2,011 matches
-
februum: mijloc de purificare, cf. grecescul sphedròn; fides: instrument cu corzi, cf. grecescul sphides; tubus, tuba: instrument de suflat, cf. grecescul stypos, stype; Via Potaxe "Via Pota": divinitate (singular și plural) de la Roma, cf. micenianul *woikos potnias*, „casa stăpânei”: prin etimologia populară expresia a fost pusă În legătură cu Victoriaxe "Victoria". Conform opiniei lui Peruzzi, numele de vase ar putea fi mărturia unor libații, instrumentele de suflat de purificare s-ar referi la sărbătorile tubilustrium (23 martie și 23 mai) și la lupercalia
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Peruzzi explică lup-ercalia ca „lup-arcadian”, iar Panxe "Pan" Lykaiosxe "Pan Lykaios", zeul sărbătorii, ar duce tot la Arcadia șxe "Evandru"i la religia miceniană. Ciclurile de povestiri despre Evandruxe "Evandru", „omul bun” de pe Palatin, și mama sa, Nicostrataxe "Nicostrata", sau etimologia populară arcadiană a lui mons Palatinus nu ar fi, așadar, decât născociri târzii ale unor bucolici romantici, dar În substanța, dacă nu și În amănuntele lor, ar reprezenta o tradiție ce vine din epoca bronzului. Dacă acest nucleu substanțial ar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Imaginile se pot justifica numai dacă sunt contemplate nu cu ochii, ci cu spiritul. Acest mod de organizare a diferitelor nivele de Înțelegere, tipic oricărei forme de interiorizare intelectuală, duce cu necesitate la alegoreza imaginilor și atributelor zeilor și la etimologia numelor lor4. Este tocmai ceea ce a făcut Varro cu pasiune teologică, sprijinindu-se pe lucrări anterioare, mai cu seamă ale stoicilor. Prin explicații luate din ordinea naturală (interpretationes physiologicae) el pune zeii statului În legătură cu „teologia naturii” (cf. subcapitolul 4.2b2
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
acest gen de acțiune cultuală sunt puțin tehnice. Oferirea unui animal nu Înseamnă altceva decât „a face un lucru sacru” (rem divinam facere); diferența Între jertfirea unui animal și jertfa vegetală nu se exprimă prin opoziția „sângeros-nesângeros”; oricare ar fi etimologia sa, mactare nu Înseamnă „a ucide”, așa cum am Învățat la școală, unde termenul era legat de „abator” (macellum)2. Iar, la origine, macellum nici nu Înseamna măcar „abator”, „măcel”. La fel, nici litare nu Înseamnă „a tăia, a ucide”, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
diferite calități. Atât religia practicată de oameni, cât și zeii romani, fie cei cunoscuți după nume și funcție (di certi), cât și cei necunoscuți (di incerti), sunt reduse la această structură. Instrumentele principale prin care se exprimă această gândire sunt etimologia (În nume este conținută natura lucrurilor), alegoreza și demitologizarea 1, analogia și identificarea 2, speculația asupra numerelor 3 și, În sfârșit, spiritualizarea: „zeii adevărați nu au nevoie de sacrificii, nici nu le doresc” (I fr. 22). Imaginile de cult, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cercetare. Cu acest episod, Varro ajunge până În vremea sa. c) Istoricizarea temei „religiei” se exprimă prin confruntarea „odinioară/acum” sau „cei din vechime/noi astăzi” 1. Varro se simte membru al unui „popor străvechi” (I fr. 12). Folosindu-se de etimologie, el găsește originea terenurilor (cf. Varro, De lingua latina, 7, 45). Schimbările suferite de limba latină i-au ascuns sensul adevărat (I fr. 66): Cei din vechime numeau altarele asas, dar apoi, după ce s s-a schimbat În r, spuneau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
construirii marelui Serapeum În Alexandria, ridicat de Ptolomeu I În cartierul Racotis, acolo exista deja „un mic templu consacrat din vremuri străvechi lui Serapis și zeiței Isisxe "Isis"”. Un ultim element al tabloului este furnizat de Plutarh atunci când, propunând o etimologie ulterioară, conform obiceiului antic de a căuta În etimoane semnificația realităților corespondente, afirmă că numele lui Serapis derivă din verbele grecești care Înseamnă „a Împinge” (soèo) și „a lansa” (sèuesthai). Zeul este, de fapt, cel care dă impuls mișcării universale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unei posibile și utile comparații indo-iraniene. Printre acestea trebuie menționate Fravașixe "Fravași" și Khvarenahxe "Khvarenah" cărora li s-au dedicat două dintre cele mai importante yașt din Avesta. Numele purtat de primele, fravași („preferință”), este foarte probabil zoroastrian, conform unei etimologii care leagă cuvântul de rădăcina var „a alege” (Narten, 1985; Kellens, 1989a; cf. și Lommel, 1927, pp. 104 sqq.), dar conceperea lor este aproape sigur mai veche decât Zoroastruxe "Zoroastru". G³th³ nu le menționează și este verosimil ca acestea să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
culegerii și „recuperării” textelor indiene și grecești. După cum s-a clarificat datorită mărturiilor variate răspândite În literatura pahlavi, prin Zand se Înțelegea deci expunerea explicată și comentată a Avestei și a Întregii tradiții religioase, pe Înțelesul preoților și al credincioșilor. Etimologia termenului, probabil derivat de la rădăcina zan„a cunoaște”, nu servește la susținerea ipotezei hazardate despre existența a două tradiții independente: una Zand, tradiție orală a sanctuarului din Șiz, Azerbaidjan, iar cealaltă, Avesta, tradiție orală a sanctuarului din Fars, prima aparținând
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
trebuie să fi fost tocmai faptul că acesta se prezenta ca un interpret autentic al adevăratei religii a lui Zoroastruxe "Zoroastru". Culegerea de texte care formează scrierea sacră a zoroastrismului poartă propriu-zis numele de „Avesta”, În pahlavi Abest³g, cu o etimologie incertă. Printre explicațiile care s-au dat acestui termen, trei au un grad mare de credibilitate: „text fundamental” (F.C. Andreas), „elogiu (lui Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>")” (Bartholomae, 1906, p. 108), „porunca (lui Zoroastruxe "Zoroastru")” (Henning, 1946, p. 725). Textul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
termenul medio-persan mowmard (literal, „om mag”) și-a pierdut orice referință etnică. În Avesta există un alt termen pentru a-i desemna pe cei care aparțin castei sacerdotale, alcătuind o clasă socială: ³thravan, athaurvan (În limba pahlavi, ³sr½n), cu o etimologie incertă. Mai sunt cunoscute și alte nume pentru preoții destinați anumitor funcții liturgice În yasna, Însă, cu timpul, datorită simplificării ritualului, numărul acestora s-a redus la două figuri: z½t (În avestică, zoatar) și r³spșg, personalul destinat serviciului divin principal
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai vechi folosit pentru „zeu” este substituit de forme inovatoare, așa cum se Întâmplă cu germanicul *gudaz (despre care se va vorbi la momentul potrivit), slavul bogu (Împrumutat din iraniană), grecescul theòs și armeanul dik’ (pl.), etimologic identice, dar cu o etimologie controversată, din avesticul baga(„cel care acordă șomului destinulț”), din toharicul ñkät/ñakte („Împărțitorul”). Alte confruntări În aria semantică a religiei sunt destul de incerte și controversate. De exemplu, nu se poate afirma cu siguranță că termenul latin flamen este comparabil
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
exponent major al primei funcții, Mitraxe "Mitra", are, de asemenea, funcția de a apăra •ta-, dar Într-o formă binevoitoare și pozitivă, ajutând și răsplătind; această imagine prietenoasă a zeului a avut În India consecințe inclusiv de ordin lingvistic. În timp ce etimologia numelui Varuna rămâne necunoscută, cea a lui Mitra este sigură: Mitra (masculin), nu este altceva decât masculinizarea neutrului mitram „contract” (la fel cum, de exemplu, numele latin Venusxe "Venus" este feminizarea neutrului *venos „dorință”); Mitra este deci „contractul” personificat, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
definea ca pe „cel care face fulgere”, pare să fi fost cel mai important dintre zeii slavilor, având În vedere faptul că traducătorul textului grecesc Viața lui Grigore Taumaturgul, redă grecescul Zeu cu Perune (vocativ). Cercetătorii au multe dubii În privința etimologiei acestui teonim. Comparația Întreprinsă de Jakobson (1970) cu teonimele: vedic În Parjànya(vedică) Perkúnas (lituaniană), Fjorgynnxe "Fjorgynn" (nordică veche) și Perëndixe "Perëndi" (albaneză), nu este satisfăcătoare din punct de vedere fonetic, de vreme ce aceste patru teonime nu sunt concordante nici măcar Între
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zei aveau domenii de competență diferite, dar complementare, unul ca stăpân peste oameni, iar celălalt ca stăpân peste animale, astfel Încât pomenirea lor Împreună În cadrul jurământului are semnificația unei invocări ca martori a celor care stăpânesc orice formă de viață. În ceea ce privește etimologia acestui teonim, total inacceptabilă este tocmai varianta avansată de marele lingvist Jakobson, care a presupus (1969) existența unui compus străvechi cu primul element atematic, adică un protoslav *Vel-sú (din care ar apărea termenul rus Volosúxe "Volosu^", la fel cum din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unei derivări directe dintr-un demon iranian analog, dar neatestat). În folclorul rus exista, până Într-o perioadă târzie, un Mokosá, spirit domestic cu capul mare și brațele lungi. 4) Simúxe "Simu^" (sau, În alte manuscrise, Simar¹glaxe "Simari^gla"), de etimologie incertă, poate fi confruntat cu letonul saims, „uriaș”. Totuși, este semnificativ, dacă ne gândim la ceea ce am afirmat la Începutul acestui capitol despre influența iraniană asupra religiei slave, faptul că din patru divinități minore, care se află În „Canonul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
astfel, așa cum o arată și Cezar, scrierea nu era niciodată folosită pentru a fixa sau conserva patrimoniul cultural al poporului respectiv, patrimoniu ce era transmis doar prin tradiția orală. Păstrătorii și creatorii acestora erau așa-numiții „druizi” (termen cu o etimologie controversată: ar putea Însemna „cei foarte pricepuți”, „pricepuții stejarului”, cu referire la practicile mantice care necesitau folosirea ramurilor unui stejar); de fapt, ei erau administratorii oricărei activități care presupunea acte de natură verbală, astfel Încât, din când În când, apar ca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
punct de vedere Însuși numele de „zeu” este relevant nu numai ca inovație structurală, ci poate ca indiciu al unor evenimente preistorice. Este vorba despre *guda-, atestat În toate limbile germanice și numai În acestea (engleză god, germană Gott etc.). Etimologia sa este considerată cel mai adesea „incertă” (cf. Lehmann, 1986, p. 165), dar, În principiu, prevalează tendința de a-l considera identic cu vedicul h¿tá(sau * •huHtós), „invocat”; Însă această etimologie, deși este acceptabilă din punct de vedere fonetic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
numai În acestea (engleză god, germană Gott etc.). Etimologia sa este considerată cel mai adesea „incertă” (cf. Lehmann, 1986, p. 165), dar, În principiu, prevalează tendința de a-l considera identic cu vedicul h¿tá(sau * •huHtós), „invocat”; Însă această etimologie, deși este acceptabilă din punct de vedere fonetic, nu dă nici o explicație pentru faptul că acest nume, de obicei masculin, este neutru În gotică și În limba nordică veche, atunci când este folosit cu referire la o divinitate păgână. Această situație
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
reprezintă o inovație determinată de legarea sa de Dumnezeul creștin, care nu poate fi conceput altfel decât ca „om adevărat”; Însă, la origine, termenul nu desemna probabil o persoană, ci mai curând un obiect. Astfel, Își găsește legitimitate o altă etimologie, acceptată, printre alții, și de un mare germanist ca Streitberg (1896, p. 121), dar propusă chiar de Pictet (1877, p. 659), care vedea În *gudacorespondentul germanic al vedicului hutá„oferit, materie a libației” care, În Rig-Veda, apare de câteva ori
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
jertfei; Însă aceasta, având efecte miraculoase asupra credincioșilor (conținea probabil un halucinogen, cf. Kuiper, 1970), ajunge să fie transformată În divinitate, astfel Încât panteonul vedic și cel avestic sunt Îmbogățite cu doi zei noi: Somaxe "Soma", respectiv Haomaxe "Haoma". În favoarea acestei etimologii se adaugă și argumentul că astfel de substanțe halucinogene erau obișnuite În cultura șamanică ce a exercitat, fără Îndoială, o influență importantă asupra religiei germanice primare. 2. MITUL ORIGINILORTC "2. MITUL ORIGINILOR" Cunoaștem dintr-un fragment celebru al lui Tacitus
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
influențele șamanice asupra lexicului german. În principal, este vorba despre o serie de lexeme care se pot referi la lucruri sau activități ale șamanului (ca „a face zgomot”, „a dansa”, „pericol”, „spirit malefic”, „a Învăța” etc.) și care nu au etimologie indo-europeană. Însă chiar dacă se admite că această opinie corespunde realității (ceea ce, de exemplu, În cazul termenului gotic skohsl, „duh malefic”, nu se verifică), este totuși clar că de la un fapt negativ (lexeme fără etimon cunoscut) nu se poate sări la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Întâlnesc astfel de divinități minore (minore nu pentru că funcțiile lor ar fi irelevante, ci În raport cu divinitățile majore), chiar dacă, adesea, mai ales când se vorbește despre panteonul germanic din epoca romană, definirea sarcinilor lor nu este foarte ușor de realizat. Însăși etimologia numelor este obscură și controversată și, În orice caz, deducerea funcției pornind de la nume este riscantă. Să ne amintim totuși câteva divinități minore din perioada cea mai veche. Zeița Hludanaxe "Hludana" este venerată În cinci inscripții latine; numele său, conform
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
gemeni care „activează” În cadrul celei de-a treia funcții. Rămân Însă puncte obscure, cum ar fi motivul pentru care preotul lor poartă simboluri feminine (ar putea fi aluzie la desfrânarea sexuală În cadrul funcției a treia?); de asemenea, rămâne obscură și etimologia numelui lor pe care unii cercetători Îl leagă de o formă veche din engleză, ealgian, „a proteja” (de aici, „protectorii”), În timp ce alții, mai Îndrăzneți, Îl identifică, nici mai mult nici mai puțin, cu numele elanului. În favoarea acestei interpretări contribuie, fără
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și iconografia divinităților. În templul Nehalenniei din Zelanda există imagini ale zeiței reprezentată cu un câine, coșuri cu rodii și o barcă; se poate crede că este vorba despre o divinitate legată de moarte. Această ipoteză este favorizată și de etimologie, care o leagă pe Nehalenniaxe "Nehalennia" de grecescul nèky, „mort, cadavru”. O amintim și pe zeița Tamfanaxe "Tamfana", citată de Tacitus, În care Pisani (1966) identifica o *Demspotniaxe "Demspotnia", adică o „Stăpână” comparabilă cu Déspoina din lumea greacă, atestată În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]