2,185 matches
-
prezență a sorții care era vizibil aproape, apoi să i-l Înmînez pentru a-l semna. Pentru noi stînjenitoare, pentru ea definitivă În pierderea ultimei speranțe, cîtă mai era, cum se Întîmplă cu toți, era o procedură Înaintea sfîrșitului, o deznădejde mai mare decît cea adusă de prezența, mult anterioară, a medicului care i-a stabilit diagnosticul, vizibil de altfel pentru oricine; a avut tăria să i-l confirme, ea Însăși cunoscîndu-și boala. M-am apropiat de pat. - Doamnă, va trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
și aruncate În aer. Marele nostru rege, care urca pe umerii lui tineri riscul acelei răscruci de Istorie. Eram mîndru, credeam că poporul acesta al meu avea să intre - În sfîrșit - În istoria lui adevărată. Începură nedumeririle. Prima deveni deodată deznădejde, și se ivi cînd se hotărî ca părți din trupul acestei țări să rămînă Înstrăinate. Mă agățam de absurde speranțe... La scurt timp după aceea, cînd ideologia comunistă se anunța la porți purtată de vestitori străini, Încă necunoscuți pentru noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ființa i se pierdu. - Are dreptate! Îl auzii vorbind deodată, lîngă mine. Era așa cum Îl știam, neschimbat. Are dreptate, repetă. Nu trebuie să te lași tîrÎt În beznă.” - „Cum aș putea?” Întrebai. Îmi spusei, totuși, cu tristețe, poate chiar cu deznădejde, că omul e supus furtunilor, calamităților de tot felul, că Își are limitele lui. Fiecare metal Își are punctul lui de topire. Și-atunci cum să-i Învinuiești pe oameni pentru că... Da, Îmi spusei din nou, dar ceea ce nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ochii mei; Îi Înțelegeam, nu-i Înțelegeam privirea; vorbi: - Cine știe cînd te mai văd! poate niciodată! De-ai rămîne aici! Rostea imposibilul. Noaptea, profitînd că nimeni nu putea s-o vadă, veni În somn și Încercînd să-mi explice deznădejdea singurătății În care, nu peste mult timp, avea să se afle cînd și fiica - asemeni surorii altădată - va pleca definitiv la București - Îmi mîngîie obrazul, fruntea, se uita la mine cu ochii mari deschiși, o tristețe fără seamăn. Vor trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
zdrențuită ce abia îi acoperea goliciunile. Dacă-i dădeai lui o haină, o cămașă, peste un ceas nu o mai avea; o dădea altu ia pe care îl socotea mai nevoiaș decât dânsul... Întâlnea vădana lipsită de toate și cu deznădejdea în inimă. Înconjurată de droaia copiilor, șapte zece la număr, copii care plângeau de foame, îmbrâncită de la ușa case i bogatului - unde nu i se dădeau nici firmiturile... ca să le împartă cu cânii... Lumânărică o vedea ori de câte ori o întâlnea, o
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
lucruri secundare, trăiri minore, să nu scriu decît despre esențe. Și-am scris Întotdeauna numai despre moarte, „singurul adevăr obiectiv”, problema problemelor, după Whitman. Și după alții. Pierderea. Am făcut-o cu toată sinceritatea, crîncen, rupînd creioane Între dinți. Cu deznădejde. Și pasiune. PÎnă cînd am Început să pierd cu adevărat. Tatăl meu, socrul și, acum trei ani, vărul. Mai bine spus, fratele meu. Am fost alături, aproape nedespărțiți, vreo treizeci de ani. Mai mic cu doi ani decît mine, profesor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pediatric: „O Întrista faptul că nu putea Împiedica folosirea copiilor ca instrumente de cult”. E tristă și acum. Da’ noi! Deschid televizorul să văd un meteo. Din buletinul meteorologic Vremea aflu că și domnul nostru Păunescu e bîntuit de nouri, deznădejde, spaime și Întristare. „Ura s-a intensificat. Mirii fug unul de altul În ziua logodnei.” Păi cum să nu-ți vină să te spînzuri? Mai ales că urmează o constatare pe teren, de mare interes pentru vînători și alți iubitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
faimoasa, mult lăudata stăpânire de sine a doctorului..., ei bine, și îmi cer iertare că aș putea părea indiscret, dar ai să înțelegi de ce trebuie să spun asta, ei bine, sânt prieteni care ți-ar putea povesti multe scene de deznădejde, când bietul om nu-și mai putea stăpâni nici măcar lacrimile. Pentru că, toată lumea înțelesese asta, doctorul era îndrăgostit așa cum nu fusese niciodată, și trecuse acum de patruzeci de ani, avea tot ce-ar fi putut să aibă un bărbat atât de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
la Șosea, dacă e o mansardă sau o pensiune de familie, sau o căsuță de mahala, cu lămpi de gaz, și podele vopsite în roșu, care scârțâie când intră cineva, dar scârțâie și singure, nopțile, de umezeală, de plictiseală, de deznădejde sau Dumnezeu știe de ce... Întinse brusc brațul și-și umplu iar paharul, dar cu multă grijă, ca și cum i-ar fi fost teamă că-i va tremura mâna. -... Să nu știu nimic despre fata aceasta, de care, crede-mă, n-am
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
înțeleg că are să-mi transmită astăzi, la 4,30. - Ce fel de mesaj? îl întrerupse din nou Orlando, coborând ușor glasul și trecîndu-și dosarul dintr-o mînăîn cealaltă. - Ah, dacă aș ști, dacă aș ști! repetă Adrian, cuprins parcă de deznădejde. Știu doar că mă privea direct, și ne privea direct pe fiecare din noi în parte, pe dumneavoastră, pe doamnele din ascensor, pe venerabilul bătrân de la recepție, ne privea pe toți... Orlando își potrivi nervos ochelarii, apoi se întoarse către
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
aștepte cu surpriza. Se apropie de Adrian, îi luă brațul cu o neașteptate cordialitate și-i șopti: - Haidem la Sala catalană. Ce te interesează mai mult: fete? băieți? - In primul rând, vitrina cu obiectele artistului. Și vă spun asta cu deznădejde, aproape cu teroare. Este ultima mea șansă. Poate că mă așteaptă încă. - Dar dacă nu te mai așteaptă? șopti din nou Orlando. -Ah, atunci, răspunse Adrian înălțînd resemnat din umeri, atunci nu mai e nimic de făcut! Deși, deși, adăugă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Eu le-am spus doar ce m-ai învățat: că sânt îndrăgostită de tine, că ești poet și te cheamă Adrian... - Ce-aș mai fi putut adăuga altceva? întrebă Adrian, ri-dicînd brusc fruntea, ca și cum ar fi încercat să-și ascundă deznădejdea. Nu sânt decât asta. Și niciodată n-am fost altceva decât asta: Adrian, poetul pe care-l aștepta el însuși, Adrian de care s-a îndrăgostit prea curând, oh! prea curând, îngerul lui păzitor, îngerul Morții. Leana continua să zâmbească
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Leana își trecu mâna pe ochi, dar nu încercă să-și șteargă lacrimile. - Nu, șopti. Numai șoferul a murit. Dar, Adrian, asta a fost demult! Demult! repetă ea cu glas neașteptat de ferm, căutîndu-i ochii și privindu-l adânc, cu deznădejde, ca și cum ar fi voit să-l trezească. - Și totuși l-am văzut, continuă precipitat Adrian. L-am văzut! Mai mult decât atât... - Nu trebuia să te uiți înapoi, îl întrerupse Leana. Adrian să nu te uiți niciodată înapoi. Că dacă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
îmbujorați, Ieronim se întoarse către ei: - Să-i spunem? exclamă. Nu, nu putem să-i spunem!... - Nu avem dreptul, vorbi, cu o senină gravitate, tânărul înalt și slab. Numele meu este Petru Petrovan, adăugă adre-sîndu-se Marinei. Sunt poet. Dar din deznădejde, căci sunt și tuberculos, am devenit actor. Evident, așa cum înțelege Ieronim că trebuie să fie adevăratul actor... - Ea trebuie să fie, șopti Manole când auzi soneria. Nu ți-am spus eu că vine? Deschise ușa și nu-și putu ascunde
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
leagă de trecutul acestei case, sau de trecutul familiei mele. Nu mă interesează decât viitorul, așa cum cred eu că-l putem împlini trăind liber orice epifanie a prezentului, cât s-ar dovedi ea de tragică, născută din nenoroc și ursită deznădejdii... Îl ascultaseră toți cu frunțile sus, emoționați. - Asta am învățat și noi, învățînd să ne închipuim închiși la Buchenwald, spuse Petru Petrovan. Nu există altă cale de mântuire. - Eu evit termenul "mîntuire", îl întrerupse melancolic Ieronim, pentru că ar putea da
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mâini. Rănitul încerca, scâncind, să se zvârcolească. Își pironise privirile, rugător, în ochii lui Zamfira. - Vorbiți-i dumneavoastră, domnule elev. Spuneți-i ceva, că-i vrem binele... Darie își săltă ranițele în spate cu un gest scurt, de furie și deznădejde. - Ce să-i spun? Pe ce limbă să-i vorbesc? Dacă nu știu rusește, cum o să mă înțeleagă? - Vorbiți-i orice, îl încurajă Zamfira. Numai să vadă că ne dăm osteneala, că nu-l lăsăm să moară ca un câine
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și trecu, tremurând, palma pe față. - Ziceți-i înainte, domnule elev, șopti Zamfira, dar mai rar, mai rar, ca să vă înțeleagă... Darie îl privi zâmbind, parcă l-ar fi recunoscut deodată, și-și săltă ranițele pe umăr cu o tinerească deznădejde. -... S-o luăm deci de la început, Ivan, s-o luăm de la 13 martie. Căci de-acolo a început tot începutul. Dacă aș fi murit la 12 martie, aș fi fost un om fericit, pentru că mă duceam în Cer; au Ciel
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Mi-ați vorbit frumos adineaori, ieri, alaltăieri, când o fi fost asta. Mi-a plăcut mai ales pentru că ați înțeles, atât de tînăr! că suntem indestructibili. - Vasăzică, ai înțeles tot, șopti Darie. - Ce n-am înțeles, continuă Ivan, a fost deznădejdea dumitale, domnule filozof, frica dumitale că nu te vei odihni niciodată. Dar de ce vrei să te odihnești? De-abia am început. Ce-aveam în spatele nostru? Poate nici un milion de ani, și încă! Dacă începem să numărăm de la homo sapiens, doar
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu toți supraviețuitorii vor ceda ispitei de a se sinucide, foarte puțini vor mai avea destulă vitalitate ca să poată spera în om și în posibilitatea unei umanități superioare speciei homo sapiens. Descoperite și descifrate atunci, mărturisirile acestea ar putea contrabalansa deznădejdea și voința universală de extincție. Prin simplul fapt că exemplifică posibilitățile mentale ale unei umanități care va lua naștere într-un viitor îndepărtat, asemenea documente demonstrează, pentru că o anticipează, realitatea omului postistoric. Această ipoteză presupune conservarea întregului material depus astăzi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
să cred că așa va fi. Altminteri, nici viața, nici istoria omului n-ar avea sens. Am fi atunci obligați să acceptăm ideea ciclurilor cosmice și istorice, mitul eternei repetiții... Pe de altă parte, ipoteza mea nu e numai rezultatul deznădejdii; se bazează pe fapte. Nu știu dacă ați auzit de experiențele unui savant german, doctorul Rudolf. - Din întîmplare, am auzit. Dar experiențele lui, electrocutarea animalelor, nu sunt concludente... - Așa se spune, îl întrerupse tânărul. Dar cum arhiva Rudolf a dispărut
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
faci mișcări corecte sau eronate, și eroarea se plătește, și atunci pierzi partida. Dar asta nu e tragedie... Antim continua să zâmbească. - Bine, bine, m-ai convins! încercă să-l întrerupă. De altfel, tu știi de ce joc șah: joc din deznădejde. Ca și toți ceilalți, adăugă coborând glasul. Ieronim se apropie cu pași ușori de el, căutîndu-i privirile. - Asta îți reproșez și eu, că faci ce fac și ceilalți. Dar ce avem noi în comun cu ceilalți? De ce-am supraviețuit
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și desigur nu din întîmplare - singurii artiști răsăriți din neamul nostru. Se întoarse brusc spre Antim, încercînd să zîmbească: - Dar această nobilă vocație ne obligă, Oncle Manolache. Lasă-i pe alții, de-alde Caimata și Zamfir, să joace șah din deznădejde. Noi trebuie să ne înfruntăm destinul, să acceptăm deci tragedia ca singurul mod de existență vrednic de un artist dăruit cu atâția morți; morți pe care, vrând-nevrând, îi purtăm în spate. Prea ne-a strâns în brațe destinul, prea ne-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
General, nu l-am adus. Dar dacă vrei..." " Stai mai bine aici, lângă mine, și ascultă..." De data aceasta, intrând în odaia în care ardea, ca totdeauna, o singură candelă, și văzînd-o cum strânge, parcă cu un mare efort, cu deznădejde, lumânarea aprinsă în amândouă mâinile, a știut că sfârșitul e aproape. Ingenunche lîngî ea și-i șopti: - Am venit, mon General. Sunt eu, Manolache... Fără să-și miște capul de pe pernă, cu o voce slabă, dar surprinzător de limpede, îl
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
scurt, în pupitru. - E târziu, continuă fata, încercînd să-l tragă după ea. Ne așteaptă ceilalți... - Numai o clipă, o imploră, în șoaptă, Antim. Numai o clipă, să văd ce au să cânte... - Ne așteaptă, repetă fata cu o surdă deznădejde în glas. Încercase din nou să-l tragă după ea, dar, cu un gest brusc, Antim izbuti să-și elibereze mâna. Auzi iarăși cele trei bătăi scurte ale baghetei în pupitru, apoi aceeași tăcere împietrită a sălii, prelungindu-se nefiresc
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fericit alături de iubita lui. Ascultă cum sună însă versul lui atnci când se simțea nefericit: “Unde-i teiul cu-a sa umbră Cu-a lui flori până-n pământ? Vis a fost viața noastră Iar norocul nostru vânt.” De la extaz la deznădejde nu-i decât un pas, pe care poetul l-a exprimat cum nu se poate mai frumos. Teiul încă trăiește, deși poartă multe semne care arată că timpul nu l-a iertat. Dar... De unde ai mai scos un nou “dar
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]