3,573 matches
-
Pribeag, Lugoj, 1919; Bătălia de la Mărășești, îngr. și pref. Nicolae A. Roșu și Nicolae Țirioi, Timișoara, 1977. Repere bibliografice: P. Nemoianu, Cassian R. Munteanu. Viața și activitatea sa, Lugoj, 1927; Suciu, Lit. băn., 229-240; Virgil Birou, Cassian R. Munteanu sau Crezul unei generații, O, 1968, 4; Elena Preda, Considerații asupra poeziei lui Cassian R. Munteanu, O, 1976, 37; Mircea Șerbănescu, „Bătălia de la Mărășești”, O, 1978, 10; Bitte-Chiș-Sârbu, Dicț. scriit. Caraș, 181-183. S.I.-J.
MUNTEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288286_a_289615]
-
Prezent cu niște amintiri în „Convorbiri literare” și cu însemnări de călătorie în „Jurnalul de dimineață”, după 1944 scriitorul nu mai lasă nici o urmă. Desemnat printr-o formulă prezumțioasă ce întregește titlul uneia dintre cărțile sale drept „religia aristocrației intelectuale”, crezul politico-literar al lui N. este în esență conservator, antimodernist și antidemocratic. Execrând, ca Lucrețiu, „aurul” care corupe totul, autorul propovăduiește o întoarcere la valorile cardinale (frumos, elegant și moral), singurele ce pot conduce la țelul dorit - „Țară mândră și oamenii
NAUM-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288374_a_289703]
-
publicate parțial în 1999, în volumul 8 ani din viața României (1940-1948), fac dovada unei înzestrări reale. Descrierile de natură și mai ales surprinderea unor dezlănțuiri stihiale, căldura evocării copilăriei, a mamei și a fraților, a prietenilor de luptă și crez, creionarea imaginii îndurerate a țării, numeroasele portrete, anecdotele savuroase alternând cu momente de duioșie, autoanaliza și reflecțiile asupra vieții sau a artei și literaturii îl captivează pe cititor, lăsându-i sentimentul întâlnirii cu o personalitate tumultuoasă, angajată total în ceea ce
NANDRIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288351_a_289680]
-
a trăi în armonie cu toate elementele ce compun lumea pare imposibil de zdruncinat. Titlul primei cărți, Tălmăciri din mine, vorbește despre sinceritatea absolută, despre fervoarea celui care vrea să ia viața în piept. În poeme precum Tunet de primăvară, Crez tânăr, Avânt predomină verbul „vreau”: „Vreau viscolul pribegiei,/ Iureșul de asalt al vijeliei./ Sunt un brad pe culmile tinereții/ Vreau să mă bată toate vânturile vieții”. A doua plachetă aduce o schimbare substanțială. Ambianța naturală devine din ce în ce mai întunecată, pulsul vieții
PETCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288767_a_290096]
-
adresează sunt în tonul bogatului limbaj liturgic, fără să cedeze la ispita unor inovații. Numai rareori eul liric se personalizează, precum în poezia În biserica veche, unde este retrăit momentul când, copil, „colo, la amvon, cu glas tremurător/ Glăsuiam sfielnic crezul la popor”, sau în Psalm, unde se dă glas năzuinței de a fi „profetic trubadur/ Ce-și macină ființa și-o aruncă-n jur/ Ca să-ncolțească-n inimi ca grâul din ogor”, năzuință ce poate fi privită și ca un
PETRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288779_a_290108]
-
la popor”, sau în Psalm, unde se dă glas năzuinței de a fi „profetic trubadur/ Ce-și macină ființa și-o aruncă-n jur/ Ca să-ncolțească-n inimi ca grâul din ogor”, năzuință ce poate fi privită și ca un crez poetic orientat spre colectivitate. Un asemenea crez pare să răzbată din piesele primului ciclu din Umbre și lespezi, intitulate Vis străbun, Așa era tata, Țăran, Plugar, Danie străveche. Revelația atavismelor țărănești, a legăturii cu predecesorii, a identificării cu ei se
PETRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288779_a_290108]
-
dă glas năzuinței de a fi „profetic trubadur/ Ce-și macină ființa și-o aruncă-n jur/ Ca să-ncolțească-n inimi ca grâul din ogor”, năzuință ce poate fi privită și ca un crez poetic orientat spre colectivitate. Un asemenea crez pare să răzbată din piesele primului ciclu din Umbre și lespezi, intitulate Vis străbun, Așa era tata, Țăran, Plugar, Danie străveche. Revelația atavismelor țărănești, a legăturii cu predecesorii, a identificării cu ei se asociază întrucâtva și cu ideea „testamentului” arghezian
PETRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288779_a_290108]
-
imitație a celei apusene. În ultimii ani a mai semnat în „Din Moldova” și „Convorbiri literare”. Atât prin creațiile literare, cât și prin opiniile exprimate în diferite împrejurări, el anticipează programul pașoptist conceput de Kogălniceanu în Introducție la „Dacia literară”, crezul său lăsând să se întrevadă însă și nuanțe prejunimiste, mai ales în chestiunea limbii literare. Prin scrierile lui (Muza de la Burdujăni, 1851, ș.a.) combate exagerările latiniste sau italienizante ale lui Heliade, pe care, mai înainte, îl privise ca pe un
NEGRUZZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
Integrându-se, prin căsătoria cu contele Mathieu de Noailles (1897), unei străvechi familii franceze, vă întreține un salon reputat prin aristocratismul de blazon și valori, dar și prin nonconformismul opiniilor și verva scăparătoare a amfitrioanei. Avea să cultive, ca un crez moral manifest, prietenia literară; bogate afinități au legat-o de Marcel Proust; își scriu aproape zilnic între 1901 și 1919, prozatorul îi laudă scrisul cu exaltare, consolidându-i reputația literară, si, recunoscându-se el însuși excesiv dependent de stilul prietenei
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
24 iunie - 3 octombrie 1899, când apariția a fost suspendată, probabil din cauza unor dificultăți materiale. P.l. nu a fost o revistă „de program”, ci o publicație prin care se încerca o concentrare a scriitorilor, indiferent de opțiuni politice sau de crezuri artistice. Articolul editorial din primul număr semnalează tendința unei părți a criticii literare de a exagera cauzele și efectele unei așa-zise „crize” a literaturii române. Același editorial subliniază intenția redacției de a face din P.l. o publicație deschisă, adică
PAGINI LITERARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288620_a_289949]
-
cititorului un mănunchi de însemnări care pledează diletant și eclectic în favoarea dialogului critic dintre discipline și specializări. Fără această confruntare nu cred că putem vorbi despre modernitate - și cu atât mai puțin despre Evanghelie. Secțiunea intitulată „Areopag” discută exigențele mărturisirii Crezului apostolic în cetate. „Teologia pentru Moromete” este o pledoarie în favoarea gazetăriei creștine - o idee întâmpinată uneori de cărturari cu un surâs superior. Propriul rostirii teologice nu este doar vorbirea în șoaptă, sub un pridvor mănăstiresc, ci și adresarea răspicată, declamată
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
scufundau cartiere întregi în bezna angoasei difuze și în noroaiele spaimei. Țara avea nevoie de proletari și suflete moarte. Un cantor al unei biserici din Zărand își putea cu greu învăța nepoții de ce trag clopotele la sărbători sau ce înseamnă Crezul rostit la liturghie. Zilele de Paști, trăite la țară, trezesc în amintire razele unui soare egal și petalele fulguite ale florilor de cireș. Trăiam în „casa robiei” (Exodul 20, 2). Frica populară față de milițieni inocula în mai toată lumea reflexele duplicității
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
face primăvară. Iarna continuă să fie anotimpul favorit al somnambulicei noastre conștiințe ecleziale. Profeții pustiei și glasul patrieitc "Profeții pustiei și glasul patriei" În replică la această stare de spirit, unii creștini au încetat să mai înțeleagă ultimul articol din Crezul niceno-constantinopolitan. La ce oare ne referim când spunem „și într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică...” Putem oare alinia Crezul în Treime unui crez într-o Biserică „luptătoare” și atât de puțin infailibilă la început de mileniu III? Este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și glasul patriei" În replică la această stare de spirit, unii creștini au încetat să mai înțeleagă ultimul articol din Crezul niceno-constantinopolitan. La ce oare ne referim când spunem „și într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică...” Putem oare alinia Crezul în Treime unui crez într-o Biserică „luptătoare” și atât de puțin infailibilă la început de mileniu III? Este vorba de una? E oare sfântă? S-a păstrat chiar și sobornicească (deci catolică)? Este însă cu adevărat apostolică? Dacă anarhia
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
replică la această stare de spirit, unii creștini au încetat să mai înțeleagă ultimul articol din Crezul niceno-constantinopolitan. La ce oare ne referim când spunem „și într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică...” Putem oare alinia Crezul în Treime unui crez într-o Biserică „luptătoare” și atât de puțin infailibilă la început de mileniu III? Este vorba de una? E oare sfântă? S-a păstrat chiar și sobornicească (deci catolică)? Este însă cu adevărat apostolică? Dacă anarhia liturgică n-ar domina
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
țiganilor din România la ortodoxie. Nimeni n-ar mai putea să mizeze, în zilele noastre, pe conservarea cutumei, adică pe litera legii. Nu asistența pasivă și nedumerită la slujbele Bisericii articulează trupul mistic al lui Hristos, nici o mărturisire toantă a Crezului nicean. Dacă ortodoxia este radicală și paradoxală, atunci slujitorii Bisericii ar trebui să se preocupe de cultivarea rădăcinilor și contrarierea prejudecăților. Fără să fie aduși la izvoarele sfințeniei, nici românii, nici țiganii nu vor putea recunoaște validitatea certificatelor de botez
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
simplu obiect lingvistic care, printr-un uz recurent, îi asigură oricărui retor ortodox o anumită credibilitate eclezială. Astfel utilizată, tradiția decade în tradiționalism și își falsifică misiunea. Fără să se limiteze la transmiterea unui „tezaur de credință” - rezumat în formula Crezului, în deciziile sinodale, tipicul liturgic sau tratatele exegetice și dogmatice ale Părinților -, Tradiția predă comunității Bisericii nu atât o metodă de lucru, cât mai ales o așezare sau, altfel spus, un cadru existențial pentru exercițiul de recunoaștere a adevărului. Tradiția
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
teologică 1. Localizarea centruluitc "Localizarea centrului" Centrul este o temă fundamentală a gândirii religioase, specifică tradițiilor celor mai importante. Ca instituție simbolică a culturii greco-romane sau iudeo-creștine, „centrul” a reprezentat o referință metafizică absolută: Binele platonic, Unul plotinian sau Treimea Crezului niceno-constantinopolitan. Această ireductibilitate apofatică a centrului a depreciat, într-o anumită măsură, statutul scriiturii. Presocraticii au enunțat filozofia în stilul laconic al apoftegmelor. Esența vieții contemplative era descoperită într-un cadru practic, modelat de afectul prieteniei și al conviețuirii fraterne
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ai statului secular, așa cum cinul văduvelor se confundă astăzi cu asociația pensionarelor... De ce cred că trebuie să existe un loc pentru „învățători” sau „cărturari” în Biserică? De ce cred că aceștia nu se confundă cu „intelectualii” veleitari ai Academiei? Pentru că mărturisim Crezul într-o Biserică universală, în sânul căreia am primit credința (abia gângurită la botez) și în care suntem chemați să-L căutăm pe totus Christus. Mântuitorul nostru nu este acel „Iisus din Galilea” împărțind pe stradă fluturași cu inimioare, jubilând
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu inimioare, jubilând în destănuiri intimiste de tipul I love you. El nu întrupează nici figura de procuror - sau „legislator moral” - atât de simpatică filozofilor idealiști germani, nici naivul „propovăduitor al toleranței” imaginat de enciclopediști. Mântuitorul nostru este, așa cum spune Crezul nicean, „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, adica Om-Dumnezeu, și numai așa Îl putem cunoaște. El este nu doar „Păstorul bun”, ci și „Logos” al creației, temei al tuturor ce sunt, „stâlp și temelie” pentru orice adevăr. Trebuie, apoi, să ne
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
la sfârșit confruntarea cu idolii lumii. Fără cărturarii lui Hristos - oameni duhovnicești, prin definiție - inelele tradiției ruginesc. Sarea pământului se topește, bucatele se strică, foametea pustiește ogoarele. Nu este vorba aici de a renaște o mișcare romantică în slujba unui crez religios. Care învățător al Bisericii ar dori, în mod serios, să ajungă un „Byron ortodox”? Etosul romantic este, prin definiție, patologic, egocentric și iresponsabil. Or, ne-ar trebui exact contrariul: o etică a slujirii comunității, în care proiectele individuale să
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prin definiție, patologic, egocentric și iresponsabil. Or, ne-ar trebui exact contrariul: o etică a slujirii comunității, în care proiectele individuale să fie lucid subordonate misiunii Bisericii. Observă, te rog, că această legitimitate, oferită prin mandatul unei comunități mărturisitoare a Crezului creștin, nu poate fi revendicată de nici o altă grupare de „intelectuali” ai lumii. Mai cu seamă între universitari, intelectualii aspiră la cunoașterea adamică, nu la înțelepciunea lui Hristos; ei vor să fie stăpâni, nu diaconi ai Cuvântului veșnic. „Intelectualii” vorbesc
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
participat la surdele noastre dezbateri culturale, nici c-ar fi ignorat chiar gesticulațiile minore ale revoltaților de serviciu. Tocmai „bunul-simț” al credinței îmi spune că lehamitea generalizată a inteligenței creștine și lenea de a reflecta cotidian asupra implicațiilor publice ale Crezului Bisericii nu reprezintă altceva decât moștenirea unei modernități atee care subzistă neproblematic în noi. Cu doar câteva excepții, am subscris cu toții la comandamentul privatizării credinței, al cosmetizării limbajului confesiunii și al domesticirii adevărului. Botezul este o slujbă de familie, spovedania
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
credința din „cuvinte”, dar- te-aș întreba provocator - cu ce altceva? La început n-a fost oare Cuvântul, iar nu fapta (și etica protestantă)? Ce ne-am face fără Cuvânt? Poți primi Euharistia fără mărturisire? Poți primi Botezul în absența Crezului? Poți lua ungerea din Taina Sfântului Maslu fără citirea Evangheliilor? De când mărturisirea „în cuvinte” reprezintă defectul „elitei”? Cum s-au mântuit tâlharul și desfrânata, dacă nu prin cuvinte? Cum și-a dovedit samarineanca dragostea dacă nu prin „vorbă mintoasă” (N.
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în preajmă nici flori parfumate, nici cărți de preț, avem ca daruri, pentru cei iubiți, „o samă de cuvinte”... În sfârșit, cunosc orgoliul - o bestie crescută și modificată genetic prin universități. Intuiesc minciuna de a te vedea în slujba unui crez, când ești doar glod și cenușă. Știu înșelarea de a te crede menit să-i instruiești pe alții când abia silabisești alfabetul Vieții cele noi. La fel, ispita de-a cădea în vorbăria fideistă, mărturisind o credință din care sufletul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]