8,186 matches
-
noapte al lui Frantiac...“ Cam la asta se rezumau discuțiile lui Gan la telefon. Nu aveam nici cea mai vagă idee ce fel de om era Gan sau interlocutorul lui, cu ce se ocupau. În plus, Gan spusese ceva foarte ciudat de Îndată ce intrasem În biroul lui. Spusese că bărbatul de care mă interesam eu umbla prin Bowery cu scopul de a scrie o carte despre viața vagabonzilor. Ce Însemna asta oare? Va să zică nu ajunsese un cerșetor din cauză că se ruinase? Timpul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
reprezentau decât obiectul dorinței sexuale. În fața mea o vedeam pe Reiko zâmbind, cu ochii strălucind umezi, totul mi se părea că simboliza ceva la care eu nu puteam ajunge. Masochistul din mine se trezea la viață. — Nu te uita așa ciudat la mine! Pe vremea când erai tu la școală nu se mai făcea testul de fecale? Incredibil cum Japonia devine o țară din ce În ce mai igienizată! Când eram În școala primară, eram responsabilul clasei pe probleme sanitare și, În ziua examenului medical
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
și imigranții nu au Întotdeauna o viață ușoară aici, În America, dar se pot baza pe comunitățile lor, În care există adevărate asociații de Întrajutorare. Până acum n-am văzut un singur vagabond rus, chinez sau coreean. Însă japonezi da! Ciudat e că sunt Încă tineri cu toții. Uneori trec granița În Canada sau În Mexic. În general Își găsesc câte-o slujbă temporară, iar seara Își pierd vremea prin discoteci. În scurt timp le expiră viza de ședere. Unii din ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
după ce-am ieșit de la toaletă mi-am dat seama că-l invidiam. Yazaki și-a făcut apariția odată cu căderea nopții. Era Îmbrăcat cu paltonul pe care-l purta mereu. Avea părul și fața la fel de murdare, doar mâinile Îi erau ciudat de curate. Arăta rău la față. A sfărâmat Între dinți patru aspirine și le-a Înghițit cu Miller Lite. — Văd că nici tu n-ai nici o treabă, Îmi spuse el cu o grimasă În colțul buzelor. — M-am Întâlnit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
atins limita, chiar dacă stomacul dă semne de refuz, chiar dacă trebuie să ne Înghițim propria vomă, nu avem altă cale decât să continuăm să ne excităm creierul și trupul.“ Totuși, eu cred că am depășit limita În noaptea aceea, căci ceva ciudat se Întâmplase cu nervii noștri optici. Mai Întâi Maestrul m-a mângâiat pe spate zicând: „De unde s-a depus praful acesta de sidef pe pielea ta?“. La aceste vorbe i-am privit fața plină de pete galbene. Tenul Maestrului Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mai fidel cuvintele lui. Cu toate că vocea, gesturile, privirea ei erau cu totul diferite, aveau o forță de evocare deosebită, reușeau să mi-l aducă pe Yazaki În fața ochilor. — Mereu am vise În care mă urmărește cineva și Întotdeauna sunt prins. Ciudat este că În tinerețe visele acestea În care eram urmărit și apoi prins erau adevărate coșmaruri, Însă acum nu mă mai sperie așa de tare. Probabil că visele acestea au Început să mi se pară normale și m-am obișnuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de crezut, era cât se poate de clar că băuse deja ceva. În mod normal Bruno era aproape monosilabic (ceea ce îmi convine, eu însumi fiind cam taciturn), dar băutura îl făcea întotdeauna mai vorbăreț decât un chelner italian. — Ce e ciudat e că părinții nu bagă de seamă. Cucul îi tot aruncă pe ceilalți pui din cuib, dar părinții săi adoptivi continuă să-l hrănească. — Poate speră și ei că o să tacă și o să plece, am zis cu subînțeles, dar aluzia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
alt preparat ar putea face vreo diferență. — Ați fi surprins. Era o blondă din Frankfurt, înaltă, atletică, cu un simț nervos al umorului și cu un zâmbet forțat care indicau o lipsă de încredere în propria-i persoană. Ceea ce era ciudat, dat fiind faptul că era cât se poate de atrăgătoare. — O întreagă farmacie, mă luă ea în râs. Niște vitamine acolo și ceva care să vă ajute să dormiți noaptea. Asta e nimic în comparație cu unii dintre ceilalți pacienți. — Povestește-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
care celebrau a cincea aniversare de la venirea la putere a naziștilor, timbrele care apăreau constant pe scrisorile de șantaj ale lui Frau Lange. Dar nici urmă de scrisorile fiului ei către doctorul Kindermann. 6 Vineri, 9 septembrie Mi se părea ciudat să mă aflu din nou la o ședință de discutare a unui caz la Alex și încă și mai ciudat să-l aud pe Nebe făcând referire la mine cu titulatura de Kommissar Gunther. Se scurseseră cinci ani de la acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
lui Frau Lange. Dar nici urmă de scrisorile fiului ei către doctorul Kindermann. 6 Vineri, 9 septembrie Mi se părea ciudat să mă aflu din nou la o ședință de discutare a unui caz la Alex și încă și mai ciudat să-l aud pe Nebe făcând referire la mine cu titulatura de Kommissar Gunther. Se scurseseră cinci ani de la acea zi din iunie 1933 când, nemaiputând să rabd epurările din cadrul poliției lui Göring, îmi dădusem demisia din funcția de Kriminalinspektor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
omul nostru să-i afle numele? — O fi făcut-o pentru a putea să-i folosească numele în telefonul anonim dat la Alex? — Mda, dar atunci de ce să fi așteptat câteva săptămâni înainte de a da telefonul? Nu ți se pare ciudat? — Aici ai dreptate, Bernie. Vâră într-o pungă cartea de identitate și o puse cu grijă în servietă, înainte de a se uita din nou în cufăr: — Ce avem noi aici? Ridică un săculeț care părea greu și se uită în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Dar mi-era teamă că o să descopere și că o să dau de necaz, așa că i-am zis că sunt. Atunci s-a rezemat de spătarul banchetei și i-a spus șoferului să pornească. Fără vreun alt cuvânt. A fost foarte ciudat. De parcă eu mă evaporasem. Foarte bine, Sarah. Acum, ia spune-mi. Ai zis că ai crezut că sunt polițiști. Purtau uniforme? Ea dădu nesigură din cap. — Să începem de la culoarea acestor uniforme. Un fel de verde, cred. Știți, ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Hildegard Steininger juca la perfecție rolul de soție îngrijorată, ținându-mă de mână și ocazional zâmbindu-mi cu genul de zâmbete care în mod normal sunt rezervate celui iubit. Purta chiar și verigheta. La fel și eu. Mi se părea ciudat și mă strângea pe deget după atâția ani. Avusesem nevoie de săpun ca să mi-o pun pe deget. Prin perete se putea auzi sunetul unui pian la care se cânta. — Este o școală de muzică alături, explică secretara lui Vogelmann
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
am oprit și am coborât din mașină. Am cumpărat două pachete și am aruncat unul în torpedou. Am scuturat pachetul ca să scot o țigară pentru ea, apoi pentru mine, și le-am aprins pentru amândoi. Nu vi s-a părut ciudat că a neglijat, de asemenea, să întrebe câți ani are Emmeline, la ce școală merge, cum îl cheamă pe profesorul ei de dans, unde lucrez eu, genu’ ăsta de lucruri? Ea suflă fumul prin ambele nări, ca un taur furios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
apropiat de el și am aruncat o privire pentru mine însumi și una pentru Hildegard. Văzusem destule fotografii ale Emmelinei prin apartament ca să o recunosc imediat. Scoate-o de acolo cât de repede poți, profesore. Illmann se uită la mine ciudat și apoi aprobă din cap. Poate auzise ceva în tonul meu care îl făcuse să creadă că interesul meu era mai mult decât doar profesional. Îi făcu semn cu mâna fotografului poliției să intre. — Becker, am spus. — Da, domnule. — Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
închinate Fecioarei Maria și borduri de iarbă de o parte și de alta a drumurilor, câte piese de utilaje de fermă zăceau pe afară în curtea caselor de poveste, pe jumătate din lemn. Știam că mă pot aștepta la ceva ciudat de când am decis să opresc la una dintre acestea și să întreb de drumul spre școala SS. Grifonii zburători, simbolurile runice și cuvintele vechi din germană, care erau sculptate sau zugrăvite în aur pe cadrele vopsite în negru ferestrelor, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Păcat, pentru că uneori am găsi la ei un vitalism pe care tradiția fosilizată ne interzice să-l vedem în acțiune - dat fiind că prima opțiune trece drept antinomică în raport cu a doua... Și atunci, să fie oare Lucrețiu un vitalist? Da... Ciudat, dar fără putință de tăgadă, gândirea filosofului atomist ține de această sensibilitate oximoronică: un materialism vitalist. în mod straniu, găsim chiar pe la mijlocul poemului, și încă de două ori, expresia elan vital îIII, 399 și 560), atât de strălucit pusă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
finale ale poemului asupra evoluției civilizației și în care găsim dovezi că gândirea lui Lucrețiu poate figura cu demnitate pe lista filosofiilor hedoniste. Este cazul ultimelor versuri ale cărții a V-a, unde Lucrețiu exaltă meritele unei societăți rafinate care, ciudat, apare simultan cu muzica... într-un registru pe care Rousseau, cel din Discurs asupra originii inegalității printre oameni, îl va calchia, Lucrețiu realizează un tablou al nașterii și al progreselor culturii și ale civilizației. La început, absența legilor, a regulilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
consumi pe un semestru și tot ele râd. Așa că m-am întors în cosmoscuter și am pus-o pe dânsa să verifice coordonatele. Același rezultat: satelitul natural „Veac Nou” dispăruse. În sala de ședințe a UNIVAX-ului fu lăsată tăcerea. — Ciudat lucru, medită Iuliu Corodan. Așa ceva n-am mai pățit de la înselenizarea marțienilor. Ce-i de făcut? Toți roboții din subordinea UNIVAX-ului se uitau cu jind cum meditează Iuliu Corodan. „Ce frumos e să poți medita”, încercau ei din răsputeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
s-a văzut o literă. M-au întrebat ce-am scris. Le-am spus c-am scris: „Aș dori să fiu mutat de la stuf”. „E-n regulă, mi-au spus ei. Hârtia asta o lăsați la noi.” Și-am plecat. — Ciudat, spuse Getta 2. Ce să faci cu o asemenea hârtie? — De ce ciudat? răspunse Felix S 23. Mai ciudat mi s-a părut cu vreo doi ani înainte, când inventasem o hârtie de pe care, dacă apucai să scrii, nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
am spus c-am scris: „Aș dori să fiu mutat de la stuf”. „E-n regulă, mi-au spus ei. Hârtia asta o lăsați la noi.” Și-am plecat. — Ciudat, spuse Getta 2. Ce să faci cu o asemenea hârtie? — De ce ciudat? răspunse Felix S 23. Mai ciudat mi s-a părut cu vreo doi ani înainte, când inventasem o hârtie de pe care, dacă apucai să scrii, nu se mai putea șterge nimic, niciodată și nici hârtia nu se putea distruge. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
dori să fiu mutat de la stuf”. „E-n regulă, mi-au spus ei. Hârtia asta o lăsați la noi.” Și-am plecat. — Ciudat, spuse Getta 2. Ce să faci cu o asemenea hârtie? — De ce ciudat? răspunse Felix S 23. Mai ciudat mi s-a părut cu vreo doi ani înainte, când inventasem o hârtie de pe care, dacă apucai să scrii, nu se mai putea șterge nimic, niciodată și nici hârtia nu se putea distruge. Tot așa m-am prezentat și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
mic labirint cu geometrie variabilă, din butoaie, pentru sportul tradițional al jupiterienilor, sornak-ul, patru cotețe cu iepuri de câmp pentru pasiunea nr. 1 a marțienilor, lepurul, un fel de oină fără minge, cu iepuri, plus alte câteva spații marcate mai ciudat, probabil pentru întrecerile neptunienilor, saturnienilor și chiar ale celor doi morocănoși elevi plutonieni, singurii pe care - după cum le spusese pedagogul - îi posedă școala. În mijlocul curții stătea înfipt un catarg în jurul căruia erau strânși vreo treizeci de elevi uitându-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
a spus, aia am făcut. Am toate chitanțele la zi, și de la întreținere, și de la telefon, și de la lumină, toate. Compostam și două bilete în mașină, numai să fie bine. Și tocmai mie să mi se-ntâmple una ca asta... Ciudat, într-adevăr, medită comandantul Felix S 23. Aveți cumva vreo pată, pe undeva, cândva? — Nimic, dragă tovarășe. Am avut, e drept, un unchi la Curtici, dar la insistențele mele și ale soției s-a mutat mai în interior, la Făgăraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
adusă de dumneavoastră în discuție, sau învârtitul în neștire pe aceeași orbită, care, analizate băbește, până la capăt, sunt inexplicabile. Cum se-nvârt sateliții, știu. De ce, cu ce scop, cui folosește asta, mie-mi scapă. Plus că mai există cazul acela ciudat din Galaxia Gutenberg, unde, în jurul unui satelit pitic, nenorocit, se-nvârte o întreagă planetă. Da, dom’le - se-nsufleți comandantul -, sunt atâtea probleme nesoluționate, că dacă stai să cauți mereu la ele, te apucă damblaua! Drept să-ți spun, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]