13,496 matches
-
Tatăl Lui, să știe de împărăția aceea ca să trăiască bine și să se bucure că n-or să moară niciodată... Păi atunci oamenii aceia erau cei mai fericiți oameni de pe pământ ! S-o crezi tu ! Vezi, dragul meu, o boală ciudată bântuia pe acele meleaguri. Noi îi spunem : "uitare". Dar cine știe cum s-o fi chemând de-adevărat, fiindcă nu-i uitarea aceea care te alină când plângi, nici uitarea care te face să ierți, nici uitarea lucrurilor rele și nedrepte... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
moment ceva mai bun de spus. În fața lui, de cealaltă parte a mesei, Mitică al lui Caloianu tăcea tulburat. Apoi limba i se dezlegă și țăranul îi destăinui că în ultima vreme Culae al său avusese iarăși niște purtări mai ciudate decât de obicei... Pe la sfârșitul iernii parcă nu mai avusese răbdare să stea locului, umbla de colo până colo bălmăjind în legea lui, iar uneori se apuca să îndruge moși pe groși pe bulgărește, pomenindu-l mereu pe deadul Vasile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
avusese răbdare să stea locului, umbla de colo până colo bălmăjind în legea lui, iar uneori se apuca să îndruge moși pe groși pe bulgărește, pomenindu-l mereu pe deadul Vasile, dar înșiruind și o grămadă de nume vechi și ciudate, pe care le purtaseră, poate, cine știe pe ce timpuri, rubedenii de-ale lor, care de mult erau oale și ulcele. Diminețile se trezea buimac, cu ochii tulburi, de parcă prin somn l-ar fi muncit cel necurat... De vreo câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
care cântase până atunci nu-i mai plăcu și scoase la iveală altul, mai bun, pe care începu să-l plimbe cu meșteșug pe coarde. Scripca strămoșească răsună prelung și adânc, iar din pieptul plăpând al moșneagului țâșni o voce ciudată, subțire, care venea parcă dintr-o altă lume. După ce mântui și cu acest cântec, deadul Vasile îi zise mai departe, cu foc și cu suflet, alte cântece, pe care le scotea din găidulca sa ca dintr-un izvor fermecat: Ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
pe coarde și făcând găidulca să suspine, să se tânguie și să se frângă sub povara durerii. După ce ultimele sunete se stinseră, în odăița cu tavanul jos și afumat se așternu o tăcere cucernică. De afară se auzeau niște foșnete ciudate, ca și cum prin preajma casei ar fi dat târcoale duhurile lăutarilor din timpurile vechi, stârnite de cântările lui deadul Vasile. Ai băgat bine la cap cântecele noastre, nepoate? întrebă moșneagul, uitându-se la copil cu ochii săi îngropați adânc în găvanele orbitelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cu adâncă părere de rău pragul și ieși în ograda casei împreună cu bătrânul. Afară era noapte adâncă și sufla un vânt rece, care îl făcu să se înfioare și să se zgribulească în hainele-i nu tocmai călduroase. O liniște ciudată domnea de jur împrejur. O pace ca din altă lume. Nu se auzeau nici glasuri, nici lătrături de câini și nici un fel de zgomote, iar luna poleia cu raze stinse acoperișul caselor din preajmă, cufundate în somn adânc. Poarta de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
un bătrân slab și sfrijit ca un ascet, care până în acel moment se mulțumise să asculte ce spuseseră ceilalți, stând retras și tăcut într-un ungher al salonului. Iorgu îl apucă de braț pe Stelian și îl conduse în fața acestui ciudat oaspete al său. A, iartă-mă că am uitat să ți-l prezint tocmai pe bunul nostru prieten și sfătuitor..., spuse el. Bătrânul cu chip de ascet făcu un gest cu mâna. Zalman Aron, se recomandă el singur și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
după o așteptare lungă și zadarnică, ușa rămase mai departe închisă și nici un zgomot de pași nu se auzi din dosul ei. Răbdător, Mișu Leibovici apăsă din nou pe butonul soneriei. Soneria zbârnâi prelung, dar răspunsul fu iarăși aceeași tăcere ciudată. Atunci Mișu Leibovici, chibzuind puțin, mormăi în barbă că, pesemne, fiul său încă dormea și începu să bată tare în ușă. Bătăile insistente răsunară în tot coridorul, amplificate de ecou, și, drept urmare, două uși învecinate se deschiseră aproape în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
o latre, începu să se gudure dând din coadă. Bucuroasă de vizită se arătă, într-adevăr, și Mariana, dar și mai bucuros se arătă Ștefănel care, de cum o zări pe călugăriță ivindu-se în prag, în straiele ei negre și ciudate, care o făceau să pară atât de deosebită față de ceilalți oameni știuți de el, se repezi spre ea chiuind și strigând, ca să-i atragă atenția. Maica Agripina, căreia îi plăcuseră întotdeauna copiii și care prinsese mare drag de acest nepoțel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
în grupuri , dar în loc sa râdă și să glumească, așa cum se întâmpla de obicei, arborau niște figuri grave și îl ascultau în tăcere pe câte un coleg de-al lor, care vorbea cu glas scăzut în mod conspirativ despre lucruri ciudate. În ușa sălilor de curs se iscau discuții animate, iar în alte locuri zeflemiștii și mucaliții de serviciu se străduiau zadarnic să-și vândă bancurile lor răsuflate, fiindcă nimeni nu mai avea chef să-i asculte. Ce e cu atmosfera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
rămână poet, îl informă Nelu Ianolide. În fine, conchise politehnistul Tase. Hai să vedem acum pe cine putem conta și să ne punem la punct planul de bătaie... În ochii lui Călin Moraru sclipiră, preț de o secundă, niște lumini ciudate, pe care nu le observă, însă, nimeni dintre cei prezenți. 9 A doua zi, după orele de curs, Victor o porni ca de obicei împreună cu Felicia spre Cișmigiu, dar pe la jumătatea drumului el se opri și îi propuse ca, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
apoi reuși să urce și să-și facă loc printre călătorii înghesuiți între rândurile de scaune. Din nu se știe ce motive, tramvaiul avansa încet și cu poticneli, de parcă ar fi mers după mort, iar în aer plutea o apăsare ciudată sau poate așa i se părea doar lui, din cauză emoției care îl stăpânea. Deodată, prin înghesuială, cineva îl bătu cu palma pe umăr și-l strigă pe nume. Își întoarse capul mirat și-l recunoscu pe Călin Moraru de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
în ajun cu niște prieteni, motiv pentru care se trezise târziu în acea dimineață și încă se simțea mahmur. Dar Victor nu-l urmări atent, silindu-se să își facă loc în față și pregătindu-se de coborâre. În mod ciudat, după ce până atunci de-abia se târâse, tramvaiul trecu în viteză pe lângă universitate și nu opri decât hăt-departe, aproape de Piața Romană, cu toate protestele și vociferările unor pasageri. Așa ceva nu se mai pomenise și Victor îl întrebă mirat pe studentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și poate nu o prețuim destul. S. I. P.O.2 Camera în care Dora se găsește culcată într-un pat îngust, cu gratii rabatabile, cămășoiul în care este îmbrăcată, toate sunt albe, de un alb strălucitor. Aerul are o consistență ciudată, explicabilă probabil prin mirosul puternic de dezinfectant. Camera de spital este, în mod paradoxal, animată de imaginile și sonorul prea sonor care se revarsă dintr-un televizor agățat de plafon. Pe al doilea pat din încăpere, o tânără ridicată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
umbra în alb care se îndepărtează s-a și instalat. * * * În această noapte din ajunul D.V.M.C., visul este mai clar decât în alte nopți, decât în alte somnuri pe care le-a avut Dora până acum. "O melopee cu rezonanțe ciudate dă mister locului în care Justin, Omul cu Umbrelă, îmbrăcat într-un burnuz ocru-grenat, este așezat în poziția yoga de " Lotus ", cu o micuță baghetă de lemn în mână. Coborând din cer, în fața lui începe să se învârtă cu lentoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
urce în nava spațială. Vocea profesorului, calmă, pragmatică, fermă, rupe firul filmului de ficțiune : Colega, prima doză de papaverină ! Ființa Dorei s-a concentrat în urechea stângă, cea în spatele căreia urmează să se facă trepanația și care înregistrează un cuvânt ciudat : "Pa-pa-ve..." Nu știe, Dora nu știe că locul intervenției va rămâne unica ei legătură cu viața pentru o bună bucată de vreme... Medicul anestezist Alindora Bosch, care s-a instalat la căpătâiul Dorei după ce a executat ordinul chirurgului, murmură la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
arteră și trigemen este deja rezolvat. Ar trebui degajat puțin spre dreapta ca să aibă acces la cel de al doilea conflict semnalat de I. R. M. Tresare. Undeva, spre centrul mănunchiului de nervi, artere și vene, se întrevede o imagine ciudată, o intersecție anormală între mai multe fire greu indentificabile. Închide ochii și recheamă în memorie scheme în culori, secțiuni ale craniului și ale fascicolului vital pe care îl vede pentru prima oară pe viu. Fascicolul pe care l-a văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
furtunii, străbat această nemărginire și nici o bubuitură de tunet nu le urmează. În schimb, Dora percepe o zumzăială ca de albine care crește și descrește în intensitate. Un ușor parfum de brad și de rășină se răspândește atunci când muzica asta ciudată se întețește. "Oare sunt tot eu ?", se întreabă Dora. " Și dacă sunt tot eu, oare unde mă aflu ?" O încearcă senzația stranie că începe să plutească într-un spațiu imponderal. I se pare că a dobândit inconsistența unui abur. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Încearcă să își miște buzele, să întrebe cu glas tare: "Oare unde mă aflu ?", dar cuvintele rămân captive ale cămășii care o înveșmântă. Dintr-odată, are senzația că nu este singură, că fulgerele care străbat universul sunt traiectoriile unor forme ciudate, care se deplasează palpitând și emanând zumzet și parfum proaspăt. Se pare că noua formă a Dorei are capacitatea de a percepe prezențe și mesaje transmise de celelalte făpturi diafane care străbat acest univers necunoscut. Simte o vibrație intensă atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
și o atinge ușor. Locul contactului devine cald, din ce în ce mai cald. Dora percepe un mesaj, din care deslușește : Sunt..., sunt Mino... sunt Minodora..." "Nu cunosc nici o Minodora... decât poate cea din vis..." gândește Dora și, spre marea ei mirare, percepe un ciudat răspuns instantaneu : "Ar fi trebuit... Ar fi trebuit să mă cunoști. Sunt... Sunt sora ta." Schimbul de gânduri cu cea care pretinde a-i fi soră se stabilește pe loc, fără să fie nevoie de vorbire și de auz. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de vorbire și de auz. Să fie oare emoție ceea ce resimte Dora atunci când gândește "Nu am nici o soră. Nu am..."? Dora nu are timp să gândească cum este posibilă această comunicare. În interiorul învelișului cu aparență de cămașă începe o zbatere ciudată ; un "ceva" necunoscut vibrează de parcă ar da semnale că se va reîntoarce la materie. Dacă o radiografie a acestui spațiu ar fi posibilă, desigur s-ar putea vedea corpuscule minuscule agitându-se ca într-o mișcare browniană. După o oarecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
pune degetul la voia întâmplării pe un meniu despre care nu realizează nici cum se numește, nici ce reprezintă. "Vă recomand un vin alb sec, se potrivește de minune cu langustina", îl sfătuiește zelos chelnerul, devenit dintr-o dată de o ciudată volubilitate. Victor nu apucă să îi spună că nu are chef să bea, că vrea numai să mănânce și să se odihnească, să-și pună capul ostenit pe o pernă. "Oare unde o să dorm ? Trebuie să găsesc un hotel ! Pijamaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
doar o pălărie ca un fel de cunună aurie care îi înconjoară capul. Inele argintii de fum, de o perfectă formă rotundă, se ridică din locul în care trebuie că este gura și urcă spre plafon formând arabescuri de forme ciudate. Victor se simte dintr-o dată copleșit de o senzație stranie, o senzație de intruziune într-o altă lume, ruptă de realitatea străzii, a restaurantului, a spitalului. E năpădit de dorința de a schimba câteva vorbe cu străina care venise să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
nume au fost adevărate sau au fost doar o halucinație, un vis. Dar indiferent ce a fost, senzațiile care îl împresoară îl strâng într-un cerc de foc și au rămas secretul lui erotic pentru tot restul vieții. Femeia aceea ciudată și fără nume a intuit și satisfăcut toate dorințele lui nemărturisite, toată setea lui de senzualitate pe care Dora nu știuse să o potolească în lungii lor ani de conviețuire care părea fericită. Era un ipocrit ! De fapt, în adâncurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
pe tine, nici de un bărbat ca Victor. La bună vedere, surioară !" * * * Din nou timpul nu are nici o măsură pentru Dora. Este noapte ? Este zi ? Monitoarele nu încetează să își facă datoria în sala abia iluminată, animată doar de sufluri ciudate și de clipitul lămpilor de semnalizare. La scurte intervale, o umbră albă se apleacă spre corpul care decide cu greu să revină din nou la viață. Infirmiera ridică cu delicatețe pleoapele căzute și fascicolul unei mici lanterne cercetează fundul ochilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]