoscut personalități remarcabile ale culturii române. Al. P.: Mda. Unii. L.G.: Zarifopol... Al. P.: Pe Zarifopol din păcate nu l-am cunoscut. Stătea la doi pași de mine, de aicea... Noi ne-am mutat, tatăl meu și cu noi, în casa asta tîrziu, în "33, după vînzarea casei noastre vechi. Era o splendoare, care avea o grădină și o arhitectură de casă de pe la începutul secolului trecut, cred că era construită pe timpul lui Vodă Știrbei sau cam pe atunci, o casă superbă
Musafiri în casa Paleologu by Laura Guțanu () [Corola-journal/Journalistic/12473_a_13798]
-
P.: Mda. Unii. L.G.: Zarifopol... Al. P.: Pe Zarifopol din păcate nu l-am cunoscut. Stătea la doi pași de mine, de aicea... Noi ne-am mutat, tatăl meu și cu noi, în casa asta tîrziu, în "33, după vînzarea casei noastre vechi. Era o splendoare, care avea o grădină și o arhitectură de casă de pe la începutul secolului trecut, cred că era construită pe timpul lui Vodă Știrbei sau cam pe atunci, o casă superbă, care nu se putea preta decît la
Musafiri în casa Paleologu by Laura Guțanu () [Corola-journal/Journalistic/12473_a_13798]