4,964 matches
-
elitiste. Ar fi prea naiv să cred că toți semenii noștri au atins pragul de realizare a gestionării cu succes a propriului sine identitar. Nu ar fi însă mai puțin naivă opțiunea elitistă pentru „educarea” unui popor de individualități în devenire, care ar fi fost deja propulsate pe scena vieții în libertate și își caută realizarea identitară. Suntem încă doar la începuturile proceselor. Crizele identitare doar le anunță prin multiplicarea debordantă a întrebărilor de tipul „Cine sunt?” sau „Cum să mă
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
politicile lor de dezvoltare, reflecțiile asupra educației s-au multiplicat și au început să ia o altă turnură. Afirmațiile generale, de sorginte iluministă, care asociau educației un discurs când metaforic și benevolent, când sentimental și saturat de speranța într-o devenire personală progresivă, au fost înlocuite de analize economice, sociale, antropologice sau politice care instituie educația ca un factor esențial al dezvoltării societății și economiei și, desigur, al construcției personale. O explozie pragmatică, ar zice unii. O uitare sau chiar o
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
globală, este firesc și necesar să considerăm sistemul nostru universitar în comparație cu altele, pentru a vedea unde se află și încotro se îndreaptă. Aceasta cu atât mai mult cu cât, pentru orice națiune modernă, care s-a bazat în construcția și devenirea ei pe specialiști și pe multiplele aplicații ale cercetării științifice, dezvoltarea sau „criza” universității au coincis cu creșterea economică sau cu o criză socială. În universitate, trecutul și prezentul sunt proiectate într-un viitor viu, personalizat, care asigură continuitatea, anunță
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
iar altele se vor situa pe continuumul performanțelor academice pe acele poziții pe care și-au construit prestigiul. În tabelul 5.5.g. prezentăm schematic variațiile opționale ale universității tranzitorii, odată cu instanțele lor de referință. Tabelul 5.5.g. Zig-zagul devenirii universității reflexive ca universitate tranzitorie Instanțe Stat Piață Societate civilă Cunoaștere și inovație Universitari Studenți Transformări Etatism destructurat Corporatism emergent Civism global, regional, național sau local Antreprenoriat academic Organizare disciplinară și mai ales interdisciplinară pe problematici a instruirii și a
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
cercetări viitoare) polaritățile eminesciene și armonizarea/transcenderea lor prin vizual, auditiv și olfactiv. Poetica „vederii” (fără legătură cu ceea ce înțelesese Ioana Em. Petrescu prin aceasta) ocupă în demonstrație o poziție centrală. În acest context, Luceafărul este interpretat ca „poem al devenirii prin privire”. Senzitivitatea și selenaritatea eminesciană sunt decriptate printr-un demers empatic, de acută și voluptuoasă participare. Cea de-a doua carte a lui M., Dramaturgia lui Lucian Blaga (1984), prima lucrare de proporții consacrată exclusiv temei titulare, urmărește, nu
MIHAILESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288128_a_289457]
-
Intermezzo se remarcă prin ineditul tehnicii de dramatizare a scriiturii. Rezultatul e un text cu identitate incertă, greu de atribuit fără rezerve fie ficțiunii, fie comentariului ei. În cărțile de critică, M. s-a ocupat intermitent de diferitele momente ale devenirii poetice. Un pivot important al demonstrațiilor sale îl reprezintă studiile eminesciene - cel din Repere (1977), dar și comentariile succesive la Luceafărul, care mizează pe dimensiunea „neoonirică” a poemului. Un altul e reprezentat de analiza modelelor semiotice ale baladei, conform axiomei
MINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
tip academic e o dovadă a darului de a îmbina analiticul cu sinteza, biograficul cu esteticul, teoreticul cu dimensiunea practică (reprezentabilitatea scenică). Dramaturgia românească între 1900-1918 este o panoramă informată asupra a două decenii de teatru românesc, considerate prin prisma devenirilor ulterioare și identificând formulele modernității. Textele sunt studiate mai ales din unghiul „morfologiei formelor dramatice” și al categoriilor estetice de tragic, comic sau patetic, ca și din acela al interferenței lor și al modului specific în care tratează spațiul și
MODOLA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288201_a_289530]
-
spirit creștin care a făcut din epoca patristică un reper normativ pentru conștiința eclezială ortodoxă. Dacă ar fi să măsurăm amploarea misiunii sale sociale și culturale, am putea spune atunci că în Biserica Răsăriteană din România nu abundă astăzi hermeneuții devenirii întru devenire. Există, desigur, câteva remarcabile excepții de cronicari ortodocși, care dau lupte nocturne cu îngerul călimarei și vor să biruiască tentația mizantropiei. Poți însă număra pe degete simpozioanele sau conferințele care să-i fi adus laolaltă pe cărturarii Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
care a făcut din epoca patristică un reper normativ pentru conștiința eclezială ortodoxă. Dacă ar fi să măsurăm amploarea misiunii sale sociale și culturale, am putea spune atunci că în Biserica Răsăriteană din România nu abundă astăzi hermeneuții devenirii întru devenire. Există, desigur, câteva remarcabile excepții de cronicari ortodocși, care dau lupte nocturne cu îngerul călimarei și vor să biruiască tentația mizantropiei. Poți însă număra pe degete simpozioanele sau conferințele care să-i fi adus laolaltă pe cărturarii Bisericii și savanții
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Iată o convingere care abate multe suflete simple de la orice îngrijorare. Prin referința la instanța vagă a unei autorități precum sinodul, problemele de conștiință ale laicilor sunt delegate, iar sarcina răspunderilor noastre, oricum limitate, se ușurează. Ca tineri creștini în devenire, ne-am pierdut simțul autocritic al psalmistului, gustul ecleziastului pentru scepticism, ironia paulină și mai ales umorul sfinților nebuni întru Hristos. De aici succesul unor „lideri” ai tineretului ortodox care propovăduiesc fuga de realitate, explicația paranoică a eșecului (mereu alții
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
alegoric. Povestea degradării temporalității originare nu este mai mult decât o poveste. Istoria începe acolo unde omul este supus degradării ontologice, corupției și morții. Abandonul mitului coincide, în lumea greacă, cu vârsta de aur a istoriei. Mefiența platonică față de structurile devenirii trebuia învinsă. Începuturile acestei discipline critice a memoriei pot fi găsite, cel puțin de către eurocentrici, la Herodot (484-425 î. Hr.), Tucidide (460-400 î. Hr.) și Polybius (210-126 î.Hr.). Cu ei, istoria dobândește o suveranitate genitivală: orice subiect care cade „subt vremi” i
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
metafizica vârstelor lumii. Importantă este aici nu porția de adevăr a moralei, cât mai ales afirmarea realității timpului. Oralitatea încetează să mai fie expresia supremă a excelenței în cunoaștere. Timpul mereu bogat al umanității merită consemnat. Prin cultura memoriei greco-romane, devenirea istorică încetează să mai fie irelevantă pentru condiția europeanului. Spirala istoriei sacretc "Spirala istoriei sacre" Rădăcinile iudaice ale creștinismului au oferit teologilor Bisericii un cu totul alt cadru conceptual. Scripturile iudaice fac din prezența lui Dumnezeu în biografia poporului Israel
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fi locuită decât de niște figuranți îmbrăcați în negru, triști și debusolați. Ideea ortodoxă despre monahism este cu totul alta. Călugării sunt, prin definiție, oameni de excepție. Nu pot ajunge monahi cei care n-au devenit mai întâi creștini - o devenire întru ființa Bisericii. Etapele de pregătire incluse în perioada noviciatului - astăzi atât de frecvent neglijată - au rolul de a cerne vocația autentică de situațiile improprii sau, mai grav, de atentatul la impostură. Monahismul nu este un târg de consolări sentimentale
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sistem al lui Noica a fost articulat și comunicat public, mai întâi cu scurte articole pentru revistele de cultură, continuând cu o serie de eseuri de dimensiunea unor cărți și culminând cu un masiv tratat (universalist, nu autohtonist!) de ontologie, Devenirea întru ființă (1981), și contraponderea sa negativă, o serie de diatribe antioccidentale 16. Spre deosebire de majoritatea pontifilor cultului protocronist oficial care tocmai se năștea, Noica nu putea fi ușor descalificat de adepții occidentalizării din România, din cel puțin două motive. În
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
intelectual lui Vulcănescu, după cum își exprimase admirația pentru Blaga, atunci când ontologia etnică a acestuia fusese publicată în anii ’30. Un studiu amplu al acestor trei definiții metafizice ale etnicității românești nu a apărut încă. 16. Ontologia etnică a lui Noica, Devenirea întru ființă, Editura științifică și Enciclopedică, București, 1981 (două volume), este ultima dintr-o serie de cărți ce cuprinde și Sentimentul românesc al ființei, Eminescu, București, 1978. Textele antioccidentale ale lui Noica au fost publicate în germană cu titlul De
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
tandre poeme în formă fixă. și totuși, nici acolo vecinii nu erau mereu aceiași, incredibila mobilitate profesională și rezidențială a americanilor, chiar la vârsta a treia, ca și intruziunile unor străini ca noi, amenințau continuu construcția „comunitară”. Nu poți opri devenirea: în zilele noastre, puțini orășeni se „scaldă” de două ori în aceeași comunitate. La prăvălia din colț nu te mai cunoaște nimeni (și vânzătorul se schimbă des), deși în America ești întâmpinat, pe lângă zâmbet, cu atât de elocventul How are
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
disprețul și antipatia față de exploatatori. De asemenea, scriitorul a surprins cu multă ascuțime chipul ipocrit al dușmanului de clasă (Ă). (Ă). În fine, scriitorul s-a străduit să cuprindă În paginile romanului său un aspect deosebit de important al realității În devenire, pe care o Înfățișa: nașterea și educarea omului nou dintre muncitorii uzinei, procesul de limpezire a conștiinței muncitorești de clasă prin Înlăturarea confuziilor care o Întunecau. (Ă). Personaje ca furnalistul Îmbrăcat În straie țărănești, Moise Ion Chincea, topitorul Timofte, apoi
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
literar, Cluj, nr. 7, iun. 1950, de D. Mircea. Eugen Campus; „La Taliana” de Traian Coșovei; Notă de lectură și În Almanahul literar, Cluj, nr. 10, sept.1950, de A.M.(Aurel Martin). Mihai Novicov. - O imagine concretă a realității În devenire. (Mihail Sadoveanu: „Mitrea Cocor”). În: Flacăra, nr. 4 (108), 28 ian. Vezi și Vera Călin. - Un succes deplin al literaturii noastre. În: Viața românească, nr. 3, 1950, ș.a. Mai vezi și Cornel Regman. - Sadoveanu și eroul pozitiv. În: Almanahul literar
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
său de formare filosofică 68. Firul acestor preocupări se rupe odată ce Noica ajunge în posesia propriilor sale idei și proiecte. Criticismul kantian va fi examinat din cu totul altă perspectivă și cu alte intenții în perioada când a fost scrisă Devenirea întru ființă. Această scriere propune o ontologie. Autorul ei va schița acum o interpretare ontologică a Criticii rațiunii pure, a cărei idee de bază ar putea fi formulată astfel: filosofia transcendentală, așa cum a fost dezvoltată de către Kant, nu este, cum
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
în joc”82, Noica recunoaște că acesta este gândul pe care el îl atribuie lui Kant. În ansamblul ei, opera târzie a lui Noica marchează o delimitare clară de spiritul filosofiei kantiene, o filosofie pe deplin reprezentativă pentru ceea ce autorul Devenirii întru ființă caracteriza drept ethosul modern al neutralității, exprimat prin acceptarea principiului contradicției bilaterale. În însemnări și în comunicare personală, Noica se va exprima într-un fel ce nu lasă nici o îndoială în această privință. Iată doar o asemenea însemnare
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
rațiunii trebuie să dea și o «doctrinăă. A încercat-o în anii săi târzii, cu acele nesfârșite pagini din Opus postumum, care, chiar dacă n-au cucerit pe nimeni, rămân totuși semnificative, pentru nevoia de a trece de la formal la real.” (Devenirea întru ființă, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, pp. 304-305.) Este o raportare care contrastează cu cea din studiul despre lucrul în sine și cu alte scrieri de tinerețe în care Noica este preocupat exclusiv de o cât mai bună
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
credința sa în realitatea lucrului în sine.” ( Problema lucrului în sine la Kant, p. 184.) În Tratatul de ontologie, citim, dimpotrivă: „Kant, după cum se știe, face din ce în ce mai puțin uz de lucrul în sine, lăsându-l să rămână un concept limită.” (Devenirea intru ființă, p. 304.) 82. Ibidem, p. 52. 83. C. Noica, Jurnal de idei, Humanitas, București, 1990, p. 298. 84. Poveste cu doi necunoscuți: Constantin Noica-Ion Ianoși, în „Apostrof”, VII, nr. 1-2, 1996. 85. Student fiind, la 22 de ani
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
tot mai îndepărtat de modelul inițial. Scufundarea în plasa obsesiilor, slăbiciunilor și nevrozelor e un proces logic, cu un crescendo poate dezamăgitor, dar perfect motivat de sleirea energiilor vitale. Nu lipsa subiectelor, nu „mecanicitatea” scenariului conduce la aceste situații, ci devenirea interioară a eroului. Limbajul este barometrul sensibil ce înregistrează toate aceste mutații: de la strălucirea și grațiozitatea dialogurilor din cărțile de început la amărăciunea și resemnarea din ultimele. Faptul că Marlowe renunță la atributul de căpetenie al oricărui cavaler rătăcitor - burlăcia
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
atenția asupra evoluției personajului, a constrângerilor la care a fost supus de-a lungul vremii. Cele două imagini - a detectivului self-conscious și a individului primar, ce scuipă și vorbește printre dinți - sunt doar partea vizibilă a unui intens proces al devenirii. Când o parte din textele lui Chandler sunt serializate pentru radio, identitatea eroului se dovedește atât de flexibilă, încât devine de nerecunoscut pentru însuși părintele său spiritual: Personajul ș...ț are tot atâta legătură cu Philip Marlowe cât am eu
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
suferite anterior. Un Marlowe îmbătrânit, scârbit de viață și singurătate, așterne pe hârtie procesul-verbal al începutului de extincție. Interpreții textului au sesizat o anumită diminuare a farmecului personal al detectivului. Lucru perfect verificabil, până la un punct, în consonanță cu plauzibila devenire a personajului. În fond, între 1939, anul debutului său în The Big Sleep, și 1949, când apare The Little Sister, s-au scurs zece ani grei. Chiar fără să-și propună, Chandler n-a putut să nu țină cont de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]