3,459 matches
-
proiecția carnavalescă a vieții, desfășurată într-un „spațiu închis, de dramă circulară”. c. Structura personajului Împletind mijloacele tradiționale de construire a personajului cu cele novatoare, capabile să învestească personajul comic cu noi dimensiuni, Caragiale recurge la o tehnică din care deslușim o înțelegere a realității vremii sale. El a fost la noi personalitatea cea mai reprezentativă a unei viziuni tradiționale despre lumea ca teatru. Rezultatul unei atari viziuni este naturalețea, realismul pieselor sale. Scena se identifică direct cu viața. Nu teatrul
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
o plăcuță numele de Satanovici și atunci tresări. „Iată că un om cu un astfel de nume”, gândi el, „a trăit fără să-și mai bată capul cu una sau cu alta.” Data nașterii lui Satanovici era ștearsă, totuși inginerul desluși anul: 1852. Și anul morții: 1957. „Oho”, Își spuse el, „dar ai trăit ceva, măi frate...! Se vede că un astfel de nume Îți creează multe antipatii, totuși te face longeviv...” Numele de Edward, găsit alături de cel al lui Satanovici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sa se mișca spasmodic În aerul stătut. A cui era Însă treimea de buze, ce-i apărea lui Noimann În chip de pentagon? La ce fel de buze făceau aluzie versurile? Imaginația sa bolnavă scotea din adâncuri lucruri greu de deslușit la prima vedere. „Scule profesionale. DODEMAN. Tehnologie americană de ultimă oră pusă la dispoziția ta, cu cele mai bune prețuri. DC94 54 KB 10056 RON. De WALT. Ferestrău vertical. Șurubelniță cu acumulator PSR 12-2 - șuruburi până la 6 mm - găurile lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Noimann ajunse În vagonul restaurant, unde, călcându-și pe inimă, bău o bere. Oamenii Îmbrăcați În costume albe comandară și ei câte o bere. Băură În cinstea lui și a Mathildei. Trenul Înainta În noapte. Privindu-i cu atenție, Noimann desluși că toți aveau un singur chip. Un chip comun, multiplicat În mii de exemplare. Noimann se ridică În picioare. Costumele făcură același gest. Medicul se Îndreptă spre ușă, ceilalți se ținură după el, Îndreptându-se, În același timp parcă, fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
remanență a retinei, dar acum toate faptele pe care și le amintea sau imagina se petreceau pe marginea acelei gropi albe săpate În pământul cenușiu. El se afla pe marginea ei, cu ochii ațintiți spre centru unde nu putea să deslușească nimic din cauza strălucirii. Rămânea tot timpul cu fața spre ea, deși se mișca adăugând pași spre stânga sau spre dreapta. Aceeași deplasare pe circumferința petei albe o aveau și alte persoane cu chipurile cenușii, pământii, cele mai multe necunoscute, dar printre ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
dus căruța la șosea pentru a aștepta mașina cu daruri, adică țigări și ceva de mâncare, și am stat toată noaptea treji ca s-o așteptăm! Chiar dacă vocea gâjâită nu spune mai nimic despre acea noapte de sărbătoare, noi putem desluși În fumul montajului prin fondú cum totuși preotul regimentului face la miezul nopții o slujbă. Feeria lumânărilor aprinse În timp ce se cânta „cu moartea pre moarte călcând“ (cum stă scris și pe mausoleul de la Mărășești) e totuși absentă, probabil din cauza camuflajului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
și copleșit de numărul mare de tătari fiind făcut prizonier. Norocul lui că au sosit curând ajutoare. Într-o zi, pe când locuitorii cetății și soldații se aplecau peste ziduri, ei au văzut un nor de colb, apoi au început a desluși mulțime de călăreți. Era armata lui Sacripant care venea asupra aceleea a lui Agrican, cu scopul de a-și croi drum către cetatea asediată. Dar Agrican, călare pe Bayard, luat de la Astolfo, dar fără lancea lui de aur, ale cărei
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Roland și-a priponit calul, apoi, dând în lături tufișurile ce-I închideau calea, sări din stâncă în stâncă până când a ajuns la un soi de cavernă. Intrând înăuntru, el a văzut o doamnă tânără și frumoasă după cât se putea desluși în lumina slabă ce era acolo dând semne de mare deznădejde. Singura sa tovarășă era o femeie bătrână pe care părea a o privi cu groază și indignare. Curtenitorul paladin a salutat femeile cu respect și le-a rugat să
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
i se deschidea în cale; curând s-a văzut la marginea unei păduri dese și foarte întinsă. A făcut o bună bucată de drum în această pădure când a auzit un zgomot în dreapta sa și, ascultând cu luare aminte, a deslușit ceva ca un zgomot de arme. S-a îndreptat către locul de unde venea acest zgomot și a descoperit doi bărbați încleștați într-o luptă pe viață și pe moarte. Unul dintre ei era cavaler de nobilă și bărbătească înfățișare, celălalt
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Roland și-a priponit calul, apoi, dând în lături tufișurile ce-I închideau calea, sări din stâncă în stâncă până când a ajuns la un soi de cavernă. Intrând înăuntru, el a văzut o doamnă tânără și frumoasă după cât se putea desluși în lumina slabă ce era acolo dând semne de mare deznădejde. Singura sa tovarășă era o femeie bătrână pe care părea a o privi cu groază și indignare. Curtenitorul paladin a salutat femeile cu respect și le-a rugat să
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
ca cele ale celor care s-au jertfit în temniță pentru un ideal, dar le și înfierează, le pun la zid, născocesc legi peste legi, care să suprime orice amintire. Între „Lacrima” din actualul volum și „Nu înstrăinați pământul”, e deslușit un orizont de idealuri sublime. Cu lacrima pocăinței începe curățirea și lupta ființei umane către scopul pentru care a fost zămislită, cu lacrima începe iertarea, lacrima e mărgăritarul sufletului, lucrare și semn al Dumnezeirii în noi. „De n-ai fi
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
rachiu, mi s-a năzărit că pe islaz, taman în creasta dealului, se vede coborând la vale un om cu doi cai, duși de dârlogi. „Tu vezi ce văd eu?” - l-am întrebat pe camaradul meu. „Văd, dar nu prea deslușesc dacă omul îi îmbrăcat militar sau...” „Aista-i Traistă, fiindcă nici un țăran nu vine din țarină cu caii de dârlogi. Îi înhamă la căruță sau la plug” - am zis eu. Spre a se convinge, camaradul meu a încercat să strige
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
nedumeriți unul la altul și apoi, întrebător, la crâșmar. Pe tejghea, într-un colț, hârâia un aparat de radio. Aizic le-a făcut semn să fie atenți la vorbele slobozite de aparatul de radio ce abia hârâia... Cu greu au deslușit cuvintele „diktat” și „Viena”... Au rămas cu întrebarea pe buze: „Ce diktat? Ce Viena?” Crâșmarul le-a făcut semn să aibă răbdare, că le va explica el... Într-un târziu, Aizic a învârtit butonul aparatului de radio, închizându-l... ― Da
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
urmă. L-ai văzut? Barmanul își scoase ochelarii din buzunar, îi puse pe ochi și ținu pozele în brațul întins. — Dă cu botul pe undeva pe-aici? Danny nu înțelese întrebarea - poate era o expresie sexuală pe care n-o deslușea. — Explică-mi ce-ai spus. — Vreau să zic suflă, jazz, cântă pe undeva pe-aici? — La trombon, la Bido Lito’s. Barmanul pocni din degete. — Okay, îl cunosc! Marty și nu știu cum. Soarbe pe-aici în pauzele de la Bido’s. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
de dialoguri și că lucra ieftin, ceea ce e un mare avantaj în lagărul ăsta de muncă. Se auziră câțiva pași în dreptul ușii. Danny se întoarse și văzu o umbră retrăgându-se. Ieși să vadă despre ce era vorba, dar nu desluși decât spatele unui bărbat ce se îndrepta rapid spre un banc de lucru cu aparate de filmat și reflectoare. Se repezi într-acolo. Bărbatul stătea în fața lui, cu mâinile în buzunare - postura clasică de „N-am nimic de ascuns”. Danny
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
dar, totuși, ploaia nu Începea. Puținele bărci japoneze care ieșiseră la pescuit se Întorceau, În grabă, spre țărm. Apoi marea devenise cu desăvârșire pustie. O nemărginire de valuri alungându-se unele pe altele, biciuite de vânt. Abia spre seară se desluși țărmul chinez al strâmtorii Tsushima. Ajunseseră când Întunericul căzuse deja, iar pescarul se grăbi să plece. Ștefănel rămăsese pe țărm, cu senzația ciudată că revenea la o viață pe care o uitase cu desăvârșire. Fusese covârșit de amintiri. Era țărmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
poruncile măriei sale. De-a lungul negurilor din luncă se Înstăpâni liniștea. Zorile picurau, murdare, dincolo de dealul lui Mirenilă, dar lumina lor nu putea străbate perdelele dese de ceață. De undeva din față, ca dintr-o mare depărtare, Începu să se deslușească un zgomot continuu, crescând. Era un zgomot ciudat, alcătuit din mii de sunete fără identitate. Treptat, acel zgomot se transformă Într-o rumoare de voci, cai nechezând, clinchete de săbii. Ca un animal uriaș, târându-se prin negura dimineții, urdia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și femeile și copiii. Acum se Îndreaptă spre Luoyang. Vor ajunge aici, poate la noapte. Ștefănel ascultă fără nici o tresărire. Se gândi că templul Shaolin ar putea fi o oprire de mare Însemnătate pentru el. Și că, poate, va putea desluși ceva din taina care leagă acel loc de clanul călugărilor Yamabushi și de apariția luptătorilor Ninja. I se părea că, Într-un fel, Shaolin este una dintre rădăcinile lui. O parte din ce Învățase În Japonia pornise de acolo. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
unul din călăreți. Sosește măria sa! Poarta se deschise Încet, iar călăreții intrară pe pod. Primii erau douăzeci de Apărători, apoi urma voievodul, În armură de luptă, avându-l În dreapta pe căpitanul Oană, apoi veneau ceilalți Apărători, printre care Erina Îi desluși pe Alexandru și pe Gianluca Fontanelli. Fugi Înapoi, coborî În goană scările, se duse În cameră, se Întrebă ce caută oare În cameră, apoi se duse iarăși la scările interioare, se gândi dacă trebuie să le urce sau să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Oană. - Da, răspunse Neculai. - Inversează prima cu ultima silabă, folosește cuvântul Într-o frază de câte ori Îți spune cifra din față și reconstruiește textul, explică Oană. Ștefan Îi Întinse hârtia. Căpitanul o citi de câteva ori, repetă ceva În minte și desluși: - Trei corpuri de oaste la est. Munții stau. Dunărea liberă. Plouă pe Valea Bârladului, la Vaslui. - E din 27 decembrie, măria ta. - Da... spuse Ștefan, gânditor. Anunță că am concentrat oastea la Vaslui, că am Închis trecătorile, dar că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lungimea și greutatea unei săgeți mongole. Dar nu era, totuși, o săgeată mongolă. Părea mai degrabă chineză. Cu siguranță, Însă, arcul folosit fusese unul de tip mongol. Un arc scurt, cu dublă curbură. Cu săgeata În mână, Amir Începu să deslușească tactica. Vânt, foc, săgeți, sabie. Surpriză. Mai rămânea, Însă, o mare necunoscută. Luptătorul anticipase totul. Știuse că dușmanii lui vor sosi, că vor ajunge acolo la acea oră din zi, că vor fi atâția câți fuseseră. Îi ucisese repede, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
căpitanul Oană și cei doi șefi ai agresorilor, dintre care unul, anume tătarul, părea a-i fi cunoscut, căci Oană i se adresase direct și chiar scosese spada, avansând spre el. La distanța la care se afla, Simion nu putuse desluși cuvintele căpitanului, dar putuse auzi strigătul tătarului care comandase, de două ori, lansarea săgeților. Între timp, la cetate sosiseră membrii Sfatului de taină al domniei, chemați Încă din după-amiaza zilei de 27. Logofătul Toma Cânde, vornicul Vlaicu, pârcălabul Șendre al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
care se adunase să-l slăvească pe stăpânul lumilor, trimisul lui Alah În marea Împărăție a osmanilor. Brusc, observă o statură cunoscută, cu un chip necunoscut, ascuns sub eterna glugă peticită. Cerșetorul. Alexandru Îl observă atent, cu ochiul deprins să deslușească portrete sau trăsături interioare chiar și acolo unde nu părea a fi nimic deosebit. Dar, din nou, nu reuși. Ori, tocmai acesta era lucrul ciudat. Oricine Își dezvăluie, involuntar, chipul. În afară de cel care vrea să și-l ascundă. Faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se afla, Alexandru observă un caic al poliției vamale acostând lângă corabia genoveză. În mijlocul mulțimii, Gabriel se Întoarse și văzu și el pericolul. Câțiva ieniceri urcară la bordul corabiei și fură Întâmpinați de căpitanul Morovan. De departe nu se putea desluși cum decurge discuția, dar se putu vedea cum un al doilea caic plin cu ieniceri acostează lângă corabie. Membrii echipajului se adunară În jurul lui Morovan. Gabriel privea când spre corabie, când spre palat. Când văzu că și al doilea grup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În același punct. Două detalii atraseră atenția Marelui Maestru. Pe pieptul omului care părea a da ordine străluci, pentru o clipă, semnul scutului și spadei. Iar În spatele navei, la pupa, privind spre țărm, se afla Pictorul. Chipul lui nu se deslușea bine din cauza distanței și a Înserării care cobora repede, dar luneta rămase fixată asupra lui. „Cine ești?... ” se gândi, fără să vrea, șeful Cuceritorilor. * - Galerele turcești intră În viraj la tribord și Încarcă tunurile! anunță marinarul de cart. - Douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]