3,645 matches
-
Isaura, așa cum Marta știa de când o vizitase imediat după tulburătoarea întâlnire, emoțional vorbind, să ne înțelegem, pe care vecina o avusese cu tatăl ei. Aceste femei nu se văd des, dar au destule motive pentru a deveni prietene bune. Cu discreție, ca vorbele ei să nu poată ajunge la urechile stăpânului magazinului, Marta o întrebă pe Isaura dacă îi plăcea munca iar ea îi răspunse da, se simțea bine, te obișnuiești. Vorbise fără mulțumire, dar cu fermitate, ca și cum vroia să arate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
un câmp de golf, un spital de lux, altul mai puțin luxos, un bowling, un salon de biliard, o baterie, o hartă gigantică, o ușă secretă, alta cu un afiș care spune încercați senzații naturale, ploaie, vânt și zăpadă la discreție, un zid chinezesc, un taj-majal, o piramidă egipteană, un templu din karnak, un apeduct al apelor libere din lisabona care funcționează douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru, o mânăstire din mafra, turnul clericilor din porto, un fiord, un cer de vară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
lucrurile sfinte, trecătorii întorceau capul ca să vadă cine era golanul, pușlamaua, păcătosul care își îngăduia să vorbească în gura mare și într-un chip atât de nerușinat despre lucruri în care unii credeau, alții nu, dar ascundeau asta cu multă discreție sub un înveliș de bunăcuviință. Puțin îmi păsa că privirile lor erau încărcate de reproșuri. Important era că se îndreptau spre mine, că mă observau. Nerușinarea îmi dădea prilejul să mă simt cineva, nu mai eram un nimic pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
brutală, s-a grăbit să se strecoare pe ușă, închizând-o cu grijă, ca să nu mă supere și mai rău. Am pornit din nou spre administrație cu gândul să cer o cameră mai ferită, unde să nu mai fiu la discreția bătrânilor pisălogi. Filip reușise să-mi strice ziua. Văzându-mă, Arhivarul a început să-și tot fixeze, încurcat, ochelarii pe nas. I-am spus ce se întâmplase. El dădu înțelegător din cap. Știți cum sunt bătrânii, mă consolă. Pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe plac, de aceea își permitea, viezurele, profitând de rolul lui, să rânjească trecând pe coridoare. Cine ar fi îndrăznit să-l pună la punct? Bătrânilor și chiar doctorilor le era frică de el. Arhiva fiind pe mâna lui, la discreția lui, putea să măsluiască orice, ori să divulge unele lucruri neplăcute. Era de ajuns să scape o vorbă, bârfitori existau destui în azil. O asemenea perspectivă îi intimida și chiar îi înfricoșa pe toți, silindu-i să fie prudenți, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu-ți strigă că nu ești bun de nimic, deși într-un cimitir sunt mai numeroși oameni decât pe stradă. Cu morții nu riști niciodată nimic. Ei sunt foarte politicoși și discreți; singurul pericol e să te plictisești de atâta discreție. Cutreierând printre scaieți, uitându-mă la stâncile care străluceau în lumină, eram hotărât să-mi dau toată silința la cimitirul cel nou, să acopăr prin râvnă lipsa mea de talent. Mă obișnuisem și cu ideea că profesia de cioplitor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fost goală, că nu stătusem de vorbă cu el, pentru ca în felul acesta să fie înșelați eventualii curioși care s-ar fi putut strecura în bălării să asiste la înhumarea lui pe care o vroia desfășurată în cea mai strictă discreție. Planul mi se părea bun. Într-o noapte, m-am strecurat din azil, m-am dus în bălării și am făcut întocmai. Am săpat o groapă mare, am umplut-o cu frunze și am astupat-o. Apoi am revenit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Belbo. „Nu chiar, dar un anume John Heydon rescrie Noua Atlantidă sub titlul The Holy Land și-i pune și pe Rozacruceeni În ea. Dar pentru noi e bine așa. Bacon nu vorbește deschis despre ei din motive evidente de discreție, dar e ca și cum ar vorbi“. „Și cine n-o fi de acord, să dea ciuma-n el!“ „Exact. Și tocmai la inspirația lui Bacon se caută să se strângă și mai mult raporturile dintre cercurile engleze și cele germane. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Întrebat cineva de ce, am fi spus de rușine, sau din delicatețe, dat fiind că parodiam tot timpul niște metafizici În care el, Într-un fel, credea. De fapt, o făceam din neîncredere, ne lăsam cuprinși Încet-Încet de atitudinea firească de discreție a celui care știe că posedă un secret și, pe nesimțite, Începeam să-l respingem pe Agliè În turma profanilor, noi, care, cu Încetul și surâzând din ce În ce mai puțin, ajungeam să cunoaștem ceea ce inventasem. Pe de altă parte, cum a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
adepților săi, Agliè se Întorsese din nou către Jacopo: „Haide, domnule Belbo, hotărâți-vă. Vedeți bine, vă găsiți Într-o situație, ca să zic așa, cel puțin Încurcată. Încetați cu comedia.“ Belbo nu răspunsese. Se uita În altă parte, ca și cum, din discreție, ar fi vrut să evite să asculte un dialog pe care-l surprinsese din Întâmplare. Agliè insistase, conciliant, ca și cum i-ar fi vorbit unui copil: „Vă Înțeleg resentimentul și, dacă-mi permiteți, rezerva. Înțeleg că vă repugnă să mărturisiți un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
O să vină o camionetă care vă va duce Înapoi la ***. Dăduseră buzna la birt, iar cei din fanfara primăriei, gâltlejuri bătrâne făcute scoarță de atâtea funeralii, se aruncaseră fără nici o reținere la mese, comandând burtă de vițel și vin la discreție. Rămăseseră acolo s-o facă lată până seara. Băieții lui don Tico se grămădiseră În schimb la tejghea, unde patronul servea Înghețate cu mentă, „verzi ca niște experiențe chimice“. Gheața aluneca dintr-o dată pe gât și-ți dădea dureri În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
căra dacă ar pleca În afara orașului pentru o prelegere. Femeia de la recepție Îl știe după figură și Îl Întîmpină cercetător: — Nu locuiești peste drum? Wakefield Îi Întinde doar cartea de credit și ea Își ia din nou masca obișnuită de discreție absolută. Lucrează de mult În industria hotelieră. I-ar putea spune fetei că apartamentul lui, o oază de refugiu și solitudine, a fost distrus de un ciumec cu un Împrumut la bancă și ea nici măcar n-ar clipi. Dar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
sânge a lui Jack pe care o furase, să afle în fine care din ei era tatăl copilului ei. De îndată ce reuși să se strecoare fără să bată la ochi, Fran deschise frigiderul redacției și puse sângele lui Jack, ascuns cu discreție acum într-un plic cu burduf, în spate de tot, pe raftul de jos. În timp ce făcea asta, se ruga sincer ca nu cumva să aibă o grupă sangvină extrem de rară și să nu se producă nici un accident în lanț pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
încercat după război, cît și înainte, să exploatăm un trecut în loc de a pregăti un viitor, am făcut din artă un obiect de propagandă sau de șovinism, compromițînd zestrea pe care ne-o lăsase trecutul. (...) Regionalismul poate colora o artă cu discreție, poate aduce laitmotivul unei țări în orchestrația generală, dar nu poate fi în nici un caz baza de compunere și principiul creator. Există astăzi un stil modern internațional și chiar intercontinental”. De fapt, la această dată, Constructivismul încetase — practic — să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
expresie franceză! (v. E. Lovinescu Sburătorul. Agende literare III 1930-1932, ediție de Monica Lovinescu și Gabriela Omăt, note de Alexandru George, Margareta Feraru și Gabriela Omăt, Editura Minerva, București, 1999, p. 326). Un alt posibil „argument” al ignorării ar fi discreția personajului: „Discret personaj al avangardei românești, însă recunoscut ca un ferment și animator, fire profund boemă” (cf. D.G.L.R, vol. II, p. 399). Și, nu în ultimul rînd, prejudecata epigonismului urmuzian. Un „minor discret”, surîzător și bonom, care a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
într-o notiță de subsol a istoriei literare. Într-adevăr, modelul „renardian” din Histoires naturelles e vădit pentru volumul din 1931, așa cum umbra volumului Bucoliques (1896) prezidează Plăcerile cîmpului. Nu „personalitatea” este cea care lipsește însă (cum credea G. Călinescu); discreția, finețea „intelectualistă”, în fine livrescul, alexandrinismul lor extrem au fost cele care le-au împins în „minoratul” receptării critice („vignete grațioase, realizate cu migală și artă”, cf. Perpessicius). Lăsînd la o parte experimentele tipografice „lettriste” (bazate pe împerecheri grafice constructiviste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vizite la domiciliu În ultima clipă, pentru a-mi calma și Îndepărta tensiunea. Am izbutit să irosesc trei sferturi de oră, frunzărind anunțurile din revistele locale, dar nu prea cred că fetele astea pot să-mi ofere ce caut eu: „discreție garantată“, „senzual și intim“. În cele din urmă, ajung la rubrica Matrimoniale, de pe ultima pagină. ZÎmbesc În timp ce citesc. Sigur că citesc. Oi fi eu pe punctul de a mă mărita, dar sînt Încă interesată de „ofertă“, deși trebuie să recunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
spui nimănui. Promiți? Maică-ta ar face o criză, dacă i-ar trece prin cap că nu e prima care află vestea. — Doamne, mie-mi spui? Nu-ți face griji, nu suflu o vorbă. — Emma, o avertizez eu, conștientă că discreția nu a fost niciodată unul dintre punctele ei forte, juri pe ce ai mai sfînt? — Jur solemn. Poate că nunta nu a fost cum o voiam eu, sau, mai degrabă, n-o fi avut ea prea mult de-a face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
-său nu vorbesc despre noi, că ce discutăm ea și cu mine rămîne Între noi, ceea ce e valabil și pentru ceea ce-și vorbesc Gregory și Dan. La naiba, mi-aș dori să-mi fie un pic mai loială. Dar discreția ei e parte din motivul pentru care Îi prețuiesc atît de mult prietenia. Care prietenie, cel puțin Între orele nouă și șapte, nu s-a schimbat deloc. Recunosc că o văd pe Lisa mai des decît Înainte, dar eu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
nici o clipă înainte de a te hotărî să abjuri, Galilei? ― Lucrurile s-au petrecut așa... În august, ultima mea carte a fost pusă la index Am presimțit atunci că putea urma ceva rău. Papa nu mă mai apăra, mă lăsase la discreția Sfântului Oficiu. Marele duce al Toscanei, care mă protejase, s-a speriat. Prietenii au început să mă ocolească. Nu mi-am pierdut, totuși, cumpătul. Speram să ies cu bine din impas . Întâmplător, în toamna aceea luna arăta ca bolnavă. Lumea
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
-i spuneam, m-a întrebat: - Cine sunt cei care te însoțesc? I-am explicat cine erau și i-am relatat în grabă ce se întâmplase după ultima și nefericita noastră întâlnire. Prietenii mei, încurcați, rămași mai la o parte din discreție, i-au făcut o mică plecăciune cu capul. Stăteam încă în genunchi și deja mă gândeam să plec, mânios și umilit, când mi-a trecut prin cap să stărui: - Tată, binevoiești să mă binecuvântezi? - Un creștin de rit roman nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
oasele lui Romilde! Adevărul e că Rotari nu pricepea. Gaila era făcută mai abitir din dragoste decât din carne, și am încercat zadarnic să-l fac să înțeleagă. L-am convins doar să-mi îngăduie mie să mă ocup, cu discreția cuvenită. Nu am început însă cercetările imediat, ci șase zile mai târziu, căci n-am putut scăpa de o serie de întâlniri și întruniri unde se părea că fiecare ar fi vrut să-și rostească propriul Mea culpa pentru ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în care n-o să rodească niciodată. Atunci, spune-mi, de ce-ți irosești tu sămânța în același fel? Chiar dacă n-a reușit niciodată să mă facă să mă însor sau să optez pentru castitate, mi-a impus o mai mare discreție în relațiile mele cu femeile. Într-o seară, când afară ningea, împresurați de o tăcere absolută, vorbeam despre înțelepciunea Alexandriei, ce se pierduse din pricina arabilor. Adeodato spera în ceea ce îi fusese de curând dezvăluit: câțtre cărțile străvechi și prețioase conservate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
vine partea cea mai bună: felul Întâi, al doilea, sosuri, dulciuri, totul stropit cu vin din cele mai bune crame din zonă, iar la sfârșit, țuică distilată În casă. Cu alte cuvinte, un mediu foarte intim, dar distins, frecventat cu discreție de personalități ale lumii mondene și politice - fuseseră văzuți aici Massimo D’Alema și Tony Blair cu Cherie, iar săptămâna trecută fusese aici Roberto Benigni. Sasha Își dorea să meargă acolo de luni de zile, dar acum se gândea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
un tub subțire În penis și Îi făcuse un tampon uretral. Dacă se gândea puțin, era persoana care Îl cunoștea cel mai bine - Îi știa deplasările, Întâlnirile, obligațiile, secretele, minciunile. Și nu profitase niciodată. Întotdeauna tăcut, Întotdeauna corect, de o discreție exemplară. Un adevărat Înger păzitor. Iar el nu știa nimic despre Buonocore. Nimic despre viața lui particulară. Nimic despre pasiunile lui - nimic despre necazurile lui. — Ai o față În dimineața asta... Ți-ai făcut de cap azi-noapte? spuse el amical
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]