KorAP: Find »[drukola/base=conte & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...79 80 81 ...338 >

8,426 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487

o breșă, reușind să se strecoare înăuntru, și ar trebui să depunem un efort mai mare decât suntem dispuși să o facem ca să scăpăm de el. E un snob groaznic. Eu sunt un nimeni, dar Charles e un fel de conte olandez, iar familia Minorului deține jumătate din Yorkshire. Apoi mai sunt și fetele, bineînțeles. Nimeni nu poate subestima beneficiile pe care le poate aduce o ieșire cu fetele șefului. Mi-a plăcut tonul sarcastic pe care l-a avut când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
a asigurat-o Belinda. Nu voi sufla un cuvânt. — Deci, unde ți-e bărbatul? spuse Baby. De-abia aștept să-l văd. —O să sosească imediat. Ochii Belindei licăriră. A continuat rapid: O să-ți placă. Este atât de chipeș. Și este conte sau cum s-o fi chemând în olandeză. Graf, cred. Voi fi Griffon sau ceva de genul ăsta. Este atât de emoționant încât nici nu mă pot gândi la asta. Belinda probabil de-abia sosise de la toaletă. Vorbea mai repede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

delict grav. Pe vremea aceea chiar discutam cu colegii o temă literară care ne preocupa: tema martorului. Acum devenisem martor la ceva ce depășise puterea mea de-a imagina de până atunci. Târziu am aflat că scula era un vibrator. Conți avea unul și-l folosea cu multă aplicațiune. Pot să continui. Am venit și a doua seară. Și a treia. Și a patra. Speram să mai văd femeia aceea, o excitație a imaginației, a dorinței, a scârbei, a milei și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mergând, cum îmi place când străzile sunt pustii, prin inima Bulevardului, spre Universitate, țanțoș nevoie mare că am avut puterea să-i refuz pe chefliii care se agățaseră de mine, bându-mă și încercând să mă lege de o curviștină, Conți. Conți venise câțiva pași în urma mea, apoi a renunțat, strigându-mi doar, speriată probabil de bătaia ce-o aștepta: „Aviatorule, întoarce-te! Eu nu-s ca ei!“. Dar astea-s alte povești, mult depărtate coborârii mele pe acest Bulevard. Povești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cum îmi place când străzile sunt pustii, prin inima Bulevardului, spre Universitate, țanțoș nevoie mare că am avut puterea să-i refuz pe chefliii care se agățaseră de mine, bându-mă și încercând să mă lege de o curviștină, Conți. Conți venise câțiva pași în urma mea, apoi a renunțat, strigându-mi doar, speriată probabil de bătaia ce-o aștepta: „Aviatorule, întoarce-te! Eu nu-s ca ei!“. Dar astea-s alte povești, mult depărtate coborârii mele pe acest Bulevard. Povești care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Povești care, ivindu-se acum, când scriu, de undeva din joc de păreri, nu intră nici măcar în textul care se revarsă, absorbindu-mă. Nu-i poveste textul meu, după cum eu însumi, cu toate ale mele, încă nu sunt text. Pe Conți aveam să o reîntâlnesc câțiva ani mai târziu la „Havana“ în bar. Abia se deschisese localul, în semn de cinstire a tradiționalei prietenii româno-cubaneze. Fusese Fidel Castro nu cu mult timp în urmă în România și își exprimase nedumerirea că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
oglindă acolo, printre sticlele colorate. Îi priveam chipul reflectat în apele oglinzii. Mă chinuiam s-o aduc de undeva, dintr-o fantă de timp. Și am prins-o, în pâlpâirea becului, răsfrântă în alte și alte ape, printre clondire. Era Conți, așa cum stătuse lângă mine cândva la „Melody“, așa cum glumeam cu ea atârnată de gât, așa cum dansasem toată noaptea cu ea, așa cum mă amuzasem cu ea și cu cei care se așezaseră la masa mea atunci, lăsându-i să creadă că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
amuzasem cu ea și cu cei care se așezaseră la masa mea atunci, lăsându-i să creadă că sunt aviator, așa cum mă urmărise câțiva pași în aerul lăptos al dimineții, când mă despărțisem de ei. Într-o doară, am îngânat: — Conți? Până atunci, studiind paharul acela, părea că zâmbește, absentă, cine știe căror gânduri cu care își juca plictisul. S-a răsucit dintr-odată speriată spre mine. — Cum ai spus? — Conți. Nu... Oftă amuzată. — Eram, demult. Așa-mi spunea când eram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
când mă despărțisem de ei. Într-o doară, am îngânat: — Conți? Până atunci, studiind paharul acela, părea că zâmbește, absentă, cine știe căror gânduri cu care își juca plictisul. S-a răsucit dintr-odată speriată spre mine. — Cum ai spus? — Conți. Nu... Oftă amuzată. — Eram, demult. Așa-mi spunea când eram debutantă. Da’ nu am ținut-o așa prea mult. Un an... Hai, să zic doi. Acu’ sunt Mia. Întinse mâna ca și cum ar fi trebuit să i-o sărut. M-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
nu am ținut-o așa prea mult. Un an... Hai, să zic doi. Acu’ sunt Mia. Întinse mâna ca și cum ar fi trebuit să i-o sărut. M-am făcut că nu observ oferta. — Nu mai lucrez cu băieții, a oftat Conți, ridicând din umeri cu o grimasă acră. Nu era de mine. Mă strângea la caracter. Am vrut să mă trag la casa mea. Mă regula la disperare toată circa unu și câțiva colonei de la miliția Capitalei. Și pentru ce? Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
de fiecare dată să ridic ochii spre ferestrele acelea, ca și cum aș fi urmărit dacă Ester s-a întors acasă, dacă a aprins luminile, dacă ferestrele ei luminează, dacă mai este acasă, dacă mai este, dacă mai... Am sunat-o pe Conți mai apoi, peste câteva zile, și a venit. O sunam și, într-adevăr, apărea oriunde m-aș fi aflat. De obicei, o chemam când mi se părea că în seara aceea nu voi mai ajunge acasă. Nu era din cauza băuturii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
era din cauza băuturii. Beția nu-mi producea astfel de spaime. Era doar plictiseala imensă de a ieși din cârciumă, de a merge până la un tramvai sau un autobuz, de a mă sui în el și de a mă lăsa dus. Conți, de parcă nimic altceva nu ar fi avut de făcut decât să aștepte să o sun și să o chem, la cele mai imprevizibile ore, indiferent pe unde hălăduiam, răspundea mai întotdeauna și venea ca și cum numai asta și-ar fi dorit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
bună, am continuat. Nu contează dacă-l pomenește sau nu pe acel Ghio. Da’ dacă-i bunu’ meu contează? Tata lu’ tata, tot nu contează? Nu știam ce să-i răspund. Nu mă așteptam la o astfel de replică. Înfierbântată, Conți continua să mă întrebe: — Da’ dacă l-au împușcat ăia când au intrat la noi în sat contează? Da’ că pe bunica au spânzurat-o de cireșul din spatele bisericii contează? Da’ că l-au împușcat și pe tata contează? Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
rar de tot. Mă suna ea de astă dată și-mi spunea că-i singură în vreo cârciumă, să vin s-o iau. Nu se împăca deloc cu soțul, dar el n-avea ce-i face. Îl legase actrița de Conți, când o făcuse proprietara casei. Căzuse la un fel de înțelegere cu soțul, ca să fie liniște, fiecare să-și ducă viața cum credea că merită. Doar că ea simțea cum i se trece viața și nu-i lăsa decât spaima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
să-l alinte și să-l tragă în pat. N-a mai apucat. A azvârlit-o pe fereastră, de la etajul trei sau patru, așa goală cum era... Voiam să scriu despre altceva. Parcă ieri, coborând pe Bulevard, o simțeam pe Conți zgribulindu-se la brațul meu. Era noaptea, târziu. Mai devreme fusesem la bătrâna doctoriță W.W., cu care înregistrasem câteva ore bune de amintiri din anii ’50. Tatăl ei fusese patron de cinematograf cu grădină pe Bulevard și fata crescuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cu autografe de la nume celebre. Voiam să le cumpăr pentru arhiva noastră, dar femeia nu renunța la ele. În schimb, a acceptat să îmi povestească tot ce voiam, privind doar acele afișe și fotografii. Când eram acolo, m-a sunat Conți pe mobil. Cred că de ani de zile nu-mi mai telefonase. Nici nu se aștepta să răspund. Am răspuns totuși. Cu vocea ei încurcată, poticnită, abia mormăind, m-a rugat: „Vino să mă iei. M-au... Ninge și io

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
m-a văzut, a dat să se ridice. Nu a reușit. Se uita doar la mine cu ochi încețoșați, privire depărtată. Încerca să zâmbească, dar nu-și putea lumina fața. Am săltat-o și am pornit spre Bulevard. Mergeam cu Conți la braț spre cinematografe. Era cherchelită. Noapte cu Bulevardul gol, șfichiuit doar de viscol, cu o zăpadă maronie, înghețată pe bordura trotuarelor, murdară de la noua soluție pe care o împrăștia municipalitatea în locul tradiționalului amestec de nisip cu sare. O sprijineam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
braț spre cinematografe. Era cherchelită. Noapte cu Bulevardul gol, șfichiuit doar de viscol, cu o zăpadă maronie, înghețată pe bordura trotuarelor, murdară de la noua soluție pe care o împrăștia municipalitatea în locul tradiționalului amestec de nisip cu sare. O sprijineam pe Conți, coborând spre Cișmigiu. Mă sprijinea și ea, într-un fel. Se proptea în mine, încercând să-mi șoptească: „De n-ai fi tu, Lumea asta nu ar mai avea nici o idee despre mine. Da’ tu ești așa... Mă-nțelegi, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
și buimaci urcam pe Bulevard spre niciunde, de parcă și pe noi ne adusese chiar atunci cine știe ce rotocol de fulguire pe Pământ și îi descopeream minunile. Apoi mi-am amintit de alte și alte nopți de demult, în care, tot așa, Conți venea și mă scotea din vreo crâșmă și mă ducea spre casă. Într-o astfel de noapte, ieșisem de la „Berlin“, amețit peste poate. Trăgea de mine să mă ducă în Cișmigiu, să mai stau pe o bancă, poate îmi mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
se va întâmpla nici în noaptea aceea nimic. Să mă urce în troleibuz și gata. Nu era prima dată când porneam așa, aiurea, spre casă. Câteodată se întâmpla să ajung destul de repede. Atunci, în noaptea aceea de demult, intrând cu Conți în Cișmigiu, am avut dintr-odată sentimentul că viața mea se va sfârși chiar acolo, pe aleea ducând spre banca mea. Speriat, m-am oprit și mi-a venit să urlu. Singura reacție demnă în fața unei astfel de grozave spaime

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
va sfârși chiar acolo, pe aleea ducând spre banca mea. Speriat, m-am oprit și mi-a venit să urlu. Singura reacție demnă în fața unei astfel de grozave spaime. Nu am reușit să scot nici un sunet. Acum, târând-o pe Conți după mine sau ea ducându-mă după ea, trăgându-mă până la intrarea în parc, am văzut deslușit, ca într-un film documentar, derulat cu încetinitorul, cum muream. Nu că murisem, nici că voi muri. Aveam senzația clară, certitudinea vie că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
până la intrarea în parc, am văzut deslușit, ca într-un film documentar, derulat cu încetinitorul, cum muream. Nu că murisem, nici că voi muri. Aveam senzația clară, certitudinea vie că muream. Îmi trăiam moartea, pas cu pas, atârnat, înlănțuit de Conți. Dezmierdat de bâiguielile ei. Muream și mă urmăream cum mă petreceam în altceva, necunoscut, fără stare, fără contur, fără greutate, un fel de fulg soios pierzându-se în rotocoalele puzderiei de alți fulgi zburătăciți în noaptea Bulevardului. M-am oprit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
contur, fără greutate, un fel de fulg soios pierzându-se în rotocoalele puzderiei de alți fulgi zburătăciți în noaptea Bulevardului. M-am oprit chiar la intrarea în parc. Moartea mea, o adulmecam, venea din Cișmigiu. Îngrozit, m-am răsucit spre Conți. Adormise. Dormea din picioare. Un fir de salivă i se prelingea pe barbă, pe fularul galben, în jos, până spre cordonul pardesiului gri, boțit. Am început să urlu... 34tc "34" ...Am urlat o săptămână? O lună? Habar nu am. Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662

un subiect la altul, Începu să-i povestească tot felul de anecdote cu femei, care de care mai sucite, presărându-și povestioarele cu citate din Schopenhauer, Strindberg, Nietzsche, Bismark și alți vizionari. Tot povestind, aduse, printre altele, vorba și de contele Tolstoi, care, cică, fiind Întrebat de un reporter ce părere are despre natura feminină, ar fi răspuns că a meditat Îndelung la Întrebare și a ajuns la concluzia că atât timp cât va fi În viață, e mai bine să păstreze o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-și vocea până la șoaptă. „Oare de ce i-a fost teamă să rostească adevărul? Credeți cumva” - i se adresă el lui Noimann - „că patriarhul de la Iasnaia Poliana s-a eschivat să-și exprime opinia despre femei, preferând să articuleze o butadă? Contele nu era prea glumeț de felul lui. În ceea ce privește natura feminină, o cunoștea, ca să zic așa, și en-gros, și-n amănunt. Și acum, după atâția ani, dacă te duci la Iasnaia Poliana, vei observa că jumătate din locuitorii satelor din jur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]