3,438 matches
-
iar Colț Alb și căpitanul Nemo sunt numai niște ficțiuni. O confuzie asemănătoare de planuri făceam între pădurile din jurul Sucevei („fiind băiet, păduri cutreieram...”) și cele din poeziile lui Eminescu. Noroc că tot în acea perioadă am citit povestea lui don Quijote, personaj pe care Cervantes îl ridiculizează, nu îl idealizează, cum au făcut comentatorii de mai târziu, și m-am trezit brusc, înspăimântat la gândul că aș putea deveni și eu un caraghios. Teama de ridicol - ca tratament psihiatric! Cam
Despre citit by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12997_a_14322]
-
-i meargă anapoda de cînd puse piciorul pe pămînt marsiliez. Hotelul Montmorency se dovedi a fi groaznic, cu purici care îi aduseră aminte de sosirea în Peru, în septembrie 1833, în portul Islay, unde, în prima noapte, în casa lui don Justo, dirigintele Poștei, crezuse că va muri din cauza înțepăturilor acestor creaturi care se năpustiră asupra ei fără milă. În ziua următoare se refugie la un hotel din centrul Marsiliei, condus de o familie de spanioli; îi dădură o cameră simplă
Mario Vargas Llosa - Paradisul de după colț by Mariana Sipoș () [Corola-journal/Journalistic/12840_a_14165]
-
o plajă cu nisipul negru și un port fără chei unde pasagerii erau coborîți, la fel ca bagajele și animalele, atîrnați de niște scripete, de la puntea vasului pînă jos, unde așteptau niște bărci de lemn. Sosirea nepoțelei franceze a puternicului don Pío Tristán la Islay provocă un adevărat freamăt în micul port de o mie de suflete. Așa se explică faptul că ai fost îndrumată spre cea mai bună casă din localitate, cea a lui don Justo de Medina, dirigintele Poștei
Mario Vargas Llosa - Paradisul de după colț by Mariana Sipoș () [Corola-journal/Journalistic/12840_a_14165]
-
Sosirea nepoțelei franceze a puternicului don Pío Tristán la Islay provocă un adevărat freamăt în micul port de o mie de suflete. Așa se explică faptul că ai fost îndrumată spre cea mai bună casă din localitate, cea a lui don Justo de Medina, dirigintele Poștei. Cea mai bună, dar nu scutită din acest motiv și de puricii care domneau peste Islay. A doua noapte, văzîndu-te adormind pe picioare și scărpinîndu-te întruna, soția lui don Justo îți oferi rețeta ei ca să
Mario Vargas Llosa - Paradisul de după colț by Mariana Sipoș () [Corola-journal/Journalistic/12840_a_14165]
-
casă din localitate, cea a lui don Justo de Medina, dirigintele Poștei. Cea mai bună, dar nu scutită din acest motiv și de puricii care domneau peste Islay. A doua noapte, văzîndu-te adormind pe picioare și scărpinîndu-te întruna, soția lui don Justo îți oferi rețeta ei ca să poți dormi. Cinci scaune în linie dreaptă, ultimul dintre ele lipit de pat. Te dezbraci pe primul de rochia cu puricii ei și sclava va avea grijă să o ia de acolo. Pe al
Mario Vargas Llosa - Paradisul de după colț by Mariana Sipoș () [Corola-journal/Journalistic/12840_a_14165]
-
curaj, puricii vor ataca din nou, dar tu vei dormi deja și cu puțin noroc și cu puțină obișnuință, nu îi vei mai simți. A fost prima lecție pe care ți-a dat-o țara tatălui tău și a unchiului don Pío, Florita, țara unei întinse familii paterne pe care veniseși s-o explorezi, cu iluzia de a recupera ceva din moștenirea lui don Mariano. Vei petrece acolo un an și vei descoperi opulența și ce înseamnă să trăiești într-o
Mario Vargas Llosa - Paradisul de după colț by Mariana Sipoș () [Corola-journal/Journalistic/12840_a_14165]
-
simți. A fost prima lecție pe care ți-a dat-o țara tatălui tău și a unchiului don Pío, Florita, țara unei întinse familii paterne pe care veniseși s-o explorezi, cu iluzia de a recupera ceva din moștenirea lui don Mariano. Vei petrece acolo un an și vei descoperi opulența și ce înseamnă să trăiești într-o lume aproape ireală, în sînul unei familii pline de ifose, fără griji materiale. Ce puternică și sănătoasă erai atunci, la cei treizeci de
Mario Vargas Llosa - Paradisul de după colț by Mariana Sipoș () [Corola-journal/Journalistic/12840_a_14165]
-
m-am gândit la semnificația etichetei - e o sticlă de "Domeniile Coroanei" -, pentru că stadionul unde avea să cânte se află pe fostele proprietăți regale. E fericit și consider că e cel mai bun moment să salut și să plec. "Please, don't go!", rostește, și mă prinde de braț. Avem atâtea lucruri să ne spunem!" Ne așezăm pe una din canapele și răspund ca un automat întrebărilor lui. "Cu ce te ocupi în viață?" Îi spun cum îmi câștig traiul. Îmi
Oare chiar l-am întâlnit pe Cohen? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8003_a_9328]
-
că buzele morții aproape!/ Cu părul împletit pînă la glezne,/ el drogadicto ar fi putut să se spînzure oricînd,/ gardieni bărboși îl tîrau prin Șan Cayetano,/ așa cum descoperitorii Americii îi tîrîseră pe cei goi./ Să fi fost drogadicto rudă lui don Cristobal Marinarul?/ În creierul lui apos de atîtea licori albastre/ erau trei corăbii-femei,/ sabia grea a reginei Isabel,/ apoi chiar marea dătătoare de vedenii sfinților penitenți./ Roșu, violet, verde./ Magdalina spaniolă se lipea de el cu tălpile scrijelite,/ trei pești
"Îndrăcirea" Ruxandrei Cesereanu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18115_a_19440]
-
continuu o frază prin care Pînă Bausch răspunsese la o întrebare ce ii fusese adresată la un interviu, cănd reluase, după 17 ani, una dintre piesele sale de referință, Café Müller, în care dansase și ea: „You know that I don’ț regularly perform, șo, you can imagine how difficult it is for me being on the stage”. Dar repetarea acestei fraze, cu mici diferențe de intonație și poziționare a corpului, a exasperat o parte din public, care, necunoscător al atmosferei
Pina Bausch redivivus by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5488_a_6813]
-
-mi toarne la complimente. Eu de teamă nu-mi vine să mă întind pe canapea, deși picam de osteneala drumului. Ba îmi admira “părul meu cu nuanță roșie”, sau picioarele mici. În fine pe la miezul nopții dă Dumnezeu și plictisitorul don Juan coboară și răsuflu ușurată, putând acum să mă gândesc la o odihnă mai tihnită. Dimineața ne apropiem de Berlin, vestit prin nenumăratele gări de periferie. Sosesc la Friederich Strasse, unde mă așteaptă o fostă elevă a mea, care continuă
Amintiri(III) by Aurelia Cionca () [Corola-journal/Journalistic/83673_a_84998]
-
Filomenei, Immacolata, virgină și cu atît mai dornică de a scăpa de ceea ce începea să semene cu un blestem. Mascalzone moare nu demn, cum se gîndise, ci năpădit de rușine, în disprețul sătenilor, cu sufletul salvat însă de preotul satului, don Giorgio. Totul se întîmpla în 1875. De acum începe așadar istoria unei familii tarate care va ști însă mereu, singură împotriva tuturor - clișeul există, nu-l pot ocoli -, să-și păstreze sîngele și mîndria, care va ști să îndure o
Premiile literare franceze – 2004 by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12269_a_13594]
-
despre spaimă. Și, la urma urmei, despre singurătate. Fiecare moarte este o revedere de sine, topit la subțirimea unui contur. poezia e altceva? bate, pe departe, cu răfuielile lui Gellu Naum cu tabla de legi a poeziei, acei dos and don’ts pe care cine știe cine i-a dat, pentru totdeauna. Însă cholera suprarealistă e înlocuită, aici, cu o captatio benevolentie pentru un alt soi de poezie, poezia ca adevăr al imaginilor, nu ca bal, fastuos și fals, al vorbelor: „poezia trebuie
Amintire și adevăr by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5366_a_6691]
-
Mann a fost fascinat și de componenta infantilă, vedea o risipă de candoare și de generozitate. Filonul jocului se împacă bine cu necesitatea de a adera cu tot sufletul la o idee mare. Cele dintâi cuvinte care se pronunță în Don Carlos sunt: , S-au dus frumoasele zile din Aranjuez", adică s-a pus capăt nevinovatelor desfătări, succede sumbra etapă a răspunderii. Anii dinainte de păcat se vor menține ca un etalon de fericire, nostalgia lor acompaniază dificilul urcuș. Nu e de
Anul Schiller ,Să sfidăm letargia!" by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11594_a_12919]
-
a anului 1914, un artefact pe care mulți îl luară drept un cavou ambulant se opri, într-o după- amiază, în dreptul magazinului de pălării Fortuny, în Ronda de San Antonio. Din el ieși figura semeață, maiestuoasă și arogantă a lui don Ricardo Aldaya, încă de pe atunci unul dintre bărbații cei mai bogați nu numai din Barcelona, ci din toată Spania, al cărui imperiu de industrie textilă se întindea, în citadele și cartiere, de-a lungul rîurilor din întreaga Catalonie. În mîna
Carlos Ruiz Zafón Umbra vîntului by Dragoș Cojocaru () [Corola-journal/Journalistic/11507_a_12832]
-
deputăției, ale primăriei, ale mai multor ministere, ale episcopiei și ale serviciului portuar al vămilor. În acea după-amiază, chipul cu mustăți luxuriante, favoriți regești și creștet descoperit care intimida pe toată lumea avea nevoie de o pălărie. Intră în prăvălia lui don Antoni Fortuny și, după ce aruncă o privire sumară asupra locului, se uită pieziș la pălărier și la ajutorul acestuia, tînărul Julián, și zise după cum urmează: Mi s-a spus că aici, în pofida aparențelor, se fac cele mai bune pălării din
Carlos Ruiz Zafón Umbra vîntului by Dragoș Cojocaru () [Corola-journal/Journalistic/11507_a_12832]
-
de purtat la Madrid, în Cortes. Dumneata îți notezi sau aștepți să-ți repet?". Acesta a fost începutul unui laborios și lucrativ proces în care tatăl și fiul și-au unit eforturile spre a duce la bun sfîrșit comanda lui don Ricardo Aldaya. Julián, care citea ziarele, era la curent cu poziția lui Aldaya și își zise că nu-și putea dezamăgi tatăl acum, în momentul crucial și decisiv al afacerii sale. De cînd potentatul îi intrase în prăvălie, pălărierul plutea
Carlos Ruiz Zafón Umbra vîntului by Dragoș Cojocaru () [Corola-journal/Journalistic/11507_a_12832]
-
asupra lui Julián. Atunci, spre surprinderea tuturor, izbucni în rîs cum nu mai făcuse de ani de zile. Puștiul ăsta al dumitale va ajunge departe, Fortunato", hotărî Aldaya, care nu apucase a învăța numele pălărierului. În felul acesta, descoperiră că don Ricardo Aldaya era sătul pînă peste cap de oameni care se temeau de el, îl adulau și i se întindeau la picioare ca niște rogojini. Îi disprețuia pe pupincuriști, pe fricoși și pe oricine demonstra orice fel de slăbiciune, fizică
Carlos Ruiz Zafón Umbra vîntului by Dragoș Cojocaru () [Corola-journal/Journalistic/11507_a_12832]
-
-i vorbească între patru ochi. - După cum se vede, Fortunato, fiul ăsta al dumitale e un talent, iar dumneata mi-l ții aici, mort de lehamite, să scuture praful de pe gîngăniile dintr-un magazin de doi bani. - E o prăvălie cumsecade, don Ricardo, iar băiatul dovedește o anumită iscusință, cu toate că e obraznic. - Fleacuri. La ce colegiu îl duceți ? - Păi, merge la școala din... - Astea-s fabrici de salahori. În tinerețe, talentul și geniul, dacă sînt lăsate de izbeliște, se răsucesc și-l
Carlos Ruiz Zafón Umbra vîntului by Dragoș Cojocaru () [Corola-journal/Journalistic/11507_a_12832]
-
indic să-l accepte pe fiul dumitale în aceeași clasă cu întîiul meu născut, Jorge. Mai puțin de atîta, ar însemna să rămînă în mizerie. Pălărierul făcu ochii cît cepele. La colegiul San Gabriel se plămădea crema înaltei societăți. - Dar, don Ricardo, eu n-aș putea plăti... - Nu ți-a spus nimeni că trebuie să plătești vreun sfanț. De educația băiatului o să mă ocup eu. Dumneata, ca tată, nu trebuie decît să spui da. - Dar sigur că da, asta-i bună
Carlos Ruiz Zafón Umbra vîntului by Dragoș Cojocaru () [Corola-journal/Journalistic/11507_a_12832]
-
petrece toată ziulica citind. Hai, vino, vreau să-ți arăt capela din pivniță. Bucătăresele spun că e vrăjită. Julián îl urmă, ascultător, pe băiat, însă pămîntul îi fugea de sub picioare. Pentru prima oară de cînd urcase în Mercedes Benz cu don Ricardo Aldaya, pricepu care era sensul. O visase de nenumărate ori, cu aceeași scară, cu rochia albastră și cu expresia aceea din privirea ei cenușie, fără să știe cine era și de ce îi zîmbea. Cînd ieșiră în grădină, se lăsă
Carlos Ruiz Zafón Umbra vîntului by Dragoș Cojocaru () [Corola-journal/Journalistic/11507_a_12832]
-
vitrege. Septimius Ilarie este și el, psihologic vorbind, un personaj aproape de poveste, un fel de fantasmă ideală a masculinității: blând, discret, altruist, ospitalier, îngăduitor, bun ascultător, exemplu de ordine și curățenie, bucătar ingenios, maestru al sexului etc. Un fel de Don Juan paradoxal, fiindcă nu caută să cucerească femeile, dar le satisface pe deplin, un epicureu al spiritului și al senzualității, visând la carcasa anonimatului. Nicio complicație sufletească nu vine să-i tulbure existența, după cum nici ființele feminine care-i trec
Rafinament fără explozie by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/4797_a_6122]
-
vieți dedicate strângerii de buruieni cu mâinile lui uriașe de sfânt Christofor exuberant și plimbăreț. Odată descoperit misterul, am adormit liniștit în aroma de ierburi binefăcătoare. Câteva săptămâni am locuit pe o stradă îngustă din Valparaíso, vizavi de casa lui don Zoilo Escobar. Practic, balcoanele noastre se atingeau. Vecinul meu ieșea devreme în balcon și făcea o gimnastică de anahoret care-i scotea la iveală coastele. Purtând mereu o salopeta amarata sau vreo jachetă roasa, în chip de marinar-arhanghel, el renunțase
Pablo Neruda: Mărturisesc că am trăit by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/6655_a_7980]
-
mâna pe ea. Don Zoilo se gândea s-o vândă la New York. Acolo putea primi o avere pe prețiosul instrument. Câteodată o scotea din șifonierul amărât, îngăduindu-ne s-o admirăm cu pioasa emoție. Odată și odată o va porni don Zoilo Escobar spre nord și se va întoarce fără vioară, dar plin de inele minunate și cu dinți de aur în gură, în locul golurilor ivite o dată cu trecerea anilor! Dar într-o dimineață n-a mai apărut pe balcon ca să-și
Pablo Neruda: Mărturisesc că am trăit by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/6655_a_7980]
-
oasele lui mici, de pustnic. Corzile viorii Stradivarius nu i-au plâns plecarea. Nimeni nu stia să cânte la vioară. De fapt, instrumentul nici nu mai era în șifonier. Pesemne luase drumul mării sau al New York-ului, împlinind visele lui don Zoilo. Valparaíso e misterios, întortocheat, sinuos. Sus, pe dealuri, sărăcia se revarsă că o cascadă. Se știe cât mănâncă, cum se îmbracă (și cât nu se mănâncă și cum nu se îmbracă) populația numeroasă de pe creste. Rufele întinse la uscat
Pablo Neruda: Mărturisesc că am trăit by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/6655_a_7980]