3,710 matches
-
să se înmulțească. Și fac asta la modul intensiv. În același timp, undeva sub cerul Aurorii Boreale, în îndepărtatul regat al Norvegiei, oamenii își duceau liniștiți viața lor de zi cu zi, un tip de viață pe care și-l croiseră în mii de ani, o viață dusă potrivit culturii lor severe dar sănătoase, de urmași ai mândrilor vikingi. O țară prosperă, care punând nevoile individului în prim plan, și-a creat unul dintre cele mai bune sisteme de protecție socială
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
înseamnă manifestare vulgară, înțelegându-se în felul acesta, că respinge din start ca nonconforme cu viziunea sa asupra lumii tot ce trece dincolo de hotarul imaginar al artei adevărate, căuta acum să explice cum ar trebui (ehei!) să fie lumea croită după părerea lui. Deși în anumite aspecte, amicul acesta se manifestă foarte vindicativ, totuși se orientează doar spre latura declarativă a lucrurilor găsind rezolvări prin negăsirea nici unei soluții viabile (nui așa că vă lasă mască o asemenea chestie de un deosebit
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
o pânză de lurex gri care-i ținea loc de rochie, îl prinse de guler și aproape că-l purtă pe sus până la masa unde își aveau locul. Îl trânti pe scaun și începu să dea din gura strident rujată, croindu-l, când și când, peste ceafă. Profund jignită, Sanda se retrase și încremeni pe un scaun, ca și cum acela ar fi fost singurul loc în care îi era permis să stea. Luana se albi de mila ei. O mânie cruntă îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
bancurile de stridii și să lucreze la rezervații. Se căsătoriseră și creșteau copii care, și ei, se jucau În Piața Bisericii. Hélène Lange reușise În viață datorită unei voințe de fier. Încă tânără, refuzase viața ce-i fusese rezervată, Își croise alt drum, alesese o lume personală, ilustrată pentru ea de câțiva scriitori romantici. Balzac era prea dur pentru ea, prea aproape de Marsilly, de prăvălia familiei și de crescătoriile de scoici, unde frigul anchiloza mâinile. Francine evadase și ea În felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
vorbi în numele lor. Acum dispari din fața ochilor mei! În timp ce ieșeam, judecătorul Saxo mi-a făcut cunoscute ordinele pe care le primise, fără emoție, ca și cum ar fi vorbit cu glasul altcuiva. Trebuia să mă duc în ținutul stăpânit de tribul Ariberti, croindu-mi drum prin păduri dese și sălbatice dincolo de Tagliamento, două mile la sud de locul unde via Postumia se-ntâlnește cu izvoarele râului pe care romanii îl numesc, lipsiți de fantezie, Fiume. Acolo aș fi găsit un tânăr, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
iuțeală. Cei dintâi care s-au arătat au fost ducii, urmați de purtătorul de steag, de șase luptători, zece longobarzi și, la sfârșit, de douăzeci de soldați cu sulițe. Cei doi frați erau îmbrăcați în haine lungi bogate, cu mânecă croită în stil bizantin. Au descălecat amândoi odată, ceea ce a stârnit în rândul femeilor un zumzet de admirație. Desigur, carâmburile moi de piele, dantelele de la mânecile tunicii scurte de călătorie purtate pe dedesubt, aurul scramasaxului, colierele și centurile n-au trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
e unul dintre cei care au pus la cale asasinarea ducilor și răpirea lui Rotari. Numele lui este Andras. Era îmbrăcat așa cum îl văzusem la Oderzo, având pe față aceeași răceală. Gisulf mi-a trecut o mână peste umeri și, croindu-și loc printre cei de față, m-a adus la câțiva pași de tron. Andras a avut un licăr de surprindere în ochi, pierzându-și doar pentru o clipă expresia imperturbabilă, după care m-a ignorat nepăsător, ca și cum nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
le duceam în spinare. Pe când soarele asfințea cu repeziciune, s-a ivit un bărbat din pădurea din spatele nostru fără ca noi să fi auzit nici măcar un foșnet. Era îmbrăcat ca un fierar, și chiar asta trebuia să fie, fiind el bine croit în umeri și având mâini mari, bătătorite și puternice. Vorbea iute, și privirea îi era fioroasă. Ne-a întrebat câte roți avea carul pe care-l comandaserăm și câți pari trebuia să aducă. Nu s-a arătat încântat de răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în lectura și în învățătura de carte a mirenilor calea principală a îndoielii, drept care propovăduiseră în biserici că un bun creștin nu trebuia să se spele pentru a nu trezi simțurile cărnii și nu trebuia să citească pentru a nu croi un vad diavolului în mintea lui. Din păcate asta era starea de lucruri când am ajuns eu la Bobbio. După ce am încredințat caii unui grăjdar, am bătut cu ciocănelul în poarta mănăstirii. Mi-a deschis portarul, cu ochii obosiți, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fiecare clipă a vieții lor, Minette le fusese alături. Când se întorceau de la școală, o găseau în bucătărie, înconjurată de parfumul pâinii și biscuiților proaspăt copți; mulțumită abilității ei de a copia orice model de rochie și de a-l croi la mașina ei de cusut, fetele erau întotdeauna îmbrăcate la modă; ori de câte ori vreuna din ele era mâhnită sau suferea din cauza cuiva, femeia reușea să o consoleze sărutând-o și îmbrățișând-o. Era o ființă caldă și iubitoare, iar pentru ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
pe Max Christie așa cum o făcuse Nieve. Desigur, toate lucrurile îi mergeau ca unse lui Nieve; Darcey nu era la curent cu această situație, ea fiind în Irlanda și confruntându-se cu ravagiile plecării lui Martin. Cât timp Nieve își croia frumușel drumul în lumea afacerilor, ea se străduia să-și convingă mama că viața nu se încheia aici doar pentru că Martin plecase. La început fusese tare greu. Minette fusese amărâtă la culme de infidelitatea lui Martin și șocată pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
să simtă că și compania era solidă - însă cameramanul focaliză imaginea pe ușa imobilului, unde Mike Horgan era scos cu forța în jos pe scările de granit și prin piațetă spre mașina de poliție. —Dumnezeule! exclamă ea. Murphy Lewidge își croi drum prin mulțimea de invitați ca să ajungă lângă ea. Ce naiba se întâmplă? întrebă el. —Ennco, zise Nieve. Avem probleme. Privi în jurul ei la oameni. Are cineva un telefon mobil? —Poftim. Darcey îi înmână Motorola ei, iar Nieve tastă repede un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
pentru concursul de cultură generală? Ea chicoti: —Neil Lomond? —Mai lasă-mă! exclamă el pe un ton prietenos. Totuși... Cercetă scrutător mulțimea de oameni. Poate că e un înlocuitor bun. Darcey urmări privirea lui John și îl văzu pe Neil croindu-și drum prin mulțime. Bună, zise el. Îmi cer scuze pentru întârziere. Am avut câteva lucruri de făcut la birou. Nici o problemă, răspunse ea. Mă bucur să te văd. Pot să-ți ofer ceva de băut? — Nu e nevoie, zâmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
în întâmpinarea ei?! Nu înțeleg de ce te-ai mai întrebat cu atâta nevinovăție, știai că vei ieși încă de cum ai văzut-o intrând în curte, ai ajuns-o la poartă, Bună seara! Îi simt parfumul necunoscut mie, nici taiorul bine croit în culori de, nu i-l recunosc, Oh, Theo! Ce mai faci? în schimb cutia veche a viorii din lemn de vișin cu culoarea dusă pe alocuri e aceeași, mi-amintesc cum păstra în interiorul cutiei lângă arcuș un portret al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
nu mai știu câte părți de roșu câte părți de apă de var, băieții se hârjonesc tot timpul și nu pot fi atent din cauza lor, cine să le țină minte pe toate, de aceea trebuie să scriu, m-a și croit meșterul cu două palme după ceafă, dar n-am fost eu de vină ci, și mai scrie el, M-a trimis azi meșterul la târg, la negustori, să cumpăr niște vopsele, mi-a făcut o listă și mi-a scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
prin găurile cerului. „Fiecare zi este un tort de frișcă. De dimineață ies pe stradă și În drum spre chioșcul de ziare scot trecătorilor frișcă din urechi. Printre afinele, căpșunile, zmeura și infinita frișcă ale tortului, abia reușesc să-mi croiesc drum până la chioșcul de ziare : iuhuuuu ! Privirea mea vrăjește tot și transformă totul În acadele de decorat tortul. lumea e un magazin de bomboane colorate și de vată de zahăr ars. iată, un urât Își scoate capul prin zâmbetul meu
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
o tipă la care se tunde Simonetta. La ora aceea din seară hote‑ lul zumzăia de senatori și deputați care coborâseră În hol la un coniac și o șușanea, Începându‑și astfel În mod plăcut viața de noapte. Mi‑am croit drum până la mezanin, unde se afla frize‑ ria. Prin contrast, aceasta era goală. Mariana m‑a luat imediat În primire. — Ești colegă cu Simonetta la Parlament ? a ciripit ea. — Nu... lucrez În presă. — Aha. La ce ziar ? — La o revistă
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
bine cu părul meu ca un măturoi. MĂcar aveam personalitate. Așa arăt ca un cățeluș. Fii, fată, serioasă, mi‑a tăiat‑o ea scurt. Hai, vino, vreau să‑ți prezint pe cineva. Am intrat În barul hotelului. Simonetta și‑a croit drum printre mese. Pulpele ei dezgolite atrăgeau privirile ca un mag‑ net. Într‑un târziu s‑a oprit În dreptul unei mese la care doi bărbați discutau aprins. Unul era slab, palid, cu părul creț, cu ochi de șarpe care studia
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Întrebă masându-și din nou scalpul. mă doare capul de-mi plesnește. Aveam. Am căutat una și i-am dat. — Vezi tu, reluă el, nu e chiar atât de simplu. Diavolul lucrează neîncetat... Fie și printr-un singur gând Își croiește drum În inima omului. Îl face să fie nesigur. SĂ-și spună : poate că totul n-a fost decât o iluzie. Dar eu știu că n-a fost o iluzie ! Știu acum că isus există, mi-a fost revelat ! Știu
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
sînt de căutat fire și noduri în efortul de-a sfărma orice posibilitate de anticipare a felului cum continuă o frază. Spun gramaticile că urechea noastră, obișnuită cu o topică anume, și avînd, inevitabil, prejudecata cuvintelor potrivite, își creează așteptări, croite pe cadența unui lanț sonor. Nenumărate decepții o așteaptă în Apunake, aproape mai frapante decît cele de care are parte logica. Așa încît o anume stupoare, mai pronunțată sau mai în surdină, după cît ești de exersat în asemenea fenomene
Condotierul fantezie by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7417_a_8742]
-
meterezele Înalte de piatră ale Castelului Kiyosu fără virgulă și medită: „Ce fel de oameni locuiesc Înăuntru? Cum aș putea ajunge să trăiesc și eu acolo?“ Simțindu-se mic și nefericit ca un vierme, era frustrat. În timp ce-și croia drum prin oraș, Împingând căruțul greu plin până sus cu ceramică Învelită În paie, auzea cuvintele cunoscute: — Măi, măi, uite că trece un maimuțoi! O maimuță care-mpinge un căruț! Curtezane voalate, orășence gătite elegant și neveste tinere de familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Dă-o Încoace. — E porunca Seniorului Koroku? Da. Dă-mi-o. Dacă dușmanul scapă, n-o s-o mai putem Încerca. Tenzo smulse pușca din mâna lui Kuniyoshi și dispăru În pădure. „Ce ciudat,“ cugetă fierarul. Porni după Tenzo, care-și croia drum printre copacii de lângă zidul Împrejmuitor. Îl văzu escaladându-l și sărind, pentru a ajunge aproape de celălalt mal al șanțului. Cufundat până la piept În apa Împuțită, Își croi drum repede, plescăind apa ca unanimal sălbatic. — Aha! Scapă! Ajutor! Veniți aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
dispăru În pădure. „Ce ciudat,“ cugetă fierarul. Porni după Tenzo, care-și croia drum printre copacii de lângă zidul Împrejmuitor. Îl văzu escaladându-l și sărind, pentru a ajunge aproape de celălalt mal al șanțului. Cufundat până la piept În apa Împuțită, Își croi drum repede, plescăind apa ca unanimal sălbatic. — Aha! Scapă! Ajutor! Veniți aici! răcni Kuniyoshi cât putea de tare, de pe culmea zidului. Tenzo se târî pe mal arătînd ca un șobolan murdar, apoi se Întoarse spre Kuniyoshi. Ochi și trase. Pușca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
mai ales spre ei și, În special, către părinți și copii. Aceștia erau Întotdeauna principalele victime ale războiului. Era mult prea agitat pentru a citi scrisoarea imediat. În timp ce mergea, cu strigătul său obișnuit, „Ace de vânzare! Ace din capitală!“, Își croi intenționat drum spre o stradă lăturalnică dintr-o zonă Înstărită, unde n-avea să fie văzut. Acolo, se opri lângă un pârâiaș. — Of, fir-ar să fie, pe-aici nu pot trece! strigă el intenționat, cu glas cât mai tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
legate șapte sau opt obiecte: o pungă de iască, o ploscă, o cutie de medicamente, un evantai pliant legat cu șnur, un mic cal sculptat și câteva bijuterii. Sub fusta scurtă din piele de tigru și leopard, avea un veșmânt croit din brocart auriu lucios. Nobunaga se răsuci În șa și strigă: — Daisuke, ăsta-i locul? Aici e Tonda? Vorbise atât de tare, Încât Dosan Îl auzi clar din ascuzătoarea sa. Daisuke, care stătea de strajă, se apropie de stăpânul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]