3,263 matches
-
nici nu încercă să se apropie, acum stăteau în bucătărie, se uitau la desenele care se uitau la ei, și nu vedeau cum s-ar putea rezolva impasul, știau din experiență că luturile grase tind să se strângă prea tare, crapă, se deformează, sunt excesiv de plastice, moi, dar nu știau ce efect puteau avea asupra barbotinei și, mai ales, ce consecințe negative asupra lucrării odată terminate. Marta căută și găsi cartea, scria că pentru pregătirea barbotinei nu ajunge să dizolvi lutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
foarfecele mănâncă din pânza pe care o taie, o margine pentru pierderi, e figura care cade și se sparge, e figura care s-a deformat, e figura care s-a contractat prea mult sau prea puțin, e figura care a crăpat de căldură pentru că a fost prost fabricată, e figura care nu s-a copt bine din pricina defectuoasei circulații a aerului cald, și la toate astea, care țin de contingențele fizice ale unei activități foarte asemănătoare cu arta alchimiei, care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de care suferă și care-l face să devoreze și să transforme în cenușă tot ce întâlnește în cale. Revenind însă la tema care ne ocupă, la olărie și la funcționarea ei, toți știm că lutul umed băgat în cuptor crapă mai repede decât ne ia să povestim. O primă și irevocabilă condiție stabilită de foc, dacă vrem să facă ce așteptăm de la el, e ca lutul să intre cât mai uscat în cuptor. Și aici ne întoarcem umili la suflul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de parcă și-ar fi iubit mai puțin reușitele decât erorile pe care n-a știut să le evite. Nu va băga aceste păpuși în cuptor, ar fi irosit lemnul ars pentru ele, însă le va lăsa aici până când lutul va crăpa și se va dezagrega, până când fragmentele se vor desprinde și vor cădea, și, dacă va îngădui timpul, până când țărâna care sunt se va transforma din nou în argilă reînviată. Marta îl va întreba, Ce caută aici piesele astea defecte, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și se întoarce în cameră, culcându-se cu fața la perete ca să nu mai vadă mutrele noastre scârbite. Pe măsură ce-l ascultam, îmi reveneau în minte amănunte din noaptea când intrasem în bodega de lângă gară. Pivnița se umplea iarăși. Golul luminos dinlăuntrul meu crăpase și pătrundeau în el ape tulburi din trecut. Ieși afară! i-am strigat bătrânului cu canarul, iar el, îngrozit și surprins de reacția mea brutală, s-a grăbit să se strecoare pe ușă, închizând-o cu grijă, ca să nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ajungeam la gesturi caraghioase. Când Filip a întredeschis într-o dimineață ușa, am scos limba la el. Apoi m-am pomenit vorbind singur cu o furie rece: „Nu, puișorilor, nu vă mai zgâiți la mine. Încă n-am poftă să crăp. Mai bine trăiesc și vă pun eu cu botul pe labe. Aveți răbdare numai”. Ca să mă calmez, mă ridicam din pat, mă duceam la fereastră, o deschideam larg, priveam zborul și vânătoarea pescărușilor care țipau câteodată asurzitor. După un timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la poartă?... Uf! „Ai răbdare!” Bănuiesc că e bătrâna meșterului. Afurisită femeie, scoală oamenii cu noaptea în cap! Dacă nu mă trezea ajungeam poate la sfârșitul visului, însă a ciocănit în somnul meu ca într-un ou până l-a crăpat... „Stai că vin, potolește-te!”... N-are cine să fie altcineva. Și va trebui să ies de sub pături, pe frigul ăsta, văd că nu renunță, bate întruna, fără să se descurajeze. Parcă e surdă. Dacă muream, mă obliga să vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o tradiție secretă (calcula el), nimic nu vorbește mai abitir decât tăcerea. „Dar ce interesant, ce interesant“, zicea Agliè, scoțându-și tabachera din vestă, cu aerul că se gândea la altceva. „Și... și harta?“ Iar Belbo se gândea: hoț bătrân, crăpi de poftă, bine-ți șade, cu toate aerele tale de conte Saint-Germain nu ești decât un șarlatan de duzină care trăiește din jocul uite popa - nu e popa, și pe urmă cumperi Colossem-ul de la primul șarlatan mai șarlatan decât tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pe care scrie Chiquitas. Înăuntru este un alt cuplu, o femeie și o cowgirl În genunchi, cu capul băgat Între pulpele femeii. — Scuzați-mă, murmură Wakefield, dînd Încă o dată cu spatele. Așteaptă afară cîteva minute, În care vezica lui stă să crape, apoi se pișă sonor pe peretele budei. În timpul acestui exercițiu prea mult amînat, ambele cupluri ies, În cele din urmă, din cabine. — Bărbații, ce porci sînt! spune femeia care tocmai trăsese ceva pe nas În toaleta bărbaților. Cowgirl și partenera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Înclinarea unui acoperiș unde se ascunde o cameră uitată În timpul ultimelor partiționări ale spațiului. După ce a trecut În revistă strada, intră În cafenea și se așează la masa din colț, dar astăzi piața nu-l amuză deloc. Vede numai pietrele crăpate din pavaj și cerșetorii. CÎndva numită Place d’Armes, era scena biciuirilor În public și al cîte vreunei spînzurări ocazionale. Azi i se pare că chiar poate Întrezări silueta vechiului eșafod. De fapt, e o schelă Înălțată pe fațada catedralei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
asta era doar prima parte. Urma ceva și mai și - tocmai își amintise cine o condusese acasă. Instinctiv își pipăi hainele. Încă le mai avea pe ea. O întinsese doar pe pat și o învelise cu o cuvertură. Ușa se crăpă și Jack Allen intră, cu un aer nefiresc de vesel, ținând în mână o ceașcă de ceai. Mi-am gândit că ți-ar prinde bine. O așeză lângă ea, împreună cu două pastile de paracetamol. — Mi-a trecut prin cap să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
așa că s-a postat cam la doi metri de mal. Kobayashi, străfulgerându-l cu ochii lui injectați, a luat-o la dreapta, pe mal. Un zâmbet șiret îi flutura pe față. Nu fusese degeaba în armată. Ghicise repede intențiile adversarului. — Crapă, ticălosule! Crapă! Kobayashi s-a apropiat, puțin câte puțin, de locul unde se afla pistolul, balansând cazmaua deasupra capului, fără vreo țintă precisă. Hotărât să nu-l lase pe Kobayashi să ajungă la pistol, Endō se ferea de lama cazmalei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a postat cam la doi metri de mal. Kobayashi, străfulgerându-l cu ochii lui injectați, a luat-o la dreapta, pe mal. Un zâmbet șiret îi flutura pe față. Nu fusese degeaba în armată. Ghicise repede intențiile adversarului. — Crapă, ticălosule! Crapă! Kobayashi s-a apropiat, puțin câte puțin, de locul unde se afla pistolul, balansând cazmaua deasupra capului, fără vreo țintă precisă. Hotărât să nu-l lase pe Kobayashi să ajungă la pistol, Endō se ferea de lama cazmalei, așteptând un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
căzut în apă, alături de Gaston. Când l-a auzit căzând, Kobayashi a deschis ochii. Lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. A pus mâna pe cazma și a ridicat-o deasupra capului. A intrat în apă cu intenția de a-i crăpa capul lui Endō, ca pe un pepene verde. N-avea de ce să-și facă procese de conștiință. De fapt, el îl amenințase cu arma și nu-i va fi greu să dovedească faptul că fusese în legitimă apărare. Tocmai când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ani? Să fie pașii mici și guralivi ai ei sau poate pe pământ e toamnă și niște fructe coapte-mi cad mustoase, grele, pe mormânt, desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine ? ÎN LAN De prea mult aur crapă boabele de grâu. Ici-colo roșii stropi de mac și-n lan o fată cu gene lungi ca spicele de orz. Ea strânge cu privirea snopii de senin ai cerului și cântă. Eu zac în umbra unor maci, fără dorinți, fără
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
s-au dat băuturile și fiecare a primit o sarcină În așternerea și pregătirea mesei. Pe afară, răspunde Fran, făcînd semn cu capul către grădină. — Pe afară? izbucnesc eu uimită. Ești Într-o dungă? SÎntem În ianuarie. E frig de crapă pietrele! Fran Își dă ochii peste cap și ridică din umeri a neputință. — Încearcă să le spui asta unor gemene de patru ani. Au ținut morțiș. Mă duc la fereastră ca să privesc două miniaturi ale mascotei de la Michelin, Înfofolite În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
către Lisa, care-și Închide telefonul cu un clic și ne Îmbrățișează pe toți. — Lisa! CÎnd isprăvim cu salutările, Trish spune clătinînd din cap: — Cum Dumnezeu de reușești să arăți atît de sexy și de strălucitoare cînd abia s-a crăpat de ziuă? Eu de ce nu pot să arăt așa? Zi-mi și mie care e secretul! Lisa Începe să rîdă, iar eu mă relaxez. Ce prostie să fiu intimidată de o prietenă ca ea. Trecem cu toții prin zona de control
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
încredințat, în somn, că având puțină apă voi avea totul. Era o arșiță cumplită care usca iarba și o înroșea, făcea ca frunzele arborilor să capete gust de cenușă, iar animalele să înnebunească de sete. Izvoarele secau în pământ, pământul crăpa, pe cer nu era nici un nor și nici o speranță de ploaie, aerul dogorea și, din loc în loc, de prea multă uscăciune, izbucneau incendii care pustiau ceea ce mai rămăsese. Mi-am dat seama după îmbrăcămintea unor oameni care, ceva mai departe
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Inchizitorii au hotărât să ridice o închisoare și mai largă, una care să cuprindă și ruinele vechii închisori și să oprească revărsarea cenușii înflorite. Zadarnic. Înflorind, cenușa nu mai putea fi stăpânită. Era ca lava unui vulcan. Au început să crape și aceste ziduri și, prin crăpături, își făcea loc floarea cenușii; o floare neagră, dar delicată. Furioși inchizitorii au decis să fie înălțată o închisoare și mai largă. Erau golite în grabă orașe și sate care rămâneau cu casele, bisericile
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
era un oraș și nu prea. Zidurile de întărire erau roase și sparte, pline de găuri în care creșteau arbuști și iarbă. Nimeni nu se-ngrijise să le curețe și să le repare după marea inundație. Ploile, soarele și gerul crăpaseră cărămizile, fărâmițându-le cam peste tot; ziua erau luate în stăpânire de ciori, și, la căderea întunericului, păpăludele încercau să dibuie cele câteva turme de capre rămase la balta din câmpie. Casele și clădirile își pierduseră frumusețea de odinioară, acoperișurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Se cutremură la gândul răutăcios că și Emma - peste vreo douăzeci de ani - avea să devină ca și mama ei. O babă acră și plină de ciudă, ca o bubă de puroi, Într-atât de rea Încât soțul preferase să crape sub roțile unui autobuz decât s-o mai suporte. Emma, În curând informă și diformă, ca și scorpia de Olimpia, cu sânii blegi și căzuți, cu burta revărsată, cu părul rar și cu vene verzi, proeminente, vizibile pe picioare ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
palmă peste față - dar, deoarece Emma se Întorsese Într-o parte, pentru a nu-i privi ochii amenințători, ochi necunoscuți, turbați, palma Își atinsese ținta doar parțial. Emma țâșni În sus ca o pisică. Mai atinge-mă o dată și-ți crăp capul, Îl amenință apucând un sabot de plajă. Deschise fermoarul cortului. Era noapte adâncă. În rulota de alături plângea un copil. Antonio Îi smulse sabotul din mână, o urmări prin tot campingul și pe toată lungimea plajei, și când, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
urmărea. Încă mai avea unghiile roșii de sânge. Ținea capul plecat. Nu voia să se privească În enorma oglindă de pe perete, nici să-și Întâlnească privirea. Am Încercat s-o ucid pe Emma. Și dacă se gândea la ea, Îi crăpa capul. Simțea că ar fi fost În stare să zdrobească mașina aceea, aparatele, Însuși chipul său. Voia să ia pistolul pe care Îl lăsase În dulăpior și s-o Împuște pe femeia așezată În cabina de la intrare, pe maestrul impasibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
capătul scărilor: cu smochingul acela negru, arăta chiar ca un prinț. — Nu, sunt mama ei, eu am născut-o, că nici nu voia să iasă, mi-au tras-o afară cu forcepsul, m-a luat o hemoragie că era să crăp, Îi explică Olimpia tânărului aceluia gentil care rămăsese țeapăn pe palierul Întunecat, cu o privire timidă În spatele lentilelor rotunde ale ochelarilor. Toți mă Întrebă dacă suntem surori, aceiași ochi, aceeași gură, aceleași ț... mă scuzați pentru intimitatea asta, ca două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
unde ne-am întâlnit cu Catavolinos, grecul. Mi-era frică și la toți cred că ne era, pentru că, deși nu ne spusese nimeni ce-o să fie, stăpânul ne-ndemnase să luăm și arme, în cazul meu, toporul ăl mare de crăpat rădăcini și mai aveam în căruță și barda. Mai era Mărineci cu arcul de la ta-său mare și încă doi argați mai tineri cu satârele. Măria sa, spătarul, Dumnezeu să-l ierte, avea sabie și buzdugan la brâu. Nu credeam c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]