2,882 matches
-
de Angenot "ca impas al limbajului demonstrativ", anecdota camuflează, de obicei, intenția agresivă, imprimând discursului un accent comic și o dinamică aparte. În discursul publicistic arghezian, dimensiunile anecdotei variază, însă, atunci când acaparează întregul text, avem de-a face cu o fabulă autentică, în care morala apare, ambiguizată prin poantă, de obicei, în final 202. Un astfel de text este Dialog 203, în a cărui dinamică actanțială, pamfletarul-narator, diferit de autorul real, își conduce receptorul către o lectură duală, ca și în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Minerva, București, 1985. Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii, Editura Polirom, Iași, 1998. Ducrot, Oswald, Le dire et le dit, Éditions de Minuit, Paris, 1984. Ducrot, Oswald, Le mots du discours, Éditions de Minuit, Paris, 1980. Eco, Umberto, Lector in fabula, traducere de Marina Spalas, Editura Univers, București, 1991. Fontanier, Pierre, Figurile limbajului, traducere, prefață și note de Antonia Constantinescu, Editura Univers, București, 1977. Florescu, Vasile, Retorica și neoretorica, Editura Academiei, București, 1973. Foucault, Michel, Ordinea discursului, traducere de Ciprian Bucur
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Eminescu, București, Editura Minerva, 1985. Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii, Iași, Editura Polirom, 1998. Ducrot, Oswald, Le dire et le dit, Paris, Éditions de Minuit, 1984. Le mots du discours, Éditions de Minuit, Paris, 1980. Eco, Umberto, Lector in fabula, traducere de Marina Spalas, București, Editura Univers, 1991. Fontanier, Pierre, Figurile limbajului, traducere, prefață și note de Antonia Constantinescu, București, Editura Univers, 1977. Florescu, Vasile, Retorica și neoretorica, București, Editura Academiei, 1973. Foucault, Michel, Ordinea discursului, traducere de Ciprian Bucur
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
teritoriilor din jur, nu a împrumutat direct din mediul său cultural? Strălucită întoarcere la sine a celui care-și mușcă propria coadă și reînfășoară în jurul său șarpele artei căruia Quattrocento-ul florentin îi desfăcuse primele inele, în felul catoblepasului din fabulă, acel animal antic care se devora pe sine. Un drum dus-întors spre Extremul Orient nu ar fi poate, în acest punct de epuizare a imaginilor pictate în Occident, inutil. În acele țări ale modestiei surâzătoare unde cei mai mari pictori
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
nouă scriitură prin imagine pe care ne-o anunță Pierre Lévy cu alfabetul vocalic care notează sunetele. Imaginea a fost primul nostru mijloc de transmisie; Rațiunea grafică, mama științelor și a legilor, a rezultat lent dintr-o Rațiune iconică. Așa cum fabula a precedat cunoașterea, iar epopeile ecuațiile, glifa are un avans de zeci de mii de ani față de graf. Notarea fonetică prin semnul scris este legată mai mult de stat, mai puțin de supranatural, și mult mai târzie (-3000). Și ne
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
jos, de la text la pământ, de la imaterial la solide, de la lumina divină la lumina razantă renegare a cerului care a creat proasta reputație a inventatorilor săi nordici (cum erau prin tradiție partizanii lui Ockham) printre amanții en titre ai ideilor, fabulelor și miturilor. În Renaștere, cu excepția lui Leonardo, aristotelicul pragmatic, moștenitorii lui Platon, care dominau sudul Europei, nu voiau sau mai curând nu puteau să privească un câmp de măslini, un drum de pământ, un plug. A cadra un loc și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
e cinstit, nu e drept" care se folosește (azi, ceva mai rar) în contexte situaționale non-sportive. Avem speranța că cititorul anglofon va ști că expresia (as) merry as a cricket nu are nici o legătură cu jocul de crichet ci... cu fabula lui La Fontaine La cigale et la fourmi (Greierele și furnica: La cigale ayant chanté / Tout l'été, / Se trouva fort dépourvue / Quand la bise fut venue...). Administrația și justiția. În secțiunea istorie politică, la cronografiile diverselor domnii, am incorporat
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
alte tipuri: fr. renard, sp. raposa, zorra. Fr. renard provine din numele propriu de persoană Renart, de origine germanică (*Reginhart). Începând din secolul 9, a apărut obiceiul de a da animalelor numele unor eroi din mici poeme epice, de obicei fabule, scrise în latina medievală, mai ales în regiunile din nordul sau/și din estul Franței, unde se amestecau franceza și germana. Conform acestui obicei, apărut la început în Franța, unul dintre primele nume de persoană „transferat“ în acest mod a
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
pură, drama și forma mixtă, în funcție de modul lor de enunțare, după felul în care "povestirea" este acolo "simplă, imitativă, sau și una și alta". Socrate, care dialoghează cu Adimante, fratele lui Platon, îl întreabă astfel: Tot ceea ce spun povestitorii de fabule și poeții nu înseamnă oare povestirea unor evenimente trecute, prezente sau viitoare? Ei bine, povestirea de care se folosesc nu este simplă, imitativă, sau și una și alta totodată?" (392d). Drama pură, în întregime mimetică, nu utilizează decât discursul direct
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este o lucrare ce nu primește nicio persoană vorbitoare în afara autorului, cum sunt toate cărțile din care se învață fie fizica, precum o face Lucrețiu, fie astrologia, ca Aratus, sau agricultura, ca grecul Vergiliu în ale sale Georgice, în afara câtorva fabule pe care le-a introdus în cea de-a patra. Cel mixt, în fine, este acela în care poetul vorbește el însuși, și-i face să vorbească rând pe rând pe Zei și pe oameni: genul acesta de scriere se
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și groază spectatorului. Din cauza rarității actelor de violență între cei apropiați, autorii dramatici își situează drama în aceleași familii, cea a Labdacizilor, cea a Atrizilor, după cum remarcă Aristotel, în capitolul 13 al Poeticii: "La început, poeții tratau la fel orice fabulă le venea la îndemână, în timp ce astăzi cele mai frumoase tragedii sunt compuse despre istoria unui mic număr de case, de exemplu cea a lui Alcmeon, Oedip, Oreste, Meleagru, Thyeste, Telep și toate celelalte personaje cărora li s-a întâmplat să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu ușurință între ele, numai dacă nu sunt separate, conferind-o pe cea de "potrivite" persoanelor imaginate, care nu s-au aflat niciodată decât în mintea poetului și rezervând-o pe cealaltă celor care sunt cunoscute din istorie sau din fabulă, după cum tocmai spuneam." Astfel se explică precauțiile oratorice frecvente la Corneille și la Racine care insistă asupra fidelității lor față de izvoarele antice. În Prima Prefață la Andromaca, Racine îl ia ca pavăză pe Virgil, a cărui Eneida conține "în puține
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scop este de a informa spectatorul. "Din partea mea, ceea ce remarcați 37 în afara aspectului absurd al faptului că unii au obiceiul să-i pună pe actori să recite în solilocvii lucruri pe care trebuia ca spectatorii să le știe pentru înțelegerea fabulei, eu îl blamez și mai mult ca dumneavoastră, iar dacă ar trebui să distribui scenele unei piese de teatru, aș introduce totdeauna pe cineva în povestirile acestea obligatorii și care ar fi interesat ca să-i fie făcute; sau dacă aș
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
artă."3 1.1. Respectarea unității de acțiune Lope de Vega proslăvește, drept unică regulă, unitatea de acțiune care asigură piesei o coerență de ordin logic: "Vedeți ca subiectul să nu aibă cumva decât o singură acțiune, aveți grijă ca fabula să nu fie nicidecum episodică, prin asta vreau să spun, că nimic nu intră acolo care se îndepărtează de prima structură; nici nu putem nimic lua din ea fără a distruge toată combinația."4 Drama burgheză, apoi cea romantică, va
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a fost introdusă de italieni, având în vedere că este mai rezonabil să se amestece lucrurile grave cu cele mai puțin serioase, într-o singură înșiruire de discursuri și să le faci să fie întâlnite în același subiect al unei fabule sau istorisiri decât să adaugi în afara spectacolului satire la tragedii, care nu au nicio legătură împreună, și care stârnesc confuzie și tulburarea vederii și memoriei ascultătorilor. Căci ca să spui că nu se cade să apară în aceeași piesă aceleași persoane
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Craig, Oskar Schlemmer (1888-1943) lucrează la stilizarea mișcării 24. Și el dorește să facă tabula rasa din naturalismul în care s-a scufundat teatrul. Dansul, atât pentru că se află la originile teatrului, cât și pentru că poate să decurgă dintr-o fabulă narativă, i se pare, ca și lui Mallarmé, mijlocul de preferat pentru a-i reda teatrului forțe vii. Pentru că dansul teatral mut (această muză fără constrângeri pentru creator) care nu spune nimic dar înseamnă totul, închide în el un potențial
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și informa publicul asupra deznodământului. Datorită acestei prolepse, spectatorul, debarasat de neliniștile referitoare la viitorul eroilor, are spiritul liber pentru a reflecta asupra desfășurării acțiunii. Cu adevărat, Brecht crede că lucrul cel mai important în teatru este acțiunea. Noțiunea de "fabulă" sau de "istorisire", la Brecht, a înlocuit vechea noțiune de intrigă dramatică care este relația dintre o criză și expoziție, intrigă, deznodământ. Dimpotrivă, "fabula" brechtiană este o juxtapunere a episoadelor legate de comportamentul unui personaj în fața unei probleme permanente. Contează
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acțiunii. Cu adevărat, Brecht crede că lucrul cel mai important în teatru este acțiunea. Noțiunea de "fabulă" sau de "istorisire", la Brecht, a înlocuit vechea noțiune de intrigă dramatică care este relația dintre o criză și expoziție, intrigă, deznodământ. Dimpotrivă, "fabula" brechtiană este o juxtapunere a episoadelor legate de comportamentul unui personaj în fața unei probleme permanente. Contează nu atât personajele, ci raporturile care le unesc și le opun, întâmplarea în care sunt cuprinse. Individul și-a pierdut rolul de epicentru. Acel
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
expresie de respingere și nimicire a vechilor și noilor "dușmani ai poporului" "burghezo-moșierimea", chiaburii și "imperialiștii" prin utilizarea imperativă a invectivei, apostrofei, polemicii incisive. Ca urmare, au fost recomandate forme și specii literare precum pamfletul în versuri sau proză, foiletonul, fabula, caricatura, fotomontajul, schița, comedia satirică. Și parodiei i s-au marcat granițe: istoria națională, politica prezentului sau valorile de patrimoniu precum poezia lui Eminescu erau domenii în care parodistul nu putea pătrunde fără grave consecințe, orice atingere fiind "un sacrilegiu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vervă! ce invențiune! Ce concepere! Ce originalitate! Ce noi resorturi literare!... Și să nu turbezi când cugeți că sunt guri rele, invidioși și ignoranți cari spun că romanurile lui istorice și sociali sunt niște nefericite traducțiuni, schiloade plagiaturi?! Au inventat fabule nedemne ca să-l discrediteze; au spus că este ieșit din sărite, că-i lipsește ceva, că pare a fi capiu; și toate astea, pentru ce? Pentru că umblă cu gâtul cam stâmb și privește cu ochii jumătate închiși, clipindu-i cam
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Caragiale. Interesant este și faptul că singura aluzie destul de clară la opera lui Caragiale apare întărită la Urmuz de un detaliu alimentar, ca o recunoaștere a semnului caragialian în conexiunea strânsă dintre personaj și pasiunea culinară. Mai exact, în antedadaista Fabulă urmuziană, intertextul 106 din versurile finale: "Sarafoff,/ Servește-te de cartof!" este marcat prin trimiterea aluzivă la celebra schiță Boris Sarafoff!..., în care protagonistul, judecătorul de instrucție Jean Th. Florescu, se deghizează în conducătorul comitetului macedonean, pentru a-și putea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în caracterul dilematic al scrierii urmuziene, rezultat din discrepanța dintre pretenția de seriozitate a discursului și capcanele neserioase întinse cititorului pas cu pas. De exemplu, "romanul în patru părți" Pâlnia și Stamate se dezvăluie ca un anti sau un nonroman, "fabula" Cronicari are un conținut care o transformă într-o anti sau o nonfabulă, "eroii" se comportă ca niște anti sau noneroi etc., ceea ce înseamnă, până la urmă, o inversare de tip ironic, în mod paradoxal creatoare și nu escatologică a literaturii
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al deformărilor ironice, caricaturale, grotești până la limita absurdului 141. În afara acelor texte care, chiar prin subtitlurile date se dezvăluie drept deghizări parodice ale speciilor literare menționate în falsele etichete precum "roman în patru parți", "poem eroico-erotic și muzical, în proză", "fabulă", și celelalte scrieri urmuziene denaturează și remodelează, fie prin ermetizare, fie prin kitschizare, de la cele mai elementare componente ale discursului literar, până la cele mai ample sfere de referențialitate ale acestuia. Mai exact, contaminarea parodică se extinde clar de la nivelul motivelor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
misterele de la Eleusis, ori formele populare practicate în provincii) și au rămas în fundalul popular, creștinate, în "religiile cosmice și agricole", chiar dacă astăzi nu avem mărturii scrise în acest sens.47 Dacă lumea greco-romană consideră mitul o poveste fictivă, o fabulă, o minciună, primii teologi creștini se vedeau obligați să apere "istoricitatea" lui Cristos, să facă uz de toate strategiile discursive pentru a preîntâmpina încărcarea imaginii Sale cu atribute mitice. Creștinismul primitiv, însă, abundă în elemente mitice ("care nu pot exista
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Ellwood. El mai sesizează că, paradoxal, în fluxul romantic se discerne influența lui Kant, pentru care credința sălășluiește în tărâmul emoției, nu al rațiunii, iar acești moderni sunt cei care resimt necesitatea creionării distincției dintre mit și folclor, basm, legendă, fabulă, insistând să creadă că cei vechi aveau simțul unității dincolo de datele naturale ori umane, prin astfel de narațiuni totalizante, ordonatoare, "simbioze încărcate de simboluri și vii în semnificație".67 Urmându-l pe Jacques Solé, putem însă lua în considerare și
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]