KorAP: Find »[drukola/base=castel & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...79 80 81 ...580 >

14,490 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

mea. Se aplecă din nou peste hârtie, concentrându-și ce-i mai rămăsese din vedere asupra desenelor. - Da, l-am văzut eu pe Guido Bigarelli trasând planurile castelului, pentru a Îndeplini porunca Împăratului. Dante Începea să Înțeleagă. - E unul din castelele lui Frederic? Una din fortărețele cu care Împăratul Își marca hotarele Împărăției? - Nu, nu la hotare, ci În Capitanata, În centrul provinciei, pe o Înălțime de unde, În zare, se vede țărmul mării. În plină lumină de Miazăzi. Castelul de la Santa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
unul din castelele lui Frederic? Una din fortărețele cu care Împăratul Își marca hotarele Împărăției? - Nu, nu la hotare, ci În Capitanata, În centrul provinciei, pe o Înălțime de unde, În zare, se vede țărmul mării. În plină lumină de Miazăzi. Castelul de la Santa Maria al Monte. Tremurând, bătrânul se ridicase, urmărit de privirile tuturor. Se apropie de peretele din fund, unde erau aliniate niște rafturi pline cu foi Înfășurate și cu lăzi Întărite cu benzi de fier. După ce umblă la Încuietoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
aplecă peste desene. Așadar, ceea ce avea sub ochi era proiectul capodoperei lui Frederic, lucrarea despre care povesteau pelerinii Întorși de peste mare, dacă soarta le abătea pașii și Îi ducea să treacă pe sub Coroana de Piatră, cum se numea În popor castelul acela misterios, un octogon perfect, Înconjurat de tot atâtea turnuri cu aceeași formă. Un triumf al geometriei, despre care se credea că repeta Întocmai schema străvechiului Templu al lui Solomon. Iar Guido Bigarelli fusese cel care Îl proiectase. - Eu... eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
pe aceea animalică. - Anume ce? - Cunoașterea. Și dumneata vei fi cu siguranță de acord, Matteo, replică poetul adresându-i-se bătrânului maestru, care Încuviință. Am nevoie de o ultimă favoare din partea dumitale, mai zise Dante. O schemă rapidă a planului castelului lui Frederic În Înfățișarea sa originală, așa cum ți-a rămas domniei tale În amintire. Maestrul Matteo schimbă o privire iute cu priorul breslei, ca pentru a-i cere autorizația. Acesta făcu un semn scurt de confirmare, iar bătrânul se așeză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
am văzut eu, cu mai bine de cincizeci de ani În urmă. Priorul ieși din sediul breslei cu puține certitudini În plus. Sau poate cu nici una. Cel puțin acum știa că povestea de care se ocupa era legată de misteriosul castel al Frederic. Și de Încă și mai ciudata construcție incendiată. Își ridică ochii spre cer, privind spre soarele aflat spre apus. În scurt timp, clopotul avea să bată semnalul de stingere. Era momentul să Îl strângă cu ușa pe Cecco

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
lui Frederic, despre care se povestea, era obiectul unei dispute oculte, acest lucru ar fi fost mai mult decât suficient ca să justifice lanțul acela de morți. Închisă Într-un octogon. Suveranul putea să o fi ascuns În palatul său de la Castel del Monte? Dacă așa stăteau lucrurile, atunci scopul cruciadei devenea evident: să adune o gloată de dezertori pe care să Îi târască pe drumurile din Puglia, pentru Îmbarcarea spre Țara Sfântă. Iar apoi, odată ajunși În Capitanata, să se profite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
pe drumurile din Puglia, pentru Îmbarcarea spre Țara Sfântă. Iar apoi, odată ajunși În Capitanata, să se profite de Învălmășeală pentru a recupera comoara și a o ascunde printre carele din convoi. Dar de ce să se reconstruiască la Florența misteriosul castel? Oare pentru a-i studia dimensiunile secrete, pentru a-i descoperi pereții falși dincolo de care stătea ascuns aurul? Însă, dacă Bigarelli construise originalul, ce nevoie mai era să se realizeze o copie? Și de ce să se transporte toate acele oglinzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
pe lângă răceala raționării. - Se spune că era intim al Împăratului Frederic, continuă Dante. Arrigo Încuviință În tăcere. - Până Într-acolo Încât să-l slujească și În lucrările sale de arhitectură, insistă poetul. Se pare că al său era proiectul unui castel ieșit din comun, cu niște forme uimitoare. Castel del Monte, o lucrare al cărei sens rămâne Încă de neînțeles chiar și pentru experții acestei arte. - Poate că arta construcțiilor nu e cea mai nimerită ca să Îi pătrundă semnificația. - De care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
al Împăratului Frederic, continuă Dante. Arrigo Încuviință În tăcere. - Până Într-acolo Încât să-l slujească și În lucrările sale de arhitectură, insistă poetul. Se pare că al său era proiectul unui castel ieșit din comun, cu niște forme uimitoare. Castel del Monte, o lucrare al cărei sens rămâne Încă de neînțeles chiar și pentru experții acestei arte. - Poate că arta construcțiilor nu e cea mai nimerită ca să Îi pătrundă semnificația. - De care artă ar fi nevoie, așadar? Sau de care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ars pe pământurile familiei Cavalcanti ar fi trebuit să reprezinte un cenotaf al Împăratului, un mare monument clădit În aparență pentru a celebra, iar În realitate pentru a ascunde crima. Asta proiectase Arrigo? Să se Încoroneze În acea copie după Castel del Monte, Împodobită cu oglinzi magice care urmau să Îi multiplice la infinit gloria, eternizând-o Într-o extremă repetiție a identicului? Cu un fior, Dante Întrezări nebunia dinapoia acelui plan: Nero pusese să i se clădească un tron care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Îndreptă din nou atenția asupra desenului pe care nu Îl lăsase din mână, tremurând de emoție. Se așeză la masa de scris și netezi hârtia În lumină. Un octogon mare, În ale cărui vârfuri se articulau alte octogoane mai mici. Castel del Monte, cu coroana sa de turnuri. Dar era ceva În plus față de hărțile pe care le văzuse la sediul breslei constructorilor. Schema camerelor și a coridoarelor era Îmbogățită cu semne diverse: opt trăsături de sanguină În fiecare dintre cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Păreau niște Însemnări referitoare la construcție. Încercă să urmărească cu degetul traseul schițat cu pana. Era ca și când Bigarelli ar fi vrut să indice drumul frenetic al unei forțe, o imagine repetată din oglindă În oglindă În marele tambur orb al castelului, până când ajungea, cu o ultimă deviere, la centrul construcției, În ceea ce trebuia să reprezinte curtea interioară. Aici, din câteva trăsături nervoase, era schițată schema unui obiect, câteva roți. Și apoi un detaliu, reprodus În afara scării desenului și Încercuit cu roșu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
acolo, În fața lui, gata să se deschidă. Privirea Îi zbură către scrinul Încă Închis, acoperit de teancurile de cărți prețioase. Cu vârful dăgii, forță sertarul. Lampa lui Elia. Acum pricepu ce sens aveau toate. Iată de ce fusese construită copia după Castel del Monte și de ce fusese chemat Fabio dal Pozzo, matematicianul, să calculeze... Asta voise să Îi spună Arrigo lângă zidurile Baptisteriului, prețios numai pentru bezna Închisă sub bolta sa. Un lac de beznă de care filosoful avea nevoie pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
poate constitui o sursă de regret pentru istoric, Însă Îl tulbură prea puțin pe narator. În schimb, nu e defel nevoie ca raza de lumină să parcurgă o traiectorie octogonală, așa cum ne-am imaginat În povestire: Însă ideea că misteriosul Castel del Monte ar fi putut reprezenta un soi de tokamak din secolul al XIII-lea m-a fascinat Într-o asemenea măsură, Încât m-a determinat să mă Încumet a o supune cititorului. MULȚUMIRI Sunt multe persoane care m-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

parc adevărat, cu pomi adevărați și, în spatele acestor pomi care își încrucișează crengile goale, silueta unei clădiri înalte, o casă boierească, un mare și complicat edificiu. Brăchut este cel care îi răspunde, frângându-și mâinile de frig: — Păi, este parcul Castelului... — Un castel..., reluă judecătorul ca și când puțin i-ar fi păsat de el. — Păi da, castelul procurorului. — Ca să vezi, deci aici este..., adăugă judecătorul, mai mult pentru el însuși decât pentru noi ceilalți, care nu mai contam pentru el nici cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
cu pomi adevărați și, în spatele acestor pomi care își încrucișează crengile goale, silueta unei clădiri înalte, o casă boierească, un mare și complicat edificiu. Brăchut este cel care îi răspunde, frângându-și mâinile de frig: — Păi, este parcul Castelului... — Un castel..., reluă judecătorul ca și când puțin i-ar fi păsat de el. — Păi da, castelul procurorului. — Ca să vezi, deci aici este..., adăugă judecătorul, mai mult pentru el însuși decât pentru noi ceilalți, care nu mai contam pentru el nici cât negru sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
unei clădiri înalte, o casă boierească, un mare și complicat edificiu. Brăchut este cel care îi răspunde, frângându-și mâinile de frig: — Păi, este parcul Castelului... — Un castel..., reluă judecătorul ca și când puțin i-ar fi păsat de el. — Păi da, castelul procurorului. — Ca să vezi, deci aici este..., adăugă judecătorul, mai mult pentru el însuși decât pentru noi ceilalți, care nu mai contam pentru el nici cât negru sub unghie. S-ar fi zis că se bucura să audă evocat numele rivalului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
simplu fiindcă judecătorul Mierck nu putea decât să urască, fiindcă asta era natura lui profundă. — Bine, bine, bine..., reluă, brusc înveselit, lăsându-și trupul masiv pe scăunelul său exotic, pe care-l pusese chiar în fața portiței ce dădea spre parcul Castelului. Și rămase acolo o vreme, înghețând, în timp ce jandarmii își loveau călcâiele și suflau în mănuși, tânărul Brăchut nu-și mai simțea nasul, iar Ciupitu se făcea gri-violet. III Trebuie totuși să o spunem, Castelul nu este o nimica toată. El

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
în fața portiței ce dădea spre parcul Castelului. Și rămase acolo o vreme, înghețând, în timp ce jandarmii își loveau călcâiele și suflau în mănuși, tânărul Brăchut nu-și mai simțea nasul, iar Ciupitu se făcea gri-violet. III Trebuie totuși să o spunem, Castelul nu este o nimica toată. El impune și celor mai greu de impresionat cu zidurile sale din cărămidă ce alcătuiesc, împreună cu acoperișurile de ardezie, o bijuterie a cartierului bogat - da, da, are și orășelul nostru unul, precum și o clinică ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
liniștit să te îmbeți timp de o lună întreagă. După aceea, într-o zi nu au mai fost văzuți. Plecaseră înapoi. Orașul era al lor. După aceea, a trebuit să se muncească. Să se muncească pentru ei. Reîntorcându-ne la Castel, sinceritatea ne obligă să spunem că este clădirea cea mai importantă din burg. Bătrânul Destinat, vreau să spun tatăl, îl construise imediat după dezastrul de la Sedan. Și nu se zgârcise deloc. În ținutul nostru, cum vorbim puțin, ne place uneori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
zgârcise deloc. În ținutul nostru, cum vorbim puțin, ne place uneori să impunem respect pe alte căi. Procurorul a fost întotdeauna un locuitor al orașului. Ba chiar mai mult de atât: aici s-a născut și tot aici a murit. Castelul este uriaș, nu e făcut pe măsura oamenilor. Cu atât mai mult cu cât familia nu a fost niciodată numeroasă. Bătrânul Destinat, de îndată ce a avut un băiat, a oprit mașina. Oficial, era de ajuns. Ceea ce nu l-a împiedicat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Tânăra fată provenea din Vincey. Strămoșii săi luptaseră la Crăcy. Așa cum făcuseră, de altfel, strămoșii tuturor, dar nimeni nu-și mai aduce aminte și oricum puțin le pasă. Am văzut un portret al fetei, din vremea căsătoriei, agățat în vestibulul Castelului. Pictorul venise de la Paris. Surprinsese pe chipul ei sfârșitul apropiat. Erau izbitoare paloarea aceea de viitoare moartă și resemnarea din trăsăturile feței. Prenumele ei era Clălis. Nu-i un nume banal, și e foarte frumos gravat în marmura roz a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Surprinsese pe chipul ei sfârșitul apropiat. Erau izbitoare paloarea aceea de viitoare moartă și resemnarea din trăsăturile feței. Prenumele ei era Clălis. Nu-i un nume banal, și e foarte frumos gravat în marmura roz a mormântului său. În parcul Castelului, un întreg regiment ar putea fi cantonat fără să se înghesuie. Este înconjurat de apă: în spate e un mic șanț comunal ce servește ca legătură între piața primăriei și portul de îmbarcare, apoi micul canal despre care am vorbit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
se străduiesc să descopere cum să aducă mai mulți bani patronului lor. În dreapta parcului lenevește un râu îngust și sinuos, Guerlante, al cărui nume spune multe despre cursul său încetinit, cu vârtejuri și flori de nufăr. Apa inundă totul. Parcul Castelului e ca o mare țesătură îmbibată. Ierburile cresc fără încetare. Un loc făcut să atragă răul. E ceea ce i s-a întâmplat lui Clălis Destinat: totul s-a terminat în trei săptămâni, între prima vizită a doctorului și ultima lopată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
lumea de sus, în schimb se mulțumea cu puțin. Odată trecută tinerețea sa de fante cu maniere alese și ochi ager, tot ce rămăsese era un om care înainta în vârstă. Munca lui îi ocupa tot timpul. În vremea bătrânului, Castelul avea șase grădinari, un paznic, o bucătăreasă, trei valeți, patru cameriste și un fochist. Acest întreg trib condus sub cravașă era înghesuit în încăperi comune strâmte și în camerele de sub acoperiș, unde pe timp de iarnă apa îngheța în căni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]