2,118 matches
-
că Profesorul s-a născut exact în aceeași zi, cu optzeci de ani în urmă: 16 iunie 1890. Îi scriu lui Stig” - Jurnal, 16 iunie 1970. Finalul articolului tocmai publicat- „Profesorul Nae Ionescu, 30 de ani de la moarte”, vezi Împotriva deznădejdii, pp. 256-259 - sună destul de straniu: în 1970, cel puțin pentru Eliade, Profesorul continua să fie actual. 2. Scrisoarea lui Wikander îi anunța moartea celei de-a treia fiice a lui, Ingela: „Mă trezesc obsedat de o piesă în care interpretez
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
de pe atunci erai un profet al astrului zilei, care e semnul muncii și al vremurilor de azi. Așa de puternică îți era pulsația inimii încît moartea o priveai cu robustețe și în loc să împrumuți aerul funinginos din Mortua est! corectai chiar deznădejdea Omului sacrificat pentru umanitate. (...) Spre deosebire de Petrarca bătrîn, primul "uomo finito" al mileniului, care se socotea "zdrobit de ani și ostenit de drum", dumneata, la o vîrstă înaintată, te-ai simțit deodată tînăr și ai început să te pui în slujba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
intuitiv află, în ajută, terțul tainic inclus din filosofia lupasciană, concepție argumentată și dezvoltată de Basarab Nicolescu în Teoremele poetice și Transdisciplinaritate. Simultaneitatea textului (mai sus citat n. n.) ar trebui să ducă, cum speculează autorul lui Dăruind vei dobîndi, la deznădejde dacă nu ar fi acel scurt ajută care fărîmă de bob de sare, infim catalizator cu uriașe puteri de transmutare și nebănuite consecințe combinatorii rezolvă cuadratura și preface strigătul buimăcirii în lacrimile încrederii". Cu o mînă sigură, de mare prozator
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
încîntați și îndrăgostiți de tot ce este românesc". Notează în 1971: neștiința despre lagărele și închisorile comuniste nu e o scuză valabilă. Adevărul răstignirii lui Iisus e unul din argumentele esențiale ce l-au îndemnat să treacă la creștinism, numai deznădejdea omenească de pe cruce dovedește integritatea și seriozitatea jertfei nu doar pilde și aforisme ne oferă Mîntuitorul, ci carne și sînge, chin și deznădejde. În pușcărie Îl simte aproape palpabil, prezent, pe Hristos, ca atare se consideră norocos, incredibil de norocos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
răstignirii lui Iisus e unul din argumentele esențiale ce l-au îndemnat să treacă la creștinism, numai deznădejdea omenească de pe cruce dovedește integritatea și seriozitatea jertfei nu doar pilde și aforisme ne oferă Mîntuitorul, ci carne și sînge, chin și deznădejde. În pușcărie Îl simte aproape palpabil, prezent, pe Hristos, ca atare se consideră norocos, incredibil de norocos. În instanță, derularea procesului celor douăzeci și cinci de intelectuali din grupul mistico-legionar al lui Noica este narată cu acuitatea celui ce le-a trăit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
puci legionar, iar minerii au fost chemați pentru a salva, nu-i așa, democrația. Octavian Paler sintetizează situația din prima parte a anilor '50, în episodul Drumul spre Grecia duce la Jilava: Cred că pentru a înțelege curajul, tragedia și deznădejdea rezistenței armate din Munții Făgăraș, căci aceasta a fost rezistența din munți, o epopee a curajului, a tragediei și a deznădejdii, trebuie să ne referim la atmosfera acelor ani. Este vorba de prima parte a anilor '50. Ani în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
a anilor '50, în episodul Drumul spre Grecia duce la Jilava: Cred că pentru a înțelege curajul, tragedia și deznădejdea rezistenței armate din Munții Făgăraș, căci aceasta a fost rezistența din munți, o epopee a curajului, a tragediei și a deznădejdii, trebuie să ne referim la atmosfera acelor ani. Este vorba de prima parte a anilor '50. Ani în care ne convingem că Occidentul, obosit de războiul cu Hitler, îi lăsa mînă liberă lui Stalin în est, astfel că întregul Est
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de Gaulle la Théâtre Français ridicându-se de la cel de al doilea balcon (spre marea nemulțumire a vecinului din spate), pentru a o aplauda pe Sarah Bernhardt în L'Aiglon de Rostand, sau pe Isus adolescent reținându-și o lacrimă în fața deznădejdii unui Oedip bine jucat, înălțat pe coturnii săi cu vârful pătrat și scandând prin masca-i imprecații contra patriei care l-a izgonit. Și minunându-se, spre sfârșitul spectacolului, văzând că un erou poate dispărea într-o pădure vrăjită fără
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
cenzura socială. Intrarea în dimensiunea atemporală a miturilor este sugerată de hierofa- niile posibile în orice moment: „Dumn’ezo cu Sîmp’etru umbla pă pămînt p-alea vremuri” (Cerișor - Hunedoara). În contextul ritual, apariția lor este declanșată de momentul de deznădejde al neofitului confruntat cu singurătatea decorului arid, de nicăieri: „Iera Dumnezău cu Sfântu Petre! - Bună seara, mă băiete!- Bună să vă fie inima, moșilor! -Dă ce plînji tu? - Ioite, mă văd și ieu sîngurel p-aici, pîn munțî ăștia, și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
nu se mai afla pe fotoliul său. Avertizările lui Gorbaciov se adevereau, controlul Kremlinului asupra lumii comuniste se refăcea treptat, dar sigur. Dacă îmi îndrept memoria asupra stării de spirit din țară, din București în special, lumea se autoînșela, în deznădejdea ei de modificare, schimbare înspre ceva mai bine. Astfel, în concepția unor activiști, inclusiv din structurile de vârf ale partidului unic și ale temutei securități, avea să se producă anumite schimbări, unele în bine pentru nivelul de trai al populației
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
Acum nu mai plângeam, nici nu vream să mai plâng, dar știam că, în ora revederii, în momentul de supremă fericire, vom plânge toți lacrimi înghițite și necurse în acele zile de griji, de durere, de revoltă, dar nu de deznădejde. Credința nu-mi șovăise decât la aflarea știrii de[spre] prăbușirea Rusiei, care putea să ne târască cu ea, clipe cu care nici o agonie nu se poate compara. Ne întrebam atunci numai: oare la anul fi-vom la Florica cu
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
154 AMINTIRI ȘI PORTRETE LITERARE grămadă de gunoi a oamenilor Tu știi că ți-am slujit la porțile aurite cu dragostea și moartea cu scrisul meu orgolios și care te slăveau pe tine Doamne de ce m-ai părăsit în ceasul deznădejdii... Poate că acum spiritul poetului, acolo unde se află, a primit mult râvnitele răspunsuri. O fiică a Bărăganului Am vorbit altă dată despre risipirea valorilor, un act pe care ni-l îngăduim cu ușurință, chiar dacă nu avem o prea bună
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
tentația conducătorilor lor era să confiște puterea de la subalterni. Ideea lui Machiavelli a fost stabilirea unei agenții centrale florentine, cei Nouă pentru Miliție, care să îi înarmeze și instruiască pe țăranii din Toscana în tehnicile războiului modern de infanterie. Spre deznădejdea lui Machiavelli, aceasta miliție populară florentina nu a fost niciodata testată în mod adecvat. Singură să realizare notabilă s-a petrecut la sfârșitul unui lung război cu Pisa, cănd Machiavelli și trupele sale de țărani au menținut o blocada care
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
corupte la canale legale. (Scott 1972: 74) În fața unor astfel de dificultăți de tranșare a unui răspuns, nu putem așadar decât să împărtășim stânjeneala lui Socrate atunci când a fost atacat de Thrasymachus pentru că avea mai multe întrebări decât răspunsuri, și deznădejdea de a nu putea găsi o definiție satisfăcătoare a corupției politice. Cu toate acestea, avem într-adevăr nevoie de un indicator care să ne direcționeze în sensul corect, chiar dacă am putea fi nevoiți să ne exercităm discernământul la viitoarele răscruci
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
făcut bine ofițerul, cât și fratele lui de suferinți, Turcu Ion. Până la această Întâlnire a mea cu brancardierul Turcu Ion - punct crucial În formațiunea și orientarea mea sufletească de după război -, avusesem mereu Înainte, ca pe o imagine a Înfrângerii și deznădejdii noastre, pe locotenentul Brațu Aurel din comandamentul nostru, stâlp al cafenelei lite rare din epoca neutralității și palavragiu al „patriotismu lui de anticameră“, cum Îi spune Stendhal; dându-se a fi nepot al lui Delavrancea și consul În Ministerul de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de la Început de tot și a continuat mai târziu, până la epuizare, cu stăruința unui banal „poncif“ ținând loc de orice altă originalitate. Lucru meritoriu pentru un scriitor ardelean și la care Baudelaire abia Îndrăznea să aspire În ceasurile lui de deznădejde: Je veux créer un poncif! Je veux créer un poncif! [...] RAMIRO ORTIZ ERA UN ITALIAN DIN ACEA NAȚIE MÂNDRĂ de odinioară, mediocrizată prin concursul fatal al istoriei și ajunsă la condiția, aș zice, de ovrei al Europei, așa cel puțin
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
din păcate, este: păstrarea Basarabiei sub influența rusească, împiedicarea de reîntregire cu România și lichidarea fizică a celor mai „agresivi” promotori ai unionismului în Basarabia. în linii mari, aceste scopuri au declanșat, iată vreo 10 ani, în Basarabia tristețe și deznădejde. Din păcate, când încep a afirma unele lucruri, adică a le spune pe nume, și care nu plac unora, sunt imediat etichetat în presă ca: „...da’ el nu-i întreg...”(M. Snegur), că „...e un dezechilibrat...” (M. Radu Iacoban, Iași
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
de des... Și-n brațul meu ați pus tărie, Ca și destinul cel mai crunt, În tinereasca mea trufie Că mult mai lesne să-l înfrunt. Dar zilele-au trecut fugare Și-n urma lor ramas-au doar, Dureri și deznădejdi amare... S-au frânt palate de cleștar, În mii fărâme de lumină Și idolii cu chipul mut, De pe altarele-n ruină Și-au îmbrăcat veșmânt de lut...
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Octavian Loghin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93290]
-
gesturi, de spasme și de grimase... Pentru că totul era într însa pizmă, poftă și neputință... Cealaltă - multă, nesimțitoare și stupidă, zăcea într-o tâmpă și întunecată imobilitate: era indiferența, renunțarea, regretul bănuit, dar ascuns... Iar laolaltă, față-n față - erau deznădejdea întruchipată! Duminica trecută, în fața acelei puerile încercări de sinucidere a lui Giglio, am avut o atitudine de violentă înfierare... Strigam, făceam largi gesturi declamatorii, voiam să pedepsesc cu propriile mele mâini acest afront timid pe care prietenul nostru încercase să
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Astăzi însă - l-am simțit aievea! și am avut har. Ieri-noapte, înainte de a adormi, a început, așa, din senin, să mă chinuie gelozia. Inima a început să-mi bată cu putere și am fost copleșit de un sentiment ciudat de deznădejde... Abia într-un târziu am reușit să adorm. Somn greu, cu vise complicate... Azi-dimineață, odată cu trezirea, îmi reveni și sentimentul de gelozie. E un sentiment straniu, lipsit de imagini concrete, dar cu atât mai sfâșietor. Îmi pare că aud glasul
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
pesemne nu le voi putea face față! și doar acum am la îndemână o scară a valorilor - scara mea! Dorința însă de a le face pe toate și de a le face bine este mai tare. și, odată cu ea, și deznădejdea. Oboseala de a purta o răspundere, fie și față de tine însuți! Oboseala are totdeauna iz de moarte... 28 septembrie 1955 Astăzi, cuprins de exasperare, le-am dat pe toate la o parte și m-am apucat de ceea ce mă rodea
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cărora li se spunea, disprețuitor, mătăsari. Să admiri într-o dictatură umorul acesta prompt, aproape fără lacună, înseamnă însă să-i aureolezi și derapajele. Acolo unde umorul se naște din lipsa de perspectivă și-și extrage sclipirile de spirit din deznădejde, granițele dintre amuzament și înjosire se șterg. Umorul are nevoie de poante, și acestea sclipesc doar pentru că sunt nemiloase. Sclipesc verbal. Existau unii dotați cu replică promptă care produceau câte un banc la orice ocazie, dispunând de o sumedenie de
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
noastre, căci nu ne mai puteam scrie nimic fără înconjur și cercetam, recitind, ungherele fiecărui cuvânt pentru a descoperi ce vrea să spună. Acei morcovi sălbatici erau imaginea despărțirii noastre. Mi-am zis: poate că orice plantă care crește, văzând deznădejdea oamenilor, se transformă în morcov sălbatic. Pe dosul fotografiei era scrisă o singură propoziție, cu o grafie minusculă ce nu-și mai propunea defel să umple întreaga suprafață de scris: „Îmi mușc uneori degetul ca să simt că mai exist“. La
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
la alții, despărțindu-i pe oameni, creând sentimentul atroce al neputinței, încercând să întindă absurdul unor relații sociale bazate pe exploatare, asupra lumii întregi, voind să creeze impresia că prăbușirea burgheziei ar fi tot una cu prăbușirea în neant și deznădejde a universului...“ („Ce au însemnat pentru mine oamenii sovietici și literatura lor“, Scînteia tineretului, 9 octombrie 1958) Un cetățean turmentat de minciună: „scriitorul“ Titus Popovici (nota V. I.) „În 11 ani de existență a Republicii se poate vorbi de formarea
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
înfrupta Gigel Drăghici; începând dintr-a doua, copiii nu mă mai beșteleau Andibandicacarandi, Chiști sau Pișpi, ci mă strigau Penelopa lui Gigel, deși mi-ar fi plăcut mai mult să-mi spună Diana. Uneori însă, mă întorceam acasă praf de deznădejde, cu pâinea nemâncată. Îngăimam în poiana verde veselie multă cu băieți și suferința parcă-mi era luată cu mâna. Ca să nu vadă bunica, dădeam ujina pe drum lui Ștruli, câinele lui Galamboș, sau celor șapte pisici care mă așteptau în
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]