3,474 matches
-
Cea mai impor-tantă dintre ele a fost propusă de către fizicienii americani J.B.S. Haldane, John Bernal, Paul Dirac și Freeman Dyson și susține că universul și viața sunt veșnice. Haosul însuși face plauzibilă această ipoteză", care elimină un număr mare de enigme. Astfel, fizica invadează teologia, în încercarea de a înțelege natura ultimă a realității. Autorii amintiți susțin, mai mult decît curajos, că fizica poate să-l "afle" pe Dumnezeu. Dacă nu a făcut-o pînă acum este pentru că nu a privit
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
Iurașcu și-a făcut diferite însemnări marginale, "ca să se știe". Cum a ajuns cartea aceea de la mănăstirea Ilișești în mîna lui Vasile Iurașcu, pentru toată viața, iar apoi a trecut la fiicele sale, maici la mănăstirea Agafton, încă rămîne o enigmă. Iconomul stavrofor Alex. H. Simionescu, protoiereul județului Botoșani, cu prilejul întocmirii unei monografii a mănăstirii Agafton, a dat peste cartea aceea, cu slove chirilice, căreia, din cauză că-i lipsea începutul, i-a pus titlul Mărgăritarul lui Zlataust și a zis că
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
persoane, spiritualitățile religioase sau filosofice pot reconforta, ne pot redesena orizonturile, ne pot ajuta să trăim mai bine. Așa stând lucrurile, a crede că un sistem de gândire sau o metodă de orice fel poate furniza soluția durabilă, definitivă a enigmei fericirii este o mare iluzie. Ar însemna să refulăm în cele mai mari profunzimi ceea ce, sub numele de inconștient, desemnează imposibilitatea unei depline posesii asupra propriei persoane. Dovada o avem în fiecare zi: omul nu e „stăpân și posesor al
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
fericirii de realizările tehnicii, dar un abis continuă totuși să separe aceste două universuri. Omul prometeic seamănă cu un pitic cocoțat pe umerii unui uriaș: ne rămâne să trăim cu conștiința că fericirea este ceva de nestăpânit, fugitiv, imprevizibil, o enigmă de nedescifrat astăzi și, fără îndoială, și mâine. Etică și estetică: o nouă barbarie?tc " Etică și estetică \: o nouă barbarie ?" În paralel cu biosfera, lumea spiritului sau a culturii apare ca un alt mare continent devastat de capitalismul de
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
nu își modifică toți comportamentul și, mai ales, nu și-l modifică imediat; însă unii se schimbă, iar alții devin activi din punct de vedere politic. Între globalizare și democratizare ca mișcări sociale există o legătură complexă, care generează alte enigme și contradicții. Valul prezent de globalizare, ce promovează și glorifică roadele pieței capitaliste libere, își are originile intelectuale în gândirea acelorași filosofi europeni din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea care au elogiat beneficiile democrației, au susținut răsturnarea
Gen, globalizare şi democratizare by Rita Mae Kelly (ed.), Jane H. Bayes (ed.), Mary E. Hawkesworth (ed.), Brigitte Young (ed.) [Corola-publishinghouse/Science/1989_a_3314]
-
atâtea destine umane și unde se aud neîncetat zgomote și voci, trăiesc două personaje-cheie: în pod, Bătrânul filozof care împăiază păsări, posesor al unui scrin plin de hârtii îngălbenite de vreme, despre care se spune că ar închide în el enigma vieții; la subsol, ciudatul Portar care comandă luminii, deși aparține lumii întunericului. Crescut într-o mină, sub pământ, omul se simte bine în cămăruța lui, unde soarele nu pătrunde niciodată. Bătrânul locatar al podului îl compară chiar cu un rege
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în toate fazele ei: punerea la încercare, frământarea căreia îi dă naștere și apoi iertarea. Căci Moș Crăciun este cel ce va plănui furtul copilului, ca probă la care va fi supusă femeia narcisistă; tot lui i se datorează dezlegarea enigmei de către Bătrânul filozof, căruia îi va dărui alți ochi: Care să-i îngăduie să vadă, în sfârșit, Ceea ce rămâne nevăzut pentru restul muritorilor. În locul mirajului, gata oricând să dispară, să se spulbere dacă te apropii prea mult de el, Moș
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
duhurile! Moș Crăciun îi răspunde: Așa o să poți vedea că viața e spirit, Un spirit închis, însă, într-un trup ori într-un obiect. Imaginea reflectată și visul sau adevărul umbrelor În acest sens crede Strindberg că teatrul ne dezvăluie enigma vieții, o viață unde totul e dublu, unde totul se înscrie în tensiunea dintre corp și spirit, dintre corp și suflet. Așa se explică de ce femeia narcisistă din Mănușa neagră îndură atât de greu absența copilului, priveliștea patului gol și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să urmărească desfășurarea slujbei religioase? Doar ea îi permite acestuia să vadă lumea pe față, lumea reală fiind doar o copie pe dos, un revers al lumii autentice, o contrafacere. Prin jocul reflectării inverse, oglinda restaurează adevărul, ordinea inițială. Cheia enigmei, secretul ascuns sunt scoase la iveală de un reflex, de un vis, de o imagine spectrală. În prologul la Visul..., Agnes, fiica lui Indra, coboară purtată de un nor pe pământ, printre oameni; în ultimul tablou al piesei, ea va
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
-și mai amintește decât că „acolo, lucrurile erau într-adevăr ceea ce păreau să fie”. Nu există, așadar, un adevăr al vieții și nici un adevăr al oamenilor în afara celui revelat de privirea scrutătoare și nemiloasă a morții, singura care poate descifra enigmele existenței, fie și cu prețul spulberării iluziilor. Prin însuși faptul de a fi rămas neterminată, Insula morților apare ca expresie a unei viziuni-limită asupra teatrului (deși dramaturgul a renunțat să o precizeze, să o circumscrie cu claritate), o viziune a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a pândit ivirea liniilor și culorilor, molcoma configurare a chipului cu ochii care Îl priveau de pe fundul tăviței. Apoi, de cum s-au uscat copiile, Faulques a stat multă vreme cu ochii pe ele, conștient că se apropiase din plin de enigmă și de formularea ei fizică. Primele două erau imperfecte, cu o ușoară problemă de focalizare; dar a treia era limpede și deslușită. Fata era tânără și transparent frumoasă, În ciuda cicatricei care Îi marca orizontal bărbia și buzele crăpate - aidoma fisurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și muncii lor. Pentru el totul era doar o mișcare prin rețeaua fascinantă a problemei legate de viață și daunele ei colaterale. Fotografiile lui erau ca șahul: acolo unde alții vedeau luptă, durere, frumusețe ori armonie, Faulques nu vedea decât enigme combinatorii. La fel se Întâmpla cu vasta pictură la care lucra acum. Când Încerca să rezolve ceva pe peretele circular, el era la antipodul a ceea ce lumea comună numea artă. Ori poate că, odată ce lăsase În urmă cine știe ce punct ambiguu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
nici o legătură Între ele pe eșichierul cadrilat și riguros care cuprindea Întreaga lume, rațiune și viață. Și e greu, spunea prietenul lui, să accepți absența sentimentelor În univers, natura lui neîndurătoare. Bătrânii oameni de știință o priveau ca pe o enigmă care putea fi dezlegată doar dacă erai În posesia codului adecvat: ceva cam ca o hieroglifă oferită de Dumnezeu. Asta Înseamnă că Într-un anume mod poți avea dreptate, deoarece, dacă schimbăm vorba „Dumnezeu” cu conceptul de sistem al unor
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
care Îl cunoștea deja, dar pe care nicicând până atunci, alături de Faulques, nu ajunsese să-l privească astfel. E dezordinea abstractă devenită realitate, spunea. La fel de densă ca și Alegoria sacră a lui Bellini, nu ți se pare? Atât de suprareală. Enigmele vorbesc Între ele și nu ne lasă să ne băgăm În vorba lor. Suntem de-acum În secolul XV. Maeștrii bătrâni știau, ca nimeni altul, să facă vizibil invizibilul. Te-ai uitat la munții și stâncile din fundal? Te duc
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
-i chiar așa de greu. Trebuie doar să fii puțin atent - Faulques a arătat spre frescă. Structura mea e compatibilă cu bunul-simț. Chipul lui Markovic s-a luminat. - Așa că asta-i tot. - Desigur. - Pictura dumitale e plină de ghicitori, de enigme, mi se pare. - Toate picturile bune sunt așa. Altfel, sunt doar zugrăveli pe pânză ori pe perete. - Crezi că pictura dumitale e bună? - Nu. E mediocră. Dar Încerc s-o fac să semene cu cele bune. Croatul și-a luat
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cu timpul, pictorul ar fi Început să se teamă de fiorul absurdului și de pustiul pe care el Însuși Îl evoca. În fața unei pânze din 1958, care reproducea mănușa roșie pictată cu patruzeci și patru de ani În urmă, În Enigma fatalității (deși timpul era suspect la un artist care falsifica uneori data propriilor opere), contemplând gânditoare pictura, Olvido murmurase În italiană acel taci și odihnește-te: aici se sfârșește cântul. Al vieții tale. Al vechiului bocet. Apoi Îl privise pe
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Îndoială, ori ar trebui să le știi, fiindcă unul seamănă cu fotografiile tale: e plin de reguli, escadrile și instrumente; se numește Melancolia plecării. Știi la care mă refer? Sigur că știi. Cel de la Tate Modern din Londra. Celălalt e Enigma sosirii. Interesante, nu? Vorbise foarte serios, ridicase o mână ca să mângâie afectuos fața lui Faulques și nu mai adăugase nimic. Apoi o pornise singură prin odăi, iar el mersese În urma ei, privind-o, spionând imaginea fetiței ce se mișcase prin
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
destul de bună. Ca sunetul muzicii pentru auz, ea obliga ochiul să privească fără grabă chiar unde trebuia să privească. Ducându-te de mână de la ceea ce era evident la ceea ce era ascuns, țesătura de linii și forme pe care figurativul - personaje, enigme distilate În manifestări fizice - se potrivea perfect cu intensitatea sobră, și menținea totul Între limite naturale. Împiedica arbitrarietatea, urletul. Excesul. Dezmințea haosul aparent. Pe paleta mentală a lui Faulques, pictura avea greutatea unui cerc albastru, inexorabilul unei linii negre. Fiindcă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
agenților. Ei sunt cei ce garantează exactitatea informațiilor și aplică măsurile de securitate necesare. Fără asta, Puterea, cât e ea de putere, e dezarmată, pusă cu spatele la zid, gata oricând să sară în aer. În cazul de față, confruntați cu o enigmă neprevăzută de regulament, supraveghetorii perplecși o interpretează ca pe un semn de slăbiciune a regimului statal, ceea ce îi face să devină circumspecți, dacă nu chiar nesupuși, căci ei știu că supravegherea pe care o exercitau s-a lovit de un
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
să dea, în sfârșit, frâu liber sentimentelor ce-l copleșesc (cum altfel, susține Polonius, s-ar putea explica toată „nebunia” lui?), dar și această strategie va fi sortită eșecului, iar supraveghetorii nu vor reuși, nici de data aceasta, să dezlege enigma. Nu numai pentru că interpretează greșit semnificația scenei la care asistă, ci și pentru că - unele montări scot în evidență acest lucru - Hamlet a descoperit uneltirea și, avertizat, și-a îngăduit să se amuze pe seama uneltitorilor, inducându-i din nou în eroare
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
cercetării nu putem trece cu mult dincolo de simpla recunoaștere a sistemelor În dimensiunea lor logică, urmînd analogia lingurii care străbate Tărîmul de Supă. Cu alte cuvinte, putem concepe lingura și totuși lumea superdimensionată din care provine lingura este Încă o enigmă pentru noi, la fel și modul În care lingura intră În interacțiune cu alte nenumărate sisteme din alte dimensiuni logice pentru a forma modelul complex pe care Îl denumim istorie. În cele ce urmează intenționăm să trecem dincolo de generalități În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Tatăl. Și iarăși, nu sînt doi Fii Înscăunați laolaltă, ci este doar unul, căci Logosul s-a unit cu carnea”. Deși nu era ceresc 52, trupul lui Cristos a mers la ceruri. Numai un apolinarism susținut putea să rezolve această enigmă, iar Chiril a fost acuzat de Înclinații docetiste ascunse. Cu Eutihie al Constantinopolului problema este din nou ridicată și duce la Conciliul de la Calcedon (451). Cristologia lui Eutihie trece de granița labilă dintre apolinarism și ortodoxie, pe care Chiril al
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
care Îi atribuie un dualism radical. Potrivit ereziologilor de mai Înainte Însă, biserica „sclavonilor” profesa, dimpotrivă, o doctrină monarhiană asemănătoare cu cea a bogomililor. Dacă bosniacii ar fi fost dualiști radicali În secolul al XII-lea, atunci s-ar dezlega enigma catharismului. Însă cum nu erau, ea persistă. Într-adevăr, au existat două grupuri distincte de cathari: unul de credință bogomilică și un altul care predică un dualism radical de origine intelectuală, alcătuit dintr-un amestec de origenism și maniheism, În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
să explice de ce un Înger subordonat lui Dumnezeu se poate transforma Într-un Demiurg ignorant și, uneori, rău. Captivanta cercetare a lui Alan F. Segal, care Înfățișează amploarea fenomenului diteismului În iudaismul elenistic și rabinic, nu oferă nici ea cheia enigmei gnostice 211. 11. Rezumat al mitului Demiurgului Analizînd comentariile gnostice despre Geneză asupra cărora ne-am concentrat pînă acum (HA, SST, AJ, EvEg și Irineu despre ofiți), Nils A. Dahl a ajuns la concluzia că s-ar putea reconstitui „arhetipul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
singura evanghelie veritabilă. Însă falșii creștini Încropiseră celelalte evanghelii și o adulteraseră chiar pe cea a lui Pavel pînă cînd devenise de nerecunoscut, sub forma „Evangheliei lui Luca”. Ce Îl făcea pe Marcion să fie atît de sigur că rezolvase enigma falsificării adevăratei evanghelii a lui Isus Cristos? Contrar practicii obișnuite În epoca lui, Marcion nu a pretins a fi avut parte de nici un fel de revelație directă care să-i fi indicat În mod infailibil ce era adevărat și ce
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]