4,212 matches
-
pune la adăpost viața lui Bayazid; astăzi trebuie să ne întoarcem pentru a-mi salva frații, dar și viitorul fiului meu. Toți circazienii vor fi măcelăriți, sultanul Selim îi va lua prin surprindere, va pune mâna pe pământurile lor, va clădi o împărăție atât de puternică și de întinsă, că fiul meu n-o va mai putea niciodată râvni. Dacă ceva poate fi încercat, atunci trebuie s-o fac, fie și cu prețul vieții. Ne putem duce la Galata, să urcăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
La fiecare predică, tuna și fulgera împotriva artei, aceea a anticilor, dar și a contemporanilor, împotriva sărbătorilor, plăcerilor, cheltuielilor. De la o zi la alta, Roma n-a mai fost decât un oraș mort, unde nu se crea nimic, nu se clădea nimic, nu se vindea nimic. Pentru a-și justifica decizia, noul papă invoca datoriile acumulate de predecesorul lui, socotind că banii fuseseră risipiți. „Cu sumele înghițite de reconstrucția Sfântului Petru, spuneau apropiații lui Adrian, s-ar fi putut înarma o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
A sosit momentul astăzi. Guicciardini tăcu, iar Clement continuă, ca și cum ar fi recitat amândoi același text: — Să privim lumea în care trăim. La răsărit, un imperiu de temut, însuflețit de o credință care nu e și a noastră, un imperiu clădit pe ordine și pe disciplina oarbă, iscusit în fabricarea de tunuri și în înarmarea flotelor. Trupele lui înaintează spre centrul Europei. Buda și Pesta sunt amenințate, iar Viena va fi și ea nu peste mult timp. La apus, un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pământurile creștine ale Europei Centrale? Fără îndoială că nu. Să restabilim pacea în Mediterana? Să punem capăt prădăciunilor piraților? Răspunse propriilor lui întrebări printr-o strâmbătură dubitativă. Clement preluă ștafeta: — Ceea ce este sigur e că a sosit vremea de a clădi o punte între Roma și Constantinopol. Dar eu nu sunt sultan. Dacă aș îndrăzni să grăbesc lucrurile, aș fi năpădit de mii de critici venite din Spania și din Germania, ba încă aș fi luat la rost și de propriii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Nu mai e nimic, nu astăzi. — Nu-l omorâți! a țipat mulțimea ascuțit când polițiștii l-au întins pe macadamul murdar. — Nu-l omorâți! veni în sprijinul mulțimii și gigantul nordic care stătea lângă mine, o adevărată forță a naturii, clădită prin flotări și alimentație vegetariană, îmbrăcat în trening. Acum veneau alții cu sfaturile și povețele lor, în vreme ce șoferii înfuriați ieșeau urlând în mașinile lor bătucite. Un negru gras și bătrân, cu un șorț roșu, a traversat strada plin de importanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
poate de gras și nebun, Chris, trecut și terminat. Ca mine și Alec Llewellyn, seara. Scenele în care îl amenință pe Spunk Davis - sunt într-adevăr amenințătoare. Filmează-i în secvențe lungi, mi-am spus eu, și lasă sentimentul să clădească. Invidia, irascibilitatea, ura, ele să clădească. Ies cu Shadow la plimbare și mă culc cu Martina Twain. Nu prea am chef să discut despre așa ceva. Deocamdată șmecheria e că ne giugiulim și ne dezmierdăm, ne dezmierdăm și ne giugiulim. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
trecut și terminat. Ca mine și Alec Llewellyn, seara. Scenele în care îl amenință pe Spunk Davis - sunt într-adevăr amenințătoare. Filmează-i în secvențe lungi, mi-am spus eu, și lasă sentimentul să clădească. Invidia, irascibilitatea, ura, ele să clădească. Ies cu Shadow la plimbare și mă culc cu Martina Twain. Nu prea am chef să discut despre așa ceva. Deocamdată șmecheria e că ne giugiulim și ne dezmierdăm, ne dezmierdăm și ne giugiulim. Ca toate fetele, e moartă după căldură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
anumite tipare stilistice. Sunt scrise și prezentate cititorului așa cum au fost aduse ele de gânduri ori vise, de inspirația de moment, de emoțiile ori dorurile ce o stăpânesc, de bucuria împlinirilor ori de tristețea provocată de unele dezamăgiri, de fericirea clădită prin iubire ori de pierderea acesteia. Este atentă doar la respectarea regulilor caracteristice unor poezii cu formă fixă. Aici excelează. Pastelul și rondelul sunt acele tipuri de poezie care o pot ridica și menține pe trepte superioare în domeniu. În
Poemul iubirii. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
și acum, școala a fost însuflețită de oameni dăruiți, însă, de la începuturile sale până în urmă cu mai bine de un deceniu, ceea ce a definit clădirea instituției noastre a fost modestia din punct de vedere material: o școală cu ziduri gri, clădită într-un cartier muncitoresc, în vremuri de răstriște din punct de vedere istoric - epoca în care dictonul Învățați, învățați și iar învățați era doar o dogmă!, dar căruia dascălii și elevii din Școala 25 iau dat un înțeles cu totul
PAȘI PRIN TIMP ÎN DEVENIREA NOASTRĂ.. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Larisa Târzianu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_580]
-
ascundea într-un perete de nori. — Nu se ridică niciodată, spuse Virgil Jones, apoi se lăsă din nou tăcerea. Vultur-în-Zbor nu-și uitase jurământul făcut sieși în acea dimensiune interioară: va renunța la căutare și, dacă va putea, își va clădi o viață aici. Așadar, aici era sfârșitul unor secole de pribegie, al unei epoci matusalemice de rătăcire oarbă spre locurile în care îl arunca mâna sorții. Ar fi trebuit să simtă ușurare, dar simțea doar tensiune. Oricui îi e greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
vadă creierul pustiit din tigva cu monede pe pleoape. Asta pentru că vorbele Elfridei făcuseră mai mult decât să-l mâhnească pe Ignatius. Ele îi pătrunseseră în inconștient, în mecanismul lui solid de apărare, trecând de bariera mentală pe care o clădise Ignatius pentru aproape toți membrii comunității din K. Abandonul Elfridei îi distrusese piatra de temelie a personalității pe care și-o făurise și în acea clipă, când tot ceea ce păruse sigur fusese brusc aruncat într-o stare de incertitudine, febra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
iar Alexei Cerkasov a bătut din palme în momentul în care ea i-a rostit numele. Apoi, mutându-se la mormântul soțului ei, a spus: — Ar fi o pată pe amintirea soțului meu dacă moartea sa ar distruge ceea ce am clădit noi. Calea aleasă de K este calea cea bună. Nimic nu se va schimba. Ascultând frazele ei sfidătoare, Vultur-în-Zbor a auzit în ele un ecou al vorbelor lui Dolores O’Toole, dar a mai auzit și o explicație, un motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Un an al minciunii. Am trăit - ca niciodată până acum - sentimentul imensei minciuni în care mă scald. A mea personală, a familiei mele, a celor din preajmă și, în mod cu totul grețos, al imensei minciuni din țară. O Românie clădită pe minciună mi se relevă țara mea, privind-o acum, la ani mulți de viață. O lespede ca de mormânt, minciuna acoperă timpul meu și al țării și, uimitoare, cu puteri miraculoase, viața totuși irupe, se trăiește. La câtă mizerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aceea de navetistă care declanșase toată povestea, beau numai „Lacrima împușcatului“. Împușcatul în roman era, bineînțeles, cu totul altcineva, un șef de fermă la Însurăței care stăpânea județul prin legăturile lui oculte. Toată intriga romanului, în cele din urmă, se clădea în jurul lui, deși individul nu apărea niciodată ca o prezență fizică distinctă. Era însă tipul care teroriza, care domina, care subjuga și pe care, într-un acces de revoltă, lucrătorii de la fermă, împreună cu intelectualii județului, toți până la unul, l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să treacă ani peste mine ca să înțeleg - dar cât înțeleg și acum? - că am crescut pe un întins de suferință. Oricâte s-ar fi făcut bune în acei ani în țară, s-au făcut pe o imensă suferință. S-a clădit pe temnițe, iar urletele celor chinuiți erau înghițite de cântecele de slavă pe care noi înșine le urlam. Slăveam ce? Aparenta liniște în care creșteam, ne făceam planuri de viitor, ne rostuiam viețile. Neștiutori, neîncrezători, înverșunați împotriva unor dușmani pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pretext... 28 În acea seară, În timp ce mă Încălzeam, Bea mi-a relatat cum „Îngerul de negură“ ajunsese În mîinile familiei Aldaya. Povestirea era o melodramă frămîntată care ar fi putut prea bine ieși de sub condeiul lui Julián Carax. Casa fusese clădită În 1899 de firma de arhitecți Naulí, Martorell i Bergadá sub auspiciile unui prosper și extragavant financiar catalan pe nume Salvador Jausá, care nu locuise acolo decît un an de zile. Potentatul, orfan de la șase ani și de origine modestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
datora acelei case blestemate, care aducea nenorocirea oricui ar fi ocupat-o. Alții, mai precauți, se mărgineau să invoce argumentul că Aldaya nu Înțelesese niciodată transformările pieței și că tot ce făcuse de-a lungul vieții fusese să ruineze afacerea clădită de patriarhul Simón. Ricardo Aldaya a anunțat că părăsea Barcelona și se muta cu familia În Argentina, unde industria sa textilă plutea În slavă. Mulți au spus că fugea de eșec și de rușine. În 1922, reședința „Îngerul negurii“ fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
milă și dezgust. După cîțiva ani În care am căutat, zadarnic, de lucru ca traducătoare, am găsit, În sfîrșit, un post de corectoare de șpalturi la o editură fondată de un Întreprinzător nou, pe nume Pedro Sanmartí. Acest Întreprinzător Își clădise afacerea investind averea socrului său, pe care mai apoi Îl internase Într-un azil de pe malul lacului Bañolas, de unde aștepta să-i parvină prin poștă certificatul de deces. Sanmartí, căruia Îi plăcea să curteze fetișcane avînd jumătate din vîrsta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
arunc, ele nu mă interesează, pentru că eu caut ceea ce simt că există și nu va exista niciodată . din aripi de îngeri arunc poduri peste râuri de noroi, și rostogolind totul de-a valma, ca într-un dement joc de cuburi clădesc iar și iar scări în colțuri până la cer, scări de lut până la un cer prea albastru, prea rotund și prea cer pentru mine .
Caracterizare. In: Gânduri şi doruri by Bogdan NEDELCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/509_a_838]
-
nu muncesc, atunci apostolul cum Îndrăznește să spună că muncesc?” Își spuse masterandul. Oliver a căutat să pună În practică preceptele lui Iisus: săptămâni Întregi a umblat pe câmp, umplându-și gușa cu semințe de in și floarea-soarelui... Și-a clădit un cuib din rămurele, din lut și paie Într-un stejar Înalt și a Înnoptat acolo multă vreme. Seara Își făcea culcuș, ascunzându-și capul subsuoară, iar dimineața, după ce Înălța un tril spre un soare ce se ridica pe cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În așternut. La orizont, dincolo de nori, se ițeau sânii ei rotunzi și luminoși ca niște faruri. Dar oare de ce, atunci când fruntea sa Îi atingea pantofii purpurii cu toc Înalt cât catedrala, imaginea Mathildei se prăbușea pe pat asemenea unui sfinx clădit din cenușă și nisip, astfel că brațele sale, În loc să atingă carnea trecătoare, atingeau ceva ce semăna cu golul răvășit din suflet... De ce tot ce era permis altora fără opreliști, pentru el devenise un fapt de neatins? De ce patul său, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
la Corso. Inginerul nu era Însă nici ciung, nu avea nici capul ras și nici nu se ocupa cu ginecologia. Domeniul său de acțiune era asfaltul. „O fi vreun frate sau vreun văr sau vreo rudă Îndepărtată... Vreo sosie... Par clădiți din același aluat”, Își spuse medicul. Noimann se gândi să se Împotrivească, dar curiozitatea Îl făcu să ia o atitudine indiferentă... În fond, ce avea să se Întâmple? O să-l caute În fund? Agitându-și ciotul În aerul Încărcat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
câteva picături de sânge... Despre ce fel de lichid vorbea această creatură? „Aveți un spirit de observație cât se poate de acut”, glumi el. „Vedeți prin om ca printr-o sticlă... Probabil că pentru dumneavoastră chiar și pereții ăștia sunt clădiți din cărămizi de apă...” „Exact”, spuse celălalt. „Din apă minerală amestecată cu votcă sau coniac...” „De ce nu puneți la socoteală berea, lichiorurile sau vinurile pe care le-am consumat?” „Acelea s-au evaporat...” „Probabil casa aceasta În care stau, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
anihilase distanța dintre un eu și celălalt eu. Fusese el și ea. Noimann și Mathilda, fără a fi nici Noimann, nici Mathilda, ci altcineva, sosit dintr-o zodie necunoscută. La ce bună ieșirea În lumină dacă la capătul extazului mușuroiul clădit din sentimente și senzații se surpă sub pământ? Nisipul se scurgea din clepsidră, bărbatul În femeie și femeia În bărbat. Noimann se ridica deasupra celuilalt Noimann. Cinicul și penitentul se târau În genunchi, unul În fața celuilalt. Fusese aceasta doar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se-nfoaie-n zare un evantai de sutiene și bikini... În costum alb și ochelarii fumurii, Noimann Înaintează pe stradă. Mișcând din gambe, picioarele Mathildei Îl ademenesc să meargă pe calea ce duce spre pierzanie. Umbra sa lunecă pe lângă case clădite din cărămizi lichide. Pereți se odulează. Acoperișurile lunecă Într-o parte. Trotuarele pleoscăie ca apa. În universul lui interior nu există nimic solid. Masa, patul, scaunele se leagănă pe valuri. Costumele plutesc cu burta În sus. Rochiile Mathildei, cu poalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]