KorAP: Find »[drukola/base=echilibru & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...79 80 81 ...1421 >

35,511 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756

istoric, piața a apărut înaintea Statului și consideră concurența ca pe un dat natural. Pentru el, sistemele economice nu dispun decît de două arhetipuri. Unul, numit "Nomos", este rodul libertății de manevră a indivizilor și conduce la un stadiu de echilibru autoreglat prin adaptarea actorilor la informațiile pe care le transmite sistemul de prețuri. Celălalt, botezat "Taxis", trimite la o ordine construită de către o autoritate care distribuie resursele și rolurile economice, după criterii care îi sunt proprii. Pentru Hayek, a alege

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
un proces mai mult sau mai puțin centralizat, deși politicile publice fac și ele obiectul unui raport între cerere (care emană de la cetățeni) și ofertă (care emană de la autorități: Parlament, Guvern și administrații locale). Din aceasta rezultă, într-o democrație, echilibrul soluțiilor. De aceea e foarte important rolul autorităților publice și, în special, al Guvernului, care concepe, desfășoară, pune în aplicare politici publice și al autorităților locale, acolo unde sistemul cunoaște un grad de descentralizare sporit. 2.1. Rolul guvernelor " Nu

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Publicarea, în 1936, a Teoriei generale a utilizării mîinii de lucru, a dobînzii și a banilor a revoluționat politica macroeconomică, punînd în evidență rolul primordial pe care guvernul și bugetul public îl au de jucat în stimularea economiei și realizarea echilibrului macroeconomic. Doctrina keynesiană se bazează pe intervenția fiscală și monetară activă a guvernului în economie, pentru stimularea cererii, a creșterii și ocupării. "Abordarea keynesiană propunea ca guvernele să soluționeze cererea efectivă în cîteva moduri: să o facă să crească, dacă

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
să opereze pe o bază morală și le-gală. Cînd puterea economică și politică este concentrată în mîinile unei elite, sau ale unui partid, grup social etc., pericolul devine mare. De aceea, tensiunea permanentă între elementele contradictorii prezentate poate asigura echilibrul de forțe economice și politice. Cînd acest echilibru este consolidat putem vorbi despre o societate bazată pe beneficiu, complementaritate între sistemul economic de piață și sistemul politic democratic. Dar ce înseamnă, de fapt, intervenția Statului în economie? Po-trivit lui B.

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
gală. Cînd puterea economică și politică este concentrată în mîinile unei elite, sau ale unui partid, grup social etc., pericolul devine mare. De aceea, tensiunea permanentă între elementele contradictorii prezentate poate asigura echilibrul de forțe economice și politice. Cînd acest echilibru este consolidat putem vorbi despre o societate bazată pe beneficiu, complementaritate între sistemul economic de piață și sistemul politic democratic. Dar ce înseamnă, de fapt, intervenția Statului în economie? Po-trivit lui B. Milanovici, "amestecul Statului se definește ca fiind ansamblul

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Relația dintre calitate și cantitate este numită colaționare și este baza pentru o reglementare optimă din partea guvernului și pentru stabilirea tarifelor pentru acest tip de bunuri. Prin urmare, diferențele dintre bunurile private și cele publice derivă din caracteristicile lor. Un echilibru se stabilește pentru un bun public atunci cînd capacitatea totală de a plăti pentru output-ul public este egală cu prețul la care producătorul este dispus să furnizeze acel nivel de output. Teoria neoclasică sugerează că "pentru ca un bun public

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
a furniza bunuri și servicii publice. Sunt în proprietate publică, sau preponderent publică, iar scopul lor nu este maximizarea profitului, ci satisfacerea nevoilor unei comunități, sau îndeplinirea unor obiective naționale (creșterea și dezvoltarea economică, stabilitatea prețurilor, ocuparea mîinii de lucru, echilibrul extern, atenuarea disparităților regionale ș.a.). Nu există, însă, o separație clară a sferei publice de cea privată. Multe obiective sunt dezvoltate în comun, prin parteneriate public-privat, iar întreprinderile publice nu se mai limitează doar la producția de bu-nuri și servicii

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
și o redistribuire echitabilă a veniturilor, în condițiile în care prețurile și tarifele erau administrate, integral sau în parte. În plus, ele trebuiau să fie motorul unei creșteri sustenabile, matrici ale utilizării eficiente a resurselor, furnizoare de stabilitate a prețurilor, echilibru extern etc. Toate strategiile de dezvoltare economică, atît în țările dezvoltate, cît și în cele în curs de dezvoltare, vreme de decenii, s-au bazat pe acest pilon principal: întreprinderea publică. La sfîrșitul perioadei Welfare-State-ului, aceasta era cel puțin la fel de

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Este, de exemplu, cazul automobilului. Constructorii și utilizatorii nu țin seama decît de costurile private, dar pietonii din marile aglomerări urbane respiră gazul de eșapament, iar riveranii marilor axe de transport suportă zgomotul, poluarea atmosferică etc. Altfel spus, punctul de echilibru obținut spontan pe piață, plecînd de la costurile private, nu este un punct optimal. El nu permite o bună afectare a resurselor și se impune o intervenție pentru ca acele cantități schimbate din bunul născător de toxine să se modifice pentru a

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
costurile private, nu este un punct optimal. El nu permite o bună afectare a resurselor și se impune o intervenție pentru ca acele cantități schimbate din bunul născător de toxine să se modifice pentru a reduce costul social. De la punctul de echilibru trebuie ajuns la un alt punct ce semnifică o reducere a cantităților schimbate și o creștere a prețurilor. Într-o primă aproximare, se rămîne într-o logică comercială, operîndu-se o modificare a prețului. Dar, în măsura în care Statul sau colectivitate decide să

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
ajuns la un alt punct ce semnifică o reducere a cantităților schimbate și o creștere a prețurilor. Într-o primă aproximare, se rămîne într-o logică comercială, operîndu-se o modificare a prețului. Dar, în măsura în care Statul sau colectivitate decide să modifice echilibrul comercial, fixînd un preț care să acopere costurile sociale, poate să apară o reparație din partea acestora. Se poate cere, de exemplu producătorilor să plătească o redevență, numită "taxă pigoviană", cu referință la A.C. Pigou, care permite să fie indemnizate victimele

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
se poate reduce costul social și obține internalizarea sa. Dar există și alte metode de internalizare. 2.2.2. Principiile internalizării Pentru a înțelege aspectele uneori surprinzătoare pe care le ia internalizarea, e necesar de precizat ceea ce diferențiază punctul de echilibru spontan al pieței de punctul optimal, dacă ținem seama de costurile sociale. Acestea din urmă se pot descompune după cum urmează: costul privat suportat de producători pentru oferta adițională; costul extern internalizabil, în sensul că el reprezintă surplusul consumatorilor și al

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
mai mare, deturnează o parte din aceste venituri. Era necesară cedarea și a altor surse de venit, cum ar fi, de pildă: 3% din TVA, impozitul pe profit de la unitățile de subordonare locală ș.a. Aceasta ar fi asigurat un relativ echilibru, dar cine a zăbovit să facă asemenea calcule? Legile respective sunt putem spune prost făcute, nearmonizate între ele și cu restul legislației, iar pregătirea aplicării lor nu a fost făcută cum se cuvine. Aceasta înseamnă că necesara descentralizare nu a

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
a serviciilor publice de interes local; • asigurarea participării populației la deciziile adoptate; • apărarea împotriva abuzurilor puterii centrale. Putem sesiza aici o anumită contradicție între caracterul dorit larg democratic al deciziilor adoptate și necesara lor eficiență economi-că. Cuvîntul magic este aici echilibrul, ca și în privința raporturilor de competențe și responsabilități dintre administrația centrală și cele loca-le. Decizia optimă sau optimizarea deciziei poate astfel asigura dezvoltarea echilibrată a întregului teritoriu. O garanție reală împotriva unei centralizări excesive o constituie autonomizarea deciziilor în privința

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
ce reprezintă comunitățile. Cel mai mare avantaj consistă în apropierea de nevoile reale ale populației și de preferințele sale politice, în timp ce dezavantajul major constă în dificultățile de coordonare la nivel național, de desfășurare a politicilor macroeconomice și de asigurare a echilibrelor la nivel național. Pentru surmontarea acestui dezavantaj, autoritățile centrale pot introduce reglementări legale și financiare privind partajarea sarcinilor și a responsabilităților. Apoi, ele au la dispoziție mecanisme de control, evaluare și audit, instituirea de standarde, caiete de sarcini etc, ca

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
susținută și de faptul că cererea este foarte puternică atunci cînd costul suportat este slab și invers. Este de reținut faptul că raționalitatea fiecărui agent este fondată pe egalizarea prețului plătit de utilitatea marginală procurată prin folosirea bunului colectiv considerat. Echilibrul astfel obținut corespunde deci unui optim în sens paretian, deoarece el poate fi menținut fără a degra-da situația unuia din doi electori. În pofida caracterului său seducător, slăbiciunile acestui model sunt totuși destul de ușor de reperat: aplicate, duc la o complicare

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
opțiunile sale, colectivității. Această putere poate fi ea însăși impusă colectivității (dictatură) sau delegată temporar de către cetățeni responsabililor politici în situație de liberă competiție pentru putere (democrație). 4.3. Teoria organizațiilor Știința economică, fascinată de rigoarea demonstrațiilor lui Walras privind echilibrul economic general, a oferit pieței un loc central. În același timp, am văzut că rolul Statului a fost definit în funcție de lacunele pieței. Totuși, cu ajutorul organizațiilor, descoperim un teritoriu rămas multă vreme neexplorat, deși nu lipsea interesul. Ca pentru a recîștiga

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
5.3. Politica dezvoltării regionale Dezvoltarea unor teorii și a unor politici ale dezvoltării regionale s-a produs mai ales după al Doilea Război Mondial, avînd ca bază macroeconomia keynesiană și alte modele ulterioare și ca principal obiectiv realizarea unui echilibru economic teritorial, omogenizarea ni-velelor de dezvoltare ale diferitelor regiuni în spiritul coeziunii sociale. Aceasta a însemnat redistribuirea venitului național în favoarea comunităților sărace, dar și stimularea competitivității piețelor locale, care să pună în valoare potențialul divers al regiunilor. Politicile regionale

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
logici proprii. Mîna de lucru caută salarii mai ridicate, iar capitalul caută profit și pentru aceasta va prefera zonele cu facilități și care oferă o anumită stabilitate. Răspîndirea celor doi principali factori de producție este extrem de inegală. De aceea, un echilibrul teritorial relativ nu poate fi atins, din punct de vedere economic, decît printr-o mobilitate crescută. Atît piața muncii cît și cea a capitalului sunt piețe imperfecte, chiar în țările cele mai dezvoltate. În ce privește piața muncii, ajustările spontane nu se

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
o iluzie. Pe lîngă resursele financiare, autonomia locală presupune, desigur organe și instituții proprii de administrare și o legislație care să o respecte, mai ales în relațiile cu Statul. La toate nivelele de organizare administrativă trebuie urmărit și consfințit principiul echilibrului, al egalității relative între resursele acestora și activitățile de finanțat, în baza unor patrimonii și reguli clar stabilite. Comunitățile locale nu trebuie discriminate, spre binele tuturor. Autonomia locală se impune din considerente de eficiență mai ridicată, de mai bună cunoaștere

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
care o vom califica drept "reglare indirectă", în sensul că ea nu este dorită și controlată în mod explicit. Cum remarca Hayek, încrederea acordată încrederii indirecte, fondată pe libertatea de întreprindere și pe jocul concurențial nu provine din căutarea unui echilibru general, care ar fi de asemenea un opti-mum. "Austriecii" nu sunt, la modul propriu, continuatori ai lui Walras, care visa să ajungă prin intermediul pieței la un soi de armonie socială, dacă nu chiar la egalitate. Dimpotrivă, acești autori se bazează

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
o ocazie de a le pune în operă și astfel de a crește oferta; La sfîrșitul perioadei, această producție adițională va genera un venit ce va fi tradus printr-o economie care va compensa dezechilibrul inițial. Ex-post, vom avea deci echilibru între economii și investiții, echilibru finanțat printr-o așa-zisă "economie anticipată". Acest raționament conduce la repunerea în cauză a rolului monedei în economie, pentru că el oferă creditului un rol motor, o capacitate de a suscita fluxuri reale în dezvoltarea

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
pune în operă și astfel de a crește oferta; La sfîrșitul perioadei, această producție adițională va genera un venit ce va fi tradus printr-o economie care va compensa dezechilibrul inițial. Ex-post, vom avea deci echilibru între economii și investiții, echilibru finanțat printr-o așa-zisă "economie anticipată". Acest raționament conduce la repunerea în cauză a rolului monedei în economie, pentru că el oferă creditului un rol motor, o capacitate de a suscita fluxuri reale în dezvoltarea tranzacțiilor. Dar, încă o dată, nu

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
poate cunoaște implicațiile deciziilor luate? 6.1.2. Șarmul și ambiguitățile noțiunii de reglare Noțiunea de reglare a fost împrumutată de economia politică de la științele naturii. La origine, noțiunea de reglare este direct legată de cea de laissez faire. Căutarea echilibrului trece prin căi indirecte, deoarece urmîndu-și interesul personal ar contribui fără să știe la promovarea interesului general. Intervenționismul statal se fondează, din contra, pe principiul unei acțiuni directe, în general mînată de dorința de stabilizare, deci avînd în spate un

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
mecanismelor ce concură la reproducția de ansamblu, ținînd cont de structurile economice și de formele sociale în vigoare". Ne aflăm aici în proximitatea științelor naturii, deoarece în biologie reglarea desemnează funcțiile ce permit menținerea unui organism într-un stadiu de echilibru interior, atunci cînd este supus la modificări ale mediului sau evoluează. Dar Școala Reglării nu se cantonează în analogie, ci se interesează de asemenea în privința modificărilor ce au permis capitalismului să se mențină, mai ales prin mutații de ordin instituțional

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]