2,212 matches
-
interpretarea Rosei del Conte nu părăsește opoziția tradițională cer-pământ, deși, paradoxal, se întoarce la ea după ce descoperise o cale mai profundă de înțelegere a textului și mentalitatea creatoare a lui Eminescu, în care, după accepția mea, cosmicul nu este imaginea divinului /ci Părintele ceresc și Hyperion/"), de la Alain Guillermou ("ceea ce-i părea unui spirit european precum Alain Guillermou ca o discontinuitate de idei, nebuloasă descriere a dezgustului de viață /.../ din unghiul meu de vedere, strofe din versiunea genuină a poemului par
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ca o discontinuitate de idei, nebuloasă descriere a dezgustului de viață /.../ din unghiul meu de vedere, strofe din versiunea genuină a poemului par enigmatice spiritului european, deși ele sunt expresiv exacte pentru mentalitatea indică"), la Lucia Cifor ("privind semantizarea ideii divinului /.../ Lucia Cifor acceptă cele două lumi semantic-textuale, numite de mine "lumea posibilă" a Luceafărului și o alta, cea a lui Hyperion, ca "proiecții de ontologii diferit structurate" /.../din punctul meu de vedere, figura divinului se poate dezambiguiza în poem prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
la Lucia Cifor ("privind semantizarea ideii divinului /.../ Lucia Cifor acceptă cele două lumi semantic-textuale, numite de mine "lumea posibilă" a Luceafărului și o alta, cea a lui Hyperion, ca "proiecții de ontologii diferit structurate" /.../din punctul meu de vedere, figura divinului se poate dezambiguiza în poem prin asumarea consecințelor evaluative ale sintagmei extrem rezumative a narativului poetic: Luceafărul devine Hyperion") ș.a.m.d., în diferend sau în consens cu Petru Creția, Ion Negoițescu, Zoe Dimitrescu-Bușulenga, Lucian Blaga, dar și Irina Petraș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
supraindividuale și c) crearea valorilor. Se realizează astfel nu numai un om instruit, posesor al unei cantități de cunoștințe, ci se cultivă și dragostea față de valorile culturale, năzuința spre un permanent contact cu aceste valori (adevăr, bine, frumos, dreptate, util, divin etc.) și, în sfîrșit, se dezvoltă capacitățile de creare a unor noi valori. Potrivit concepției acestui pedagog, receptarea valorilor culturale se realizează mai ales prin înțelegere (begreifen), prin intuiție simpatetică; cunoașterea rațională intervine numai în cazul științelor naturii, singurele preocupate
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
prin simpatie și devotament față de oameni, față de societatea întreagă. Pentru personalitatea politică, valoarea fundamentală este dreptul. Acest tip de personalitate se caracterizează prin autoritate, prin voință și putere de a conduce. În sfîrșit, personalitatea religioasă, pentru care valoarea fundamentală este divinul apreciată de Spranger ca valoare supremă reușește să atingă performanța de-a prinde sensul lumii. Înainte de a trece la analiza critică a teoriei sprangeriene asupra educației, cîteva cuvinte despre educator. Potrivit teoriei sale, învățătorul (profesorul) aparține tipului de personalitate socială
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
mediu, omul era același (5, p. 163). Permanența valorilor culturale determina o permanență a omului și a societății. Se schimbă doar aparențele, esența rămîne aceeași. O atare viziune asupra societății se împacă foarte bine cu ideea caracterului suprem al valorii divinului. Întemeindu-se pe o astfel de concepție asupra valorilor, Ed. Spranger acorda prioritate valorilor elaborate în trecut, căutînd să cultive tinerei generații convingerea asupra caracterului lor permanent. Teoria sa asupra formelor vieții a fost elaborată pornindu-se nu de la cercetarea
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
a imunității 126; Codul organizațiilor comerciale (Estacode) 143; comerț liber 65, 132; comisioane secrete 144; Comitetul de Standarde în Viața Publică (Comitetul Neill) 155; confidențialitate 123, 125-126, 159; contracte 136, 145, 147-150; corupție națională 121-162; criză în agricultură 133; drept divin 130-131; epitropii/parohii 144; epoca pre-victoriană 127-131; etosul serviciului public 135; facționalismul curții 128; francmasoni 147; funcționari publici 123, 125, 142-144, 154, 161; Glorioasa Revoluție (1688) 129; guvernare centrală 134-142, 152-156; guvernare locală 144-152, 159; Guvernul de la Londra 146; industrializare
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
Lipsurile grave zădărniceau eforturile otomanilor de a face față realității. Obstacolul esențial pe tot parcursul secolelor al optsprezecelea și al nouăsprezecelea au fost puterea tradiției religioase conservatoare și influența politică a ulemei (categorie alcătuită din doctorii în teologie și drept divin ai Imperiului Otoman n.t.). Din nefericire pentru cei care sesizau necesitatea unor reforme radicale, Imperiul Otoman se bucurase de un glorios trecut istoric. Pentru mulți era dificil să accepte că era ceva esențial greșit în principiile de bază pe
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
undeva, pe o stradă liniștită din Arondismentul 15 din Paris. Și nici măcar nu era dată tare, ci încet, ca să le priască celor doi tineri care se sărutau, indiferenți la tot ce se petrecea în jur. Se sărutau cu patimă, ascultând divinul „Andante“, un băiat cu alt băiat. Nu ne-ar mai răbda Dumnezeu pe pământ! Efectul de nișă La numai câteva luni de la moartea lui Stalin, sala de ședințe a sindicatului a devenit atelier de proiectare, iar nișa în care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
epave, Doar tu mai reverși o lumină-n atâta noian de dezastre... Din tainice-altare, icoana ta blândă, ca-n biblice vremuri, Când sfinți Patriarhi tăinuiau „Legământul” în glas de chimvale, Sporește credința în inimi, inspiră virtuți de eremuri, Răsfrânge cucernic divinul în tristă a plângerii vale... Și-n graiul tău rostul adânc al bucoavnei scripturilor sfinte, Aprinde în beznele vremii irize de vii curcubeie, Și-aievea și pacea-ntre neamuri veni-va prin graiu-ți cuminte, Ca boarea cea blândă în liniștea
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
și albastre, identic cu aspectul decorului florentin (o poziție de așa fel se poate lesne găsi și aiurea). Efectul acesta, cred, s-ar datori mai ales modului cum, aici ca și acolo, Arta se asociază Naturei, umanul se întâlnește cu divinul, ceea ce e trecător se integrează în ceea ce rămâne etern; cu alte cuvinte faptului că, la Iași ca și la Florența, fiecare cupolă, fiecare turn, fiecare zid, fiecare din formele proeminente, distinctive și caracteristic, luat în parte, ne apare ca un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
limbilor și al istoriei literare. El a trecut mai departe; și cu ajutorul disciplinei școlare am ajuns să avem în fine revelația miracolului antic, să prețuim tezaurele sale neîntrecute, s-avem din când în când iluzia că ne găsim în fața sufletului divinului Platon, a geniului lui Aristot și să gustăm armonia, de esență superioară și unică, a operei lui Homer, de a căror existență, vai!, atâți muritori pe pământul acesta n-au nici o cunoștință. De bună seamă noi nu ne-am mărginit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
decât bunei dispoziții a comesenilor (să nu uităm că o parte din ei se găseau în a doua noapte de libațiune); și că târziu noaptea, pe lună, plecând de la casa amicului lor Agathon, prin străzile înguste ale vechei Atene, atât divinul Platon cât și înțeleptul Socrate, cât și Phedru, Pausanias, Aristofan și cine va mai fi fost cu ei, n-au găsit tocmai ușor drumul locuințelor lor, nici n-au ajuns fără obstacol acasă... Cât despre Socrat, dacă ceea ce se pune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
paharul pînă la fund. Cel puțin dacă trebuie să Împlinească un destin, o va face fără să Îngenuncheze. Iar orgoliul său adevărat constă nu În acuzarea zeilor, ci În absolvirea lor. În acest moment Oedip face să triumfe umanul Împotriva divinului. Contestînd zeilor vina, le contestă și superioritatea. Și, poate, chiar existența. În clipa aceea omul se așază pe sine În centrul universului. E adevărat, sîngerează prin toate rănile sale, În locul ochilor scoși se cască două plăgi oribile, dar acest vinovat
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
caută aceeași speranță, interesat de soarta sa nu a zeilor. Lumea elină a iubit la fel marea și marmura tocmai pentru că e o lume făcuta pe măsura omului. Dar mi se pare prea vagă ideea că sculptorii ei au umanizat divinul. Statuile ne dovedesc că zeii au fost aduși printre oameni de o lume pentru care nu exista nimic mai rău decît a Înceta să trăiești. Ea Întoarce În marmură obrazul dinspre zei, Însă numai pentru a-și mărturisi setea de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
piatra și iarba devin echivoce, așa cum În catedralele gotice zidul vrea să fie un intermediar Între om și Dumnezeu. Sub laurii amari din văile care urcă spre crestele pierdute Între nori, cei vechi rîvneau să uite noroiul și să viseze divinul. Trebuie sa adaug o subtilă observație a lui Jean Grenier: divinul nu este totuna cu Dumnezeu. Muntele Înseamnă o nevoie de transparență. Memoria Își pierde din greutate, fără să dispară, și aripile pline de pămînt nu mai doi. Iubim În
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
să fie un intermediar Între om și Dumnezeu. Sub laurii amari din văile care urcă spre crestele pierdute Între nori, cei vechi rîvneau să uite noroiul și să viseze divinul. Trebuie sa adaug o subtilă observație a lui Jean Grenier: divinul nu este totuna cu Dumnezeu. Muntele Înseamnă o nevoie de transparență. Memoria Își pierde din greutate, fără să dispară, și aripile pline de pămînt nu mai doi. Iubim În cîmpie și ne Îmbătăm de puritate pe Munte. Acolo se află
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
despre cămașa lui Nessos și despre felul În care a murit Heracles e de ajuns de cunoscută pentru a afla În ea un adevăr care se răsfrînge și asupra celor Întîmplate Înainte. În conflictul cu monștrii, Heracles n-are nimic divin În Înfățișare și mijloace și tocmai aceasta ne satisface rațiunea. Mă uit la linia tremurată a coastei, dogorită de flacăra albastră a mării, și nu Întîmpin nici o dificultate să Înțeleg ceea ce-l mînă Înainte În aventurile sale. El corespunde nevoii
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
putea crede că sîntem În miezul verii. În fața acestui cer clar de septembrie, nu pot să-mi Închipui decît teoretic mîndria cu care Antigona se Îndreaptă spre moarte, deși Îmi dau seama că strigătul ei este cel mai tragic pentru că divinul nu mai participă În nici un fel la tragedie; mai mult, orgoliul ei este atît de uman, Încît devine destin; nu numai că sfidează interdicția lansată de Creon, dar cînd acesta Încearcă să-i ofere subterfugii pentru a se salva, ea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ale sopranei, absurditatea de pe toate fronturile melodramei mă Înfiora. Cum să pun În scenă ceva În care nu cred nici o secundă? Mă Întrebam, ascultând discul iarăși și iarăși, cum a fost posibil ca Bellini să fi compus melodii care ating divinul plecând de la acest libret incoerent? Muzica operelor cu adevărat mari te Înalță spre paradis, dar cuvintele sunt uneori de neascultat. Odată ce semnasem contractul să fac Puritanii, m-am văzut obligat să găsesc o cheie, să descopăr În această poveste incomprehensibilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
decât pe sine ca scop trăiește într-o dezolantă tautologie sufletească. Sunt suflete fără vocație. Asta înseamnă a nu avea nimic sfânt. După cum unora le lipsește simțul comicului sau al sublimului, altora (în bună măsură, probabil aceiași) le lipsește simțul divinului. Există și credincioși practicanți cărora le lipsește simțul acesta. Simțul divinului, dacă îl ai, te face să recunoști fără greș, instantaneu, luminos și exaltant prezența a ceva „sfânt și însemnat”. Poate fi un semn imperceptibil, evanescent, în aparență cu totul
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Sunt suflete fără vocație. Asta înseamnă a nu avea nimic sfânt. După cum unora le lipsește simțul comicului sau al sublimului, altora (în bună măsură, probabil aceiași) le lipsește simțul divinului. Există și credincioși practicanți cărora le lipsește simțul acesta. Simțul divinului, dacă îl ai, te face să recunoști fără greș, instantaneu, luminos și exaltant prezența a ceva „sfânt și însemnat”. Poate fi un semn imperceptibil, evanescent, în aparență cu totul oarecare. Bunăoară, în Jurnalul fericirii al lui N. Steinhardt, momentul perceperii
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
mică băltoacă de apă murdară, printr un interstițiu al oblonului ce interzicea lumina zilei. Veți întreba : pe ce criteriu poți dumneata decide că acest lucru este „sfânt și însemnat”, iar altul, poate similar, nu? Pe nici un criteriu. Doar prin simțul divinului. Nu e prezumțios? O fi, nu știu. Sunt nenumărate astfel de semne, dar câți sunt destul de atenți, destul de lucizi ? Luciditate sau, dimpotrivă, misticism nebulos, voință de iluzionare? Cum e cu auzitorii de voci, cu văzătorii de înfățișări impalpabile ? Cu aceștia
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
dar câți sunt destul de atenți, destul de lucizi ? Luciditate sau, dimpotrivă, misticism nebulos, voință de iluzionare? Cum e cu auzitorii de voci, cu văzătorii de înfățișări impalpabile ? Cu aceștia e bine să fim rezervați și prudenți. Sunt lucruri nedemonstrabile. Numai simțul divinului, care operează abrupt și infailibil, le poate discerne și discrimina. Es ist so. Rațiunea e bună, nu trebuie să ne lepădăm de ea. Dar neglijează nuanțele, lucrurile evazive, insesizabile. „Rațiunea, zice Sf. Augustin, e o forță care duce la unitate
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
controlată de inteligență și de suflet. Altminteri, duce la „raționalizare” (care uneori e o soluție, dar nu oricând) și la sistematizare, care sunt superficiale și forțate. Duce la utopie. La teroare. Pomeneam mai sus de credincioși practicanți lipsiți de simțul divinului. Nu li se poate imputa aceasta. Sufletul lor nu e tautologic. E destul de trist că nu pot discerne în cotidian lucrurile „sfinte și însemnate”. Riscă să treacă iremediabil, cu inocență, pe lângă marile revelații și miracole, de care e plină viața
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]