4,261 matches
-
a statelor Habsburgilor, din care au fost rupte Silezia (oferită Prusiei), o mică parte din Milano (oferită regelui Sardiniei), și ducatele de Parma și Piacenza (oferite Spaniei).<br> Domeniul Croanei numără 22 de milioane de oameni distribuiți în statele ereditare (ducatele Austria, Stiria, Carintia, Carniola și Tirol), regatele Ungaria și Boemia, posesiunile italiene (Lombardia, Istria) și flamande (Luxemburg, Brabant, Flandra). Invazia Saxoniei de către Frederic al Prusiei în august 1756 începe Războiul de Șapte Ani. Împărăteasa Maria Tereza și cancelarul ei, contele
Maria Terezia a Austriei () [Corola-website/Science/298926_a_300255]
-
a fost readusă sub controlul francilor răsăriteni. În 924-926, Henric a încheiat un armistițiu cu maghiarii, iar în 932-933, i-a înfrânt. Victoria a fost doar temporară, incursiunile maghiarilor fiind la fel de devastatoare. Politica sa era specifică unei confederații în cadrul căreia ducatele își mențineau autonomia. A urmărit să aplice o politică de compromise și reconciliere. Și-a stabilit baza puterii în Saxonia și Thuringia, adăugând regiunea din jurul cursurilor inferioare ale Rinului și Meuse. A revitalizat poziția vechii capital, Aachen și s-a
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
Henric IV a devenit major în 1065. Henric V, ultimul rege din dinastia Saliana, a murit în 1125, iar ducele saxon Lothair de Supplinburg a fost ales ca succesor. Împăratul Lothair II s-a aliat cu familia Welf, care stăpânea Ducatul de Bavaria, pentru a-l confrunta pe rivalul său, Ducele Conrad de Suabia din familia Hohenstaufen. Lothair a aranjat căsătoria dintre fiica sa Gertrude și Henric cel Mândru, fiul ducelui Welf. Henric a moștenit proprietățile familiei sale, cât și pe
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
Saxonia și Bavaria. Prinții familei Welf devin cei mai puternici din imperiu. Prinții l-au ales în 1138 pe Conrad drept succesorul lui Lothair. Conrad al III-lea al Germaniei l-a înlăturat pe Henric de la putere și a încredințat ducatul acestua unor prinți loiali. Conflictul dintre familia Welf și famila Hohenstaufen a adus dezbinare în imperiu pe parcursul întregului secol următor. Saxonia a fost cedată lui Albrecht Ursul din Casa de Ascania, iar Bavaria-lui Henric Leul, fiul lui Henric cel Mândru
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
demnitatea imperială de sancțiunea pontificală, legând-o în schimb de elecțiunea principilor germani. În 1152, el și-a însușit titlul de împărat, cu trei ani înainte de a fi încoronat la 18 iunie 1155. A fost denunțat, judecat și deposedat de ducatele sale. Familia Welf a putut păstra doar moșiile sale particulare. Bavaria a fost cedată Casei de Wittelsbach, iar Saxonia, mult mai mică, a fost încredințată Ascanienilor.Numeroase teritorii care aparținuseră Bavariei sau Saxoniei au intrat sub controlul direct al împăratului
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
Personalitate obscură, preferat de electori, Rudolf și-a consolidat guvernarea. În 1278 a repurtat victoria de la Marchfeld împotriva regelui Boemiei, Ottokar al II-lea de Boemia , ce era un candidat la tronul imperial. Rudolf a preluat în posesiune teritorială și ducatele de Austria, Styria, Carinthia și Carniola, dependente până atunci de stăpânirea rivalului său și i-a numit pe fii săi duci de Austria și de Styria, teritorii care au fost anexate de boemi după dispariția dinastiei Babenberg.. Dintr-un conte
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
de Medici. Carol al V-lea a fost nepot al Ducelui Carol al IV-lea de Lorena, care a fost obligat să abdice în favoarea fratelui său mai mic, când Franța a invadat Lorena în 1634. Francezii s-au retras din ducat în 1661, dar apoi l-a invadat încă o dată în 1670. Carol al V-lea născut la 3 aprilie 1643 la Viena a fost fiul Ducelui Nicolas François de Lorena. Pretenția lui Carol asupra ducatului nu a fost recunoascută de
Carol al V-lea de Lorena () [Corola-website/Science/299024_a_300353]
-
Francezii s-au retras din ducat în 1661, dar apoi l-a invadat încă o dată în 1670. Carol al V-lea născut la 3 aprilie 1643 la Viena a fost fiul Ducelui Nicolas François de Lorena. Pretenția lui Carol asupra ducatului nu a fost recunoascută de unchiul său, Carol al IV-lea. Din moment ce perspectivele sale nu erau bune s-a alăturat oficial curții de la Viena în 1662. A devenit un militar distins în serviciul Habsburgilor și a concurat de două ori
Carol al V-lea de Lorena () [Corola-website/Science/299024_a_300353]
-
Buda. În 1687 i-a învins pe turci la Mohács. Fiul său, Leopold cel Bun (1679-1729), a purtat între 1690 și 1697 în mod simbolic titlul de duce de Lorena, iar din 1697 și 1729 a intrat efectiv în posesia ducatului său. Fiul lui Leopold cel Bun a fost Francisc Ștefan de Lorena, ultimul duce al Lorenei (1729-1737), soț al Mariei Terezia, ales în 1745 împărat al Sfântului Imperiu Roman. Ducele s-a distins mai întâi în Bătălia de la Saint Gotthard
Carol al V-lea de Lorena () [Corola-website/Science/299024_a_300353]
-
provinciei. S-a logodit cu Marie Jeanne de Savoia în februarie 1662. Totuși a abandonat planul de căsătorie când a părăsit curtea franceză pentru cea imperială. Fratele său Ferdinand Philip de Lorena a murit în 1659 și Carol a moștenit ducatul de Bar de la el. În 1669, a încecat să fie ales rege al Polonoeo dar a fost învins în alegeri de Mihail Korybut Wiśniowiecki. În 1678 s-a căsătorit cu Eleanor de Austria, văduva lui Wisniowiecki. Ea era fiica împăratului
Carol al V-lea de Lorena () [Corola-website/Science/299024_a_300353]
-
al II-lea. În 879, regatul este iarăși obiectul partajării între succesori, revenindu-i lui Carloman. După suirea acestuia pe tronul francilor în 882, regatul revine la statutul de stat inclus în domeniile regilor francilor, devenind, în timp, odată cu dezvoltarea ducatului Aquitaniei și fărâmițarea feudală specifică epocii carolingiene, doar un titlu. Ultimul rege al Aquitaniei a fost numit Ludovic al V-lea cel Trândav de către fratele său Lothar, odată cu asocierea la domnie în 979, însă renunță trei ani mai târziu, pentru ca
Regatul Aquitaniei () [Corola-website/Science/299026_a_300355]
-
comerțul britanic cu Europa, vor reuși să izoleze Regatul Unit. Sistemul Continental era conceput să izoleze Regatul Unit, dar nu a reușit niciodată pe deplin așa ceva. Următorul stadiu al războiului a dus la alungarea forțelor ruse din Polonia și crearea Ducatului Varșoviei. Napoleon și-a întors atenția spre nord pentru a înfrunta resturile armatei ruse și pentru a cuceri capitala temporară a Prusiei, Königsberg. După bătălia de la Eylau (7 - 8 februarie), rușii au fost forțați să se retragă mai spre nord
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
căzut de acord ca Rusia să forțeze Suedia să se alăture Sistemului Continental. Așa s-a ajuns la declanșarea Războiului Finlandez din 1808-1809 și la fragmentarea Suediei în două părți separate de golful Botnic. Partea de răsărit a devenit Marele Ducat al Finlandei sub control rusesc. A Cincea Coaliție (1809) a Regatului Unit și Imperiului Austriac împotriva Franței s-a format în momentul când britanicii au intrat în luptă împotriva lui Napoleon în războiul peninsular. Din nou, Regatul Unit a rămas
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
să se mai întoarcă vreodată în peninsulă. În absența împăratului și a celor mai buni mareșali ai săi, situația francezilor s-a înrăutățit, în special după ce la comanda forțelor britanice a fost numit generalul Sir Arthur Wellesley. Austriecii au atacat Ducatul Varșoviei, dar au fost înfrânți în bătălia de la Raszyn 19 aprilie 1809. Armata poloneză a ocupat și Galiția Occidentală după acest prim succes. Napoleon și-a asumat comanda supremă pe frontul de est și și-a încurajat armatele în vederea contraatacului
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
cu Maria-Luisa, o arhiducesă austriacă, pentru a asigura o alianță mai stabilă cu Austria și de asemenea un moștenitor, pe care prima sa soție, Josephine, nu reușise să i-l ofere. În afară de Imperiul Francez, Napoleon controla Confederația Elvețiană, Confederația Rinului, Ducatul Varșoviei și Regatul Italiei. Teritoriile aliate includeau: Regatul Spaniei (Joseph Bonaparte), Regatul Westfaliei (Jérôme Bonaparte), Regatul Neapolelui (Joachim Murat, cumnatul lui Napoleon), Principatul Lucca și Piombino (Felix Bacciochi, cumnat al lui Napoleon), și foștii inamici, Prusia și Austria. În 1812
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
la un moment dat. Spania nu a reușit să mobilizeze decât cel mult 300.000 de oameni, dar la aceștia trebuie adăugați luptătorii de gherilă. Numai Statele Unite (286.730 de combatanți), Imperiul Maratha, Imperiul Otoman, Regatul Italiei, Regatul Neapolelui și Ducatul Varșoviei aveau mai mult de 100.000 de soldați sub arme. Chiar și națiunile mai mici aveau armate care rivalizau cu cele ale marilor puteri. Mai trebuie spus că numărul mumărul maxim de soldați aflați sub arme nu era același
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
înscenarea "La Grande-Duchesse de Gérolstein" cu Hortense Schneider în rolul principal. Ludovic Halévy a semnat și acest libret. Demisionat de curând din Corpul Legislativ, el și-a permis de această dată să critice printr-o acțiune localizată într-un fictiv ducat german din secolul al XVIII-lea militarismul care se făcea remarcat în Europa. Înțepăturile din piesă la adresa curții ruse și a împărătesei Ecaterina se îndreptau de fapt împotriva politicii militariste practicată de Napoleon al III-lea, care tocmai eșuase în
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
la Karlsruhe, Germania) a fost un scriitor și poet german, foarte popular în secolul XIX. A scris povestiri și lucrări epice în versuri, precum și textele unui număr mare de lieduri. Joseph Victor Scheffel era fiul unui fost maior în armata ducatului de Baden care era și inginer constructor, consilier superior de construcții la Karlsruhe , membru al comisiei de regularizare a cursului Rinului. Mama sa, născută Josephine Krederer, fiica unor comercianți prosperi din Oberndorf am Neckar, era o femeie cu mari calități
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
mult sub influența prusacă. La jumătatea secolului al XIX-lea Säckingen era un orășel tihnit cu o populație de aproximativ 1.500 locuitori. Cu toate acestea era sub pază militară severă, deoarece după înnăbușirea revoluției din 1848 din Germania, conducătorii ducatului de Baden se temeau de propagarea ideilor revoluționarilor și republicanilor care fugiseră în exil în Elveția. Acesta era orașul pe care și l-a ales Joseph Scheffel ca reședință. Și-a găsit o locuință în clădirea "Hallwyler Hof” care aparținea
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
lituanian unificat, Regatul Lituaniei. În perioada timpurie a lui Gediminas au fost ocupate teritorii care astăzi fac parte din Belarus, Ucraina, precum și părți din Polonia și Rusia. Astfel, istoria Lituaniei cunoaște o perioadă de apogeu în Evul Mediu, când Marele Ducat al Lituaniei se întindea de la Marea Baltică la Marea Neagră, fiind cel mai mare stat din Europa. În 1386, prin căsătoria regelui lituanian Jogaila cu prințesa Poloniei, Jadwiga, se formează imperiul Polonezo-Lituanian (Uniunea de la Krewo). În 1410, în bătălia de la Grunwald, lituanienii
Istoria Lituaniei () [Corola-website/Science/304568_a_305897]
-
XI-lea, lituanienii plăteau tribut Rusiei Kievene, dar în secolul următor, aceștia încep să atace și să jefuiască teritoriile învecinate. Lupta pentru supremație dintre liderii militari lituanieni creează premisele înființării unor formațiuni prestatale care ulterior se vor uni în Marele Ducat al Lituaniei. La începutul secolului al XIII-lea, două ordine religioase germane, Cavalerii teutoni și "Frăția Livoniană a Crucii" aveau sunb stăpânire o mare parte din teritoriul celor trei state baltice de azi. Sub conducerea lui Mindaugas, un număr redus
Istoria Lituaniei () [Corola-website/Science/304568_a_305897]
-
încheind înțelegeri secrete cu acesta. Unchiul său, Kęstutis, îl ia prionier și izbucnește un război civil, în urma căruia Kęstutis este capturat și condamnat la moarte, dar este salvat de fiul său, Vytautas cel Mare. În 1322 Vilnius devine capitala Marelui Ducat al Lituaniei. În 1377, Regina Jadwiga a Poloniei este nevoită să se căsătorească cu Jogaila, care devenise mare duce al Lituaniei și care se botezase devenind Vladislav. Unită cu Polonia, Lituania avea asigurată apărarea împotriva Germaniei (mai ales a cavalerilor
Istoria Lituaniei () [Corola-website/Science/304568_a_305897]
-
influența limbii și culturii poloneze în între teritoriul. Clasele sociale superioare încep să utilizeze tot mai mult limba poloneză care, în 1696, devine limbă oficială înlocuind-o pe cea lituaniană și pe cea ruteană. Totuși, pentru aceste două secole, Marele Ducat al Lituaniei continuă să existe, să aibă o oarecare autonomie în cadrul uniunii statale, având legi separate, armată și trezorerie proprie. Constituția din 3 mai 1791 adoptată de Seimul Poloniei încearcă să integreze Lituania și Polonia într-o uniune statală indivizibilă
Istoria Lituaniei () [Corola-website/Science/304568_a_305897]
-
un act eliberator. Speranța lituanienilor a fost spulberată la scurt timp după retragerea armatelor lui Napoleon, deoarece țarul Nicolae I intensifică rusificarea regiunii. Partea de sud-vest a teritoriului lituanian care fusese anexată de Prusia în 1795 și apoi în efemerul "Ducat de Varșovia" în 1807, devine parte așa-numitului "Regat al Poloniei", administrat de ruși, iar restul Lituaniei rămânând în continuare provincie rusească. În anii 1831 și 1863 au loc mișcări de insurgență în rândul populațiilor lituaniană și polonă. Acestea s-
Istoria Lituaniei () [Corola-website/Science/304568_a_305897]
-
pe larg, inclusiv în literatură, în Lituania Mică, o regiune aflată sub domiația Prusiei. Redeșteptarea conștiinței naționale începe în rândul populației sărace ca apoi să se extindă în cadrul aristocrației. Apar primele ziare în lituaniană, "Aušra" și "Varpas", care glorifică Marele Ducat al Lituaniei și eroii istoriei naționale. Apar primele organizații de opoziție față de guvernarea rusă. Acțiunea represivă din partea autorităților nu întârzie să apară. O primă consecință o constituie interzicerea presei lituaniene. Mișcarea naționalistă lituaniană continuă să crească în amploare. În timpul frământărilor
Istoria Lituaniei () [Corola-website/Science/304568_a_305897]