KorAP: Find »[drukola/base=culisă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...79 80 81 ...107 >

2,672 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

dar astea fac povestea mai interesantă. Nu, vom înflori adevărul. Îl vom umfla, îl vom întinde. Pentru efect. Ne vom crea propria noastră orgie incestuoasă cu oameni și animale, despre care să bârfească lumea. Când vom vorbi despre cabinele din culise în care suntem cazați, le vom popula cu păianjeni veninoși. Cu șobolani înfometați. Nu doar cu pisica Directoarei Tăgadă, care-și lasă părul peste tot. O fantomă. Vom pune o fantomă în vechiul teatru pentru a construi povestea, pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
lemn care bubuie și se clatină în balamale. Apoi din nou un strigăt. Sora Justițiară urlă: — Hei, Whittier! Sora Justițiară strigă: Ai întârziat cu nenorocitul de răsărit...! Apoi se aude pumnul care bubuie. Holul în care dau camerele noastre din culise e întunecat. Mai încolo, scena și amfiteatrul sunt scufundate în întuneric. Beznă, cu excepția lămpii pentru stafii. Ne trezim cu toții, punem ceva pe noi, nu știm dacă am dormit o oră sau o noapte întreagă. Așezată în mijlocul scenei, lampa de stafii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
și întrerupe circuitele, stinge luminile în hol, în foaieruri, în saloane, apoi în galerii și în sălile de primire. Întunericul ne mână înspre amfiteatrul principal. Amurgul acesta trece din încăpere în încăpere până când singurele lumini rămân cele ale cabinelor din culise. Unde dormim cu toții. Fiecare cameră are un pat, o baie, un duș și o toaletă. E destul de încăpătoare pentru o persoană și o valiză. Sau coș de răchită. Sau cutie de carton. Dimineața e atunci când îl auzim pe domnul Whittier

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
făcut uriaș. — Dacă-ți tai scula, spune Directoarea Tăgadă, să nu cumva să i-o dai pisicii. Zice: N-am chef să mă gândesc la așa ceva de câte ori mă linge Cora pe față... Scormonind după bandaje, am găsit costumele. Căutam în culise pânze curate pe care să le tăiem fâșii, și am dat peste robe și vestoane de vodevil și operetă. Împăturite în hârtie, împreună cu bucăți de naftalină, așezate în cufere și în pungi de haine, am dat peste crinoline și togi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
un uriaș care coboară scările dinspre hol în întuneric. Totuși, ceva și mai cumplit trebuie să se întâmple. Pentru un procent cât mai mare din piață. Pentru domnișoaramatism. Ceva și mai îngrozitor trebuie să se întâmple. Din cabina lui din culise, îl purtăm pe domnul Whittier pe scenă și pe intervalul din mijlocul amfiteatrului. Îl cărăm prin holul îmbrăcat în catifele albastre și jos pe scări în foaierul maiaș portocaliu cu auriu de la primul nivel al subsolului. Sora Justițiară spune că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358

paraistorii egoiste scrise În răspăr, prin care se urmărește refrigerarea memoriei prezentului, a acelui prezent perpetuu amintit mai devreme. «Poetul necunoscut», un fel de personaj care se joacă pe sine, reîncarnat plastic În tambur- majorul actului creaționist, acest dumnezeu de culise, revelat prin cezariană lirică În scopul de a comite deblocaje soteriologice, «Încreștinând În amonte mersul de fiară al lucrurilor», este, de fapt, selsinul repetitor al Întregii flore spectaculare fantasmagorice prin care Marian Constandache, dincolo de orice contingențe, deci recurgând frontal la

UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935

fără urmări. Lumea va râde în loc să se cutremure. De aceea îmi place să cred că măcar unul din bufonii care zic lucruri usturătoare speră, continuîndu-și monologul, că spectatorii i-au văzut lacrima sub fard. Și, cine știe, când ajunge în culise, izbucnește, poate, chiar în hohote câteodată, sub privirile mirate ale valeților care încearcă să-l consoleze: "De ce plîngi? Regele a fost mulțumit"... Nu, vechii mei prieteni, ― i-am liniștit ― nu vă temeți. Eu nu voi plânge. Cel mult aș putea

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
încolțit, în primejdie, să auzi câini lătrând la telefon, să nu vezi în jurul tău decât indivizi care te urmăresc și câini care așteaptă să te muște, să știi că acest spectacol sinistru este pus la cale cu sânge rece din culise, că cei care spărgeau becurile erau aceiași care umblau acum cu câinii și care vroiau să pună mâna cu totul pe oraș, să știi, așadar, toate astea, să vrei să scoți adevărul la lumină, și cine să te oprească? Propria

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781

Costică Regizorul În desfășurarea spectacolului, convenția teatrală nu va fi doar implicită; totul se va petrece "la vedere", într-o formă de repetiție aproape generală, cu dialoguri care pot cuprinde și intervenții spontane între cei de pe scenă cu cei din culise sau cu publicul. Improvizația va fi, în aceste cazuri, soluția cea mai potrivită. Spațiul de joc poate cuprinde și sala. Decorul de sugestie, din elemente simple pe care se va scrie clar ce simbolizează: pom, castel, râu etc. Costumația se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
merge. Dar trebuie să ne mai limpezim. În sfârșit, vom vedea pe parcurs. Gata, Nea Costică, mai lasă tablele și treci la treabă! COSTICĂ: Gata, șefule! Dă semn și-ncepem! (cei doi își iau tot tacâmul și ies.) REGIZORUL (spre culise): Toată lumea în scenă! (Intră interpreții, salută publicul, eventual fac semne amicale către cineva cunoscut din sală.) REGIZORUL: Bun! Rămâne cum am stabilit. Voi doi sunteți îndrăgostiții. Vă schimbați numele când e cazul. IERONIM: Păi nu ziceam să rămânem la unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
să facă orice. Și să facă bine! Ceilalți, așezați-vă unde vreți, treceți în sală sau rezemați pereții. (Interpreții se așază pe jos, într-un fel de semicerc. Regizorul trece în sală.) REGIZORUL: Nea Costică! Așezământul pentru Precuvântare! COSTICĂ (din culise): Vine! (Intră cu un cadru pe care scrie Așezământ foto și litografie. Îl așază, iese. Doamna Lume și Bufonul, cu câte o foaie de hârtie în mână, se plasează de-o parte și de alta a cadrului.) REGIZORUL: Deci: existența

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
Iar flori de plastic... IERONIM: Că pasărea ta măiastră... n-auzi ce mai cântă? CEZARA: În sfârșit... Zi, Bufonule! BUFONUL: Ea era o fată frumoasă cum nu se mai povestește, bălaie ca o lacrimă a soarelui... (se uită întrebător spre culise. Mai apăsat) O fată frumoasă cum nu se mai povestește... Ai adormit, Nea Costică! CEZARA: Stai acolo, Nea Costică! Despre mine era vorba, Bufonule! Altceva? BUFONUL: De-aici încolo știe el mai bine ce urmează. Hai, spune-i, Ieronim, unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
BUFONUL: De-aici încolo știe el mai bine ce urmează. Hai, spune-i, Ieronim, unde vrei s-o duci? IERONIM: Ascultă, Cezara, am un castel rămas din vremea lui "a fost odată..." Un castel răsărit din rădăcini de stâncă... (spre culise, șoaptă șuierată) Castelul, Nea Costică! NEA COSTICĂ (vine cu pancarda pe care scrie "Castel din vremea lui A fost odată". În timp ce îi caută cel mai bun loc.): Așa piesă n-am mai văzut. Joc mai mult eu decât ei! Pune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
poveste, imagina ți-vă că ați văzut prin câte încercări a trebuit să treacă Făt-Frumos... Asta-i! Nea Costică, trecem direct la Frumoasa fără corp! NEA COSTICĂ: Direct, șefu'. Ne trebuie o lecuță de timp, aici e mai complicat. (spre culise) Iordache, cheamă băieții! (spre public) Ce chestie, domnule! Auzi: Frumoasa fără corp! Cine dracu' a mai văzut așa ceva? Cum adică "fără corp"? (spre culise) Gata, băieți, puneți mâna! (Mașiniștii intră, încep instalarea scenei.) REGIZORUL: În regulă, ies și eu puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
corp! NEA COSTICĂ: Direct, șefu'. Ne trebuie o lecuță de timp, aici e mai complicat. (spre culise) Iordache, cheamă băieții! (spre public) Ce chestie, domnule! Auzi: Frumoasa fără corp! Cine dracu' a mai văzut așa ceva? Cum adică "fără corp"? (spre culise) Gata, băieți, puneți mâna! (Mașiniștii intră, încep instalarea scenei.) REGIZORUL: În regulă, ies și eu puțin. Aici nu-i treaba mea. (Iese prin laterala sălii.) (Pentru scena "Frumoasa fără corp", sunt necesare unele artificii tehnice, scenograful și regizorul vor hotărî

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
prin laterala sălii.) (Pentru scena "Frumoasa fără corp", sunt necesare unele artificii tehnice, scenograful și regizorul vor hotărî totul. Propun utilizarea unor oglinzi care, reflectând succesiv imaginea Frumoasei..., o vor capta într-o oglindă plasată central, vizibilă sălii. Cezara, în culise, se va mișca astfel încât să nu iasă din raza oglinzii centrale. Ieronim va dialoga cu "partenera" din oglindă, va încerca, fără șanse, s-o considere partener aevea. Oglinzile ar putea fi mascate cu draperii, așa fel încât "schimbarea" decorului să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
văd pielea pe băț, întinsă la soare, Dumane, și ție, Tălășmane, coarnele cele falnice poleite și bătute-n ținte la vreo intrare de dugheană. Ei, cine poate ști? Gata, ia hai la drum, că ne-apucă noaptea acuși. ONOFREI (din culise, pe zgomot de car mergând): Ho, ho afurisitule! La deal nu te-arătai așa grăbit. Acu' ți-a cășunat să scaperi, pe mal de râpă, numai ca să-mi scoți mie sufletul. Dracu' m-a pus să iau asemenea șopron pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
da' rău se muncește creștinul cela! Ia, ia-n privește cum îl zvârle proțapul ca pe-o nimica, ba la stânga, ba la dreapta. Aha, iaca l-a oprit la marginea râpii. (strigă) Măi vere, da' ce-ai pățit? ONOFREI (din culise): Om bun, nu mai întreba și nu mai sta în priveliște. Aleargă degrabă și dă-mi o mână de ajutor, că nu mai pot stăpâni pacostea asta de car; parc-o dat strechea-n el! Mai-mai să-mi dau duhul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
dă-mi o mână de ajutor, că nu mai pot stăpâni pacostea asta de car; parc-o dat strechea-n el! Mai-mai să-mi dau duhul de când mă-ntinde. Dacă nu vii acuma, îl scăp în râpă. DĂNILĂ (pleacă spre culise. Dialogul de-acolo): Iaca-ia, am și venit! Domol, domol năzdrăvanule! Ușurel! Ține bine, cumetre, trage ia așa, spre marginea drumului. ONOFREI: Așa, așa. Să-l cârmim de-a latul. Na, na! Ai grijă să nu-ți scape! DĂNILĂ (apare cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
Ia-i de funie și mergi sănătos! ONOFREI: Cu bine. Și cată de nu-i intra carului prea mult în voie, că pățești ce-am pățit eu... DĂNILĂ: N-avea grijă, că l-oi hățui cum trebuie. ONOFREI (iese, din culise): Ceală! Hai, Dumane, hai acasă... DĂNILĂ: S-a dus. Taci, că-i cu buche! L-am potcovit bine. Cine-mi mai cumpăra mie boii acuma la târg? Și de unde să mai găsesc alți boi și alt car? Așa, treaba-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
iar dincolo-i casa. Acu' am plecat, acu' am și ajuns. Hai, ia-o ușurel pe coastă. (Așteaptă o clipă) Nu vrei, da? Hai să te ajut. Hai împreună, până-i învăța drumul. (Trage carul) Așa, încetișor... (Carul pornește spre culise) Hei, unde-o iei înapoi? Na, că mă trage spre râpă! Stăi, bre, așa ne-a fost vorba? (Trage înapoi carul, se oprește, lasă proțapul jos) Asta-i încă una! Așa da! Car mi-a trebuit, car am găsit! Tiii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
Crește ușor lumina.) DĂNILĂ (se scoală în capul oaselor): Iaca na! S-a făcut dimineață. Bun somn am tras! După trebușoara asta, cred că n-oi mai avea pricină cu carul. Sus ai noștri! (Se dă jos din car. În culise, behăit de capră.) Aha, au început să se miște oamenii. Vine unul cu o capră de funie. COSTEA (intră, cu o capră): Bun găsit, om bun! Da' ce, ți-au fugit boii de la car și-ai rămas în drum? DĂNILĂ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
adăp. Hai la baltă, ici. Iaca dracu'! Nu vrei. Faci nazuri, nu ți-o fi plăcând apa din Lacu' Babei! Sau, doamne ferește, îi fi cumva beteagă, și-n loc de lapte m-oi pricopsi cu altă minune! CÂRLIG (din culise. E bâlbâit): Mâ-mâncate-ar hultanu' să-să-să te mânânce, aff-afurisitule, că nu-nu mai ai as-astâmpăr! (Interpretul va rosti și în continuare replicile potrivit defectului de vorbire al personajului.) DĂNILĂ: Ei las', drăguță, că-ți face eu vânt și ție în graba mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
pomeni tu și smoala pe care ai supt-o de la talpa iadului! Moș Martin, la care te-am trimis acuma, nu prea știe de șagă. Aha, intră în culcușul ursului. Acuma țin-te Dănilă să nu plesnești de râs! În culise, mormăit întărâtat de urs. Vocea lui Codârlic) CODÂRLIC: Hei, stăi, stăi bre! Măi... măi bunicule... Valeu, oasele mele... DĂNILĂ: Frumos îl joacă, brava Moș Martine! Uitați-vă oameni buni, i-au crescut dracului ochii în cap cât cepele cele bulgărești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
mult de hatârul tău, că altfel...Ia zvârle-l tu întâi, măi drace, să te mai văd o dată de ce ești în stare. CODÂRLIC: Ia privește și te miară... (face cu buzduganul mișcările unui aruncător de ciocan, îl aruncă undeva spre culise. Efect ascendent de rachetă) Acu' așteaptă pân-a cădea înapoi. Da' să știi c-o să mai treacă ceva vreme. Aici n-aș mai crede să mă-ntreci. Azvârlitul buzduganului e proba mea favorită încă de când eram mititel. Am antrenament... DĂNILĂ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]